Descriere
Volum coordonat de Antoaneta Olteanu.
– cuprinde studii și comunicări susținute la conferințele omonime din anii 2022 și 2023 –
Prin prisma mitologiei, prof.dr.habil. Antoaneta Olteanu dorește să ofere o prezență de adâncime a unității balcanice pe care o regăsim adesea în sistemul de gândire, de viziune asupra lumii, dar și în cel al tradițiilor și obiceiurilor vechilor comunități din Balcani, elemente care vor fi reluate și în cadrul unor studii comparatiste introduse în acest volum. Așa cum spune autoarea, „Mitologia constituie unul dintre cele mai vechi straturi culturale, care cuprinde atât elemente de credință, cât și ritualuri, practici cotidiene indispensabile activităților cotidiene. Spre deosebire de alte culturi, mitologia ca atare nu s-a păstrat în întregime, fiind marcată de oralitate ca element dominant de transmitere a ei, dar multe elemente au supraviețuit chiar și în eposul eroic, în balade, legende, descântece, farmece și practici divinatorii”. Măcar din comparațiile cu mitologiile vecinilor – slavă, germanică, romanică, se vede destul de bine că pentru o mare parte din această zonă fondul mitologic nu este de sorginte indo-europeană, ci chiar mai vechi, prin prezența masivă a personajelor mitologice femei, mature și chiar în vârstă. Nu moșii, ci babele constituie depozitarele sistemelor de credință, sunt păzitoarele oamenilor și ale întregului univers și sunt prezente tot timpul în viața lor, într-o formă sau alta. Studiul respectiv vorbește despre personificări-patroni ai elementelor, duhuri protectoare ale bolilor și nu în ultimul rând babele descântătoare, moașe etc. O altă particularitate desprinsă este cea constatată în legătură cu duhul casei în acest spațiu, reprezentat mai ales sub formă de șarpe, și nu cu o înfățișare antropomorfă. Spațiul balcanic cunoaște, de asemenea, în mitologia sa, un set de personaje colective demonice, mai degrabă păzitoare ale normelor de comportament, decât marcate de un demonism animalic, oameni-centauri care își fac apariția în perioade-cheie pentru exercitarea acestui control. La greci și bulgari, macedoneni, sârbi avem Kallikantzaroi și Karakongiolî, iar la români – pe Sântoaderi. În afară de fondul vechi, influențe importante vin și din stratul turcesc.
*
Volumul de față este rezultatul unui efort colectiv pe care l-am coagulat în cadrul unui vast proiect de cercetare asupra Balcanilor, demarat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (IASCCL). M-am oprit asupra istoriei culturale a Balcanilor și, din aceasta, am încercat să pun accent pe aspectele etnologice și antropologice pe care le revelă cercetările din spațiul balcanic, în acord și cu preocupările mele principale. Am declanșat astfel, în anul 2022, o serie de prelegeri pe teme balcanice, susținute de specialiști în domeniu. De asemenea, am organizat, tot sub egida ISACCL, două sesiuni de comunicări consacrate acestei problematici, sub numele Tradiții uitate în Balcani. Subiectul general a stârnit un mare interes, și nu numai pentru etnologii și antropologii pe care contam, ci și pentru cei preocupați de domeniul imagologiei, studiului mentalităților, istoriei și chiar politologiei. Astfel a apărut acest volum compozit. Într-un fel, era și normal, realitățile balcanice prezintă în continuare interes pentru mulți cercetători și temele de dezbatere merg la pachet – de la tradiții vechi, extrem de bine conservate, la relații sociale și comportamente naționale pătimașe ce fac să vorbim mai mereu de scântei ce continuă să iasă din butoiul cu pulbere niciodată stins.
*
Oricât de ciudat ar părea la prima vedere, toate studiile sunt legate între ele, toate reflectă spiritul balcanic în complexitatea lui. Am putea constata, de asemenea, la o privire superficială, că sunt multe teme deja bătute, care nu mai merită să fie abordate. Revizitările sunt necesare, am văzut și vom mai vedea. Comparații nu sunt făcute așa cum ar trebui – sunt bune și cele între două culturi, dar, pentru spațiul balcanic, ar fi nevoie de jonglarea cu mai multe, pentru a surprinde și mai bine trăsăturile zonale. Oricum, nu există studii superflue, toate sunt niște piese de mici dimensiuni într-un puzzle uriaș care încă își mai așteaptă închegarea.
