Descriere
Un subiect precum cel al lucrării de față este absolut indispensabil înțelegerii mecanismului puterii și a instituțiilor prin care acesta se exercită într-un stat. Este vorba de instituții politice de prim rang, a căror evoluție o studiem de la apariția statului național, înfăptuit prin unirea celor două Principate, Moldova și Muntenia, la 1859, și până în ziua de astăzi. Sunt exact 155 de ani în care s-au produs adevărate mutații la nivelul acestor instituții reprezentate de Executiv și Legislativ, în funcție de regimul existent la un moment dat. Și nu întotdeauna a fost o evoluție în sens pozitiv. Au existat și sincope, provocate atât de factori interni, cât și externi. Am experimentat, de-a lungul timpului, regimuri liberale și democratice, cu o clară distincție la nivelul separației puterilor în stat, dar și regimuri autoritare sau totalitare, când acest principiu este încălcat prin sporirea atribuțiilor puterii executive sau atunci când rămâne doar la nivel enunțiativ.
Sorin Liviu Damean