PROFESORUL DUMITRU BOGHIAN, OMAGIU LA 70 DE ANI

Iată că anii au trecut și ne aflăm, din nou, în fericita ipostază de a-l omagia pe profesorul Dumitru Boghian la împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani. Cu acest prilej, propunem prietenilor și cunoscuților Domniei sale, cititorilor și comunității științifice românești și internaționale un volum de contribuții oferite de către colegii și colaboratorii profesorului.

În această introducere, vom face doar referiri sintetice la biografia domnului Dumitru Boghian, având în vedere că nu ne dorim să repetăm informații deja prezentate în volumul omagial din 2020[1]. Așa cum este firesc, ne vom concentra pe elemente de noutate, precum participarea sa la șantierele arheologice din ultimii ani, activitatea de coordonator de programe doctorale și implicarea, ca referent, la acordarea titlului de doctor unor candidați.

Dumitru Boghian s-a născut la 16 aprilie 1955, în Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, fiind fiul lui Dimitrie și Maria Boghean (Moroșan). Studiile primare le-a făcut la Vicovul de Sus (clasa I, 1962-1963) și Rădăuți (clasele II-VIII, 1963-1970, la Școala Gimnazială „Regina Elisabeta”, fosta Școală Generală nr. 4), continuând cu liceul la profilul umanist al Colegiului Tehnic Rădăuți, fostul Liceu nr. 2, între 1970 și 1974.

Între 1974 și 1979, a urmat Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Totuși, perioada a debutat cu stagiul militar de termene reduse la UM 02815 Grăniceri – Rădăuți (octombrie 1974 – iunie 1975). A început cursurile facultății în octombrie 1975 și, până la finalizarea studiilor, a avut privilegiul de a studia cu mari profesori universitari, printre care Mircea Petrescu-Dîmbovița, coordonator al tezei sale de doctorat (1991-1999), Marin Dinu, cu care a realizat lucrarea de diplomă, și alte nume sonore ale arheologiei și istoriei de la Iași: Nicolae Gostar, Attila László, Mihail Vasilescu, Vasile Neamțu, Ilie Grămadă, Ioan Caproșu, Ion Toderașcu, Ion Solcanu, Gheorghe Platon, Vasile Cristian, Vasile Russu, Ion Agrigoroaiei, Ion Ciupercă etc.

După absolvire, în 1979, a fost repartizat la Liceul Industrial din Târgu Frumos, unde a îmbinat cu succes activitatea didactică și cercetarea arheologică. A participat la săpăturile șantierului arheologic Cucuteni-Gosanu, cercetând Tumulul 3 (conservat in situ în cadrul Muzeului Arheologic Cucuteni) și Tumulul 2, și a coordonat săpăturile de la Săcărești, com. Cucuteni, realizând un sondaj de 120 m² în 1980[2].

Activitatea sa didactică în calitate de profesor de istorie, diriginte și director la Liceul Industrial din Târgu Frumos (actualul Liceu Teoretic „Ion Neculce”) a fost completată de pasiunea sa pentru arheologie, pe care a transmis-o elevilor și colegilor. Împreună cu profesorul de desen Mihai Constantin, a organizat și coordonat Cercul de istorie și arheologie.

Din 1991, a fost lector (1991-2004) și conferențiar (2004-2020) la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. A obținut titlul de doctor în istorie în 1999, sub îndrumarea academicianului Mircea Petrescu-Dîmbovița. La 13 decembrie 2017, a obținut abilitarea în Domeniul Istorie la Universitatea din Suceava, prin susținerea lucrării Cercetări și contribuții referitoare la cunoașterea neoliticului, eneoliticului și epocii bronzului din spațiul est-carpatic. Aceeași universitate îi conferă titlul de Profesor Emeritus în 2023.