Antoaneta Olteanu
BALCANII MEREU SURPRINZĂTORI
Volumul de față este rezultatul unui efort colectiv pe care l-am coagulat în cadrul unui vast proiect de cercetare asupra Balcanilor, demarat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (IASCCL). M-am oprit asupra istoriei culturale a Balcanilor și, din aceasta, am încercat să pun accent pe aspectele etnologice și antropologice pe care le revelă cercetările din spațiul balcanic, în acord și cu preocupările mele principale. Am declanșat astfel, în anul 2022, o serie de prelegeri pe teme balcanice, susținute de specialiști în domeniu. De asemenea, am organizat, tot sub egida ISACCL, două sesiuni de comunicări consacrate acestei problematici, sub numele Tradiții uitate în Balcani. Subiectul general a stârnit un mare interes, și nu numai pentru etnologii și antropologii pe care contam, ci și pentru cei preocupați de domeniul imagologiei, studiului mentalităților, istoriei și chiar politologiei. Astfel a apărut acest volum compozit. Într-un fel, era și normal, realitățile balcanice prezintă în continuare interes pentru mulți cercetători și temele de dezbatere merg la pachet – de la tradiții vechi, extrem de bine conservate, la relații sociale și comportamente naționale pătimașe ce fac să vorbim mai mereu de scântei ce continuă să iasă din butoiul cu pulbere niciodată stins.
Prin prisma mitologiei, prof.dr.habil. Antoaneta Olteanu dorește să ofere o prezență de adâncime a unității balcanice pe care o regăsim adesea în sistemul de gândire, de viziune asupra lumii, dar și în cel al tradițiilor și obiceiurilor vechilor comunități din Balcani, elemente care vor fi reluate și în cadrul unor studii comparatiste introduse în acest volum. Așa cum spune autoarea, „Mitologia constituie unul dintre cele mai vechi straturi culturale, care cuprinde atât elemente de credință, cât și ritualuri, practici cotidiene indispensabile activităților cotidiene. Spre deosebire de alte culturi, mitologia ca atare nu s-a păstrat în întregime, fiind marcată de oralitate ca element dominant de transmitere a ei, dar multe elemente au supraviețuit chiar și în eposul eroic, în balade, legende, descântece, farmece și practici divinatorii”. Măcar din comparațiile cu mitologiile vecinilor – slavă, germanică, romanică, se vede destul de bine că pentru o mare parte din această zonă fondul mitologic nu este de sorginte indo-europeană, ci chiar mai vechi, prin prezența masivă a personajelor mitologice femei, mature și chiar în vârstă. Nu moșii, ci babele constituie depozitarele sistemelor de credință, sunt păzitoarele oamenilor și ale întregului univers și sunt prezente tot timpul în viața lor, într-o formă sau alta. Studiul respectiv vorbește despre personificări-patroni ai elementelor, duhuri protectoare ale bolilor și nu în ultimul rând babele descântătoare, moașe etc. O altă particularitate desprinsă este cea constatată în legătură cu duhul casei în acest spațiu, reprezentat mai ales sub formă de șarpe, și nu cu o înfățișare antropomorfă. Spațiul balcanic cunoaște, de asemenea, în mitologia sa, un set de personaje colective demonice, mai degrabă păzitoare ale normelor de comportament, decât marcate de un demonism animalic, oameni-centauri care își fac apariția în perioade-cheie pentru exercitarea acestui control. La greci și bulgari, macedoneni, sârbi avem Kallikantzaroi și Karakongiolî, iar la români – pe Sântoaderi. În afară de fondul vechi, influențe importante vin și din stratul turcesc.
În deschiderea secțiunii de studii și analize de etnologie și antropologie, prof.dr.habil. Narcisa Știucă, în studiul Exersarea multiculturalității. Câteva repere teoretice, trece în revistă principalele abordări făcute de-a lungul istoriei pentru descrierea unor comunități etnice, extrem de diferite, incomplete, în cele din urmă, neputincioase de a acoperi toate necesitățile pe care ți le oferă terenul și avertizează în acest sens asupra situației și mai complicate într-o zonă ca aceasta, a Balcanilor: „Studiul etnografic, etnologic sau antropologic într-o zonă multiculturală pune întâi de toate problema delicată a incapacității de a fi complet obiectiv, imparțial, neatașat de teren întrucât, pe bună dreptate, cercetătorul ar putea să nu se mai simtă obligat să renunțe la propriile etaloane, grile de valori și sisteme de interpretare, odată ce «se simte acasă». O a doua dificultate provine din tentația comparației și a relativizării care poate duce lesne către concluzii eronate în ceea ce privește influențele și împrumuturile, chiar și procesele și fenomenele socio-culturale inerente conviețuirii”.
