Descriere
În zilele noastre, preocuparea pentru cercetarea istoriei trebuie să fie primordială, în principal pentru specialiștii români, care în mod treptat și-au schimbat orizontul de abordare al trecutului, pliindu-se pe actualele tendințe și curente de investigare ale istoriei, propunând totodată noi analize și interpretări.
Demersul nostru a fost acela de a pune în aceeași lucrare studii care să urmărească cercetări inedite în ceea ce privește argumentația științifică, sursele uzitate și perspectiva de introspecție a trecutului. De aceea, acest volum cuprinde 15 articole, care se circumscriu felului de a scrie istorie, propun reflecții asupra teoriei și filosofiei istoriei, iar unele dintre acestea examinează subiecte despre istoria națională sau istoria locală.
Coordonatorii
Sensul istoriei este o temă presantă. Scheme vechi de a-i face față – sensul istoriei imprimat de mari conducători, de curente vizionare, de clase sociale cu pondere, de națiuni majore – s-au prăbușit contrazise de evenimente. Subiecți ai istoriei în format mic – indivizi excepționali – sau în format mare – curente, clase sociale, națiuni – nu se mai confirmă. Toți aceștia depind, la rândul lor, de altceva. Interacțiunile sunt veritabilul teren pe care se constituie direcția evenimentelor – interacțiuni economice, militare, instituționale, culturale, ce pot fi abordate cu oarecare aproximare ca interacțiuni comunicaționale.
Andrei Marga
Argument
Argument
În zilele noastre, preocuparea pentru cercetarea istoriei trebuie să fie
primordială, în principal pentru specialiștii români, care în mod treptat și-au
schimbat orizontul de abordare al trecutului, pliindu-se pe actualele tendințe și
curente de investigare ale istoriei, propunând totodată noi analize și interpretări.
Demersul nostru a fost acela de a pune în aceeași lucrare studii care să
urmărească cercetări inedite în ceea ce privește argumentația științifică, sursele
uzitate și perspectiva de introspecție a trecutului. De aceea, acest volum cuprinde 15
articole, care se circumscriu felului de a scrie istorie, propun reflecții asupra teoriei și
filosofiei istoriei, iar unele dintre acestea examinează subiecte despre istoria națională
sau istoria locală.
Prima parte a volumului, prin subiectele abordate de autorii articolelor, propune
cititorului o incursiune care să-l ajute să înțeleagă care este sensul istoriei și cum
poate fi privită lumea de după 2010 în viziunea unor istorici redutabili precum Eric
Hobsbawm sau Nial Ferguson, care sunt implicațiile teologice ale filosofiei istoriei la
Hegel și Kierkegaard sau modul în care poate fi tratat și disecat un subiect
controversat în istoriografia noastră, referitor la numele lui Iancu (Ioan) de
Hunedoara.
Ținând cont și de ordinea cronologică a temelor propuse, în volum sunt cuprinse
studii din perioada medievală, modernă și contemporană, documentate într-o
manieră scrupuloasă și cu un aparat critic variat, care se bazează pe surse arhivistice,
dar și pe surse secundare.
Stilul în care care sunt elaborate articolele este lămuritor, rigurozitatea științifică
a autorilor este evidentă, iar ideile expuse pe de o parte incită și la alte dezbateri, iar
pe de altă parte oferă o bază de unde se pot determina alte considerații și aboordări
istorice.
Dacă conținutul volumului surprinde cititorul prin caracterul științific al
lucrărilor, coperta și așezarea în pagină dovedesc profesionalism din partea editurii
Cetatea de Scaun din Târgoviște.
Considerăm că pentru cititor o astfel de problematică precum cercetarea istoriei
reprezintă un mod plăcut de a lectura o carte, plină de substanță științifică și
provocatoare la nivel tematic.
Coordonatorii
Recenzii
Nu există recenzii până acum.