PUNCTUL DE COTITURĂ. Ruptură, continuitate și transformarea democrațiilor

ÎN ACELAȘI TIMP ȘI PESTE TOT

În prezent, războiul Israel-Hamas are încă potențialul de a se extinde în Orientul Mijlociu, SUA și Iran putând fi mai implicate, de pe poziții adverse. Războiul din Ucraina, cea mai amplă confruntare militară de pe teritoriul Europei de după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, arată o situație foarte îngrijorătoare pentru Ucraina, dar nu oferă semne că s-ar încheia prea curând. O victorie a Federației Ruse va face ca amenințarea Chinei asupra Taiwanului să fie din ce în ce mai mare. În ianuarie 2024 au avut loc alegeri prezidențiale în Taiwan, dând câștig de cauză candidatului care nu susține unificarea cu China, ceea ce face ca tensiunile din regiune să aibă potențialul de a se amplifica în viitorul apropiat. Pe lângă cele trei mari zone de conflict, actual sau potențial, există și alte conflicte la scară largă care nu captează foarte mult atenția opiniei publice, dar s-au intensificat constant din momentul în care au început, este vorba de războaiele civile din Sudan, Mali sau Myanmar. Acestea sunt situate în zone de pe glob mai puțin expuse intereselor Marilor Puteri, astfel încât se explică preocuparea mai puțin intensă pentru evoluția lor.

Ce anume a făcut posibil ca aceste războaie să aibă loc în același timp și peste tot? Singura paralelă posibilă este cu momentul 1956, atunci când revoluția de la Budapesta era suprapusă cu criza Canalului Suez. Au mai existat astfel de momente de suprapunere, cum ar fi crizele simultane din Taiwan și Liban în 1958, ori invazia Vietnamului de către China, revoluția islamică din Iran și invazia Afganistanului de către URSS într-un interval scurt de timp în 1978 – 1979, ori războiul dintre India și Pakistan legat de Cașmir care a coincis cu bombardamentele NATO asupra Serbiei în 1999.

Toate aceste crize suprapuse din trecutul apropiat nu se aseamănă cu cea la care suntem martori. SUA putea interveni, diplomatic sau militar, în aceste momente fără a lua în calcul o alianță dintre China și URSS/Federația Rusă, așa cum se întâmplă în prezent referitor la Ucraina sau la războiul din Gaza. Cele două Mari Puteri au învățat să lucreze împreună, chiar și de la distanță, să-și coordoneze acțiunile, să dea uitării disputele din trecut. Cel puțin pentru moment.

Un alt fenomen îngrijorător din prezent este că țări care în trecut nu doreau să se alăture unui bloc politic sau altul, precum Turcia, India sau Brazilia, vor să joace un rol mai mare pe planul relațiilor internaționale, pe măsura puterii lor economice. Din acest motiv, Turcia a încercat să arbitreze între Federația Rusă și Ucraina și are o poziție ostilă față de Israel și implicit SUA în ceea ce privește războiul din Gaza, India s-a apropiat de poziția occidentală în războiul din Gaza, dar a rămas neutră în războiul din Ucraina, iar Brazilia vede participarea la BRICS alături de Federația Rusă ca fiind perfect compatibilă cu o poziție mai degrabă neutră față de ambele războaie în desfășurare. Astfel, capacitatea Occidentului de a influența soarta conflictelor în desfășurare nu mai este atât de puternică precum în trecutul apropiat.

Un motiv de îngrijorare este în prezent și faptul că Marile Puteri au poziții divergente pe teme care altădată întruneau consensul, cum ar fi Orientul Mijlociu. Federația Rusă s-a apropiat de Hamas, susținând cauza palestiniană mai mult decât o făcea altădată URSS. China a devenit din ce în ce mai anti-occidentală, după o perioadă în care a curtat intens Occidentul pentru investiții în economie. Nu mai există canale de dialog cu Federația Rusă, iar comunicarea cu China s-a degradat constant. O temă precum schimbările climatice ar fi întrunit altădată consensul comunității internaționale; în prezent, pozițiile sunt divergente. China nu dorește o cooperare în acest domeniu cu Occidentul, deși avantajul ar fi reciproc. Federația Rusă a lăsat deoparte dorința de a colabora cu Occidentul în materie de combatere a terorismului, atât de manifestă imediat după momentul 11 septembrie 2001.