Un prim studiu comparatist îl oferă prof.dr.habil. Antoaneta Olteanu despre Călușarii/ Rusalți în obiceiurile bulgărești. Spre deosebire de români, la care îi întâlnim pe călușari numai în contextul Rusaliilor din primăvară, la bulgari, ne spune autoarea, „reminiscențele unor vechi confrerii masculine sunt prezente în obiceiurile bulgărești de iarnă și de primăvară, sub numele cel mai frecvent de rusalii sau rusalți, uneori chiar kalușari (fapt ce a făcut ca unii cercetători, chiar bulgari, să considere că sunt chiar împrumuturi românești, deși e greu de stabilit acest lucru, în virtutea unor conviețuiri îndelungate, cu urmări și în plan etnologic, a celor două popoare)”. Este greu de spus, în acest caz, dacă influența vine direct de la noi, cel puțin în cazul rusalților de primăvară, adevărații călușari, sau dacă tot de la noi vin și dansatorii-luptători din alaiurile colindătorilor, la obiceiurile de iarnă. Este foarte posibil ca bulgarii să fi suprapus cele două imagini diferite, venind dinspre satele românești unde erau practicate cele două forme diferite de ritual de dans/ luptă, terapeutic sau protector. Oricum, fără a putea soluționa această chestiune, studiul merge mai degrabă pe partea descriptivă, indicând detalii utile mai puțin cunoscute de cercetătorii români din cauza barierei lingvistice, o problemă extrem de mare în cadrul studiilor balcanice.
Dr. Alexandru Chiselev prezintă, în studiul „Küreș” la tătarii dobrogeni. Metamorfozele unei tradiții emblematice și mecanismele instituționalizării, o altă analiză comparativă a unor luptători balcanici, de data aceasta turci și tătari, întâlniți cu acest obicei și pe teritoriul balcanic (la noi, în Dobrogea multiculturală). În demersul său științific autorul spune: „ne-am propus descifrarea transformărilor luptelor tătărești/ küreș, ca elemente de cultură tradițională, prin translatarea acestora în coordonatele complexe ale unei realități reglementate prin instrumentalizarea tradiției, dar și analiza mecanismelor prin intermediul cărora acest element de patrimoniu imaterial este revitalizat și re-apreciat de membrii grupului etnic și outsideri”. Acest tip de luptă (cu diferite variații la nivel local și etnic) este prezent în întreaga lume turcică, la azeri, bașkiri, ciuvași, iakuți, kazahi, kîrgîzi, tătari, turci, turkmeni, tuvani, uiguri, uzbeci etc. Lupta corp la corp a fost practicată de numeroase triburi turcice din Asia Centrală, fiind o formă de antrenare fizică și de dezvoltare a abilităților motrice, implicând forță, rezistență și inteligență tactică.
Prin studiul doamnei Ana-Maria Cuciureanu, Tradiții vechi reinterpretate în diaspora românească. Studiu de caz – comunitatea din Grecia, trecem la aspectele gastronomice specifice Balcanilor, dar și la prezențe variabile în areale multiculturale. Sigur, comunitatea românilor din Grecia înseamnă mai mult decât atât, dar mai toate amintirile pe care și le-au adus de acasă sunt cele gastronomice. Nu întâmplător, fundamentele religioase comune, ortodoxe, justifică foarte bine acest lucru; așa se justifică, de asemenea, și principalele sărbători tradiționale păstrate și acolo. Este adevărat, așa cum punctează autoarea, la fiecare dintre elementele ceremoniale sau gastronomice comune românii își punctează diferențele, uneori semnificative.
