Editura Cetatea de Scaun - de 22 de ani facem istorie

ASTRA 1940-1944

Colecție: Istorie
Cod produs: CS00536
ISBN: 978-606-537-660-1
An apariție: 2023
Nr. pagini: 328
Format: 205X290mm

PREȚ 89,00 lei

3 în stoc (poate fi pre-comandat)

Descriere

Asociațiunea pentru literatura română și cultura poporului român, cunoscută cel mai adesea prin acronimul „Astra”, a acumulat, în nouă decenii de viață, o vastă experiență într-o activitate constând în educația adulților sau, conform unei formulări adoptate din istoriografia anglo-saxonă, nation building – construirea națiunii.

De-a lungul îndelungatei sale existențe, „Astra” s-a confruntat, în Ungaria și apoi în România, cu cel puțin șase regimuri politice dintre care ultimul, cel comunist, i-a fost fatal.
Instituție pragmatică după 1918, încercând să-și conceapă programul ca pe un răspuns la problemele unei societăți rurale vădind fenomene de înapoiere, „Astra” a intrat în deceniul patru într-un iureș istoric marcat de revizionism și în cele din urmă de pierderi teritoriale și de conflicte militare. Doctrina eugenică, devenită dominantă la nivelul conducerii Asociațiunii, viza până prin 1930 doar impunerea unei igiene sociale cu tentă naționalistă. Acest lucru nu frapa însă într-o lume în care naționalismele erau omniprezente. Accentuarea și apoi materializarea amenințărilor la care era supusă România au făcut ca de la „igiena națiunii” să se treacă la rasism și la un antisemitism nu doar academic, ci și factual. De asemenea, pentru intervalul 1940-1944 găsim „Astra” asociată la proiectele statului național-legionar, apoi la cele ale regimului condus exclusiv de Ion Antonescu. Aspectele la care ne referim, oarecum șocante dar absolut reale, au fost evitate până în prezent de cei care vedeau și continuă să vadă în „Astra” un fel de biserică a națiunii. Cartea de față reprezintă primul demers de cercetare care reconstituie istoria reală a instituției care a beneficiat în perioada dată de cele mai mari subvenții de stat din întreaga sa existență, dar a plătit ulterior un preț pe măsură.

Intervalul pentru care a optat Mădălina Oprea, 1940-1944, este captivant, în spiritul unui dicton oriental care spune „să ne ferească Dumnezeu să trăim vremuri interesante”. Lucrarea surprinde două tendințe principale. Pe de o parte, oferta culturală pe care „Astra” însăși a avansat-o guvernului, adaptată la spiritul vremii. Pe de altă parte, interesul guvernului de a coopta „Astra” și instituțiile analoge într-un program de propagandă pus în slujba regimului și a războiului din Răsărit.

Conf. univ. dr. Valer Moga

vezi și:

Astra 1940-1944

Cuprins

LISTA ABREVIERILOR 11
PREFAȚĂ 13
INTRODUCERE 17
CAPITOLUL I ADAPTAREA ACTIVITĂȚII „ASTREI” LA CONDIȚIILE CELUI DE-AL DOILEA
RĂZBOI MONDIAL 25
1.1. Adunările generale ale „Astrei” 25
1.2. Membrii „Astrei” 34
1.3. Activitatea „Astrei” și a despărțămintelor sale 39
Activitatea despărțămintelor 39
Despărțământul București 43
Regionala „Astra Bănățeană” 43
Alegeri de președinți și de comitete în despărțăminte 45
Conferințele „Astrei” 47
1.4. Reorganizarea Secției Biopolitice . 50
1.5. Școlile și cursurile țărănești – campanii pentru educația adulților și igiena națiunii 55
1.6. Patrimoniul și veniturile „Astrei” 61
Fondurile și fundațiile între 1940 și 1944 61
Casele naționale 62
Venituri și subvenții 63
1.7. Bibliotecile „Astrei” 65
Biblioteca Centrală 65
Bibliotecile poporale 68
1.8. Muzee, monumente de for public și preocupări pentru conservarea tradițiilor 70
CAPITOLUL II PUBLICAȚIILE „ASTREI” ÎNTRE 1940 ȘI 1944 79
2.1. Revista Transilvania 80
Reconfigurarea 80
Mai multă rigoare științifică și un nou țel 81
Conținut, program editorial și angajarea în marea luptă istoriografică 86
„Epoca institutelor” 87
Un regionalism cu puternice accente etnocentriste 88
Câteva prezențe străine 94
Câteva prezențe feminine 95
Bugetul revistei Transilvania și abonații săi 96
Cine erau abonații și din ce zone proveneau? 98
2.2. Revista Buletin eugenic și biopolitic 102
Terminologia și contextul istoric 102
Revista Buletin eugenic și biopolitic 104

