Descriere
Visul chinez poate fi interpretat în viziune liberală ca angajamentul pentru mai multă prosperitate colectivă în beneficiul poporului, dar și ca o super-consolidare a statului, o creștere masivă a puterii pe toate palierele și chiar recuperarea unor teritorii pierdute de fostul imperiu chinez sau „pedepsirea” foștilor adversari existențiali gen Japonia. În teorie, China vrea să obțină tot ce dorește, tangibil sau axiologic, prin mijloace pașnice, adică negociere și schimb. Ceea ce e încurajator pentru perspectivele păcii mondiale. Problema este că ceea ce chinezilor li se pare legitim – de pildă controlul celei mai mari părți din Marea Chinei de Sud – e văzut ca nedrept și abuziv de unele popoare vecine, riverane ale aceleiași mări. Pretențiile opuse și imposibilitatea de a augmenta cumva suprafețele maritime spre a mulțumi toate părțile garantează cursa înarmărilor și mecanisme de balansare și contrabalansare, adică exact acele elemente care în trecutul istoric au dus la război atât în Europa, cât și în Asia, Africa sau America Latină.
Șerban Filip Cioculescu