Adversarii SUA – Federația Rusă, China, Iran – colaborează foarte bine în ceea ce am numit în această carte „Axa răului” – preluând o expresie folosită mai demult, dar care pare a fi mai potrivită în prezent decât oricând.

S-ar putea afirma că este vorba doar de o nouă etapă în tranziția de la o lume bipolară la una multipolară, ceea ce implică diversificarea conflictelor, apariția lor în mai multe regiuni ale lumii și aparenta lipsă de soluții pentru a le opri. Partea inedită a actualelor crize este că actori internaționali situați la distanțe remarcabile cooperează foarte bine, datorită globalizării mijloacelor de comunicare, ușurinței transportului și a limbii/limbilor de comunicare. Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud au început să participe regulat la summit-urile NATO. AUKUS – o alianță la care această carte face referire – cuplează destinele unor țări aflate la mii de kilometri distanță, dar care fac parte din aceeași comunitate de valori. Ucraina este înarmată și de Coreea de Sud, în timp ce Iranul a livrat arme Hamas, iar Coreea de Nord transmite arme Federației Ruse. Libia, Siria, Azerbaidjan beneficiază de sprijinul militar al Turciei sau al Federației Ruse, mercenarii Wagner se află în continuare în Libia sau în Mali. Emiratele Arabe Unite, Qatar, Arabia Saudită au interese concrete și intervin în afara regiunii din care fac parte. Accesul la metale rare, la producția de echipament militar, în general la lanțuri de producție și distribuție, este râvnit de toți marii actori ai relațiilor interna­ționale. Multipolaritatea nu se referă doar la aspectul politic sau militar, ci are o componentă economică foarte puternică. Retragerea SUA din Irak și Afganistan nu a lăsat un vid de putere, ci apariția unor regimuri politice care doresc noi alianțe, dar care nu au încă ce să ofere în schimbul protecției altor puteri.

Instituțiile internaționale, precum ONU sau OMC, sunt paralizate de această ascensiune a unor state la nivelul de Mari Puteri sau de puteri mijlocii. Nu există o îngrijorare reală față de disfuncționalitățile acestora, ele continuă să funcționeze chiar dacă nu mai generează consens sau nu pot impune cu succes sancțiuni. Aplicarea dreptului internațional a devenit proble­matică. Atunci când președintele Venezuelei, Maduro, orga­nizează un referendum privind alipirea unei regiuni din Guiana, niciun stat nu dorește să intervină, chiar și sub forma condamnării referendumului respectiv. La fel a procedat Putin cu regiunile anexate din Ucraina. Reacțiile au fost mai dure, dar nu a existat nicio posibilitate de a opri procesul respectiv în timpul derulării, după cum nu există nici astăzi. Curtea Penală Internațională vrea să investigheze crimele de război din Ucraina, dar nu există un minim de voință politică din partea Federației Ruse, dimpotrivă, denunțarea dreptului internațional este ridicată la rang de virtute.

Schimbările climatice reprezintă un risc pentru intensificarea actualelor conflicte și pentru apariția altora noi. Competiția pentru resurse duce inevitabil la conflict. Taiwanul deținea supre­mația pe piața semiconductorilor, dar a decis să-și diver­sifice producția în mai multe locuri din lume, de teama de a nu fi victima unei agresiuni armate care ar face ca aprovizionarea globală cu semiconductori să fie pusă în pericol. Clima insupor­tabilă va împinge mase mari de populație de la Sud la Nord, de la Est la Vest. Se vorbește din ce în ce mai mult despre „ecocid” – o formă de genocid climatic care este deja practicată și care, dacă ar fi universal recunoscută, ar schimba radical regulile acordării azilului în statele occidentale.

