Cultura Usatovo. Arheologia funerară a unei societăți din Epoca Bronzului

Introducere

În această lucrare, prezint o versiune îmbunătățită și completată a tezei mele de doctorat, pe care am susținut-o în 2022 la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, sub îndrumarea profesorului universitar, doctor habilitat Dumitru Boghian. Am revizuit și actualizat anumite aspecte din teză, completându-le cu date noi. Catalogul descoperirilor a fost de asemenea îmbogățit cu informații suplimentare. În teza mea de doctorat, mi-am propus să efectuez o cercetare aprofundată a culturii Usatovo, bazându-mă pe urmele materiale descoperite atât în puținele așezări cunoscute, cât și în contexte funerare. Cu toate acestea, în prezenta lucrare mă voi concentra exclusiv pe descoperirile funerare, deoarece așezările cu structuri de locuit rămân încă insuficient documentate. Cronologic, cultura Usatovo este încadrată în a doua jumătate a mileniului IV a. Chr., corespunzând perioadei timpurii a epocii bronzului. Aceasta nu poate fi caracterizată în sud-estul Europei fără a lua în considerare realizările petrecute în perioada anterioară, adică în epoca eneolitică, când s-a început utilizarea masivă a metalului, iar diferențierea socială a comunităților a devenit din ce în ce mai vizibilă. Către mijlocul mileniului IV a. Chr., această stratificare a devenit bine reprezentată inclusiv în inventarul siturilor funerare din nordul și nord-vestul Mării Negre (amenajări funerare megalitice, simboluri ale puterii, arme, podoabe). Schimbările climatice petrecute în mileniul IV a. Chr. au adus după sine o serie de transformări în cadrul comunităților sedentare de agricultori, oferind însă condiții prielnice practicării economiei pastorale. Conform cronologiei radiocarbon și al tradiției arheologice est-europene, epoca bronzului a început către mijlocul mileniului al IV-lea a. Chr. și s-a încheiat în ultimele secole ale mileniului al II-lea a. Chr. Mobilitatea crescătorilor de animale presupunea și deplasări frecvente spre teritoriile învecinate. În urma acestora, hotarele fixe ale diverselor tradiții culturale sunt greu de sesizat în prezent. În același timp, o realizare de primă importanță a epocii bronzului a fost însușirea și răspândirea noului metal – bronzul. În perioada menționată, bronzurile arsenicale au cunoscut o răspândire mai largă, oferind o serie de avantaje tehnologice în procedeul de turnare. În prima jumătate a mileniului IV a. Chr., tumulii au început să se răspândească în nord-vestul Mării Negre. În a doua jumătate a mileniului IV a. Chr., în special în bazinul Nistrului de Jos și teritoriile de vest ale limanului Hadzhibei, o parte importantă a mormintelor principale în tumuli sunt atribuite culturii Usatovo. Aceste vestigii reflectă unul dintre cele mai strălucite fenomene culturale din preistoria nord-vest pontică. În prezent, studierea științifică a vestigiilor Usatovo depășește un secol, în contextul în care sunt cunoscute peste 40 de puncte cu descoperiri. Prin abordarea acestora cu metodele contemporane de cercetare, se deschid noi perspective în tratarea etapei incipiente a epocii bronzului în nord-vestul Mării Negre și se oferă noi viziuni ale unor aspecte încetățenite în istoriografie. Este normal ca istoriografia să evolueze și să se dezvolte în funcție de noile descoperiri, de avansurile tehnologice și de schimbările din domeniul științific. Aceasta poate duce la o reevaluare și o reinterpretare a datelor existente și la dezvoltarea unor noi perspective asupra trecutului. De-a lungul timpului, interpretările și teoriile despre cultura Usatovo au fost influențate de diferitele școli științifice și de metodele de cercetare utilizate în diverse perioade de timp. Astfel, înțelegerea și interpretarea acestei culturi a suferit o evoluție, pe măsură ce au fost făcute noi descoperiri și au fost utilizate noi metode de cercetare. În prezent, contribuția semnificativă a culturii Usatovo în definirea epocii bronzului în nord-vestul Mării