Doctrina biopolitică a lui Iuliu Moldovan reflectată în B.E.B. 106
Discipolii lui Iuliu Moldovan și alți autori din B.E.B. 109
Sora de ocrotire – supliment al B.E.B. 120
2.3. Publicații ale „Astrei” sau apărute sub egida ei 121
Înființarea propriei tipografii. Istoria unui eșec comercial 121
Publicații pentru țărănime 124
Foaia Poporului, o gazetă destinată țăranilor (1943-1944) 124
Biblioteca poporală – răspândirea cărții pentru popor 132
Publicații pentru intelectuali 134
Biblioteca eugenică și biopolitică a „Astrei” (1942-1944) 134
Biblioteca „Astra” 135
Revue de Transylvanie – o publicație de propagandă externă 136
CAPITOLUL III CULTURA ÎN VIAȚA DE STAT SUB GUVERNAREA ION ANTONESCU. ROLUL
„ASTREI” ÎN PROPAGANDA REGIMULUI 141
3.1. Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor 144
Conducere. Organizare. Evoluție 144
Școala Învățământul primar, secundar și superior 146
Educația extrașcolară și premilităria 151
Universitatea „Regele Ferdinand I” Cluj-Sibiu 153
Memoriul profesorilor universitari – aprilie-iulie 1944 157
Biserica 157
3.2. Ministerul Propagandei Naționale 165
Propaganda prin presă 166
Propaganda prin radio 169
Propaganda prin cinema 171
Alte forme ale propagandei 173
Propaganda prin asociațiile culturale 177
3.3. Rolul „Astrei” în propaganda regimului antonescian 178
Propaganda „Astrei” în Mureș, Someș și Timiș (1938-1940) 178
Atitudinea guvernului Ion Antonescu față de Arbitrajul de la Viena și de refugiații ardeleni 180
Poziția „Astrei” față de Arbitrajul de la Viena 183
Antrenarea „Astrei” în acțiunile pentru înzestrarea armatei și Împrumutul Reîntregirii 184
Programul „Astrei” privind românizarea în Ardeal și Banat 186
Proiectul de propagandă culturală al „Astrei” în Timoc și Banatul sârbesc 197
Colaborarea cu Fundația Culturală Regală „Regele Mihai I” 202
Colaborarea cu Ministerul Propagandei Naționale și cu autoritățile locale 206
Cea de-a doua etapă. De la propaganda culturală proprie la propaganda coordonată și impusă de
regim 208

CONCLUZII 223
BIBLIOGRAFIE 233

ANEXE 247

SUMMARY 299
INDICE DE NUME 313
INDICE DE LOCALITĂȚÍ 325

Prefață

Asociațiunea pentru literatura română și cultura poporului român, cunoscută cel mai adesea prin acronimul „Astra”, a acumulat, în nouă decenii de viață, o vastă experiență într-o activitate constând în educația adulților sau, conform unei formulări adoptate din istoriografia anglo-saxonă, nation building – construirea națiunii.
De-a lungul îndelungatei sale existențe, „Astra” s-a confruntat, în Ungaria și apoi în România, cu cel puțin șase regimuri politice dintre care ultimul, cel comunist, i-a fost fatal.
Fiecare dintre aceste schimbări de perspectivă cu impact asupra politicilor culturale își justifică un proiect de cercetare aparte.
Intervalul pentru care a optat Mădălina Oprea, 1940-1944, este captivant, în spiritul unui dicton oriental care spune „să ne ferească Dumnezeu să trăim vremuri interesante”. Autoarea și-a asumat urmărirea atentă a unei continuități a formelor clasice de existență și activitate ale instituției: adunările generale, programele de conferințe, bibliotecile, publicațiile, muzeele, casele naționale, școlile țărănești ș. a. În privința lor, perenitatea era adesea numai una de formă, deoarece fondul era profund marcat de nuanțarea ideologiei interne și de imperativele politice ale regimului. Aceeași atenție le-a fost acordată aspectelor de cadre și de organizare, respectiv, membrii și conducătorii, despărțămintele și structurile mai ample dintre care s-a validat printr-o activitate mai consistentă Regionala „Astra Bănățeană”.
Înaintea evaluării modului în care Mădălina Oprea s-a raportat la problemele de fond ale cercetării, se cuvin câteva estimări în privința constituirii și utilizării surselor, a raportării la orizontul conceptual și stilistic. Activitatea sa constituie una dintre cele mai ample investigații asupra Fondului „Astra” de la Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale.
Fondurile centrale consultate, anume, al Ministerului Propagandei Naționale și al Ministerului Finanțelor au fost necesare pentru a se extrage datele referitoare la încadrarea „Astrei” în campaniile de susținere a războiului și în programele guvernamentale de educație a adulților. În categoria documentelor publicate, colecția cea mai substanțială o constituie cele 11 volume ale seriei Stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri. Guvernarea Ioan Antonescu, apărute în intervalul 1997-2008.
În bibliografia lucrării, este convingătoare și lista periodicelor. S-a încercat compensarea lipsei gazetei Telegraful Român, oficiosul Mitropoliei Ardealului, mai greu accesibil, cu utilizarea altor periodice provenind din mediile ortodoxe, precum Revista Teologică (Sibiu), Renașterea (Cluj) sau Biserica și Școala, de la Arad. În aceeași ordine de idei, apreciem eforturile autoarei de a-și asigura o bună susținere bibliografică pentru temele eugeniei și biopoliticii, prin accesul la lucrările lui Marius Turda și ale Mariei Bucur, inclusiv cele din mediile lingvistice anglo-saxone. Documentarea ei în această arie a cuprins și nume precum Robert Gordon, John Rex,Corrina Treitel, Octavian Buda sau Lucian Butaru.

Apreciind lista bibliografică a cărții, datorită dimensiunilor și conținutului său, subliniem faptul că unele lucrări precum cele scrise sau editate de Mihai Fătu sau Olimpiu Matichescu prin anii 80 ai secolului trecut pe tema Arbitrajului de la Viena sunt prezente acolo doar pentru informația documentară oferită și nu prin interpretările care le vădesc rolul de cărți de comandă politică.

Ponderea deosebită în economia lucrării a unor teme precum eugenia și biopolitica, dar nu numai, i-a impus autoarei asimilarea și utilizarea corectă a unor concepte foarte specializate, precum rasă, eugenie negativă, etnopatologie, serologie, eutenie ș.a. Consider că în cei aproape patru ani de cercetare ea a reușit să asimileze un lexic și o scriitură adecvate temelor tratate. Nu în ultimul rând se cuvine remarcat modul plastic în care și-a formulat unele titluri de capitole și subcapitole.