Războiul Rece era previzibil și exista un echilibru între Marile Puteri. Lumea în care trăim este imprevizibilă și dezechilibrul este manifest. Capacitatea Occidentului de a interveni militar pentru oprirea conflictelor este limitată și supusă multor constrângeri, cum ar fi controlul politic – Congresul SUA nu a ajuns deocamdată la un compromis privind ajutorul care trebuie acordat Ucrainei și Israelului. Strategia SUA s-a schimbat în ultimele decenii: dacă în 1992 SUA construia capacitatea forțelor sale militare pentru a duce două războaie simultan, administrația Trump a schimbat acest concept pentru a se referi la un singur război, iar administrația Biden a ajuns să-și asume ca obiectiv militar a limita consecințele asupra SUA a războaielor purtate de alții.

În tot acest context turbulent, în care conflictele se intensifică, asistăm la un alt fenomen, la fel de îngrijorător: ascensiunea regimurilor nedemocratice. Dacă la începutul anilor 1990 se vorbea despre mai multe valuri de democratizare, astăzi observăm că mai multe regimuri politice au devenit autoritare, în contrast cu numărul limitat al regimurilor care au început să meargă pe calea democratizării. Această carte urmărește evoluția regimurilor democratice, începând cu data de 1 octombrie 2021 până în prezent. Desigur, nu toate aceste transformări sunt surprinse, dar cele mai importante, marcate prin alegeri sau prin evenimente care au marcat funcționarea instituțiilor democratice, sunt analizate în detaliu. Nu există un pattern al schimbării, acesta este motivul pentru care ne referim la momente de ruptură, continuitate sau transformare.

La doar câteva zile de la începerea războiului din Ucraina, Cancelarul german Olaf Scholz vorbea despre Zeitenwende, un punct de cotitură fundamental pentru Germania. Am ales ca traducerea în limba română a acestui concept să fie titlul cărții pentru că într-adevăr agresiunea Federației Ruse în Ucraina marchează un punct de cotitură, anticipat de un alt moment calificat drept schimbare fundamental, game – changer, alipirea ilegală a Crimeii în 2014. Negarea unui principiu asumat de toate statele comunității internaționale, anume respectul suveranității și al integrității teritoriale a altor state, a făcut să se pună problema cum poate fi sancționat un stat care cu bună știință încalcă dreptul internațional. Atunci când este vorba de state mici, aplicarea dreptului internațional prin intervenții în numele dreptului de a proteja, activat dacă există încălcări ale drepturilor omului, este legitimă: un stat poate fi sancționat prompt prin intervenția punctuală a comunității internaționale, în afara sau sub egida ONU. Atunci când statul agresor face parte din categoria Marilor Puteri și deține un important arsenal nuclear, aplicarea dreptului internațional, tragerea la răspundere a celor vinovați de crime de război, etc,. devine o sarcină aproape imposibilă. Germania a renunțat la legătura privilegiată cu Federația Rusă care a contribuit decisiv la prosperitatea post-unificare în numele respectării principiilor dreptului internațional. Economia Germaniei a trebuit să se reorienteze, la fel și politica, consensul pro-ucrainean fiind puternic de-a lungul întregului spectru politic. Din această perspectivă, Cancelarul Scholz avea dreptate: pentru Germania, momentul 24 februarie 2022 a fost un punct de cotitură, la fel ca și momentul unificării sau sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Așa cum se va vedea din această carte, nu numai pentru Germania data respectivă a marcat un punct de cotitură, ci pentru toate statele care împărtășesc valorile Occidentului. Am dedicat o analiză specială la ceea ce numesc „Lumea nouă”, reașezarea sistemului ordinii internaționale la care asistăm în prezent. Avem de-a face cu o multipolaritate, așa cum am arătat mai sus, dar de fapt asistăm la apariția lentă a doi poli de putere: statele care acceptă sistemul democratic, deopotrivă sub aspectul statului de drept și al drepturilor omului și statele nedemocratice, autoritare care nu mai aplică mecanisme democratice și practică reprimarea drepturilor omului, ajungând la conflicte interne care se transformă în războaie – singura cale de supraviețuire la putere a liderilor autoritari.

Cum va evolua lumea de mâine, se va merge în continuare în direcția fragmentării și multipolarității sau vom avea de-a face cu o alianță extinsă a democrațiilor, confruntată cu avansul mecanismelor de interacțiune între regimurile autoritare? O întrebare deschisă la care se poate reflecta după parcurgerea acestei cărți, dar la care nu avem deocamdată un răspuns.