Editura Cetatea de Scaun - de 22 de ani facem istorie

Despre noi

Editura Cetatea de Scaun a fost fondată în 2002 la Târgovişte, având drept principal scop declarat promovarea autorilor români, tineri debutanţi sau specialiști consacraţi în domeniile lor de activitate. Domeniul vizat a fost cel al Istoriei și Arheologiei, însă, cu timpul au fost publicate și lucrări din domeniile: Biologie (pomicultura, legumicultura, horticultură), Geografie sau Sociologie. De asemenea, ca urmare a colaborării cu edituri din străinătate (Cambridge University Press, Penguin Books, Fischer Taschenbuch Verlag, Wydawnictwo Naukowe PWN, Blue Doom Press, Association of Non-Governmental Organisations of Southeast Europe CIVIS) sau direct cu diferiți autori au fost publicate și traduceri ale unor cărți științifice de istorie.

Promovarea exhaustiva a lucrărilor științifice publicate și implicit, a editurii, se face prin site-ul propriu (www.cetateadescaun.ro). Site-ul nostru este atât o carte de vizită – sunt afișate informații despre activitatea editurii (evenimente – târguri de carte, lansări, oferte promotionale etc.), aparițiile editoriale, cu o scurtă prezentare și cuprins – cât și un magazin on-line, putându-se efectua comenzi directe.

Pe piața internă, o altă modalitate de promovare a constat în achizitia de rubrici de publicitate în câteva reviste cu tiraj național, cum ar fi „Historia”. O mare parte din aparițiile editoriale sunt trimise revistelor „Studii și Materiale de Istorie Contemporana”, „Studia Europaea”, „Journal of Baltic Studies”, „Revista Română de Studii Baltice și Nordice”, „Magazin Istoric”, „Valahian Journal of Historical Studies”, însoțite de câte o prezentare sau recenzie a acestora, realizată de către unul dintre specialiștii de marcă ai domeniului, cu solicitarea de a fi publicată, urmărindu-se apoi publicarea acestor materiale. Nu sunt puține cazurile în care aceste recenzii au apărut, ceea ce reprezintă o bună promovare pentru editură. Și în plan extern, urmărim publicarea unor astfel de recenzii, prin trimiterea lucrărilor direct unor personalităti din domeniu. Participarea la Târguri de carte specializate (Gaudeamus, Bookfest, Amplus), în întreaga țară (București, Brașov, Iași, Cluj, Galați, Brăila, Sinaia, Târgoviște, Slobozia, Vama Veche), reprezintă o altă modalitate de promovare a numelui editurii și a publicațiilor sale. În general, încercăm ca aceste participări să fie însoțite si de o lansare de carte. În mod constant, se adresează invitații unor redacții de televiziune, radio, presă scrisă, în vederea participării la lansări de carte ale editurii, urmând ca directorul editurii sau autorii să acorde interviuri corespondenților mass-media. În egală măsură, cărțile editurii pot fi găsite în librăriile din întreaga țară, fiind încheiate contracte de colaborare cu principalii distribuitori de pe piața de carte (vezi Lista distribuitori în România). Pe plan extern, cărțile de arheologie sunt distribuite prin intermediul Librairie Archeologique (France), iar cărțile de istorie prin intermediul magazinelor virtuale (www.elefant.ro, www.emag.ro). Piața de E-books începe să se dezvolte, în acest sens Editura Cetatea de Scaun având colaborări cu: Bit Software Paydemic, Google Play Books și Elefant E-book.

Am încheiat contracte de colaborare cu o serie de asociații non-profit, precum Asociația Română pentru Studii Nordice și Baltice, fiind partener cu aceasta la realizarea unor expoziții tematice itinerante, dedicate unor țări din spațiul vizat de asociație (Finlanda, Lituania) și am demarat un proiect editorial amplu, în care s-a implicat și Institutul Ksiazki (Cracovia, Polonia), ce cuprinde o serie enciclopedică, dedicată istoriei unor țări (Istoria Finlandei, Istoria Lituaniei, Istoria Europei Nordice și Baltice, Istoria Poloniei etc.).

Colaborări au fost demarcate și cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, fiind editată lucrarea Între Hitler și Stalin. Insurecționiștii ucraineni; cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, rezultând lucrarea Securitatea (1948-1989). Monografie. Vol. I, cu Centrul de Studii Memoriale și Identitare – prin apariția lucrării: Eroine Neștiute. Viața cotidiană a femeilor în perioada comunistă în Polonia, România și RDG. Studii de caz sau cu Forumul Democratic al Germanilor din România, care a făcut posibilă aparițiea seriei Imaginea etnicilor germani la românii din Transilvania după 1918. Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, a fost inițiat proiectul editorial Armata română în Războiul de Întregire, din care a apărut volumul dedicat campaniilor din 1916 și 1917, ce s-a bucurat de sprijinul Arhivelor Naționale ale României, Bibliotecii Naționale a României, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” și Serviciului Istoric al Armatei. De asemenea, s-a semnat o colaborare cu DEUTSCHES ARCHÄEOLOGISCHES INSTITUT (Berlin, Germania), pentru editarea lucrării Schäßburg – Weinberg / Sighişoara – Dealul Viilor. II. Archäologische Grabungen bei der Fundstelle „Gräberfeld”/ „Necropolă”.

Pe plan extern, editura trimite regulat informări provind producțiile editoriale către Balkan Academic News și Aleksanteri List. Balkan Academic News (http://www.balkanalysis.com/?s=Cetatea+de+Scaun) reprezintă un forum care acoperă un număr de 1.300 de instituții și structuri din domeniul cercetării din întreaga lume, cu deosebire din Europa Centrală și Sud-Estică, în vreme ce Aleksanteri List reprezintă corespondența sa din Europa Nordică, aceasta fiind administrată de Institutul Aleksanteri pentru Studii Rusești și Est-Europene al Universității din Helsinki. De asemenea, promovarea se realizează și prin indexarea aparițiilor editoriale ale editurii în http://www.worldcat.org/, cu peste 350 de intrări; precum și prin prezența titlurilor editurii în peste 200 de biblioteci internaționale (vezi și https://kvk.bibliothek.kit.edu/) și naționale (numărul acestora este probabil mult mai ridicat, însă bibliotecile interne au, într-o mică măsură, un catalog on-line, care să permită identificatea titlurilor prezente în colecțiile lor).

Diseminarea rezultatelor producției editoriale presupune astfel o viziune care are în vedere transmiterea mesajului nostru către specialist – publicul țină, dar și spre marele public din România si din străinătate.
0
    0
    Coș de cumpărături
    Coșul este golÎnapoi la produse