Introducere

INTRODUCERE

Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901) a rămas cunoscut în istoriografia românească, dar și în memoria contemporanilor, datorită implicări sale în mișcarea antidinastică de la Ploiești, din august 1870. Acesta a fost momentul în care s-a remarcat, evenimentul eclipsând celelalte activități ale sale, ca om de litere, jurnalist, om politic și militar. Înaintea mișcării antidinastice de la Ploiești, din 7/8 august 1870, Alexandru Candiano-Popescu era cunoscut ca un patriot sincer și înflăcărat, bun orator, apărător al drepturilor românilor transilvăneni, adept al democrației. Trăind momentele importante care au pus bazele României moderne: Revoluția de la 1848, Unirea din 1859, detronarea lui Alexandru Ioan Cuza (1866), venirea pe tronul României a prințului Carol de Hohenzollern (1866), obținerea independenței de stat (1877-1878), precum și transformarea României în Regat (1881), prin tot ceea ce a întreprins Alexandru Candiano-Popescu, a fost apreciat, dar și criticat, fiind însă o adevărată personalitate a epocii.

Alexandru Candiano Popescu s-a născut la 27 ianuarie 1841, în București, ca fiu a lui Dumitru Popescu și al Zincuței Urziceanu. Tatăl său, Dumitru Popescu a fost fiul lui Radu Popa, moșnean originar din satul Lipia, situat lângă orașul Buzău.

În anul 1840, Dumitru Popescu s-a căsătorit, la București, cu Zincuța Urziceanu, o femeie aleasă, cultă și frumoasă, pe care o cunoscuse la curtea lui Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842).

Zincuța era o nepoată de soră a domnitorului Țării Românești, fiind fiica Elencăi Urziceanu. Un an mai târziu, în anul 1841, Dumitru Popescu, a fost numit polițist la Ploiești, oraș ce a devenit reședința tinerei familii, localitate unde avea să petreacă copilăria Alexandru Candiano-Popescu. La numai doi ani de când s-au stabilit la Ploiești, în anul 1843, cei doi copii ai familiei, Alexandru și Serghie (Sergiu), rămân orfani de tată, Dumitru Popescu fiind victima unui accident de călărie. După câțiva ani de văduvie, în anul 1847, Zincuța Popescu s-a recăsătorit cu Nicolae Candiano, tot polițist din Ploiești, cu origini italiane, cel de la care Alexandru a moștenit al doilea nume de familie – Candiano.

Primii ani de școală au fost urmați de Alexandru Candiano-Popescu, împreună cu fratele său Serghie, la Ploiești, la mai multe școli particulare (1847-1851), apoi, din 1851 până în anul 1853, la pensionul condus de Nicolae Lorenti și de Pavel Eliade, dascăli cărora Alexandru le va păstra o vie amintire. În timpul primilor ani de studiu, tânărul Alexandru s-a evidențiat atât prin inteligența și studiu intens, cât și printr-o serie de năzdrăvănii specifice copilăriei.

Mai târziu, după finalizarea studiilor primare de la Ploiești, dar și în contextul derulării războiului Crimeii (1853-1856), între anii 1854 și 1859, Alexandru Candiano-Popescu a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri din București, intrând la acestă școală prin examen, în anul 1854, al doilea pe listă. La acestă școală, el a studiat ca materii principale matematica, istoria, limba franceză, limba germană, arta militară. În această perioadă, a studiilor sale militare (1854-1859), tânărul Alexandru Candiano-Popescu a fost preocupat și de ceea ce se întâmpla în Principatele Române pe fundalul luptei pentru Unire, fiind un susținător devotat al acesteia. Tot acum, în timpul studiilor, a devenit tot mai interesat de istorie, de politică, de literatură. Era un cititor asiduu al presei unioniste, având ca preferință „Steaua Dunării”, încercând totodată să pubice câteva articole, prin intermediul profesorului său de istorie Petre Cernătescu, în ziarul „Dâmbovița”, condus de Dimitrie Bolintineanu. În preajma Unirii Principatelor, Alexandru Candiano-Popescu a înțeles măreția momentului și a drapat pe frontispiciul Școlii Militare de ofițeri din București o poezie a sa. În anul 1859, când triumful Unirii era deplin în Principatele Române, la 18 ani și jumătate, tânărul Alexandru Candiano-Popescu a absolvit școala militară de la București, fiind avansat, împreună cu cei 12 colegi ai săi, la gradul de sublocotent de artilerie.