Sumarizând, notăm cursurile domnului profesor de-a lungul carierei la Facultatea de Istorie-Geografie, precum și din anii când a fost cadru didactic asociat la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Facultatea de Științe ale Educației:

• Arheologie pre- și protoistorică
• Istoria Veche a Românilor
• Preistorie (Istoria Societății Primitive)
• Cercetări interdisciplinare aplicate în Arheologie
• Teoria și metodologia cercetării științifice
• Didactica Istoriei
• Managementul curricular și instituțional.

Ca profesor universitar, a desfășurat o gamă variată de activități, foștii studenți și colegi amintindu-și, în special, de calitatea lucrărilor de licență și disertațiilor pe care le-a coordonat, dar și de severitatea și corectitudinea examinării, mai ales în cadrul examenelor anuale care încheiau cursul fundamental de Istoria Veche a României, pe care l-a predat de la venirea sa în universitate până la pensionare în 2020.

Competența științifică în domeniul arheologiei a fost probată de-a lungul anilor pe șantierele în care a deținut calitatea de responsabil și/sau coordonator de practică arheologică[3]: Târgu Frumos-Baza Pătule (jud. Iaşi) (2003-2005); Feteşti-Adâncata-La Schit (jud. Suceava) (2000-2006); Costâna-Imaș (jud. Suceava) (2011-2012); Ripiceni-Holm/Telescu (jud. Botoșani) (2011-2024); Tăcuta-Dealul Miclea/Paic (jud. Vaslui) (2011-2017); Râșești-Lutărie (jud. Vaslui) (2013); Costești-Cier/Lângă Școală (jud. Iași) (2012-2020); Giurgești-Dealul Mănăstirii/Chetrosu (jud. Iași) (2014-2016); Costești-Podiș și Costești-Pietrișul/Vatra Satului (jud. Iași) (2015); Buznea-Siliște/După Grădini (jud. Iași) (2017); Târgu Frumos-Vest de oraș (jud. Iași) (2018-2020).

De-a lungul timpului, a fost membru în colective de cercetare în numeroase șantiere arheologice, expertiza Domniei sale putând fi observată în calitatea rapoartelor arheologice rezultate, comunicările științifice susținute și studiile și articolele publicate, singur sau în colaborare: Băiceni-Cucuteni-Dâmbul Morii, Cucuteni-Gosan (jud. Iași) (1976-1984, 1989); Târgu Frumos-Baza Pătule (jud. Iaşi) (1990-2002); Solca-Slatina Mare (jud. Suceava) (2003); Hoiseşti-Dumeşti-La Pod (jud. Iași) (2003); Adâncata-Imaş (jud. Suceava) (2001-2005); Adâncata-Sub Pădure (jud. Suceava) (2006); Baia-Cetăţuie (jud. Suceava) (2003); Horodnic de Jos-Colnic (jud. Suceava) (2012-2013); Poiana Mănăstirii-Între Șanțuri (jud. Iași) (2017); Balș-Bejeneasa I/La Brigadă (jud. Iași) (2017); Tăcuta-Dealul Miclea/Paic (jud. Vaslui) (2018-2022); Crucea-E de sat/Lutărie (jud. Iași) (2021); Costești-Cier/Lângă Școală (jud. Iași) (2021-2022); Lungani-După Vie (jud. Iași) (2022); Zmeu-Dealul Sidor (jud. Iași) (2023).

În prodigioasă carieră universitară, a coordonat 130 de lucrări de licență, 26 de lucrări de masterat și 17 lucrări pentru acordarea gradului I în învățământului preuniversitar. De asemenea, a coordonat 7 doctoranzi în perioada de pregătire, din care 3 au obținut titlul de doctor; domnul profesor a fost referent oficial în 20 de comisii de doctorat (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Institutul de Arheologie Iași, Institutul Patrimoniului Cultural Chișinău, Rep. Moldova, Universitatea „1 Decembrie” Alba Iulia și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava).

Merită amintită și calitatea de organizator/colaborator la opt expoziții arheologice naționale și două expoziții internaționale. Expertiza din domeniul arheologiei preistorice a fost demonstrată și prin participarea ca membru în zece comisii de promovare a cadrelor didactice universitare sau a cercetătorilor științifici din instituții de profil.