Prof.dr. Otilia Hedeșan și asist.cercet. Diana Mihuț se păstrează în aceeași sferă – semnături culinare la românii și sârbii din Timoc. Revizitând un teren interbelic: Ždrelo / Jdrela, pe Valea Mlavei pune în discuție și un alt fenomen specific tuturor arealelor de cercetare: felul în care evoluează realitățile, dacă mai sunt regăsite sau nu la o a doua sau a treia interogare in situ. „Revizitarea” făcută de cele două cercetătoare timișorene urmărește observațiile de teren ale lui Emil Petrovici, din anul 1937. Așa cum se întâmplă de multe ori, revizitările pot fi satisfăcătoare, în măsura în care îți aduc confirmări ale informațiilor din vizita anterioare; pe de altă parte, așa cum am mai văzut, nici absența menționării lor în prezent nu înseamnă neapărat dispariția acelor realități: „Dintre cele zece feluri de mâncare consemnate de Emil Petrovici și a căror existență în bucătăria locală de astăzi de la Ždrelo/ Jdrela am vrut să o verificăm, trei nu au fost recunoscute de interlocutoarea noastră: balmoș cu lapće, kobasica/ cârnaț/ sânźereće, pastramă. Întrucât textul lui Emil Petrovici nu oferă detalii despre aceste mâncăruri, nu putem conchide acum dacă ele (1) s-au preparat la un moment dat și au dispărut în timp; (2) s-au păstrat, dar sub alte denumiri; (3) și-au schimbat, în același timp, numele și maniera de preparare. Întrucât informatoarea noastră este o voce avizată pentru comunitate și, mai mult decât atât, lucrează într-un mediu care prin definiție facilitează schimbul de rețete culinare de toate felurile, credem că este puțin probabil ca aceste mâncăruri să nu-i fie cunoscute, dacă ele se prepară în prezent. Desigur, nu putem exclude nici varianta în care Emil Petrovici a preferat utilizarea unor termeni care desemnează în mod general anumite mâncăruri și pentru care localnicii din Ždrelo/ Jdrela foloseau denumiri particulare”.
O cercetare într-un mediu intercultural o face dr. Menuț Maximinian, de data aceasta vorbind despre Aculturație și interculturalitate între sași și români în zona Bistriței. În istoria Cetății Bistriței și a împrejurimilor, un rol important l-a constituit prezența sașilor. Vorbim de aculturație, adică preluarea de către comunitate a elementelor de cultură a altor etnii. Multe dintre tradițiile sașilor au fost adoptate de români, dar și invers, pentru că interculturalitatea, atât în ce privește contactul dintre cultura rurală și urbană, dar și cea românească și săsească au fost foarte puternice la Bistrița, aici unde nu doar că lumea satului a fost adusă în mijlocul orașului, ci și o cultură superioară, venită de la sute de kilometri, a fost așezată în Transilvania. Încet, zonele peri-urbane, păstrătoare ale acestor obiceiuri, au devenit, la rândul lor, centre, astfel încât, în postmodernitate, aceste tradiții au început să dispară, rămânând doar în povestea celor mai în vârstă oameni ai satelor, dar și ai cetății, precum și în activitățile extra-curriculare ale școlii și în proiectele instituțiilor culturale. În relația dintre etnii, scriitorul Marko Bela declară
într-un interviu: „Germanii au adoptat o cu totul altă strategie de conviețuire decât maghiarii și au înțeles altfel multiculturalismul transilvănean. Noi
ne-am temut tot timpul de asimilare, de pierderea identității și ne-am apărat în fața acestor amenințări ca ariciul, pe când ei nu aveau, cred, astfel de angoase”[1]. Modelul săsesc, se pare, este unul de succes.
Prof.dr.habil. Ileana Mihăilă, cu studiul Cetatea pierdută a Dăișorii: povești cu uriași și haiduci și zâne din Țara Oltului, întreprinde o fugară analiză filologico-istorică pornind de la o serie de istorii orale înregistrate într-o localitate aflată de asemenea într-un mediu multicultural, bazându-se, în același timp, și pe analize de toponimie și antroponimie locală. Autoarea, chiar de la început, face o observație interesantă, pe care o confirmă prin analiza ulterioară: „Tradițiile populare locale, atunci când, în mod miraculos, mai ajung până la noi încă nedistorsionate și nepoluate, se pot revela drept o sursă inepuizabilă de detalii prețioase, de informații, asemenea unor ferestre deschise spre un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat. Puțin studiate în mod tradițional de istoriografia clasică, recuperate însă din ce în ce mai serios din perspectiva studiilor de microistorie, ele sunt necesare analizei în profunzime a zonelor de penumbră ce ne acoperă încă trecutul. Învăluite în țesătura epică a basmelor și legendelor locale, ele au făcut și fac obiectul studiilor de etnografie și folclor, fără însă a-și epuiza astfel semnificațiile”.