Urmând treptele ierarhiei militare, în anul 1861, a fost avansat la gradul de locotenent, iar câțiva ani mai târziu, în anul 1864, la doar 23 de ani, Alexandru Candiano-Popescu a fost avansat la gradul de căpitan. Doi ani mai târziu, în februarie 1866, tânrul căpitan a participat la detronarea lui Alexandru Ioan Cuza. În același an, Alexandru Candiano-Popescu a debutat ca poet, publicând primul său volum de versuri ,,Când n-aveamu ce face. Poezii”, iar un an mai târziu, în 1867, Alexandru Candiano-Popescu a demisionat din armată. Din anul 1867, până în anul 1870, el se dedică carierei de gazetar, editând inițial ziarul ,,Perseverența” (de la 5 martie 1867, până la 29 martie 1869), iar mai apoi ziarul ,,Democrația” (ziar care a apărut din 21 august 1869, până în 16 mai 1871, cu perioade de întreruperi). În perioada anilor 1869 – 1870, Alexandru Candiano-Popescu avea să fie arestat în două rânduri din cauza articolelor sale publicate în ziarele ,,Perseverența” și ,,Democrația”, articole care își exprima mai ales poziția antidinastică, dar și pentru implicarea sa în alegerile din 1869, de la Ploiești.

Din anul 1870, se implică tot mai activ în viața politică din România, susținând mai ales gruparea liberal-radicală și pe liderii acesteia, Ion C. Brătianu și C.A.Rosetti. Mișcarea antidinastică desfășurată la Ploiești la 7-8 august 1870, l-a avut, așa cum se cunoaște, pe Alexandru Candiano-Popescu ca personaj principal. După ,,revoluția” din august 1870 a urmat, arestarea, judecarea participanților la eveniment, dar și achitarea acestora prin procesul de la Târgoviște (octombrie 1870). Doar Alexandru Candiano-Popescu care avea să fie numit pentru eșecul acțiunii ,,nebunul de la Ploiești” a rămas o perioadă de timp în închisoare, dar la ceva timp a fost eliberat. Astfel, în anul 1871, după ce a mai publicat câteva numere din ,,Democrația”, pe fundalul guvernării conservatoare (1871-1876), a luat decizia de a pleca din țară și de a-și continua studiile. A ajuns în Italia, la Neapole, unde s-a înscris ca student la Facultatea de Drept. După trei ani de studiu la Neapole, în anul 1874, Alexandru Candiano-Popescu, își ia doctoratul în drept și se întoarce în România, unde devine un avocat de succes, inițial la Ploiești, apoi la Craiova, unde se mută în anul 1874. Aici, după ce inițial se dedică avocaturii, se implică din nou în viața politică locală, devenind colaborator al liberalului Anastasie Stolojan.

Totodată, în anul 1876, era ales deputat de Dolj în Parlamentul României (fusese ales și în anii 1867, 1869 și 1870) și practic, în acest nou mandat, el își continua activitatea anterioară. Alături de oameni politici români de sorginte liberală, ca Ion C. Brătianu, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu, Al. G. Golescu, C. A. Rosetti, Alexandru Candiano-Popescu a fost membru al Coaliției de la Mazar Pașa, care a dus ulterior la formarea Partidului Național Liberal din România, în anul 1875. În același an, 1875, avea să publice al doilea volum de poezii, ,,Când nu aveam ce face. Poezii”.

Pe fundalul derulării crizei orientale din anii 1875-1878 și în condițiile angajării României în lupta pentru dobândirea independenței de stat (1877-1878), Alexandru Candiano-Popescu militează ca om politic în Parlamentul României pentru ,,neatârnarea țării”, cerând în aceste împrejurări, în aprilie 1877, să fie înrolat ca voluntar, în armată. A reintrat, astfel, în cadrele active ale armatei române, cu gradul de maior de miliție și a participat, în ziua de 30 august 1877, comandând Batalionul 2 Vânători, la asaltul asupra redutei Grivița. A fost momentul său de glorie și curaj, fiind numit mai târziu „eroul de la Grivița”. Pentru meritele sale pe câmpul de luptă, Alexandru Candiano-Popescu a fost decorat cu ordinul „Virtutea Militară” de către domnitorul Carol I și a primit din partea țarului Alexandru II. Ordinul „Sf. Gheorghe”, iar două luni mai târziu, în octombrie 1877, a fost avansat de la gradul de maior la gradul de locotenent-colonel.

