Descriere
Lucrarea de față analizează evoluția relațiilor politico-diplomatice intre Romania și Polonia pe terenul obiectivelor , strategiilor, mijloacelor și metodelor politicii externe promovate de către București și Varșovia intr-o etapă a cărei complexitate este dată, inainte de toate, de faptul că, in cazul Poloniei, renașterea statală a creat mutații de mentalitate, abordări și practici politice noi, iar in cazul Romaniei, apariția statului polon a reprezentat un element in plus in configurarea noii geografii politice regionale.
Perioada la care ne-am oprit, 1919-1926, deși deloc intinsă cronologic, este una deosebit de complexă și plină de semnificații. Sfarșitul primului război mondial și restaurarea Poloniei independente, realizarea Unirii romanilor intr-un singur stat, concomitent cu transformările politice și teritoriale din spațiul Europei Centrale și Răsăritene, au marcat decisiv raporturile dintre cele două state aflate intr-un spațiu geografic extrem de sensibil (schimbările structurale profunde din Rusia și Ucraina vecine ii imprimau un specific aparte). In evoluția acestor raporturi, 1926 este anul in care se incheie una dintre cele mai importante etape. Astfel, in martie 1926 se sfarșea mandatul guvernului liberal condus de Ion I.C. Brătianu, unul dintre cele mai importante pentru cele două decenii interbelice. In mai 1926, lovitura de stat a mareșalului Jzef Piłsudski a bulversat sistemul politic constituțional-parlamentar (sejmocrația), instituit de Constituția din 1921. Noul regim, Sanacja, iși propunea schimbarea structurilor și a mentalităților, in special prin intărirea parghiilor Executivului (președintele și guvernul). In același timp, la Varșovia se dovedea evidentă tendința de a capta bunăvoința U.R.S.S. in scopul de a se incheia un pact de neagresiune polono-sovietic și de a renunța la alianțe tradiționale in favoarea unor parteneri politici și economici de moment (Germania, Italia, Ungaria, Vatican).
Florin Anghel