Succesul cel mai important pe care l-a înregistrat Mădălina Oprea este acela de a conștientiza necesitatea abordării critice a istoriei unei asociații care a suscitat în cele mai multe dintre contribuțiile istoriografice anterioare efuziuni afective elogioase. Instituție pragmatică după 1918, încercând să-și conceapă programul ca pe un răspuns la problemele unei societăți rurale vădind fenomene de înapoiere,
„Astra” a intrat în deceniul patru într-un iureș istoric marcat de revizionism și în cele din urmă de pierderi teritoriale și de conflicte militare. Doctrina eugenică, devenită dominantă la nivelul conducerii Asociațiunii, viza până prin 1930 doar impunerea unei igiene sociale cu tentă naționalistă. Acest lucru nu frapa însă într-o lume în care naționalismele erau omniprezente. Accentuarea și apoi materializarea amenințărilor la care era supusă România au făcut ca de la „igiena națiunii” să se treacă la rasism și la un antisemitism nu doar academic, ci și factual. De asemenea, pentru intervalul 1940-1944 găsim „Astra” asociată la proiectele statului național-legionar, apoi la cele ale regimului condus exclusiv de Ion Antonescu. Aspectele la care ne referim, oarecum șocante dar absolut reale, au fost evitate până în prezent de cei care vedeau și continuă să vadă în „Astra” un fel de biserică a națiunii. Cartea de față reprezintă primul demers de cercetare care reconstituie istoria reală a instituției care a beneficiat în perioada dată de cele mai mari subvenții de stat din întreaga sa existență, dar a plătit ulterior un preț pe măsură.
Din primul capitol al lucrării, reținem în mod aleatoriu un subcapitol căruia îi apreciem importanța: Fondurile și fundațiile administrate de „Astra” în intervalul 1940-1944. Este vorba, de fapt, de evidențierea unor forme de manifestare a solidarității naționale cu finalitate socială, economică și culturală. Fondurile și fundațiile administrate de „Astra” în întreaga sa existență ar putea constitui conținutul unui nou proiect de cercetare.
Capitolul al doilea, în întregime, reprezintă o contribuție de istorie a presei. Lucrarea relevă fenomenul cultural unic pe care l-a oferit Sibiul ca urmare a etapelor refugiului generat între 1940 și 1944 de efectele Arbitrajului de la Viena și, spre sfârșitul perioadei, de pătrunderea trupelor sovietice în Moldova. Orașul de pe Cibin a cunoscut cea mai mare concentrare și efervescență intelectuală din istoria sa. Publicațiile au dobândit din nou un „program”: contracararea pierderilor teritoriale ale țării. Toată această activitate, marcată de un tonus naționalist intens, era susținută din subvențiile oferite de guvernul Ion Antonescu. „Astra” a cunoscut atunci un vârf al activității editoriale. Publicațiile sale mai vechi și mai noi au dobândit un spor de calitate, deoarece ofereau spațiu editorial cadrelor Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj și altor intelectuali români de marcă aflați în refugiu la Sibiu și în alte orașe din sudul Transilvaniei.
Sistemul abonamentelor, care susținuse în trecut existența periodicelor românești din Ungaria, s-a prăbușit după 1918, când publicului ardelean a început să i se ofere întreaga presă a României Mari, în toată diversitatea ei. Acest sistem a renăscut în faza refugiului sibian, când atașamentul intelectualilor români față de periodicele naționale devenise o formă de susținere a noului program.
Capitolul, oferind un spațiu amplu periodicelor Secției Biopolitice a „Astrei”, i-a dat Mădălinei Oprea prilejul să dezvolte abordarea ideilor și a proiectelor politice ale lui Iuliu Moldovan, președintele Asociațiunii, și ale colegilor săi, mai moderați sau mai radicali.
Titlul capitolului al treilea, Cultura în viața de stat sub guvernarea Ion Antonescu. Rolul „Astrei” în propaganda regimului, este suficient de incitant pentru a-l atrage pe cititor spre cunoașterea unor aspecte care contrazic viziunea idilică asupra instituției, cultivată și astăzi în anumite medii.
Lucrarea surprinde două tendințe principale. Pe de o parte, oferta culturală pe care „Astra” însăși a avansat-o guvernului, adaptată la spiritul vremii. Pe de altă parte, interesul guvernului de a coopta
„Astra” și instituțiile analoge într-un program de propagandă pus în slujba regimului și a războiului din Răsărit. Prin destinul său dintre anii 1940 și 1944, „Astra” a confirmat aserțiunea cronicarului din secolul al XVII-lea, anume că „Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri”.

Pentru o mai bună înțelegere a faptelor, Mădălina Oprea a făcut o scurtă introducere în cunoașterea rolului structurilor de contact ale „Astrei” din cadrul guvernului: Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor și Ministerul Propagandei Naționale.
De asemenea, cartea oferă ample deschideri spre cercetarea activității Consiliului de Patronaj al Operelor Sociale, „organizație neguvernamentală” într-o epocă în care nu exista nimic în afara guvernului.
Perpetuându-și programul tradițional, ale cărui componente purtau însă marca naționalismului de război și a doctrinei eugenice, „Astra” s-a subordonat sau a fost subordonată unor programe precum înzestrarea armatei sau Împrumutul Reîntregirii.
Cel mai controversat proiect desfășurat cu implicarea „Astrei” a fost cel al românizării în Ardeal și Banat. El presupune existența unor idei și atitudini antisemite, a unor interferențe de cadre și de activitate cu Mișcarea Legionară.
Finalul acestei scurte evaluări certifică recunoașterea rezultatelor obținute de autoare în planul documentării, redactării, contextualizării și în cel al interpretării.