Negre este recunoscută de majoritatea cercetătorilor din domeniu. Însă, este evident că mai există multiple probleme și neclarități care rămân deschise pentru noi abordări. De asemenea, în istoriografie se pot observa două abordări referitoare la taxonomia denumirii complexului de vestigii Usatovo. Primii cercetători ai sitului eponim, M. F. Boltenko, V. I. Selinov și E. F. Lagodovskaya, au observat omogenitatea vestigiilor care erau similare cu cele cunoscute în tumulii tiraspoleni, la Shabolat/Bilenke și Odesa Slobodka-Romanovka, și au atribuit urmele materiale descoperite unei culturi de sine stătătoare – cultura Usatovo. Ulterior, și alți cercetători, printre care arheologii Vl. Dumitrescu, T. Sulimirski, M. Gimbutas și A. Ia. Briusov, au considerat vestigiile Usatovo ca fiind o cultură autonomă. Pe de altă parte, la mijlocul anilor ’30 a secolului XX, T.S. Passek a încercat să periodizeze siturile culturii Cucuteni-Trypillia pe baza motivelor decorative ale ceramicii, inclusiv descoperirile de la Usatovo, Shabolat/Bilenke, Odesa Slobodka-Romanovka și tumulii tiraspoleni, încadrându-le în etapa γ2 a schemei sale [Passek 1935, 165]. Ulterior, a apărut o versiune finală a schemei de periodizare a siturilor, în care descoperirile tumulare care conțineau ceramică pictată și aveau corespondențe cu descoperirile de la Gorodsk, au fost incluse în etapa târzie CII/γ2 a culturii Cucuteni-Trypillia [Пассек 1949, 189]. Ulterior, cu rare excepții, istoriografia sovietică (și post-sovietică) a tratat descoperirile de la Usatovo și ceramica pictată din tumulii nord-vest pontici drept parte componentă a culturii Cucuteni-Trypillia. În dreapta Prutului, însă, o bună parte din cercetătorii români au preferat conceptul de evoluție a culturii Cucuteni-Trypillia prezentat de Vl. Dumitrescu în anul 1963. Astfel, cum nota cercetătorul: grupa Gorodsk-Usatovo conține elemente culturale și etnice de mixtură, în care acelea străine de complexul Cucuteni-Tripolie sînt predominante din toate punctele de vedere, așa încît nu ni se pare că ele ar mai putea reprezenta, nici pe plan social, nici pe plan cultural sau etnic, faza finală a culturii Cucuteni-Tripolie, ci constituie… o grupă străină și în bună parte posterioară, ca să încheie cu: credem totuși că evoluția organică a culturii Cucuteni-Tripolie poate fi socotită încheiată odată cu sfîrșitul fazei Cucuteni B -Tripolie C/I- γ₁ [Dumitrescu 1963, 298-299]. Respectiv, descoperirile de la Horodiștea, Erbiceni, Stoicani, Foltești și altele asociate lor, fără a nega unele eventuale afinități cu ceramica târzie Cucuteni B, au fost văzute într-un context cultural distinct. Cu referire strictă la siturile culturii Usatovo, majoritatea cercetătorilor preocupați de acest subiect (în special din Republica Moldova și Ucraina) în ultimele două decenii au adoptat o abordare distinctă și coerentă a vestigiilor, considerându-le diferite de restul siturilor târzii ale culturii Cucuteni-Trypillia [Петренко 2003, 137-144; Енциклопедія… 2004, 560-562; Videiko 2011, 373-381; Петренко 2013, 163-210; Манзура 2016, 63-83]. Cu toate acestea, este de așteptat ca vechile „dogme” impuse ca adevăr incontestabil să mai fie susținute de unii arheologi, așa cum se întâmplă în mod normal în știință. Unul dintre adepții „viziunii de ansamblu” a evoluției culturii Cucuteni-Trypillia propuse de T.S. Passek și a „structurii omogene a tripolianului târziu” este V. Dergaciov. În contribuția sa recentă intitulată „Позднее Триполье и Майкоп” [Дергачев 2022], vestigiile Usatovo (care, în viziunea autorului, includ și siturile funerare Cernavoda I din nord-vestul Mării Negre, așezările de la Stoicani și Foltești și mormintele tumulare de tip Jivotilovka) sunt abordate drept un tip aparte de situri târzii ale culturii Cucuteni-Trypillia. Pentru a susține această afirmație, autorul citează Clasificarea în arheologie, sub redacția lui E.M. Kolpakov [Классификация 2013, 101-102] și propune un principiu sistemic de analiză sau „o viziune de ansamblu” a „culturii/civilizației ceramicii pictate”, elementul fundamental (tipul) căreia este o combinație stabilă de trăsături diferită de alte combinații stabile de trăsături. Astfel, siturile Cucuteni A, A-B – Trypillia B-I, B-II ar reprezenta nucleul elementului fundamental, în timp ce siturile în care ceramica pictată nu este predominantă sau lipsește (Precucuteni I-III – Trypillia A și Cucuteni B-2 – Horodiștea-Foltești – Trypillia CI-II) formează periferia nucleului [Дергачев 2022, 20-21]. Evident, nu putem fi de acord cu o astfel de abordare „de ansamblu” și, totodată, simplistă. Urmând firul logic al principiului sistemic de analiză propus de V. Dergaciov și extrapolând elementul fundamental (tip) asupra complexului de vestigii Usatovo, observăm că combinația stabilă de trăsături văzută în „ansamblu” este formată din: nucleu – structuri funerare complexe, fie plane, fie tumulare, și periferie – structuri funerare simple, fie plane, fie tumulare. Observăm că nucleul, ce caracterizează cea mai semnificativă diferență este format de amenajările funerare complexe, lipsite în nucleul combinației stabile de trăsături a „culturii/civilizației ceramicii pictate” și nici nu ar putea fi la periferia acestuia eclipsându-l și adumbrindu-i întâietatea de nivel. Culturile arheologice de regulă se asociază cu comunități specifice din trecut. Și întrucât istoria este imposibilă în afara unei anumite comunități (organism social), identificarea culturilor arheologice se dovedește a fi într-adevăr o condiție indispen­sabilă pentru trecerea de la materialele arheologice la interpretarea lor, în ciuda multiplelor opinii cu privire la problematica ce este o cultură arheologică. Fiind pe deplin conștienți de dificultățile de ordin teoretic și metodic în modul de a interpreta conceptul de cultură arheologică, recunoaștem existența a două realități care se exclud reciproc. 1. În orice comunitate socială, se pot forma trăsături ale culturii materiale specifice doar acesteia. 2. Nu există nicio legătură clară și neschimbătoare între societate și cultura sa materială; complexul culturii materiale în sine nu coincide niciodată cu comunitatea socială. În consecință, cultura arheologică, ca parte transformată a culturii materiale, nu coincide cu comunitatea socială [Классификация 2013, 134]. Totuși, urmând concepțiile formulate de M. Gumă, prin termenul de cultură arheologică este desemnată acea entitate istorico-arheologică, relativ omogenă… și creatoare a unui ansamblu comun de bunuri materiale, credințe religioase și reprezentări spirituale, constatate pe un areal geografic mai mult sau mai puțin bine delimitat față de celelalte unități de același gen. [Gumă 1993, 112] și A. Vulpe, conceptul de cultură arheologică este înțeles… ca reprezentând o simplă combinație de elemente caracteristice din materialul obținut din descoperirile arheologice, ce se constituie într-o regulă, delimitată în spațiu și timp de alte combinații alcătuite în mod asemănător [Vulpe 2001, 211], vom observa în capitolele ce urmează că întregul complex de vestigii Usatovo, îmbină un ansamblu stabil de trăsături proprii ale culturii materiale și spirituale, răspândite în limite temporale și geografice relativ bine închegate și delimitate. Totodată, în cazul culturii Usatovo vom observa existența persistentă a unor elemente stabile specifice doar acesteia, dar și altora, mai puțin persistente însă expresive (în percepția cercetătorului) ca manifestare, prezente și în arii culturale învecinate. Astfel, există multiple opțiuni de grupare a complexelor arheologice și termenul de cultură arheologică acoperă o gamă largă de concepte, așa cum a atras atenția și L.S. Klein. În cazul prezenței unor elemente „străine”, esența formării ansamblului stabil ar include totalitatea artefactelor găsite în complexele unei culturi arheologice, inclusiv artefacte din acele elemente fundamentale (tipuri) care constituie esența altor culturi arheologice și sunt de import [Клейн 1991, 168-170]. Pentru realizarea