Descriere
În peisajul istoriografic din mediul universitar, dincolo de multitudinea lucrărilor științifice de specialitate, se resimte lipsa anumitor cursuri sau manuale universitare destinate studenților, care să fie concepute sub forma unor sinteze adaptate la cerințele de astăzi și menite a ușura asimilarea cunoștințelor de bază. Având în vedere faptul că ciclul de licență în domeniul Istoriei se rezumă la doar trei ani de studii, este absolut necesar a transmite studenților acele noțiuni generale, introductive, specifice fiecărei epoci istorice în parte, urmând ca aprofundarea cunoștințelor să se realizeze prin anumite cursuri de specialitate.
Cartea doamnei Laura Oncescu răspunde acestor cerințe generale reușind să sintetizeze, în mod accesibil și plăcut, aproape trei secole de istorie universală, de la 1648 și până la 1918, ce sunt socotite limitele cronologice ale epocii moderne pe plan mondial. Așadar, sunt reflectate acele repere istorice ce au marcat istoria omenirii, plecând de la Războiul european de treizeci de ani și revoluția burgheză din Anglia și terminând cu declanșarea și evoluția Primului Război Mondial. Accentul cade asupra istoriei politice a continentului european, fără a neglija nașterea Statelor Unite ale Americii și războiul civil de secesiune din anii 1861-1865, care va duce la eliberarea din sclavie a negrilor de pe continentul nord american.
Introducere
Lucrarea de față se dorește a fi, în viziunea autoarei, o sinteză despre istoria modernă universală. Limita cronologică inferioară are în vedere anul 1648, când în Europa se încheie pacea din Westfalia în urma războiului de 30 de ani (1618-1648), limita sa superioară fiind anul 1918, când pe continentul european se încheia pacea de la Paris, în urma primului război mondial (1914-1918).
Astfel, primul capitol al lucrării se referă la perioada de trecere de la epoca medievală la cea modernă și tratează, pe scurt, care au fost principalele caracteristici și evoluții ale acestei etape, cu accentul pus pe studierea războiului de 30 de ani (1618-1648), încadrat ca fiind primul eveniment important al modernității clasice universale și, totodată, și prima confruntare europeană a epocii moderne, care a generat o nouă fizionomie a continentului.
Ulterior, în celelalte capitole, atenția s-a îndreptat către studierea principalelor revoluții europene, respectiv cea engleză (1642-1649) și cea franceză (1789-1799), cu accent pus, mai ales, pe urmărirea detaliată a principalelor evenimente, dar și pe studierea contextului în care acestea s-au integrat. Un loc aparte îl ocupă în lucrarea de față studierea primului Imperiu francez, respectiv a epocii napoleoniene. Napoleon Bonaparte nu a fost numai un genial comandant militar, ci și un om de stat care a pus temeliile noii Franțe. La apogeul puterii sale, Napoleon era nu numai împăratul Franței, ci și regele Italiei, protectorul Confederației Rinului, controlând totul și în regatele fraților săi: Neapole, Spania, Olanda și Westfalia. Înconjurat de miniștri de valoarea lui Talleyrand și elaborând, mai ales, Codul civil, care a rămas în vigoare până în zilele noastre, Napoleon a schimbat nu numai Franța, dar și întreaga Europă, zdruncinând din temelii vechea orânduire, pe care a înlocuit-o cu legi noi, moderne, izvorâte din spiritul revoluției de la 1789.
