Description
„Orice adevăr trece prin trei etape:
Prima dată, e ridiculizat.
A doua oară, e negat vehement.
A treia oară, e acceptat ca fiind de la sine-înțeles”[1].
Arthur Schopenhauer, (1788 – 1860)
Apariția internetului și a dezvoltării tehnologiei informației, comunicarea între oameni și organizații a deschis o altfel de variantă de transformare a societății noastre în era în care tehnologiile de înaltă performanță și fidelitate utilizate altădată de către un număr mic de oameni au descins în casele și sufletele muritorilor de rând.
În anul 2020, după declararea pandemiei cu Covid-19[1], omenirea s-a convins de utilitatea digitalizării deoarece inovația permanentă în domeniul sistemelor informaționale facilitează noi forme de interacțiune umană care păreau imposibile cu puțini ani în urmă. Unul dintre efectele acestor evoluții este reprezentat de faptul că puterea și forța unui sistem social organizat se măsoară tot mai mult în capacitatea acestuia de culegere, prelucrare și utilizare a informației, în timp ce raporturile și relațiile de comunicare au intrat într-o efervescență inimaginabilă pentru cei mai mulți dintre noi.
În era comunicării, interacțiunile dintre oameni și organizații se produc instantaneu, ele trec peste distanțele fizico-geografice care legau în mod tradițional popoarele și statele. Comunicarea pe internet sau pe rețele de telefonie mobilă, dialogul, negocierile, schimburile și tranzacțiile, circulația informațiilor ne-au schimbat modul de a interpreta realitatea, fără a avea timp de reflexie pentru luarea deciziilor.
[1] Covid-19 este o infecție apărută în provincia chineză Wuhan în decembrie 2019. Aceasta este un sindrom respirator acut – , cauzat de un CoronaVirus, denumit și Sars-Cov-2. Având un potențial de infectare foarte mare, Covid-19 a devenit rapid o epidemie care a fost declarată pandemie la 11 martie 2020 de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Introducere
Introducere
„Orice adevăr trece prin trei etape:
Prima dată, e ridiculizat.
A doua oară, e negat vehement.
A treia oară, e acceptat ca fiind de la sine-înțeles”[1].
Arthur Schopenhauer
(1788 – 1860)
Apariția internetului și a dezvoltării tehnologiei informației, comunicarea între oameni și organizații a deschis o altfel de variantă de transformare a societății noastre în era în care tehnologiile de înaltă performanță și fidelitate utilizate altădată de către un număr mic de oameni au descins în casele și sufletele muritorilor de rând.În era comunicării, interacțiunile dintre oameni și organizații se produc instantaneu, ele trec peste distanțele fizico-geografice care legau în mod tradițional popoarele și statele. Comunicarea pe internet sau pe rețele de telefonie mobilă, dialogul, negocierile, schimburile și tranzacțiile, circulația informațiilor ne-au schimbat modul de a interpreta realitatea, fără a avea timp de reflexie pentru luarea deciziilor.
În anul 2020, după declararea pandemiei cu Covid-19[2], omenirea s-a convins de utilitatea digitalizării deoarece inovația permanentă în domeniul sistemelor informaționale facilitează noi forme de interacțiune umană care păreau imposibile cu puțini ani în urmă. Unul dintre efectele acestor evoluții este reprezentat de faptul că puterea și forța unui sistem social organizat se măsoară tot mai mult în capacitatea acestuia de culegere, prelucrare șu utilizare a informației, în timp ce raporturile și relațiile de comunicare au intrat într-o efervescență inimaginabilă pentru cei mai mulți dintre noi.
Statele sunt puse în situația de a căuta și găsi soluții, politici care să ia în calcul și modul de integrare și relaționare cu spațiul digital. Ca atare, statele au început digitalizarea sistemelor publice, la început prin înființarea unor birouri, departamente la nivel național. Apoi, ele au început să organizeze structuri specifice pentru spațiul digital la nivel multilateral în cadrul unor Organizații Inter-Guvernamentale (OIG) precum din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU), Organizației de Securitate și Cooperare Europeană (OSCE), Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și Uniunii Europene (UE). Elementul digital (cu sinonime precum: cyber, cibernetic, virtual, online, internet, infosfera etc.) a devenit în timp temă centrală de dezbatere la nivel internațional.
La nivel individual, ani întregi am fost martori tăcuți la spectacolul politic intern și internațional. Cei mai mulți dintre noi nu au avut posibilitatea de a cunoaște lumea elitistă a diplomaților dar, prin intermediul internetului, această lume a început să fie din ce în ce mai cunoscută. Aceasta a devenit un conglomerat remarcabil cu un hățiș de fire interconectate. Actorii internaționali statali, multilaterali, non-statali și individuali au început să se implice în spațiul virtual pe cele mai importante rețele sociale la toate nivelurile: internațional, național și individual.
