Descriere
„Diferenţieri ale comportamentului uman în Subcarpaţii Ialomiţei” reprezintă o temă de studiu interesantă, deosebit de complexă care, în încercarea de a schiţa o imagine cât mai completă a comportamentului uman în sectorul ialomiţean al Subcarpaţilor, apelează la o abordare interdisciplinară, contribuind nu doar la clarificarea numeroaselor aspecte de geografie specifice spațiului analizat, dar aduce și o serie de elemente de noutate, elemente de contribuție personală.
…Analiza detaliată a aspectelor demografice şi economice, suprapusă pe ceea ce percep, gândesc şi îşi doresc oamenii locului (surprinse prin aplicarea chestionarului) a condus la identificarea unor realităţi diferite faţă de percepţia generală a celor din afara zonei studiate şi a permis gruparea populaţiei în patru tipare comportamentale ce au la bază condiţionări şi influenţe de ordin geografic, social, cultural, psihologic, economic şi politico-administrativ.
Prof. univ. dr. CÂNDEA MELINDA
Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti