Descriere
În ciuda pluralității sale, care sunt trăsăturile distinctive ale Europei? Ea nu reprezintă doar suma detaliilor care o compun. Ne-am propus să conturăm o imagine de ansamblu, din care să nu lipsească particularitățile, tocmai pentru că definirea Europei ca întreg înseamnă mai mult.
De când datează conștiința europeană, termen prin care înțelegem sentimentul apartenenței la spațiul european cu implicațiile sale culturale și social-politice? Fără îndoială că, la nivelul maselor largi ale populației aceasta este de dată relativ recentă, manifestându-se după dezvoltarea conștiinței naționale, având și în prezent un impact inferior celei din urmă. Înainte de a se considera europeni, locuitorii Europei se percep ca fiind francezi, germani, italieni sau români. Mai multe mari evenimente europene precum Reforma, revoluțiile, fenomenul colonizării, nu au contribuit substanțial la dezvoltarea concepției referitoare la Europa unită, acestea subsumându-se intereselor particulare ale popoarelor și nu unei „idei europene” abstracte. Dar la nivelul intelectualității europene identitatea europeană și concepția unității continentale au o istorie mult mai veche.
Uniunea Europeană de astăzi reprezintă rezultatul numeroaselor proiecte europene cu origini încă din Evul Mediu, care nu au întrunit susținerea marilor monarhi ai vremii, dar au meritul de a fi perpetuat și răspândit ideea Europei unite. Totuși, însăși ideea de Europa este dificil de formulat. Putem poziționa Europa pe hartă, dar pare a fi destul de dificil să-i delimităm frontierele sale răsăritene. Cu atât mai anevoios este demersul de a identifica structurile culturale care îi conferă individualitate. Am putea identifica numeroase elemente care îi apropie dar îi și diferențiază pe europeni. Locuitorii Europei împărtășesc istorii distincte, nu vorbesc aceeași limbă, s-au confruntat militar deseori de-a lungul istoriei.
…
Una dintre preocupările principale în timpul redactării lucrării de față a fost aceea de a nu transforma acest eseu într-un „discurs triumfalist” despre istoria Europei în epoca modernă. Nu se dorește a fi o cronologie, nu ne propunem să expunem o înșiruire de date: ea conține o dezbatere succintă asupra unor repere simbolice semnificative ale istoriei europene, uneori problematice și conflictuale. Vom analiza marile evenimente, decizii, transformări, care au avut un impact major asupra evoluției continentului european. Unele evenimente au fost în mod voit excluse, ceea ce poate părea arbitrar și poate fi, fără îndoială, contestat, ceea ce ar fi, de altfel, benefic pentru cercetarea istoriei. În opinia noastră nu constituie o exacerbare a „europocentrismului” sublinierea unui fapt evident: Europa (și, în particular, Occidentul) a reprezentat un model politic, socio-economic și cultural pentru alte spații geografice, inclusiv pentru Europa de Est, care a fost primul receptor. Însă, Europa a promovat atât libertatea, toleranța și progresul cât și oprimarea, intoleranța sau violența.
dr. Adrian Claudiu Stoica