Conf. univ. dr. Valer Moga

Introducere

INTRODUCERE

 

Înființată în Sibiu, la 1861, Asociațiunea transilvană pentru literatura română și cultura poporului român („Astra”), prin viziunea ei modernă și eforturile creatoare ale unor generații de intelectuali transilvăneni, a participat în toate etapele activității sale la progresul societății în cadrul căreia a activat. În 1950, „Astra” și multe alte societăți culturale au fost desființate printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, după ce în ultimii doi ani le fusese aproape imposibil să mai desfășoare vreo activitate. Propaganda Asociațiunii, cu elementele sale, naționalistă și creștină care se radicalizaseră în timpul războiului, nu numai că era incompatibilă cu ideologia comunistă, dar reprezenta pentru aceasta un concurent primejdios.

Pentru „Astra”, perioada 1940-1944 a reprezentat începutul sfârșitului. Deși se confrunta cu dificultăți de tot felul, a trăit însă într-o eră a iluziilor, în slujba idealului creștin, național și eugenic. A fost răstimpul în care s-a sfârșit optimismul culturii naționale din anii democrației parlamentare (1919-1937), prin prăbușirea granițelor României în vara anului 1940, și s-a produs intrarea sub zodia totalitarismului care a dus în final la disoluția instituției, epurarea elitelor și etatizarea tuturor palierelor vieții sociale.

„Astra” nu și-a uitat formele tradiționale de manifestare, ba dimpotrivă, și le-a augmentat, fiind nevoită să renunțe, în schimb, la cele în care predomina afișarea unui naționalism prea intens: șoimiadele, serbările, cortegiile etnografice, în general, manifestările fastuoase, spectaculoase, cu mulți participanți și mai ales, cu un auditoriu numeros. Reorganizarea activităților a inclus și adoptarea unui foarte pronunțat discurs naționalist, dată fiind și recrudescența propagandei revizioniste maghiare, cât și intensificarea aplicării principiilor biopolitice în tot procesul de analiză a patrimoniului etnic românesc. S-a accentuat în acest interval cronologic și programul de publicații, crescând în volum și în dinamizarea discursului Asociațiunii, care a căpătat puternice note etnocentriste.

În anii ʼ40, „Astra” promova prosperitatea fizică, morală și intelectuală a națiunii române; își modifica statutele și își trasa noi direcții sub influența Secției Biopolitice conduse de Iuliu Moldovan, abordând cu exacerbare, din perspectiva salvării viitorului neamului, teme precum conservarea fondului etnobiologic, sporirea calitativă și cantitativă a capitalului biologic românesc și rolul familiei în aceste fenomene. Asociațiunea a fost intens preocupată de zonele unde elementul românesc era văzut a fi în pericol: zona secuiască, zona Banatului unde se înregistra o creșterea alarmantă a denatalității în rândul românilor și Munții Apuseni – zonă considerată de ei ca având „o mare puritate românească” și în care se înregistra o grea situație socio-economică. Ea a propus măsuri energice pentru a stopa declinul etnic într-un amplu memoriu înaintat Ministerului de Finanțe, vizând o românizare profundă în multietnica Transilvanie.

Țărănimea a reprezentat grupul țintă al preocupărilor guvernului antonescian și ale Asociațiunii. Pe lângă dezvoltarea culturală, economică, materială și morală, în plus „Astra” propovăduia și creșterea calității biologice, continuând și accentuând anchetele sociale în anumite comune, cercetătorii fiind însoțiți și de echipe de medici.

 

Trecută printr-o permanentă reorganizare în perioada interbelică și formularea unui nou program adaptat lărgirii de teritoriu ce a urmat Unirii, „Astra” a trebuit să facă față unei concurențe acerbe pe piața culturală. Numărul foarte mare de organizații de profil care au activat până la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial avea „darul” de a dezorienta țăranul și de a pulveriza energiile celor care acționau în domeniul pedagogiei națiunii. Nu de puține ori s-au înregistrat animozități în plan local, unde intelectualii erau grupați în jurul unor organizații diferite, concurente pe piața actorilor culturali.

Școala și biserica au fost cele două instituții pe care Asociațiunea s-a bazat în activitatea sa culturală și eugenică, cei mai mulți dintre conducătorii organizațiilor sale fiind fie profesori, învățători, fie preoți. Mai mult chiar, cadrele didactice au îmbinat activitatea lor extrașcolară cu aceea a „Astrei”. Această întrepătrundere de roluri și extindere a activității profesionale în afara mediului instituțional a fost o caracteristică a intelectualilor din mediul rural ardelean. Misiunea lor didactică s-a iradiat și în câmpul cultural al Asociațiunii. Într-o mai mică măsură afirmația se poate extrapola și mediului urban, mult mai greu de impresionat, de atras, de pătruns și de menținut într-o emulație colectivă de lungă durată, dată fiind și lipsa de omogenitate a grupului beneficiar. Caracterizat prin mercantilism, pragmatism și individualism, mediul urban a făcut obiectul altor tipuri de abordări.

Creșterea gradului de participare la actul culturii, orientat în exclusivitate spre elementul etnic românesc – „ridicarea spirituală a neamului” – a fost o preocupare constantă pentru guvernarea antonesciană, care a apelat și a folosit toate pârghiile puterii pentru a convinge elementele intelectuale ale epocii, atât din mediul urban, cât și din cel rural, să participe la această „operă de reconstrucție națională”, cum era denumită generic politica internă a regimului, o restructurare morală a întregii societăți, care a urmărit în primul rând disciplinarea și instaurarea ordinii în corpul națiunii. În Transilvania, trebuie evidențiată însă distincția între dorința de a colabora cu regimul a unei părți a elitelor și dorința sinceră, patriotică, benevolă în contextul militar al epocii și al dureroaselor pierderi teritoriale din 1940. În cazul unora, motivația a fost dublată și de o frumoasă remunerație, ceea ce a condus către angajarea în folosul statului sau aservirea față de regimul dictatorial al lui Ion Antonescu.