În urma unei treceri sintetice în revistă a activității complexe a domnului profesor Dumitru Boghian, la acest moment aniversar, este oportun să aducem câteva aprecieri aparte, personale, ce depășesc obiectivitatea reușitelor sale academice.

Cariera didactică de 45 de ani dedicată învățământului preuniversitar și universitar presărată cu pasiune și dedicare nu avea cum să nu lase urme în inimile numeroșilor elevi și studenți pe care i-a avut; dăruirea, sprijinul și empatia pe care, cu generozitate, le-a vărsat în sufletele colaboratorilor, fie cadre didactice, tinere sau consacrate, fie arheologi, debutanți în ale participării pe șantiere și ale descifrării tainelor pământului sau nume deja recunoscute în peisajul științific, sunt unanim recunoscute de cei care, de-a lungul deceniilor, au colaborat direct, în tandem, sau au făcut parte din echipele de cercetări arheologice coordonate de profesor.

Când spui Dumitru Boghian te gândești, întâi, la arheologie ca menire. Când spui Dumitru Boghian te gândești, apoi, la Târgu Frumos, sau poate la Buznea, Fetești, Costești, Tăcuta, la Cucuteni A3, Cucuteni A-B, silex, plastică, de ce nu, poate tumuli, în funcție de interesul și preocupările fiecăruia. Munca sa diversificată și complexă în domeniul arheologiei face riscantă aprecierea de a nominaliza o singură temă de cercetare în care domnul profesor s-a distins, motiv pentru care vom evita orice judecată superficială.

Privând parțial cititorul de plăcerea analizei următorului capitol, facem noi precizarea că, de-a lungul celor cinci decenii de cercetare arheologică, profesorul a avut calitatea de responsabil științific sau coordonator pentru 11 șantiere în patru județe: șase în Iași, câte două în Suceava și Vaslui și unul în Botoșani; la acestea, în afara perioadelor în care a avut calitatea menționată, se adaugă încă 16 săpături arheologice, aceleași sau altele, în aceleași patru județe, la care domnul profesor a activat ca membru în colectivul de cercetare. Printr-un calcul simplu, chiar dacă nu foarte exact, am socotit un total de 148 de săptămâni petrecute pe șantierele arheologice, adică aproape 3 ani, ceea ce înseamnă enorm din totalul celor 70 pe care îi sărbătorim prin acest volum. Generoasele liste de studii, articole, recenzii, comunicări susținute la simpozioane și conferințe naționale și internaționale atașate acestui volum reflectă întocmai munca impresionantă depusă de-a lungul acestor ani.

Vorbind despre cercetarea arheologică pe care domnul profesor a condus-o sau la care a colaborat, se impun câteva aprecieri permise în aceste momente de bilanț, introspecție și reflecție asupra carierei profesorului, dar și asupra experiențelor noastre comune.

O trăsătură definitorie, prima pe care o simțim când scriem aceste rânduri, este curajul, pe care domnul profesor l-a arătat în cercetarea de teren, fie că vorbim despre situațiile arheologice inedite pe care a trebuit să le gestioneze (cum ar fi descoperirile impresionante din campania 2015 de la Costești-Cier), fie în relaționarea cu autoritățile locale sau cu cetățeni de prin diverse comunități rurale unde a făcut cercetări, care își revendicau patrimoniul pe cale să fie „răpit” de arheologi din pământurile lor.

Cu certitudine, studenții, voluntarii sau specialiștii care au lucrat cu domnul profesor își amintesc de pragmatismul, atenția și precauția de care dădea dovadă, de minuțiozitatea cu care detaliile erau notate în carnete, dar și de curajul de a recunoaște ezitările și, poate, greșelile în interpretarea unor situații. El a avut întotdeauna onestitatea și abilitatea de a reveni asupra unor idei și texte care, deși valide la un moment dat, au fost, mai apoi, corectate prin revelații aduse de cercetări ulterioare sau de alți arheologi.