În mai 1878, eroul de la Grivița a devenit comisar domnesc, revenind, astfel, la prima lui carieră, cea militară. În vara aceluiași an, a fost numit prefect al Poliției orașului București, funcție pe care a exercitat-o timp de patru luni. Tot acum, în anul 1878, Alexandru Candiano-Popescu s-a căsătorit cu Sofia Hagi-Panteli, cu care a avut doi copii: o fată, Eliza și un băiat Alexandru-Ștefan. Până în anul 1901, când se va stinge din viață, Alexandru Candiano-Popescu a îndeplinit diverse funcții în ierahia militară, fiind avansat de la gradul de locotenent-colonel la cel de general de brigadă (în anul 1882 era avansat la gradul de colonel, iar în anul 1894 era avansat la gradul de general de brigadă).

După ce timp de 12 ani a îndeplinit funcția de aghiotant regal (din anul 1880 până în 1892), abia în anul 1899 a fost numit comandantul Corpului III de Armată. A continuat să scrie în această perioadă, 1878-1901, publicând o serie de lucrări. În anul 1894, a început să își redacteze și memoriile, care au fost redate publicului mai târziu de fiica sa Eliza și ginerele său Ion Lascăr.

La 25 iunie 1901, Alexandru Candiano – Popescu a trecut în neființă după o suferință îndelungată, la Târgoviște, în casa rudei sale, maiorul Eugeniu Vlădescu.

Funeraliile eroului de la Grivița au avut loc într-un cadru național, Alexandru Candiano-Popescu fiind înmormântat la 28 iunie 1901, cu onoruri militare, în cimitirul Bellu din București.

Motivația alegerii temei. Importanța studierii subiectului

Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901) a fost și este cunoscut în istoriografia românească și în memoria contemporanilor, mai ales prin rolul pe care l-a avut în timpul mișcării antidinastice din august 1870 de la Ploiești, dar considerăm că viața și activitatea sa merită să fie studiate în amănunt și să facă obiectul unei lucrări mai ample. Astfel, prin lucrarea noastră dorim să restituim locul unuia dintre personajele care a fost martor la aproate toate evenimentele ce au marcat România modernă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Am considerat ca important studiul unui astfel de subiect, viața și activitatea lui Candiano Popescu (1841-1901), mai ales că, așa cum am precizat, el este cunoscut doar prin prisma mișcării antidinastice de la Ploiești (7-8 august 1870) și mai puțin prin toate celelate activități ale sale, ca militar, om politic, jurnalist și om de litere.

Metodologia cercetării. Obiectivele și scopul lucrării. Repere istoriografice

Lucrarea își propune să reevalueze și să completeze prin metodele cercetării istorice (comparativă, analitică, statistică), un subiect care a fost menționat și abordat într-o serie de lucrări, studii și articole, neexistând în prezent o lucrare dedicată lui Alexandru Candiano-Popescu, dorind să fie o contribuție la o mai bună cunoaștere asupra vieții și activității sale.

Ca obiective, lucrarea își propune să abordeze în amănunt viața și activitatea lui Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901), bazându-ne ca un punct de plecare pe tot ceea ce s-a scris în istoriografia românescă până în prezent și apoi introducând elemente noi care să completeze mai ales cu inedit ceea ce se cunoaște. Desigur că, în lucrarea nostră, am stabilit cu exactitate toate etapele vieții și activității lui Alexandru Candiano-Popescu, încercând o abordare cronologică, dar și una tematică. Astfel, scopul lucrării noastre este acela de a face cunoscut un personaj atipic, înzestrat cu calități incontestabile, dar și cu numeroase defecte, precum și de a reconstitui în toate detaliile viața și activitatea lui Alexandru Candiano-Popescu, atât cât toate sursele utilizate ne permit. Menționăm că nu există, în prezent, nici o lucrare dedicată vieții și activității sale.

Cum am precizat, sunt cunoscute în istoriografia românească, printr-o serie de lucrări, studii, articole, note, diverse momente ale vieții și activității lui Alexandru Candiano-Popescu, mai ales implicarea sa în mișcarea antidinastică din 7-8 august 1870 de la Ploiești sau participarea sa la războiul de independență al României (1877-1878), și doar menționate alte aspecte. Aceste contribuții, pe care le vom prezenta pe scurt aici, se vor regăsi la bibliografia lucrării noastre[1].