Între cele două atitudini posibile, unde s-a plasat „Astra”?

Demersul de față încearcă să afle răspunsuri și mai precise la întrebări precum: ce rol a jucat instituția în acest tip de regim? Care a fost gradul ei de implicare? Câți dintre membrii conducerii Asociațiunii au acceptat propunerea colaborării?

Dacă nu ar fi primit ajutor guvernamental care ar mai fi fost realizările „Astrei” într-o perioadă extrem de dificilă precum cea a războiului? Ar fi supraviețuit regimului?

Ce fel de propagandă a făcut Asociațiunea în acest interval? Pentru regim sau pentru un ideal național? Sunt întrebări cărora li se vor găsi răspunsuri pornind de la analiza documentelor, a memorialisticii și a publicațiilor centrale ale instituției.

Colaborarea cu regimul antonescian a avut drept motivație principală, pe lângă evidentele presiuni ale puterii centrale, și aceea a obținerii unor fonduri care să ducă la aplicarea programului biopolitic al lui Iuliu Moldovan. Afinitățile ideologice de dreapta au deschis calea unei colaborări ce s-a remarcat vizibil începând cu 1943, când „Astra” s-a angajat direct în politica de propagandă transformându-se într-un difuzor al regimului. Mai mult, și rezultatele activității Asociațiunii vorbesc de la sine: creșterea veniturilor, a numărului de membri, a rețelei cercurilor culturale, a numărului de școli țărănești, a conferințelor, a publicațiilor etc.

Ce a alimentat această efervescență? Doar un ideal național?

Care a fost prețul plătit de „Astra” pentru subvențiile guvernului antonescian?

Privită din perspectiva timpului, o perioadă de doar patru ani din istoria de 90 de ani a unei instituții culturale poate părea prea scurtă, însă, cercetarea de față aduce contribuții la cunoașterea amănunțită a activității „Astrei” în vremuri vitrege și a orientării ei ideologice sub impactul unui regim dictatorial și modul cum aceasta s-a raportat la noianul de evenimente, în principal negative. Limitele cronologice ale prezentului studiu sunt așadar cele ale regimului antonescian, 6 septembrie 1940, incluzând perioada statului național – legionar și terminând cu actul de la 23 august 1944, prin care regele l-a demis și l-a arestat pe mareșalul Ion Antonescu.

 

Cartea de față și-a propus să reliefeze luminile și umbrele „Astrei” între 1940 și 1944 iradiate în societatea puternic afectată, asemenea Asociațiunii, de război și de un regim dictatorial militar. Tema

„Astra” este una foarte complexă, vastă (atât ca areal geografic, cât și din punct de vedere cronologic) tocmai de aceea va avea mereu nevoie de cercetări viitoare, de actualizare, atât la nivel local, cât și național. Scopul acestui demers științific este acela de a aprofunda cunoașterea unui fragment temporal relativ scurt din istoria acestei instituții culturale în vederea evidențierii și a completării imaginii activității ei, apreciind că acesta este o acțiune firească în contextul apariției unor contribuții istoriografice mai puțin recente. De asemenea, au fost identificate și precizate relațiile mai puțin cunoscute ale Asociațiunii cu regimul dictatorial antonescian și rolul pe care l-a jucat în propaganda națională a momentului, urmărind totodată, și activitatea „Astrei” în legătură cu alte societăți culturale (Fundația Culturală Regală „Regele Mihai I”) sau instituții din România (Consiliul de Patronaj al Operelor Sociale, Universitatea „Regele Ferdinand I” Cluj-Sibiu ș.a.).

Majoritatea cercetărilor care au tratat până acum specificul „Astrei” au avut o perspectivă unitară cu privire la modul de interpretare a istoriei acestei asociații culturale. În general, aceasta a fost redată într-o manieră „romantică”, pozitivă pe parcursul mai multor etape evolutive, mai ales premergătoare anului 1918, accentuându-se acele activități referitoare la strategia „Astrei” de constructor de identitate și de conștiință națională pentru românii ardeleni, totodată și la acțiunile sale privind alfabetizarea masei rurale. Viziunea unitară, totuși exclusivistă, se datorează modalității de raportare la rolul pe care l-a avut Asociațiunea în construirea ideologiei naționaliste și a conștiinței naționale de tip modern. În general această cheie de abordare a fost folosită de cercetătorii care au publicat înainte de 1989, unii rămânând tributari acestui unghi de interpretare și după căderea regimului comunist. Acesta este și motivul pentru care mulți dintre ei au evitat să exploreze sau au prezentat parțial acel segment temporal în care Asociațiunea și-a pierdut treptat independența, autosubordonându-se regimurilor autoritare, dictatoriale. În general, literatura istorică de până în 1989 a abordat în mică măsură problemele de care s-a izbit „Astra” în intervalul cuprins între 1940 și 1944, dat fiind sensibilitatea subiectului în perioada comunistă. Se poate constata că nici până în prezent nu s-a înregistrat un reviriment al interesului istoricilor mai noi în interpretarea activității „Astrei” în contextul evenimentelor naționale și internaționale ale momentului.