Periplul nostru prin studiul istoriei moderne universale se continuă cu analizarea principalelor prevederi ale Congresului de la Viena (1815). Bazându-se pe două principii fundamentale: legitimitatea puterii (teorie monarhică ce se baza pe dreptul la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora) și restaurație (ce consta în readucerea la tron a dinastiilor ce fuseseră înainte de Napoleon), Congresul de la Viena s-a întrunit cu scopul de a restabili vechile regimuri absolutiste și de a înlătura orice urmă a ocupației franceze în Europa. După Congresul de la Viena și până la izbucnirea revoluțiilor de la 1848 am inserat un scurt capitol ce face referire la principalele schimbări ce au avut loc în spațiul european, mai ales în contextul încheierii Sfintei Alianțe. Urmează, în cronologia lucrării, anul 1848 în Europa. Cunoscute în istoriografie sub numele de „primăvara popoarelor”, evenimentele de la 1848-1849 s-au caracterizat prin dorința statelor europene de a-și câștiga libertatea sau unitatea națională. Deși nu au reușit, revoluțiile pașoptiste au dat semnalul deșteptării naționalismului european.
Am trecut, ulterior, la analiza celor două evenimente majore ale secolului al XIX-lea, respectiv unificarea Germaniei și cea a Italiei. Unificarea Italiei (1849-1870) s-a realizat sub auspiciile geniului lui Giuseppe Mazzini, sub sabia lui Giuseppe Garibaldi, sub flerul diplomatic al lui Camillo Cavour și sub conducerea monarhului Victor Emanuel al II-lea. Ca formă de stat, Italia devenea un regat puternic, fiind astfel suprimată dominația austriacă, ceea ce a permis statului să se afirme, ulterior, în rândul Marilor puteri europene. Germania și-a dobândit, la rându-i, unificarea teritorială grație guvernării autoritare, dar și geniului lui Otto von Bismarck. Unită prin ceea ce însemna impunerea forței ca principiu al construcției moderne, Germania a cunoscut după anul 1871 și până la sfârșitul secolului al XIX-lea un important dinamism de nivel mondial.
Între analiza desăvârșirii unificării teritoriale a statelor amintite și izbucnirea primului război mondial, am inserat un capitol referitor la schimbarea raporturilor de forțe în Europa, cu accent pus pe formarea blocurilor politico-militare care s-au confruntat în timpul marelui război, dar și pe relațiile internaționale de la începutul secolului al XX-lea. Am lăsat la finalul scurtei noastre prezentări tematice cele două capitole legate de istoria Statelor Unite ale Americii, a căror istorie am încercat să o expun de la momentul câștigării independenței celor 13 colonii din America de Nord și elaborarea Constituției de la 1787 și până la momentul eliberării sclavilor, în urma războiului de secesiune (1861-1865).
Primul război mondial (1914-1918) întregește șirul capitolelor dedicate acestei sinteze de istorie universală modernă, fiind, după cum se cunoaște, cel în urma căruia s-a retrasat harta Europei prin dispariția celor trei mari imperii: Austro-Ungar, Rus și Otoman și apariția unui număr mare de state naționale.
Concepută sub forma unui manual universitar, lucrarea este destinată, în primul rând, studenților de la specializarea Istorie, care studiază disciplina Istoria modernă universală (sau Introducere în istoria modernă universală). Din aceste considerente și pentru a facilita studenților asimilarea cât mai ușoară a cunoștințelor transmise, capitolele lucrării reprezintă, de fapt, prelegeri universitare, de aceea am evitat îngreunarea textului cu note de subsol. În mod evident, la finalul lucrării se află o bibliografie selectivă, care a asigurat cadrul conținutului expus. Totodată, în lucrarea noastră am inclus sub forma anexelor o serie de documente și texte referitoare la istoria modernă universală pentru a pune la îndemâna studenților o sursă directă și rapidă de informare.
Menționăm aici că nu se vor regăsi în paginile lucrării toate aspectele istoriei moderne universale, aproape imposibil de a fi predate în prezent studenților în cadrul unui singur curs sau pe un singur semestru, din cauza densității informațiilor.
La final, ne exprimăm speranța că lucrarea noastră va reprezenta un util instrument de lucru pentru studenți, dar și o lectură plăcută pentru toți iubitorii de istorie.
Mai 2017
Laura Oncescu
