Descriere
„Subiectul ales de preotul Constantin Tudosă nu a fost unul facil. O monografie despre Patriarhul Justinian Marina este de mult așteptată de istoriografia noastră, fiind vorba despre un personaj care aparține nu numai Bisericii Ortodoxe Române, ci și istoriei noastre contemporane. Cel care a condus timp de trei decenii soarta bisericii naționale (1948 – 1977), supranumit de unii Patriarhul roșu, adulat și contestat deopotrivă, și-a pus amprenta pe viața spirituală a țării și merita o lucrare care să-i prezinte complexa activitate.”
Prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru
„Unii au avut privilegiul unic de a-l cunoaște personal: îndrumători, colaboratori, împreună-slujitori, ucenici. Cei mai mulți, și în special elevii și studenții teologi, l-au cunoscut prin intermediul cărților de istorie bisericească. Cei care însă au fost rânduiți de Dumnezeu să fie membrii ai universului secolului XX poartă bucuria mărturisirii faptului că sunt contemporanii unui mare conducător, luptător și apărător al Bisericii, care a marcat jertfelnic istoria timpului său. Acest mare om a fost părintele patriarh Justinian Marina (botezat Ioan) care în îndelungata sa activitate de 29 de ani (1948-1977) a condus Biserica Ortodoxă Română.
În ciuda dificultăților care au apărut odată cu instaurarea sistemului comunist, în toți acești ani de cârmuire a Bisericii, au avut loc o seamă de evenimente și schimbări majore care au ridicat prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină, patriarhul ajungând astfel o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii.”
Pr. dr. Constantin Tudosă
„Mulțumim părintelui Constantin Tudosă pentru acest prețios dar pe care-l oferă spre citire tuturor celor care iubesc și cinstesc pe mai marii lor, slujitori ai Sfintelor Altare ale Bisericii. Este un studiu alcătuit cu pricepere și multă dăruire preoțească.
Rog pe Bunul Dumnezeu să-l binecuvinteze pe autor cu bucuria mântuirii și cu frumoase înfăptuiri în slujirea de preot paroh.”
ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
Prefață
Prefață
Cartea pe care o prefațăm este rezultatul muncii de câțiva ani a autorului, concretizată inițial într-o teză de doctorat susținută cu succes la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, la 16 ianuarie 2014. Fără a fi istoric de profesie, autorul a demonstrat că este capabil să utilizeze uneltele cercetătorului și a reușit să prezinte un elaborat cu certă valoare științifică.
Subiectul ales de preotul Constantin Tudosă nu a fost unul facil. O monografie despre Patriarhul Justinian Marina este de mult așteptată de istoriografia noastră, fiind vorba despre un personaj care aparține nu numai Bisericii Ortodoxe Române, ci și istoriei noastre contemporane. Cel care a condus timp de trei decenii soarta bisericii naționale (1948 – 1977), supranumit de unii Patriarhul roșu, adulat și contestat deopotrivă, și-a pus amprenta pe viața spirituală a țării și merita o lucrare care să-i prezinte complexa activitate.
Pentru a-și atinge obiectivul, preotul Constantin Tudosă a depus o muncă susținută. Cu eforturi deosebite, a reușit să studieze documente aflate în fondurile Bisericii Ortodoxe, fie la Patriarhie, fie la Iași, a cercetat dosare de la Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de la Arhivele Naționale Istorice Centrale, a parcurs o bibliografie impresionantă care cuprinde memorialistică, lucrări generale și de specialitate, colecții de reviste. Mai mult, a reușit să discute cu martori care l-au cunoscut pe Justinian Marina, iar într-una din excelentele anexe ale lucrării de față cititorul va găsi un frumos interviu cu regretatul episcop de Râmnic, Gherasim (care avea 98 de ani la data înregistrării).
Pornind de la această excelentă bază documentară, autorul și-a structurat lucrarea astfel încât cititorul să fie introdus mai întâi în atmosfera epocii. Apoi, în mod firesc, pe parcursul a trei capitole – făcând mereu apel la arhivele timpului, a prezentat activitatea și ascensiunea preotului Ioan Marina până la scaunul patriarhal. Preotul Constantin Tudosă prezintă aspecte prea puțin cunoscute, insistând mai ales pe latura socială, fără a evita factorul politic, știut fiind faptul că prietenia celui care avea să ajungă al treilea Patriarh al României, după Miron Cristea și Nicodim, cu liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej era o chestiune de notorietate în epocă.
De asemenea, interesantă și prezentarea activității externe a Patriarhului, precum utilă se dovedește și secțiunea finală a cărții care prezintă posteritatea și receptarea activității lui Justinian Marina după trecerea lui în eternitate.
Lucrarea pe care preotul Constantin Tudosă, doctor în istorie, o prezintă publicului este scrisă într-o manieră accesibilă, este ușor de parcurs și contribuie la formarea unei opinii cât mai obiective privindu-l pe Patriarhul Justinian Marina. Cititorul este cel care va fi în măsură să judece, cu bune și rele, un om și o epocă. Autorul nu face decât să ne înfățișeze maniera în care – după ani de muncă în arhive, biblioteci și la masa de lucru – a ajuns să-l perceapă pe cel care a fost Patriarhul Justinian Marina. Unul din marile merite ale acestei cărți este acela că faptele, evenimentele, contextul epocii, este prezentat în spiritul unui istoric autentic, care caută să găsească adevărul și să-l împărtășească cu cititorii lui.
În fine, nu putem încheia aceste scurte observații fără a sublinia maniera exemplară în care am colaborat pe parcursul redactării tezei de doctorat care s-a transformat în cartea de față cu preotul Constantin Tudosă. Domnia sa a fost receptiv și deschis la toate sugestiile, a depus un efort deosebit – inclusiv materiale, nefiind susținut în lungile deplasări prin țară de nimeni –, dar are acum bucuria unei realizări deosebite.
Pentru toate acestea îl felicităm din suflet, iar pe cititori îi îndemnăm să parcurgă o carte de istorie contemporană cu certitudinea că nu vor regreta timpul petrecut în compania unor personaje care s-au confruntat cu vremuri excepționale.
București, 18 octombrie 2016
Prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru
Recenzii
Nu există recenzii până acum.