Astfel, diverse aspecte din viața și activitatea lui Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901) au constituit, de-a lungul timpului, din anul 1871 până în prezent, subiectul unor studii, articole și note. Pe lângă acestea, într-o serie de lucrări generale se află menționat numele lui Alexandru Candiano-Popescu, mai ales în cele ce au abordat în cadrul unor capitole sau pe parcursul câtorva pagini momente importante ale istoriei moderne a Românilor, cum au fost cele din anii 1866, 1870, 1877-1878. În anul 1871, Nicolae Fleva a publicat o lucrare în care a prezentat pledoaria sa din procesul de la 1870, proces desfășurat la Târgoviște în octombrie 1870, pledoarie prin care i-a apărat pe cei 41 de acuzați implicați în ,,revoluția” de la Ploiești din 7-8 august 1870[2]. În această pledoarie, Nicolae Fleva l-a apărat, pe lângă ceilalți acuzați și pe Alexandru Candiano-Popescu, cel care fusese principalul actor al mișcării antidinastice de la Ploiești din august 1870[3].

Prima notiță biografică referitoare la viața și activitatea lui Alexandru Candiano-Popescu apare încă din timpul vieții sale și a fost publicată de către Dimitrie R. Rosetti în Dicționarul contimporanilor, apărut la Editura Lito-Tipografiei ,,Populară” din Bucureşti, în anul 1897[4].

În anul 1901, anul morții sale, dar și în anul 1902, o serie de publicații, dar și presa românească au adus în atenție o serie de aspecte referitoare la viața și activitatea lui Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901). Astfel, în revistele „Albina” din anul 1901[5] și în „Calendarul Minervei pe anul 1902”[6], erau publicate două articole care redau un scurt portret al generalului Alexandru Candiano-Popescu și aduceau în atenție câteva aspecte importante ale vieții sale, în general, și ale carierei sale militare, în special. O altă revistă „România Militară”, redând într-o broșură, ca Anexă pe luna august 1901, pe lângă aspectele biografice și ceremonia înmormântării sale la 28 iunie 1901[7].

Dintre aceste articole publicate în revistele „Albina” în „Calendarul Minervei pe anul 1902” și în „România Militară” în anii 1901-1902, Anexa la „România Militară” pe luna august 1901, publicată sub titlul Ceremonia înmormântărei generalului Alex. Candiano-Popescu, eroul de la Grivița, Tipografia „Voința Națională”, București, 1901, redă ample detalii despre ceremonia înmormântării generalului Alexandru Candiano-Popescu din 28 iunie 1901.

Ziarul „Adevărul” a redat într-o serie de articole publicate la moartea generalului, în iunie 1901, câteva amănunte legate de viața și activitatea sa, dar și despre ceremonia înmormântării sale[8]. Și un ziar din Transilvania a publicat, în același an, 1901, detalii legate de înmormântarea generalului Alexandru Candiano-Popescu[9].

În memorialistica lui Constantin Bacalbașa, se regăsesc câteva pagini dedicate lui Alexandru Candiano-Popescu, în contextul mișcării antidinastice de la Ploiești (1870)[10] și al războiului de independență al României (1877-1878)[11], dar și în împrejurările morții sale din anul 1901[12]. Constantin Bacalbașa considera, în anul 1901, că sfârșitul generalului Alexandru Candiano-Popescu a fost grăbit, pe fondul problemelor de sănătate cu care acesta se confrunta, de crima comisă de fiul său, Alexandru-Ștefan[13].

În perioada următoare, până în anul 1944, când fiica sa Eliza și ginerele său Ion Lascăr publicau memoriile generalului, au apărut câteva lucrări care aduceau în atenție și câteva aspecte ale vieții și activității lui Alexandru Candiano-Popescu. Astfel, într-un volum memorialistic apărut în anul 1930, Mariu Theodorian-Carada, aducea în atenție în câteva pagini pe Alexandru Candiano-Popescu și momentul 1870, respectiv implicarea unchiului său, Eugeniu Carada, în derularea acțiunii de la Ploiești și legătura acestuia cu Alexandru-Candiano-Popescu[14].

Din relatările lui Eugeniu Carada aflăm că, la 7-8 august 1870, la Ploiești, nu a fost deloc vorba de a se proclama republica[15]. Aceeași idee o regăsim și la Alexandru Candiano-Popescu[16].

În privința lui Alexandru Candiano-Popescu, Eugeniu Carada, cel care se afla în spatele acțiunii din 7-8 august 1870, afirma că acesta s-a grăbit când a pornit mișcarea la Ploiești, din dorința de a se spune, mai târziu, că el a fost cel care l-a detronat pe Carol[17].