Din perspectiva specialistului, dr. Ioana Dorobanțu-Gordon problematizează, în studiul său, o perspectivă etnologică/antropologică, dar și una vizuală asupra realităților surprinse pe peliculă: Filmul documentar etnografic versus filmul documentar creativ: o scurtă introducere, studiul pe care îl propune, are o problematică extrem de actuală: în prezent nu mai sunt cercetări de teren care să nu apeleze la latura vizuală a descrierii, prin intermediul fotografiei sau al camerei video. Cum trebuie să facem acest lucru cât mai profesionist, respectând normele deontologice, la interacțiunea a două sau mai multe civilizații? „Astfel, la fel ca în cazul textului scris, un film etnografic trebuie să prezinte informații corecte, bazate pe cercetare riguroasă și metodologie bine fundamentată. Acesta caută să evite extrapolările nejustificate sau interpretările subiective, menținând un nivel înalt de integritate în reprezentarea subiecților și a contextului lor…”
Încheiem partea etnografică cu trei studii despre alimentația sacră, rituală, a populațiilor din Balcani. Dr. Alexandru Chiselev semnează două studii consacrate populațiilor dobrogene – Din alimentația rituală a turcilor și tătarilor din Dobrogea. Ciorba de Așure, respectiv Aspecte privind fierturile rituale îndulcite din cereale la populațiile din Dobrogea: „kukia”, „kutia”, coliva. Perspectiva aleasă de autor este extrem de importantă: alimentele studiate nu sunt deloc banale, ci se bucură de o importanță excepțională pentru cei ce le prepară de sărbători: „produsul are valoare de marcă identitară și, mai mult, calitatea de transversalitate culturală în dublă ipostază: prin izomorfism cultural (polisemantic) și distribuție inter-confesională. Nu în ultimul rând, putem afirma că alimentul constituie un simbol prin care sunt exprimate valorile relevante ale societății de la un moment dat, devenind un obiect semiotic care condensează semnificații puternice acceptate de membrii comunității”. Alimentele rituale presupun, fără îndoială, exersarea conceptului de comensualitate: „consumul împreună, la aceeași masă, de toți membrii familiei, pe de o parte, distribuția sub formă de milostenie către terți, pe de alta. Astfel sunt cimentate relațiile intra-familiale, dar și legăturile din comunitate, printr-o adevărată rețea acumulativă de comeseni (care consumă separat din punct de vedere fizic din același produs), reafirmându-se totodată o identitate comună, bazată pe anumite convingeri cu rezonanțe sociale umaniste (caritate, dialog, întrajutorare), cele culturale și religioase constituind mai degrabă un pretext spre deschidere și nu de excludere. Pe de altă parte, se reafirmă comuniunea dintre comunitatea viilor și agenții supraumani pomeniți, propițiați, venerați sau imaginați (strămoșii familiei, Divinitatea etc.)”. Și Prof.dr.habil. Antoaneta Olteanu are un studiu asemănător, Ofrande și mese sacrificiale la bulgari, de data aceasta realizat în mediul bulgăresc, pornind de la mici gesturi ceremoniale la rituri extrem de sofisticate. Comparativ cu ce se regăsește la vecini, mai ales la români, autoarea face următoarea observație importantă: „gradarea acțiunilor sacrificiale în folclorul tradițional bulgăresc, mai conservator decât cel al vecinilor (cu care, de altfel, are și multe trăsături comune). De la simple produse de panificație împărțite în ziua sacrificiului, de la ofrande vegetale (premices) și, mai mult, chiar la simple jertfe sângeroase se ajunge la un sistem foarte complicat al ritului sacrificial, ale cărui elemente indispensabile sunt pâinea rituală (colacul) specific pentru fiecare destinatar celebrat, prezența animalului (mai rar, a păsării) sacrificate, precum și elementul final ce consfințește public sacrificiul în sine, hora colectivă. Sacrificii individuale, sacrificii între vecini sau sacrificii ale întregii comunități – iată câteva dintre formele pe care le avea, în cultura tradițională bulgară, instituția sacrificiului”.
