Descriere
Despre munca forţată a evreilor şi romilor (țiganilor) români deportaţi în Transnistria în anii 1941-1944 s-a scris puţin. În literatura ştiinţifică despre evreii deportaţi în Transnistria există referiri sumare la muncile făcute de aceştia[1], după cum există şi trei studii despre utilizarea la muncă a romilor deportaţi în acest teritoriu[2]. Un studiu se ocupă de muncile făcute de deportaţii evrei şi romi pentru armata germană din Transnistria[3]. Studierea muncii forţate în Transnistria este abia la început. Situaţia este oarecum ciudată, în condiţiile în care o parte deloc neglijabilă a documentelor referiritoare la deportaţi create de administraţia română de ocupaţie din Transnistria priveşte tocmai folosirea acestora la munci, iar în lucrările cu caracter memorialistic scrise de foştii deportaţi evrei se vorbeşte, în mod firesc, şi de muncile făcute de ei în locurile de deportare[4]. Cartea Neagră publicată de Matatias Carp în anii imediat postbelici, care se ocupă de suferinţele evreilor din România în perioada 1940-1944, nu omite să vorbească despre munca forţată din Transnistria[5].
Cercetarea cu privire la Transnistria s-a concentrat de la început pe chestiuni legate de cronologia deportărilor, cifre şi statistici, situaţia îngrozitoare a deportaţilor în locurile de deportare, crimele în masă comise în acest teritoriu cărora le-au căzut victimă evreii deportaţi din România şi evreii localnici. Mai recent s-a adăugat subiectul deportării romilor, cu accente asemănătoare, pe cronologie şi numărul deportaţilor şi al victimelor. Acestea sunt, desigur, chestiunile cele mai importante şi lămurirea lor condiţionează progresul cercetării fenomenului istoric al deportărilor în Transnistria. Dezvoltarea cercetărilor cu privire la Holocaustul din România s-a făcut în condiţiile unei rezistenţe mari din partea mediilor istoriografice, dar şi a unei părţi a publicului românesc, ceea ce a făcut necesar ca cercetarea să insiste asupra celor mai puternice argumente în favoarea caracterizării politicii faţă de evrei în România anilor 1940-1944 drept Holocaust. Credem că odată cu publicarea Raportului final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România (în 2004)[6] s-a încheiat această etapă din istoriografia Holocaustului din România şi s-a trecut la o abordare mai complexă sub aspect tematic şi metodologic, în acord cu situaţia actuală a studiilor despre Holocaust pe plan mondial. Un indiciu al maturizării cercetării cu privire la Holocaustul din România este deschiderea spre teme noi, cum este şi munca forţată în timpul regimului Antonescu. Munca forţată a devenit în ultimele decenii o direcţie de cercetare bine precizată în istoriografia internaţională, cu o producţie ştiinţifică importantă[7]. Se apreciază că în anii celui de-al doilea război mondial aproximativ 20 de milioane de oameni au făcut muncă forţată în Germania nazistă şi în teritoriile anexate sau ocupate de aceasta, precum şi în ţările aliate şi satelite. Munca forţată în Germania, ca şi în alte ţări, inclusiv în România, are legătură directă cu problema Holocaustului. Capitolul muncii forţate în Transnistria urmează să fie scris de acum înainte.
[1]În lucrarea sa (în două versiuni, cu unele diferenţe) despre deportarea evreilor în Transnistria, Jean Ancel se ocupă doar în câteva locuri de muncile făcute de deportaţi: Jean Ancel, Transnistria, vol. I-III, Bucureşti: Atlas, 1998, passim; idem, Transnistria, 1941-1942. The Romanian Mass Murder Campaigns, vol. 1-3, [Jerusalem]: The Goldstein-Goren Diaspora Research Center, Tel Aviv University, 2003, vol. 1, passim. În unele studii consacrate ghetourilor şi lagărelor de evrei din Transnistria există desigur referiri la utilizarea evreilor la munci: Dalia Ofer, „Life in the Ghettos of Transnistria”, în Yad Vashem Studies, XXV, 1996, p. 229-274; Dennis Deletant, „Ghetto Experience in Golta, Transnistria, 1942-1944”, în Holocaust and Genocide Studies, Vol. 18, Number 1 (Spring 2004), p. 1-25; Vadim Altskan, „On the Other Side of the Dniester: Dr. Adolph Herschmann and the Zhmerinka Ghetto, 1941-1944”, in Holocaust and Genocide Studies, Vol. 26, Number 1 (Spring 2012), p. 2-28.