Câteva mențiuni referitoare la mișcarea antidinastică din anul 1870 și la implicarea lui Alexandru Candiano-Popescu au fost făcute, în anul 1937, de către Mihail Polihroniade și Alexandru-Christian Tell, în lucrarea Domnia lui Carol I, volumul I, 1866-1877, Editura Vremea, București, 1937, pp. 253-254. Astfel, conform autorilor implicarea sa în acțiunea din noaptea de 7-8 august 1870, s-a făcut, cu acordul liderilor liberali Ion C. Brătianu și Constantin A Rosetti[18].

În anul 1936, generalul Alexandru Atanasiu, cel care ținuse un emoționant discurs, în anul 1901, la mormântul Alexandru Candiano-Popescu, evoca printr-un articol publicat în ziarul „Adevărul” faptele eroului de la Grivița și aducea totodată în atenția autorităților, starea grea în care se afla soția sa Sofia Candiano-Popescu[19]. La rândul său, Mihail Sevastos, într-o lucrare dedicată orașului Ploiești aduce în atenție mișcarea antididinastică din august 1870, oferind în acest context o serie de amănunte despre implicarea lui Alexandru Candiano-Popescu în evenimentul de la 1870 și despre procesul desfășurat la Târgoviște în la începutul lunii octombrie 1870 [20].

În anul 1944, așa cum am precizat, Eliza și Ion Lascăr au publicat la Editura Universul din București, prima parte a memoriilor lui Alexandru Candiano-Popescu. Editorii pregătiseră pentru tipar publicarea memoriilor generalului în trei volume, dar, din motive necunoscute, în anul 1944, a apărut doar primul volum intitulat „Amintiri din viața-mi”, volum care acoperea cronologic perioada 1841-1867[21]. Volumul era însoțit de un scurt portret al generalului Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901), întocmit de Ioan V. Lascăr, ginerele sau, Prefața acestuia fiind semnată de către Mariu Theodorian-Carada, cel care îl cunoscuse personal pe Alexandru Candiano-Popescu încă din copilăria sa, la Craiova, și îl reântâlnise, mai târziu, la București, fiind însoțit și de o Precuvântare a generalului Alexandru Candiano-Popescu, scrisă probabil atunci când începuse scrierea și sistematizarea memoriilor, în anul 1894[22].

Imediat după apariția acestui volum, istoricul militar Radu Rosetti aducea în discuție și critica unele aspecte din lucrarea lui Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viața-mi, în ședința desfășurată la 10 martie 1944 la Academia Română[23].

După publicarea primului volum de memorii al lui Alexandru Candiano – Popescu, în anul 1944, au fost redate și alte materiale din arhiva sa după anul 1980[24]. Astfel, au fost publicate o parte din memoriile inedite ale lui Alexandru Candiano-Popescu, în anul 1987, de către Radu Dan Vlad (Radu Dan Vlad, Alexandru Candiano-Popescu – martor și cronicar al timpului său (I), în „Revista de Istorie”, Tomul 40, nr. 8, august 1987, Editura Academiei, București, 1987, pp. 831-840; Idem, Alexandru Candiano-Popescu – martor și cronicar al timpului său (II), în „Revista de Istorie”, Tomul 40, nr. 9, septembrie 1987, Editura Academiei, București, 1987, pp. 936-948; Idem, Alexandru Candiano-Popescu – martor și cronicar al timpului său (III), în „Revista de Istorie”, Tomul 40, nr. 10, octombrie 1987, Editura Academiei, București, 1987, pp. 1027-1037.