Partea a doua, consacrată mentalităților, aduce și ea perspective interesante asupra spațiului balcanic, privit din numeroase perspective. Drd. Nicu Diaconiuc surprinde Elemente de cultură spirituală și materială în Balcani, în relatările de călătorie ale lui Stanislas Bellanger. Numeroase au fost scrierile călătorilor francezi despre această regiune, dar mereu se găsește ceva interesant în comentariile lor. Francezul Bellanger se dovedește a fi un observator destul de obiectiv, un călător cu mare experiență, deși nu-și poate refuza să apeleze la acele clișee din epocă: ținut al barbariei, al frigului aproape „veșnic”. „Este surprinzător însă, ne spune autorul, elementul exotic pe care scriitorul îl adaugă descrierii, comparându-i pe acești țărani cu membrii triburilor sud-americane sau africane. Suntem în fața unei strategii de captare a atenției cititorului, întrucât nu ne închipuim că în Franța începutului de secol al XIX-lea nu se mai aflau colibe asemănătoare. Totodată, aceste detalii relevă faptul că Bellanger – mic burghez născut la Tours și educat la Paris – nu era familiarizat cu viața grea la țară în propria lui patrie, iar referințele la lecturile despre Africa sau America de Sud îi sunt mai la îndemână decât experiențele anterioare la sat”. Și nu doar România are parte de acest act de vizualizare prin încadrarea în niște șabloane sărăcăcioase. Prof.dr. Sabina Madgearu, vorbind despre A Mimetic Historiography of Re-visitation: The Balkans in the Late Medieval Western „Memoria”, constată că, pentru occidentali, până și cetățile medievale grecești – Argos, în analiza de față, informația transmisă era una minimizată și stereotipată: „In an attempt to recreate the late medieval urban landscape of the Balkans, this study takes into consideration how western Europe then perceived urban settlements in the Balkan region. This perception will result from the examination of a corpus of illuminations representing Argos/Larissa drawn from fifteenth-century chronicles produced in France and Belgium and available in the online database of the Bibliothèque Nationale de France, Mandragore. The working hypothesis hereof is that such illuminations are part of the historiographical discourse of the time. It would also seem reasonable to suggest that the nature of such visual historiographic discourse is mimetic in two ways: a. the urban landscape painted seems to coincide with that of the late Middle Ages even when the town depicted in the illumination is the setting for an episode that took place in the antiquity; b. this type of visual discourse tends to be repetitive, the same episode being re-visited in several manuscripts or even different works”.
Prof.dr. Constantin Geambașu, în studiul Între „Bai Ganiu” și „Alexis Zorba”. Ipostaze ale mentalității balcanice, prezintă elementele balcanice la nivelul literaturii și chiar al mentalităților populațiilor analizate, din două perspective: „Balcanismul, fenomen real și reflectat în artă, are două laturi: una care vizează derizoriul, ridicolul, anacronismul, iar cealaltă, total opusă, optimistă, contemplativă, exprimând ceea ce e trainic în om – anume, încrederea în viață și în valorile ei morale, curajul de a trece peste nenorocirile și necazurile pricinuite de existența adevărată, naturală. Până acum s-a exploatat latura derizorie, mai ales de către cei ce nu s-au aplecat cu atenție și profunzime asupra fenomenului”.
Alexander Thomson’s missionary travels in the Balkans: focus on Albanians, studiul Bertinei Salliu vorbește despre cum occidentalii ajunși în Balcani devin prieteni apropiați, reformatori, promotori ai imaginii popoarelor pe care le-au descoperit aici. Acesta este și cazul lui Alexander Thomson, care a ajuns în cele din urmă nu un simplu predicator, ci și promotor al creștinismului pentru albanezii printre care a trăit. Dacă unii cercetători remarcau mereu la Balcani o anumită înapoiere, pitorească și chiar folositoare pentru aceștia, cercet.șt.III dr. Gabriela Boiangiu se plânge de Occidentalizarea Balcanilor și de o anumită „retragere a Balcanilor în artă, literatură, muzică sau cinematografie rezonează cu o reprezentare a culturii specifice acestei zone dintre Occident și Orient, cu influențe din ambele direcții, care își salvează obiceiurile și amintirile, tradițiile și reinventarea acestora, pentru a le putea transmite mai departe, pentru a nu renunța la ele”. Studiul se bazează pe interpretarea creațiilor pictoriței Iulia Șchiopu, pline de elemente ce arată că „prezența feminină în Balcani este cea care păstrează tradiția, conciliază și transmite mai departe gesturi, credințe, obiceiuri, practici sociale, un întreg orizont mentalitar pozitiv”.
Revenim la călătorii prin Balcani. De data aceasta studiul cercet.șt.III dr. Armand Guță, From Belgrade to Constantinople. Notes from a Serbian Travel Diary, analizează un generos jurnal de călătorie (care merita o abordare mai aprofundată) al unui călător sârb la Constantinopole, tot în secolul al XIX-lea. Categoric, avem de-a face cu o altfel de viziune decât din partea unor occidentali, dar nici de aici nu lipsesc imagini stereotipe, descrieri și comentarii politizate.