Analizând cariera sa de decenii, este greu să spunem, și poate prea simplist, în care domeniu a excelat: în cariera didactică sau în cea arheologică. Cu toate acestea, considerăm că cele două s-au împletit și completat armonios, fără a se exclude reciproc.

Dintre arheologii ieșeni, chiar dacă teza de doctorat a fost coordonată de academicianul Mircea Petrescu-Dîmbovița, colaborările cele mai fructuoase și durabile le-a avut cu Marin Dinu pe șantiere din zona Cucuteni și cu Nicolae Ursulescu pe șantierul școală de la Târgu Frumos-Baza Pătule.

Domnul profesor Dumitru Boghian a vorbit cu respect și recunoștință despre cei doi mentori, menționând cum de la ei a învățat tainele arheologiei. Prietenia sa cu profesorul Nicolae Ursulescu, care a plecat prea devreme dintre noi, pe 18 iunie 2023, este bine cunoscută, iar respectul reciproc a fost evidențiat prin cei mulți ani petrecuți împreună pe șantierul de la Târgu Frumos și prin studiile și articolele publicate în colaborare. Merită menționată aici și propunerea pe care profesorul Boghian a făcut-o Consiliului local al orașului Târgu Frumos, de a i se acorda profesorului Ursulescu titlul de cetățean de onoare, festivitate care s-a și împlinit, la 5 octombrie 2018.

Inima mare și caracterul deosebit al domnului profesor s-au manifestat și prin sprijinul financiar oferit din resurse personale pentru desfășurarea unor campanii arheologice, un gest rar întâlnit, dar motivat de absența fondurilor de la instituțiile de cercetare și de dorința de a nu pierde oportunități valoroase. Calitatea sa umană este o certitudine pentru cei ce îl cunosc, iar expresii precum „nu pot”, „nu am timp”, „nu știu” nu au avut loc nicicând în vocabularul său.

Un alt aspect care merită menționat la acest moment aniversar este și acela că atunci când anumiți colaboratori ai Domniei sale au parcurs treptele devenirii profesionale în domeniul arheologiei, profesorul nu a ezitat să le acorde încredere și să le cedeze onoarea, dar și responsabilitatea de a conduce științific anumite șantiere arheologice, cum este cazul celor de la Fetești-La schit (jud. Suceava), Costești-Cier (jud. Iași), sau Tăcuta-Dealul Miclea (jud. Vaslui).

În finalul acestor gânduri, considerăm că felul în care a știut să atragă și să țină aproape studenți pasionați (unii devenind cercetători consacrați, alții fiind în curs de devenire), colaborările pe numeroase planuri, didactice sau științifice, ca lider de echipă sau alegând cu modestie și înțelepciune să fie membru al echipei, toate îi conferă forța unui ultim creator de școală arheologică din Moldova.



În semn de recunoștință pentru numeroasele săptămâni petrecute alături de domnul profesor – momente în care noi, editorii acestui volum și colaboratori apropiați, am fost fie pe șantiere, fie la diverse conferințe – și pentru tot ce am învățat și construit împreună în două decenii de colaborare, am decis să ne unim eforturile pentru realizarea acestei lucrări. Volumul se înscrie, astfel, într-un moment de bilanț, în care prietenii domnului profesor și ai noștri au dorit să contribuie prin publicarea unora dintre preocupările lor științifice.

Putem afirma, fără greșeală, că valoarea și diversitatea articolelor incluse reflectă întocmai cariera academică vastă a profesorului omagiat, profunzimea cercetărilor sale individuale, deschiderea sa intelectuală și multiplele sale colaborări interdisciplinare. În același timp, sunt și o dovadă a impactului pe care Domnia Sa l-a avut asupra formării și inspirării generațiilor de cercetători. Fiecare articol este o mărturie a respectului și admirației față de profesorul și omul Dumitru Boghian, dar și o dovadă a vitalității cercetării academice contemporane.