Caleidoscopul pericolelor de pe internet ar putea fi gradual diminuat în condițiile în care fiecare dintre noi (diplomați, politicieni, jurnaliști sau simpli internauți) nu uită faptul că oricine își poate influența grupul din care face parte și este influențat la rândul lui. Fiecare dintre noi este emițător, sursă, releu sau receptor deoarece, indiferent de distanța fizică și geografică, toate acestea sunt de fapt la distanță de un click sau dublu-click. Obișnuim să spunem că statul este de vină, că peștele de la cap se alterează, dar uităm că, în esență, peștele se curăță invers, de la coadă către cap. Niciodată, acest aspect nu a fost mai promițător. Fiecare dintre cetățenii lumii are posibilitatea de a lua atitudine și a-și atenționa în mod public reprezentanții săi politici.
În sistemele informatic și informațional, parolele de acces în conturile personale sau profesionale sunt precum cheile și încuietorile de la ușile caselor, făcute pentru liniștea proprietarului, fără a fi o piedică reală pentru infractori.
Pornim de la ideea că scopul inițial al diplomației digitale a fost unul de a eficientiza mai întâi legăturile simetrice între organizații guvernamentale, state, guverne și ambasade, apoi, legăturile asimetrice la nivel de organizații interguvernamentale, non-guvernamentale, public larg sau multimedia. Desprindem din acest scop variabilele independente precum noile tehnologii, contextul social-politic internațional, iar ca variabilă dependentă avem diplomația convențională.
Plecând de la premisa bazată pe afirmația lui Mircea Malița „Perfecționarea metodelor și mijloacelor diplomației, a aparatului diplomatic, îmbunătățirea sistemelor diplomatice naționale și formării corpului diplomatic, studierea celei mai avansate experiențe a activității diplomatice, elaborarea și dezvoltarea bazelor ei științifice – sunt obiective permanente pe care și le-au fixat toate statele interesate în folosirea eficientă a diplomației lor”[3] făcută în anii ‘70, avem ipoteza lucrării construită prin intermediul următoarei afirmații: diplomația digitală este complementară diplomației convenționale (clasice sau tradiționale). Aceasta devine o diplomație adaptată pentru sec. XXI cu ajutorul căreia statele își pot proiecta puterea și influența în relațiile internaționale dincolo de frontierele fizice.
Scopul acestui demers este de a convinge că extinderea diplomației în mediul digital este doar o completare expusă a unor activități tacite însușite de marea majorității a populației acestei planete, fără a avea pretențiile unui manual tehnic scris pentru specialiștii din domeniul informaticii. Pentru aceștia, există multe cărți grozave. Aici, urmează să descoperim o multitudine de strategii și tactici noi pentru diplomația digitală, o practică adaptată în diplomația contemporană, în mod specific, de diplomație digitală pe rețele sociale și multe altele; considerând faptul că această digitalizare a diplomației a primit infinit mai puțină atenție decât merită diplomația unui stat, iar acest lucru a influențat serios adaptarea acesteia la noile cerințe ale lumii digitalizate.
Nu putem omite niciun moment că diplomația reprezintă avangarda statului în exterior, primul și nu o dată ultimul bastion al statului în relațiile internaționale ale acestuia; acest domeniu al statului este primul în linie care are obligația de a întreprinde toate acțiunile legale capabile de a asigura supraviețuirea țării și de a-i proteja cetățenii; că diplomația digitală este o versiune a secolului XXI a diplomației tradiționale responsabile pentru punerea în practică în mod AGIL a unei combinații armonioase a tuturor strategiilor și tacticilor ale unui stat în relațiile lui internaționale atât în spațiile naturale, cât și în spațiul digital, un mod de a le combina într-un singur întreg pentru a îndeplini misiunea diplomaților.
Din păcate, abordările tradiționale ale diplomației elaborate și executate în mod ierarhic se află în conflict cu schimbările rapide provocate de noile amenințări la adresa statelor. Diplomația digitală nu este primul domeniu guvernamental care se luptă cu schimbarea digitală continuă, schimbarea a fost percepută mai întâi la nivel individual, de curiozitate sau că a devenit la modă; fie din curiozitate sau că au intrat în tendințe, noile tehnologii au progresat rapid, instrumentele utilizatoare de internet au devenit mai accesibile, provocând noi modalități de a gestiona această complexitate. În cele mai multe cazuri nivelul de complexitate devenind invers proporțional cu prețul instrumentelor. Drept urmare, știința și arta gestionării activităților au produs hibridizarea, oamenii au început să producă valoare valabilă în ambele tipuri de spații (naturale și cibernetic), aducând în atenție un alt tip de angajat, unul capabil să lucreze în viața reală având competențe digitale.
Dacă ne mai întrebăm ce legătură ar avea un angajat de oriunde cu diplomația, răspunsul este că are, mult mai mult decât s-ar putea crede la prima vedere.