Cercet.șt. III dr. Florin F. Nacu aduce un omagiu academicianului Răzvan Theodorescu, unul dintre cercetătorii care au acordat un spațiu generos, în opera sa, elementului balcanic, precum și influenței sale asupra civilizației românești (In Memoriam Acad. Răzvan Theodorescu (1939-2023) – un exeget al influenței civilizației balcanice asupra civilizației românești).
În sfârșit, un alt aspect al viețuirii interculturale este surprins de prof.dr. Ștefan Lucian Mureșanu în studiul său consacrat specificului predării unei limbi străine în mediu aloglot – Sens retoric și stil argumentativ în metodica predării unei limbi străine, fără a afecta caracterul național al limbii materne.
Ultima secțiune a volumului este consacrată chestiunilor istorice și analizelor politice. Pentru Balcani istoria a fost și încă este destul de complicată și numai printr-un consens la scară largă, prin susținerea Marilor Puteri, rând pe rând, țările de aici și-au obținut independența și și-au făcut astfel loc pe arena internațională. Studiile prezentate sunt redate în ordine cronologică, pentru că explică mai bine fenomenele și legătura dintre ele. Lect.dr. Cristian Chirca vorbește despre Rusia și reciprocitatea slavă în Balcani, de la redeschiderea Crizei Orientale (1875) la izbucnirea Războiului Ruso-Turc (1877), prezentând câteva elemente importante din acest subiect: „Balcanii, poziționați deja în prim-planul discursului panslaviștilor ruși, erau, așa cum susținea cancelarul Gorceakov, «o zonă de interese vitale ale Rusiei». Influența istorică a Rusiei și determinarea cu care acționa pentru a fi un actor geopolitic major în această parte a Europei aveau două forme de expresie complementare, respectiv ajutorul material oferit de statul rus, precum și eforturile sale continue pentru a-și maximiza influența”. Făcând analiza convingerilor panslave ce domneau în epocă, studiul concluzionează: „reciprocitatea slavă este o idee majoră a lumii slave, iar varianta sa rusă a influențat decisiv slavismul rus pe dimensiunea sa panslavistă. Cu rădăcini adânci în imaginarul rus, ideea reciprocității slave a fost actualizată în secolul al XIX-lea prin sinteza a două metafore: metafora mileniului imperial și metafora mileniului slav (…). Ulterior, în primele decenii ale secolului al XX-lea, ideea reciprocității slave a trecut într-un plan secund al discursului slaviștilor din cel puțin două cauze. În primul rând conflictele dintre popoarele slave și, în al doilea rând, crizele interne care au afectat culturile slave”.
Campaniile militare ruso-turce menționate mai sus sunt analizate și în studiul dr. Alexandra Nacu, România, Serbia și Bulgaria pe drumul dobândirii independenței naționale (1875-1908), în care sunt prezentate sumar căile spre independență ale acestor state din Balcani.
Conf.dr. Florian Olteanu oferă un studiu despre proiectele politice în care au fost implicați aromânii: Inter-war political projects concerning the settlement of Aromanians from Balkans in Romania. Situația politică complicată din ansamblul Peninsulei Balcanice, de reajustare a granițelor și de afirmare a independenței statelor din regiune, are un impact puternic și asupra aromânilor din Macedonia, forțați să-și părăsească pământurile odată cu revenirea grecilor aici și să privească astfel și spre România, interesată de o populație numeroasă în Cadrilaterul proaspăt cucerit în anul 1913. În perioada 1924-1935 aproape 6000 de familii de aromâni au fost colonizate în Cadrilater; după 1940, conform Tratatului de la Craiova, dintre acestea 5200 au mers mai departe, în Dobrogea.
În sfârșit, un ciclul de trei lucrări vorbește despre perioada comunistă a Balcanilor, și ea cu o evoluție deosebită și urmări la fel de specifice. Dr. Alexandra Nacu vorbește despre Comuniștii din Balcani în România (1921-1944). Influență, contacte și evoluție politică, de fapt, despre relațiile dintre comuniștii români și cei bulgari și legăturile acestora cu Moscova; conf.dr. Florian Olteanu – Yugoslavia in 1941 versus Yugoslavia in 1991. A historical diagnosis proposal, iar cercet.șt. III dr. Florin F. Nacu despre Drumul spre un bloc comunist în Balcani? (1944-1964)
Oricât de ciudat ar părea la prima vedere, toate studiile sunt legate între ele, toate reflectă spiritul balcanic în complexitatea lui. Am putea constata, de asemenea, la o privire superficială, că sunt multe teme deja bătute, care nu mai merită să fie abordate. Revizitările sunt necesare, am văzut și vom mai vedea. Comparații nu sunt făcute așa cum ar trebui – sunt bune și cele între două culturi, dar, pentru spațiul balcanic, ar fi nevoie de jonglarea cu mai multe, pentru a surprinde și mai bine trăsăturile zonale. Oricum, nu există studii superflue, toate sunt niște piese de mici dimensiuni într-un puzzle uriaș care încă își mai așteaptă închegarea.
