Descriere
#SMEENI REÎNCĂRCAT
„Era o zi sustenabilă, bine întocmită ca un proiect”
Sorin Oanță-Marghitu – „În livadă”
archaeology.ro, ianuarie 2017
Marți, 25 aprilie 2017, trecut de ora 10: după o revenire fulgerătoare a iernii ce
cu greu se lasă doborâtă, azi Primăvara pare să fi învins. Împreună cu Daniel Garvăn,
Roxana Munteanu și Cătălin Ene am ajuns în Smeeni la cules de cochilii de melci,
material necesar pentru realizarea unor investigații științifice suplimentare. Dincolo de
garduri … un complex agroindustrial – S.C. Cereanim Smeeni, hale și tractoare, alei de
ciment, alte acareturi. O groapă ce se cască sub nivelul terasei, plină de mărăciniș
crescut haotic, e martorul mutilării sistematice a terenului. Se remarcă doar galbenul
nisipului cu verde spre margini de tineri pomi răsăriți fără îndrumare. Mai într-o parte,
fosta povarnă nu mai produce. În zare, dincolo de marginea terasei … cade lunca
Călmățuiului, mai aproape „Viroaga” drenată printr-un canal îngust. Nimic nu pare să
mai amintească de săpăturile arheologice de amploare … un episod anonim în ritmul
anistoric al unui sat dintr-o prelungire iluzorie a „Măreței Stepe”. Odată ca niciodată a
atins Smeeniul. Doar memoria colectivă încă mai păstrează vag imaginea unui tânăr
arheolog găzduit în sat, dar și alte amănunte ce țin de un folclor local triat prin sita
timpului. Dincolo de imaginile conturate pe negativele păstrate, putem bănui o bună
integrare a personajului în atmosfera locului.
***
Se apropie 60 de ani de la cercetarea Movilei Mari din satul Smeeni, județul
Buzău. Dacă în anul 1958 era doar prospectată, în următorul era săpată în întregime una
din cele mai importante/relevante movile funerare datând din mileniul al III-lea î.Hr.
cercetată în secolul XX la nord de Dunărea Inferioară. Săpătura arheologică pare a fi una
excepțională, datorată unui personaj cu vocație pentru această meserie, însă valorificarea
urmează calea bătută a cercetării românești, una deficitară din prisma cantității
informațiilor redate în publicații de specialitate. Nu ne-am propus doar să constatăm
această stare de fapt într-un discurs critic asupra trecutului practicii arheologice
românești sau să abordăm această cercetare din perspectivă istorică, ci mai curând să
avem o abordare pragmatică. Ținta principală este să aducem la suprafață o descoperire
cu adevărat reprezentativă pentru Dunărea de Jos a mileniului al III-lea î.Hr.. Demersul
nostru reprezintă o încercare de a valorifica extins, într-o abordare actuală, o veche
descoperire și cercetare arheologică rămasă în parte inedită. În plus s-au făcut o serie de
eforturi, inclusiv financiare, care să permită apropierea și raportarea rezultatelor la noile
realități și tendințe ale cercetării.