În lumea digitală, dezvoltarea unui software bun este partea dificilă a unui programator de succes așa cum semnarea unui tratat bilateral reprezintă încheierea cu succes a unor negocieri diplomatice valabile pentru orice tip de spațiu, fie pentru orice tip de spațiu natural cuprins între granițele fizico-geografice ale statelor, fie el pentru mediul digital. În cazul nostru, diplomații nu trebuie să știe să programeze, dar ei trebuie să includă interacțiunile digitale în funcțiile diplomatice prin metode adaptate în mod creativ și inteligent, bazându-se pe previziune și noi modalități de lucru în echipă pentru a construi expertiza într-un mediu extrem de competitiv.
Astfel că, odată ce diplomația a acceptat digitalizarea, aceasta ar putea adapta unele dintre metodele de succes utilizate inițial în companiile din spațiul informatic, ele fiind adaptate apoi în cele mai diferite domenii, de la mediul informatic la cel educațional, de la companii mici la multinaționale.
Metodele Agile, Lean, Scrum și Kanban sunt câteva dintre metodele de succes aplicate de comunitatea de dezvoltare software. În ce măsură ar putea ele fi adaptate diplomației digitale și dacă ele pot funcționa pentru specialiștii în diplomație digitală, noi considerăm că este posibil pentru fiecare dintre noi am utilizat astfel de metode, dar nu știam de ele, nu aveam cunoștințe despre dezvoltarea de software sau chiar interes pentru acest domeniu, dar am fost deseori obligați să rezolvăm situații inedite la serviciu, ele ne cereau să gândim critic o situație, să găsim soluții prin lentilele unui unghi diferit.
Aplicarea conceptelor de management din software (programare) în diplomație digitală poate fi un bun exemplu de management organizațional în instituții publice. Și pentru a face acest lucru, trebuie să aduceți spiritul digitalizării în activitatea profesională (de diplomație) digitală.
Pe parcursul lucrării încadrăm teoretic diplomația tradițională, diplomația digitală, urmată de o scurtă incursiune în lumea diplomației pentru a vedea modul în care tehnologia a schimbat mediul diplomatic. Bunele-practici sunt evidențiate cu ajutorul exemplelor din cadrul unor Ministere de Externe, în primul rând al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al României, ministerul unde termenul generic de diplomație digitală nu este foarte popular, dar utilitatea abordării a acesteia la nivel instituțional din cadrul este vizibilă prin nivelul ridicat al website-ului, al modului de a relaționa pe toate nivelurile și în toate ariile: social, politic, economic, financiar, educațional și intercultural aflat în continuă creștere pe website-ul MAE; pe ambasadele și consulatele ei virtuale.
Aducem în atenție rolurile conturilor reale sau false în informare, dezinformarea și fake-news, a unor inovații în domeniul digital care pot veni în ajutorul practicii diplomatice digitalizate, precum rolul blockchain-ului în securizarea sistemelor informaționale ale instituțiilor publice și al blockchain-ul în diplomația digitală; metode și abordări pentru adaptarea structurilor diplomației în diplomație digitală.
Aspectele distinctive ale terminologiei din domeniile diplomației, digitalizării, internetului sau din studiile de securitate descoperite pe parcursul cercetării reprezintă un număr proporțional cu motivele ce au determinat includerea acestora la sfârșitul lucrării în tabelele ce conțin termeni și concepte generali, concepte și termeni ai diplomației convenționale, definiții concepte și termeni specifici în diplomația digitală, similarități și diferențe între diplomația publică și diplomația digitală.
Tipul inovator al temei a necesitat utilizarea mai multor metode de cercetare. Pentru secțiunile dedicate diplomației digitale am utilizat metoda inductivă pentru a argumenta cauzele înființării și dezvoltării de departamente de diplomație digitală în cadrul ministerelor de externe ale unor state, ale unor organizații internaționale interguvernamentale și construirea unor relații bilaterale și multilaterale pentru domeniul digital. O altă metodă utilizată este cea istoric-evolutivă (analiza anacronică), urmată de cercetarea exploratorie, analiza tendințelor, a modului de aplicare a unor noi tehnologii și pe abordarea interpretativă (aceasta necesită cunoașterea practicilor și valorilor socio-culturale, definitorii în contextul arealului social-politic național observat). Totodată, pentru a ajunge la observații concludente, am folosit ca metodă de lucru și observarea, fiind absolut necesară pentru identificarea cât mai corectă a posibilelor semnificații și diferențe între culturile organizaționale ale ministerelor de externe.
[1] Arthur Schopenhauer, Cuvinte celebre, la adresa http://cuvintecelebre.ro/etapele-adevarului/, accesată ultima dată la 20 ianuarie 2020.
[2] Covid-19 este o infecție apărută în provincia chineză Wuhan în decembrie 2019. Aceasta este un sindrom respirator acut – , cauzat de un CoronaVirus, denumit și Sars-Cov-2. Având un potențial de infectare foarte mare, Covid-19 a devenit rapid o epidemie care a fost declarată pandemie la 11 martie 2020 de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
[3] Mircea Malița, Op.cit. pp. 14-15.