Antoaneta Olteanu
[1] revistavatra.org/2016/09/13/vatra-dialog-cu-marko-bela-as-spune-ca-suntem-predestinati-la-toleranta.
Date despre autori
Gabriela Boangiu – cercet.șt.III dr. la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor”, Craiova
Cristian Chirca – lect.univ.dr. la Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. A absolvit studiile doctorale în domeniul „Filologie”, iar lucrările publicate până în prezent vizează, cu precădere, domenii de cercetare precum istoria civilizației ruse, morfologia limbii ruse și geoistoria Rusiei.
Alexandru Chiselev – dr. la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, Muzeul de Etnografie și Artă Populară
Ana-Maria Cuciureanu – masterand la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, Domeniul Studii Culturale
Nicu Diaconiuc – doctorand, Școala Doctorală de Studii Literare și Culturale, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București
Ioana Dorobanțu-Gordon – dr., regizor de film documentar; lector universitar asociat la Departamentul Arte Vizuale al Facultății de Arte și Design, Universitatea de Vest Timișoara; membru al Centrului de Studii pentru Patrimoniu și Antropologie culturală – RHeA, Universitatea de Vest Timișoara
Constantin Geambașu – prof.dr. de cultură și civilizație polonă, literaturi comparate slave la Universitatea din București, unul dintre cei mai reputați traducători ai literaturii polone în limba română din ultimele decenii, fiind totodată și un neobosit popularizator al acesteia.
Armand Guță – cercet.șt. III la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, București
Otilia Hedeșan – etnolog, prof.dr. la Universitatea de Vest din Timișoara, coord. centrului de studii RHeA (Research Center for Heritage and Cultural Anthropology). Domeniile sale de interes în cercetarea etnologică sunt mitologia românească în ipostazele sale actuale, viața comunităților istorice românești din afara granițelor, istoria etnologiei românești în perioada comunistă și postcomunistă. A făcut cercetări de teren în Banat, în Serbia (Banat, Timoc, Valea Moravei), Ungaria, Croația, Ucraina (Transcarpatia, Ucraina) Moldova și Bulgaria.
Sabina Madgearu – absolventă a Universității din București (BA,1998; MA, 2001; doctorat, 2020) și a Universității Central-Europene (MA, 2003). Profesor de engleză, cercetător independent în domeniul castelelor și fortificațiilor, manuscriselor iluminate, literaturii medievale, a publicat două cărți.
Menuț Maximinian – doctorand la Școala Doctorală Studii de Populație și Istoria Minorităților, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca
Ileana Mihăilă – prof.dr.habil. la Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Departamentul de Limba și Literatura Franceză. Directoare a Școlii Doctorale „Studii Literare și culturale”. Domenii de cercetare: relații literare și culturale franco-române, literatura franceză (secolele XVI-XIX), literatură feminină. Autor a mai multe lucrări.
Diana Mihuț – asistent-cercetare la Universitatea de Vest din Timișoara
Ștefan Lucian Mureșanu – prof.dr., Universitatea „Hyperion” din București, Facultatea de Științe Sociale, Umaniste și ale Naturii
Alexandra Nacu – dr., Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere
Florin F. Nacu – cercet.șt. III dr. Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor”, Craiova
Antoaneta Olteanu – prof.dr.hab. la Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, cercet.șt.I la Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului. Domenii de cercetare: cultură și civilizație rusă, imagologie, mentalități, etnologie comparată; antropologie culturală; studiul totalitarismului.
Florian Olteanu – conf.dr. la Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Sociale, Departamentul ISPRI.
Bertina Salliu – Msc., Institutul pentru Studii Albaneze și Protestante, Tirana, Albania
Narcisa Știucă – prof.dr.habil. Facultatea de Litere a Universității din București din anul 1991, la Departamentul de Etnologie și Folclor. Este autoarea mai multor volume de studii realizate în zonele multiculturale în anii 90 în Banat, apoi în Dobrogea și sudul Transilvaniei, fiind preocupată de elementele definitorii pentru etnicitatea grupurilor, dar și de interferențe și de procesele care au conturat un profil cultural zonal.