Se disting însă în literatura de specialitate lucrări importante realizate de autori care au tratat monografic activitatea Asociațiunii pe întreaga ei perioadă de existență sau pe perioade mai îndelungate de timp, ori anumite tematici bine definite. Este vorba despre Eugen Hulea, Astra. Istoric, organizare, activitate, statute și regulamente, Sibiu, 1944; Gheorghe Preda, Activitatea Astrei în 25 de ani dela Unire (1918-1943), Sibiu, 1944; Matei Pamfil, „Asociațiunea transilvană pentru literatura română și cultura poporului român” (Astra) și rolul ei în cultura națională (1861-1950), Cluj-Napoca, 1986; Victor

  1. Grecu (coordonator), ASTRA 125 de ani de la înființare, Sibiu, 1987 și Astra 1861-1991. 130 de ani de la înființare, Sibiu, 1992; Valer Moga, „Astra” și societatea: 1918-1930, Cluj-Napoca, 2003; Teodor Ardelean, Limba română și cultivarea ei în preocupările Astrei, Cluj-Napoca, 2009; Silviu Borș, Biblioteca Centrală a Asociațiunii: 1861-1950, Cluj-Napoca, 2011 și Elena Macavei, Asociațiunea ASTRA și Academia Română, Sibiu, 2013. Deși istoriografia abundă în materiale și studii despre activitatea „Astrei” în diverse domenii (monografii de despărțăminte, studii și sinteze), se poate constata însă lipsa unor preocupări ale istoricilor în ceea ce privește radiografierea „Astrei” în timpul regimurilor autoritare și totalitare (1938-1950) și a derapajelor sale ideologice. Dar acest impediment pentru cercetarea desfășurată între 2018 și 2022 reprezintă tocmai nota de originalitate a prezentei cărți.

Accesarea unei bibliografii de specialitate, inerentă unui astfel de demers, a fost uneori dificilă din cauza contextului pandemic SARS-CoV-2 instalat în martie 2020, cercetarea fiind în bună parte reorientată spre mediul online care a oferit multe studii digitizate și disponibile în diferite baze de date1.

Pentru a articula o imagine omogenă și obiectivă asupra problematicii dezbătute au fost cercetate sursele arhivistice aflate la sediul Serviciului Județean Sibiu al Arhivelor Naționale ale României – fond ASTRA Sibiu. Situația administrativă (1940-1944); fond Presa ASTREI: registrul evidența abonamentelor la revista Transilvania (1929-1946); Registru despre cheltuielile tipografiei

„Foaia Poporului” și Revista Foaia Poporului (1943-1944); Registru inventar „Foaia Poporului” (1944- 1947). La sediul Arhivelor Naționale ale României au fost consultate fondurile Ministerul Propagandei Naționale. Contencios; Ministerul Propagandei Naționale. Contabilitate și Ministerul Finanțelor. Direcția Mișcarea Fondurilor.

Cercetarea bibliografică s-a derulat la sediul Bibliotecii Județene „Astra” Sibiu prin consultarea publicațiilor din fondul Periodice Foaia Poporului (Sibiu); Sora de Ocrotire; Gazeta Transilvaniei (Brașov), Vieața Universitară (Cluj-Sibiu), Revue de Transylvanie (1940-1944), Geopolitica și geoistoria. Revistă română pentru sud-estul european etc. Parcurgerea periodicelor Transilvania, Buletin eugenic și biopolitic, Calendarul „Astrei” (1940-1944), Buletinul Extensiunii Universitare; Dacoromania. Buletinul

„Muzeului Limbii Române” (1938-1948), Anuarul Universității Cluj (1938-1942) și altele s-a făcut online. Studierea unei variate bibliografii și periodice s-a efectuat de asemenea la sediul Bibliotecii

Centrale Universitare „Carol I” București, Biblioteca Metropolitană București (sediul central) sau pe site-ul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, la sediul Bibliotecii Județene

„Vasile Voiculescu” Buzău, al Bibliotecii Muzeului Județean Buzău și în alte biblioteci particulare aparținând unor istorici buzoieni.

Cât privește bibliografia de specialitate, principalele surse care au tratat contextul general al epocii a făcut obiectul unor ample lucrări speciale semnate de autori precum Dorel Bancoș, Social și național în politica guvernului Ion Antonescu, București, 2000; Dennis Deletant, Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Antonescu și regimul său 1940-1944, București, 2010; Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol și Mareșalul Antonescu. Relațiile germano-române 1938-1944, București, 1994; Keith Hitchins, România 1866-1947, București, 1998; Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, București, 1996; Vasile Pușcaș, Al doilea război mondial: Transilvania și aranjamentele europene (1940-1944), 1995; Aurică Simion, Preliminarii politico – diplomatice ale insurecției române din august 1944, Cluj-Napoca, 1979; Ottmar Trașcă, Relațiile politice și militare româno-germane: septembrie 1940 august 1944, Cluj- Napoca, 2013; Valentin Vasile, Viața cotidiană a românilor între anii 1941-1965, Târgoviște, 2014 și Leon Volovici, Ideologia naționalistă și „problema evreiască”. Eseu despre formele antisemitismului intelectual în România anilor ʼ30, București, 1993. Aceste lucrări tratează regimul politic, relațiile militare, politica antisemită și relațiile de politică externă (mai ales cele cu Germania), aspecte economice și sociale, mai puțin sau deloc politica culturală și educațională, deși există unele studii care analizează mediul universitar românesc în acest interval.