[2]Viorel Achim, „Decizia deportării țiganilor şi proiectul utilizării lor la munci în Transnistria”, în Vasile Ciobanu, Sorin Radu (ed.), Partide politice şi minorităţi naţionale din România în secolul XX, vol. 5, Sibiu: Techno Media, 2010, p. 256-263; idem, „Un aspect nestudiat al deportărilor în Transnistria: utilizarea la muncă a țiganilor deportaţi”, în Cătălin Turliuc, Dumitru Ivănescu (ed.), Confluenţe identitare şi realităţi demografice la est de Carpaţi în secolele XIX-XX, Iaşi: Junimea, 2010, p. 401-426; idem, „The Forced Labour of the Gypsies in Transnistria: the Regulation of December 1942 and the Reality on the Ground”, în Historical Yearbook, XII, 2015 (sub tipar).
[3]Idem, „Die Zwangsarbeit der deportierten Juden und Roma für die Wehrmacht in Transnistrien”, în Dieter Pohl, Tanja Sebta (ed.), Zwangsarbeit in Hitlers Europa. Besatzung, Arbeit, Folgen, Berlin: Metropol, 2013, p. 271-292.
[4]În lucrările cu caracter memorialistic scrise de evreii foşti deportaţi în Transnistria se vorbeşte uneori despre munca forţată; de exemplu, Meir Teich, „The Jewish Self-Administration in Ghetto Shargorod (Transnistria)”, în Yad Vashem Studies, II, 1958, p. 219-254; Sonia Palty, Evrei, treceţi Nistrul, Cluj-Napoca: Dacia, 2006 (prima ediţie: 1980). Vezi şi lucrarea din nota 40. Se înţelege că şi în interviurile luate supravieţuitorilor evrei se vorbeşte de muncile făcute în Transnistria. În ce-i priveşte pe romii deportaţi, supravieţuitorii vorbesc în interviuri lor despre muncile făcute de ei la Bug; de exemplu, în Radu Ioanid, Michelle Kelso, Luminiţa Mihai Cioabă (ed.), Tragedia romilor deportaţi în Transnistria. 1942-1945. Mărturii şi documente, Iaşi: Polirom, 2009, passim.
[5]Cartea Neagră,III, p. 276, 281, 294, 297, 360, 362-364, 380-382 ş.a.
[6]Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport final, editori Tuvia Friling, Radu Ioanid şi Mihail E. Ionescu, Iaşi: Polirom, 2005 (în continuare: Raport final).
[7]Începând cu monografia publicată de Herbert Ulrich, în 1986, devenită carte de referinţă în domeniu (Geschichte der Ausländerbeschäftigung in Deutschland 1880 bis 1980. Saisonarbeiter, Zwangsarbeiter, Gastarbeiter, Flüchtlinge, Berlin, Bonn: Dietz, 1986; ediţia nouă: Geschichte der Ausländerpolitik in Deutschland. Saisonarbeiter, Zwangsarbeiter, Gastarbeiter, München: Beck, 2001), şi până azi s-au publicat sute de lucrări despre munca forţată în Germania nazistă; între cele mai importante: Mark Spoerer, Zwangsarbeit unter dem Hakenkreuz. Ausländische Zivilarbeiter, Kriegsgefangene und Häftlinge im Deutschen Reich und im besetzten Europa 1939-1945, Stuttgart, München: Deutsche Verlags-Anstalt, 2001; Florian Freund, Bertrand Perz, Mark Spoerer, Zwangsarbeiter und Zwangsarbeiterinnen auf dem Gebiet der Republik Österreich 1939-1945, Wien, München: Oldenbourg, 2004; Florian Freund, Zwangsarbeit in Österreich, Wien: Österreichischer Fonds für Versöhnung, Frieden und Zusammenarbeit, 2005; Alexander von Plato, Almut Leh, Christoph Thonfeld (Hg.), Hitlers Sklaven: lebensgeschichtliche Analyse zur Zwangsarbeit im internationalen Vergleich, unter Mitarbeit von Elena Danchenko, Joachim Riegel und Henriette Schlesinger, Übersetzungen aus dem Englischen von Astrid Becker, Wien, Köln, Weimar: Böhlau, 2008.
Viorel Achim
