Descriere
“Ce a făcut autorul este admirabil, a pus față-n față manualele din aceste trei țări vecine. Îi mulțumesc că publică lucrarea în România, unde ar trebui să aibă o circulație mare, mai ales pentru că suntem la un orizont 2018 în care nu știm ce se întâmplă”.
Dr. Mihai Manea
***
“Istoria Basarabiei este o istorie politică. În manualele de istorie se regăsește această componentă politică. Lucrarea reflectă foarte bine istoria politică a Republicii Moldova și povestea manualelor sale, la fel ca și pentru Ucraina. Lucrarea – care a apărut la Editura Cetatea de Scaun, o editură cu un portofoliu bogat în istorie ce merită salutat – este importantă și din punctul de vedere al discuțiilor care se poartă acum pe curriculă, pe reformă. Această lucrarea beneficiază de experiența extraordinară a domnului Sergiu Musteață”.
Dr. Silviu Miloiu
***
“Sergiu Musteață lansează cartea într-un context deosebit de critic, în care se promovează ideea revenirii la manualul unic. Orice fel de carte care ajută la înțelegerea și predarea istoriei este binevenită. Este o carte foarte importantă din trei puncte de vedere: 1) Datorită temei alese, și anume modul în care moldovenii, românii și ucrainenii se privesc și se reflectă reciproc în manualele de istorie. Este important pentru că, de-a lungul timpului, manualul de istorie a fost foarte politizat. A fost numit chiar “o armă a războiului rece”. Deși s-au făcut progrese importante în cele trei țări, nu am scăpat de această problemă, modul în care sunt scrise manualele. 2) Noutatea temei alese – modul în care diverse popoare reflectă istoria vecinilor în manuale – o temă care nu a fost abordată. A aborda o asemenea temă, atât de delicată, presupune mult curaj. 3) Concluzia la care ajunge autorul: disputa internă dintre românism și moldovenism este abordată în manualele de istorie. În acest context, este puțin loc pentru vecini”.
Dr. Eugen Palada
***
“Am vrut să pătrund în esența a ceea ce înseamnă educația istorică în România, intenția mea a fost de a face această analiză comparativă, pentru a atrage atenția asupra unei mari probleme: relațiile dintre vecini și politicul din acestea. Mergem pe drumuri paralele, nu interacționăm, apar aspecte neplăcute în ceea ce privește conviețuirea. Aș vrea să citiți cartea, să veniți cu o abordare critică și să atrageți atenția politicienilor să ia în considerare vecinii”.
Dr. Sergiu Mustață