Cartea de față conține și o scurtă analiză a sistemului bisericesc și de învățământ românesc din perioada regimului antonescian, urmărind să evidențieze viziunea mareșalului Ion Antonescu asupra instituțiilor clericale și școlare și direcțiile de acțiune ale acestora în societate, ambele subjugate și dirijate prin legislația excesivă a guvernării. Lipsa unor surse bibliografice referitoare la activitatea Ministerului Culturii Naționale și al Cultelor a condus la accesarea aproape în exclusivitate a informațiilor oferite de surse primare de arhivă editate. Un instrument deosebit de util a fost colecția de documente Stenogramele Ședințelor Consiliului de Miniștri. Guvernarea Ion Antonescu, publicată de

 

Au fost abordate cu obiectivitate și spirit critic acele lucrări care afișează un pronunțat subiectivism vizavi de regimul mareșalului Antonescu, apărute după anul 1989, admiratori mai ales, care oferă o imagine distorsionată din perspectiva participării României la războiul împotriva URSS- ului, accentuând patriotismul mareșalului și eludând aspecte precum politica față de minoritățile naționale și politica antisemită dusă de guvern. Mai trebuie menționată și existența unei bogate literaturi istorice referitoare la statutul evreilor și al rromilor în perioada 1940-1944, care a recuperat masiv în ultimul deceniu în ceea ce privește obiectivitatea științifică, totodată și apariția unor lucrări și studii mai noi referitoare la minoritatea românească din Peninsula Balcanică (Bulgaria, Grecia), Iugoslavia și alte zone.

În privința activității Ministerului Propagandei Naționale (MPN) au fost consultate lucrări și studii tematice publicate de Mioara Anton, Propagandă și război. Campania din Est 1941-1944, București, 2007; Marian Petcu (coordonator), Enciclopedia cenzurii în România, București, 2019; Lucian Nastasă-Kovács, Irina Nastasă-Matei, Cultură și propagandă. Institutul Român din Berlin (1940-1945), Cluj-Napoca, 2018; Lucian Nastasă (editor), Antisemitismul universitar în România, 1919-1939: mărturii documentare, Cluj Napoca, 2011; Filaret Acatrinei, Radiodifuziunea română de la înființare la etatizare (1925-1948), București, 2005; Viorel Achim, Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente, Iași, 2013; Liliana Mușețeanu (coordonatoare), Bibliografie radiofonică românească. 1941- 1944, București, 2003; Eugen Denize, Istorici români la microfonul Radiodifuziunii (1932-1944) ș.a.

Complexitatea condiționărilor de ordin intern și extern ale epocii a generat dificultăți în aprecierea corectă a resorturilor și a dimensiunilor reale ale strategiei biopolitice aplicate de Asociațiune. Eugenismul și rolul „școlii eugenice de la Cluj” de sub conducerea lui Iuliu Moldovan au făcut obiectul unor cercetări efectuate anterior de Maria Bucur, Eugenie și modernizare în România interbelică, Iași, 2005 și Marius Turda, Eugenism și antropologie rasială în România 1874-1944, București, 2008; Modernism and Eugenics, Londra, 2010; Eugenism și modernitate. Națiune, Rasă și biopolitică în Europa (1870-1950), Iași, 2015 și altele. Acestea sunt reprezentative pentru a ilustra subcultura eugenică din Transilvania. Au fost foarte utile și studiile realizate de Lucian Butaru, Rasism românesc. Componenta rasială a discursului antisemit din România până la al Doilea Război Mondial, Cluj-Napoca, 2010; Octavian Buda, Identitate națională și medicină socială: antropologie culturală, psihiatrie și eugenism în România – 1800-1945, București, 2013 ori Vladimir Solonari, Purificarea națiunii. Dislocări forțate de populație și epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944, Iași, 2015. Tema a „apărut” în ultimul deceniu în arealul științific românesc și este intens cercetată de Marius Turda, lucrările sale fiind definitorii în investigarea acestui curent medical românesc corelat cu trendul general european sau mondial. Ea reprezintă în continuare un domeniu de explorat. O direcție ar fi aceea a impactului acestei școli eugenice asupra bisericii din Transilvania spre exemplu, sau relația cu școlile eugenice de la București și Iași, ori relația cu alte mișcări etnice eugenice, precum cea săsească și cea maghiară.

O altă dificultate a fost aceea a lipsei unei bibliografii care să trateze politica editorială a „Astrei” între 1940 și 1944, majoritatea studiilor și lucrărilor oprindu-se la perioada interbelică. În acest sens, în lucrarea de față a fost analizat discursul etalat în producția publicistică pornind de la principalele organe de presă ale Asociațiunii, Transilvania, Buletin eugenic și biopolitic, Foaia Poporului și altele, acest aspect al cărții fiind în mare parte inedit.

Alte aspecte de noutate pe care le conține prezentul volum sunt cele legate de contribuția efectivă a „Astrei” la propaganda regimului antonescian, cât și de propria agendă de românizare urmărită în acest areal multietnic și multiconfesional. Un aspect inedit este deopotrivă și acela al îndrăznețului proiect al „Astrei” de acțiune în Timoc și Banatul sârbesc, eșuat, asemenea celui guvernamental, datorită interdicției impuse de aliatul german.

Cartea aduce contribuții importante referitoare la colaborarea sinuoasă cu Fundația Culturală Regală „Regele Mihai I” și informații despre „lupta” pentru supremația culturală în Transilvania dusă între cele două instituții, ambele somate în primăvara anului 1943 să colaboreze sub umbrela MPN.

 

***

 

Capitolul I tratează adaptarea activității „Astrei” la condițiile celui de-al Doilea Război Mondial și a avut la bază sursele istorice aflate la Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale ale României care au fost fotocopiate integral pentru intervalul ales. Scopul a fost acela de a prezenta o analiză obiectivă, pornind de la textul documentelor, a raporturilor dintre Asociațiune și instituții ale statului român, în atmosfera apăsătoare a anilor de război, în vederea înțelegerii acestei etape evolutive a

„Astrei” și a fenomenelor culturale în Transilvania. Au fost astfel prezentate activități curente, chestiuni administrative, adunările generale ale „Astrei”, evoluția numărului de membri, activitățile specifice derulate de despărțăminte amplificate prin infuzia de capital venită dinspre București și sub stricta coordonare a lui Iuliu Moldovan, reorganizarea Secției Biopolitice și acțiunile eugeniștilor în mediul transilvan, fenomenul educației adulților orientat cu predilecție spre segmentul feminin („școlile de mame”) cu o foarte pronunțată componentă eugenică, sursele bugetare și patrimoniul Asociațiunii și alte aspecte legate de bibliotecile și muzeele „Astrei”.