acestei lucrări, am utilizat sursele disponibile, alcătuite din materiale provenind din peste 40 de puncte cu descoperiri funerare sau fortuite atribuite culturii Usatovo, publicate în monografii, articole științifice și rapoarte de cercetare arheologică. În completarea surselor istoriografice, am apelat, în anumite cazuri, la accesul direct către vestigii arheologice depozitate în colecții sau expuse în expozițiile unor instituții muzeale, precum și la arhivele personale ale cercetătorilor care au studiat complexele funerare Usatovo. De asemenea, am efectuat cercetări proprii de teren, în localitățile din r-nele Ialoveni, Ștefan Vodă, Căușeni, Cimișlia și Leova, în vederea concretizării informațiilor existente referitoare la unele descoperiri fortuite Usatovo. Structura prezentării materialelor din studiul dat este una clasică și cuprinde următoarele capitole: Istoricul cercetării culturii Usatovo și istoriografia problemei – acest capitol cuprinde o prezentare a descoperirilor anterioare și a cercetărilor arheologice efectuate în arealul culturii Usatovo, precum și o analiză a publicațiilor științifice relevante. Necropolele culturii Usatovo – această secțiune se axează pe descrierea complexelor funerare descoperite în siturile Usatovo, cu o analiză detaliată a elementelor arhitecturii tumulare și a tipurilor de morminte. Categorii de inventar – aici am detaliat categoriile de obiecte găsite în complexele funerare. Periodizarea și cronologia culturii Usatovo – în acest capitol am prezintat datele obținute în urma analizei stratigrafiei tumulare și a datărilor radiocarbon, în vederea stabilirii perioadelor de dezvoltare a culturii Usatovo. Interferențe cultural-cronologice în nord-vestul Mării Negre (a doua jumătate al mil. IV – începutul mil. III a. Chr.) – în această secțiune a lucrării am analizat contextul geografic și cultural mai larg în care s-a dezvoltat cultura Usatovo, precum și posibile influențe culturale din alte regiuni. Considerații finale – am sintetizat descoperirile și interpretările prezentate în studiu și am oferit o concluzie generală cu privire la importanța acestora în cadrul istoriei vechi a spațiului nord-vest pontic. Catalogul descoperirilor funerare Usatovo – această secțiune cuprinde o listă detaliată a descoperirilor funerare Usatovo, inclusiv numele obiectelor și datele descoperirii, precum și informații rezumative despre acestea. Realizarea acestei lucrări ar fi fost imposibilă fără ajutorul și implicarea constantă a colegilor mei arheologi. În primul rând, doresc să îi mulțumesc prof. univ. dr. hab. Dumitru Boghian, care a acceptat să coordoneze teza mea de doctorat și a oferit sfaturi metodice și practice prețioase. Vreau să exprim recunoștința mea și față de domnul dr. Vlad Vornic, directorul Agenției Naționale Arheologice de la Chișinău, pentru sprijinul moral și tehnic pe care l-am primit în timpul cercetărilor de teren, inclusiv cele pe care le-am făcut împreună. În plus, aș dori să menționez că domnii dr. Serghei Agulnicov, dr. Ion Ciobanu, dr. Veaceslav Bicbaev și dr. Denis Topal mi-au fost alături în timpul lucrărilor de teren și de laborator sau în fondurile muzeelor, iar contribuția lor în partea grafică și documentară a acestei lucrări a fost semnificativă. De asemenea, îi mulțumesc colegilor mei de la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, dr. hab. Eugen Sava și dr. Mariana Vasilache, precum și dr. hab. Igor Bruyako și Oxana Grițiuta de la Muzeul de Arheologie din Odesa, pentru sprijinul lor în cercetările arhivistice și pentru fotografierea pieselor arheologice păstrate în muzee. Nu în ultimul rând, aș dori să adresez mulțumiri arheologilor care mi-au oferit ajutor bibliografic esențial în realizarea acestei lucrări, printre care se numără dr. Sergiu-Constantin Enea, dr. Sorin Ailincăi, dr. Sergiu Matveev, dr. Svetlana Ivanova, dr. Alin Frînculeasa, dr. hab. Valentin Dergaciov, dr. Igor Manzura, dr. Vitalie Sinica, dr. Ilya Palaguta, dr. Natalia Burdo și dr. Mihail Videiko.