Volumul reunește studii din domeniul arheologiei preistorice, protoistorice și istorice, acoperind perioade variate, de la eneoliticul timpuriu până la epoca medievală (evident, cu o preponderență netă a abordărilor diverselor aspecte ale civilizației Cucuteni-Trypillia). Contribuțiile evidențiază cercetări arheologice detaliate, rezultate ale săpăturilor recente, dar și reevaluări ale descoperirilor mai vechi, demonstrând o continuitate a interesului pentru înțelegerea trecutului în multiplele sale fațete. Articolele dedicate artefactelor, cum ar fi figurinele antropomorfe, uneltele de piatră șlefuită, ceramica pictată, sau instalațiilor, precum cuptoarele de ardere a ceramicii, pun în valoare nu doar tehnologiile preistorice, ci și funcționalitatea și simbolistica asociată unor obiecte.

Pe lângă cercetările arheologice clasice, volumul include studii care utilizează metode moderne de analiză interdisciplinară. Investigarea prin teledetecție a movilelor funerare din nord-estul României, analizele petrologice ale unor unelte, analizele spectrografice ale ceramicii preistorice ș.a. reflectă integrarea tehnologiilor de vârf în arheologie, contribuind la o înțelegere mai profundă a contextelor istorice și culturale.

De asemenea, sunt prezente contribuții care depășesc și altfel granițele arheologiei tradiționale, abordând teme din domenii conexe sau înrudite, cum ar fi legislația patrimoniului sau lingvistica. Studiile privind valoarea bunurilor arheologice sau originile limbii române ilustrează complexitatea interacțiunilor dintre trecut și prezent, între patrimoniu și identitate culturală.

Nu lipsesc nici reflecțiile asupra arheologiei experimentale și muzeelor în aer liber, evidențiind rolul acestor practici ca instrumente științifice și educaționale. Aceste contribuții subliniază importanța transmiterii cunoștințelor către publicul larg și implicarea comunității în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural.

Sperăm, în final, ca volumul „O Inimă dedicată Timpurilor Străvechi” să fie nu doar un omagiu aniversar, ci și o contribuție semnificativă la cunoașterea științifică și o punte între trecutul studiat cu pasiune și viitorul cercetării arheologice și interdisciplinare.

Pentru a întregi această introducere, urmează o selecție de fotografii recente care îl surprind pe profesor în ipostaze variate, reflectând atât activitatea sa profesională, cât și momente personale, relevante pentru complexitatea personalității sale. Imitând stilul său caracteristic, definit de un umor fin și o autoironie savuroasă, fiecare fotografie este însoțită de un comentariu amuzant (sperăm noi), subliniind nu doar spiritul său academic, ci și firea sa jovială și deschisă. Cu infinită admirație, îi adresăm profesorului Dumitru Boghian cele mai calde urări de sănătate și împliniri, alături de recunoștința noastră sinceră pentru tot ce a dăruit comunității științifice și nouă, ca oameni.

La mulți ani, Domnule Profesor!

Editorii

Iași, 16 aprilie 2025

[1] Facem aici trimitere la vocile din volumul Eternitatea Arheologiei. Studii în onoarea Profesorului Dumitru Boghian la a 65-a aniversare (eds. Aurel Melniciuc, Bogdan Petru Niculică, Sorin Ignătescu, Sergiu-Constantin Enea), Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2020: Aurel Melniciuc, Pași grăbiți prin școli. Educația și formarea profesorului Dumitru Boghian, p. 19-22; Sergiu-Constantin Enea, Un rădăuțean printre târgoveți. Cariera didactică preuniversitară a profesorului Dumitru Boghian, p. 23-26; Sorin Ignătescu, Înapoi în Bucovina. Cariera didactică universitară a profesorului Dumitru Boghian, p. 27-32; Bogdan Petru Niculică, Cercetătorul Dumitru Boghian: Eternitatea Arheologiei, p. 33-40.

[2] Rezultatele acestui sondaj sunt, din păcate, numai parțial cunoscute.

[3] A se vedea consistenta listă de rapoarte arheologice din prezentul volum.