Capitolul II prezintă și analizează discursul istoriografic al „Astrei”, fără pretenția de a-l epuiza tematic, într-o perioadă caracterizată de profundele implicații ideologice impulsionate de apogeul la care a ajuns revizionismul politic. Acest fapt inevitabil s-a transpus și în planul cercetărilor științifice și al orientării ideologice a discursului oferit societății, dar și mediului intelectual european. Conținutul revistei Transilvania, organul principal de presă al „Astrei”, a fost cu totul acaparat de retorica naționalismului românesc, cu o foarte pronunțată componentă etnocentristă. Interesul obsesiv acordat istoriei provinciei este o marcă a „Astrei”, ce a dominat acest interval cronologic. Producția publicistică, masivă și impresionantă, s-a realizat prin angajamentul celor care au scris sub imperiul mobilizării națiunii în slujba obiectivelor naționale ale momentului și pentru combaterea tezelor istoriografice maghiare.

Situația extrem de complexă a Transilvaniei, unde activau de câteva decenii mișcări etnice eugenice, precum cea săsească și cea maghiară, a dus la crearea unei „subculturi eugenice românești în Ardeal”2, ai cărei reprezentanți au emanat un ethos științific cunoscut în istoriografia de specialitate ca „școala eugenică de la Cluj”. Pe fondul războiului, aceștia s-au radicalizat, ajungând să ocupe funcții importante în statul român. Ei au fost preocupați, nu numai de creșterea producției științifice, ci și de punerea în practică a programului biopolitic al lui Iuliu Moldovan.

Retorica etnicistă a dominat și discursul revistei Buletin eugenic și biopolitic. Aceasta a prezentat subiecte ce țineau de domeniul eugeniei pozitive precum sănătatea publică, educația igienică, politica pronatalistă și asistența socială. În egală măsură a abordat și teme rasiale, din domeniul geneticii, al legislațiilor biopolitice care făceau obiectul eugeniei negative, precum contractul prenupțial, sterilizarea obligatorie pentru persoanele cu dizabilități psihice și fizice. Patrimoniul biologic românesc a fost supus investigării în căutarea unei societăți perfecte (utopice). În centrul ei era așezat „neamul” românesc pentru viitorul căruia statul trebuia să susțină și să aplice un sistem biopolitic bine coordonat, asemenea altor sisteme similare contemporane din Europa sau de peste ocean.

 

Capitolul continuă cu prezentarea altor publicații ale „Astrei” sau sub egida ei, precum cele destinate țărănimii – gazeta țărănească, Foaia Poporului (1943-1944) și programul Biblioteca poporală sau cele pentru intelectuali – Biblioteca eugenică și biopolitică a „Astrei” (1942 – 1944), revista Sora de ocrotire, programul Biblioteca „Astra” și Revue de Transylvanie (1940 – 1944).

Capitolul III conține o scurtă analiză a sistemului de învățământ românesc din perioada regimului antonescian, cu accente pe activitatea Ministerului Culturii Naționale și al Cultelor (MCNC). Tema a făcut în general obiectul unor cercetări dedicate mediului universitar și mai puțin celui primar, secundar, vocațional. Cercetarea de față își propune să contribuie cu aspecte ce țin de acest segment al activității ministeriale, urmărind să evidențieze viziunea lui Ion Antonescu asupra instituțiilor bisericești și școlare.

În ceea ce privește activitatea Ministerului Propagandei Naționale (MPN), s-a urmărit reliefarea modului de acțiune, cu trimiteri la propaganda desfășurată prin presă, radio, cinematograf la nivel național și la rolul asociațiilor culturale în sistemul de propagandă. A fost apoi ilustrată contribuția efectivă a „Astrei” la propaganda regimului antonescian, modalitate prin care această asociație a fost cooptată de guvern în propaganda pentru problema Transilvaniei în principal, dar nu numai.

Capitolul conține și o analiză a propriei agende de românizare urmărită de Asociațiune în arealul său multietnic și multiconfesional, cât și în afara lui, fiind vorba despre proiectul de propagandă culturală și națională în Timoc și Banatul sârbesc. De asemenea sunt prezentate relațiile tensionate cu Fundația Culturală Regală „Regele Mihai I” care beneficia de o mult mai mare atenție și generozitate din partea guvernării.

Din 1943 firul roșu al propagandei regimului a fost problema Transilvaniei și salvarea națiunii, Ministerul Propagandei Naționale coordonând un „bloc românesc” în care înglobase mai toate asociațiile culturale, inclusiv „Astra”, în slujba propagandei de stat, după modelul nazist al propagandei. În bătălia diplomatică pentru Transilvania au fost cooptate elitele intelectuale ale epocii, deopotrivă membri ai „Astrei”, academicieni, profesori universitari, angajați în marea luptă istoriografică cu omologii lor maghiari.

Puternic afectată de Arbitrajul de la Viena, Asociațiunea și-a ales propriul drum în acest tărâm cultural și și-a intensificat rolul în societate, radicalizându-și și intensificându-și acțiunile.

Etnocentrismul și biopolitica au fost cântecul de lebădă al „Astrei”, specificitatea acestei asociații culturale în atmosfera tensionată a regimului antonescian.

0
    0
    Coș de cumpărături
    Coșul este golÎnapoi la produse

    Adaugă în coș