La rândul său, cu câțiva ani înainte de apariția articolelor lui Radu Dan Vlad, Constantin Corbu a valorificat o parte din memoriile lui Alexandru Candiano-Popescu, încă din anul 1980, în articolul său publicat în „Revista de Istorie” (Constantin Corbu, Alexandru Candiano-Popescu -participant și cronicar al vieții politice din a doua jumătate a veacului trecut, în „Revista de Istorie”, Tomul 33, nr. 9, septembrie 1980, Editura Academiei, București, 1980, pp. 1737-1763), articol în care autorul a făcut o amplă trecere în revistă a vieții și activității lui Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901)[25]. Constantin Corbu avea să fie cel care a publicat ulterior memoriile lui Alexandru Candiano-Popescu în două volume, publicate în anii 1998 și 1999: Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viața-mi, vol. I (1867-1898), studiu introductiv, nota asupra ediției, adnotările, transcrierea și îngrijirea textului Constantin Corbu, Editura Eminescu, București 1998[26]; Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viața-mi, vol. II, notă asupra ediției, adnotări, transcrierea și îngrijirea textului de Consantin Corbu, Editura Eminescu, București, 1999[27]. Astfel, mult mai târziu după aparția primului volum al amintirilor lui Alexandru Candiano-Popescu, în anul 1944, Constantin Corbu avea să fie editorul celor două volume, pregătite pentru tipar, dar nepublicate de către Eliza și Vasile Lascăr, lucrări care a apărut în anul 1998 și 1999. Interesant este faptul, că editorul celor două volume ale memoriilor lui Alexandru Candiano-Popescu, Constantin Corbu, nu menționează în volumul publicat, în anul 1998, că o parte din memoriile lui Alexandru Candiano-Popescu, mai exact cele referitoare la războiul de independență al României (1877-1878) au fost publicate de către Radu Dan Vlad în anul 1987, cu ocazia împlinirii a 110 ani de la cucerirea independenței de stat.

În perioada 1945-1989, au apărut, desigur, în istoriografia românească, pe lângă articole lui Radu Dan Vlad și ale lui Constantin Corbu, o serie de alte studii și articole care aduceau în atenție mai ales „revoluția” de la Ploiești din 7-8 august 1870 și implicarea lui Alexandru Candiano-Popescu. A fost un moment abordat mai ales din perspectiva proclamării „republicii” la 1870,[28] deși principalul autor al evenimentelor Alexandru Candiano-Popescu afirma clar, în amitirile sale: „nu este adevărat că la 8 august 1870 s-a proclamat republica. Acestă legendă e copil de suflet al reacțiunii. În acea zi, nu s-a proclamat decât căderea Domnitorului și un guvern provizoriu, prezidat de o regență. Forma de guvern definitivă era rezervată unei Constituante”.[29]

Dintre studiile publicate în această perioadă, amintim aici pe cele publicate de către Gheorghe Cristea, în anul 1969, Mircea Alexandrescu și Gabriel Mihăescu în anul 1970 și Radu Dan Vlad. Aceste studii prezintă, în contextul mișcării din 7-8 august 1870 și al procesului de la Târgoviște, o serie de detalii referitoare la viața și activitatea lui Alexandru Candiano-Popescu [30].

Un sigur articol apărut la începutul acestei perioade, în anul 1946, aborda opera poetică a lui Alexandru Candiano-Popescu și a fost publicat de către George Călinescu în „Revista Fundațiilor Regale”[31], precizând că acesta nu era deloc personajul descris de Caragiale în Boborul (1896).

După anul 1990, câteva articole referitoare la momente importante din viața lui Alexandru Candiano-Popescu, mai ales la implicarea sa în mișcarea antidinastică de la Ploiești sau la participarea sa la războiul de independență al României (1877-1878), au fost publicate în diverse reviste de către Paul D. Popescu, istoric și cercetător ploieștean. Pe fundalul alegerilor din martie 1869, în articolul dedicat unei interesante pagini de istorie prahoveană (Paul D. Popescu, O interesantă pagină de istorie prahoveană, în „Anuar”, vol. VII, 1995, Editura Silex, Ploiești, pp. 57-74), Paul D. Popescu descrie implicarea lui Alexandru Candiano-Popescu în aceste alegeri de partea opoziției liberal radicale, iar în articolul dedicat „republicii de la Ploiești” (Paul D. Popescu, Un monument memorabil din istoria Prahovei. „Republica de la Ploiești”, în „Anuar”, vol. VIII, Editura Silex, Ploiești, 1996, pp. 121-145), aceasta oferă, în contextul mișcării din 7-8 august 1870, o serie de amănunte privind rolul lui Alexandru Candiano-Popescu, aducând mai multe completări și lămuriri asupra asupra unui moment important din viața și activitatea viitorului general al armatei române. Și într-o lucrare dedicată participării prahovenilor și ploieștenilor la războiul de independență a României (1877-1878), pe parcursul mai multor pagini, Paul D. Popescu, tratează o serie de aspecte referitoare la capturarea steagului de la Grivița de către militarii batalionului 2 Vânători[32] și aduce în atenție mai ales participarea lui Alexandru Candiano-Popescu la acest eveniment important al istoriei noastre naționale, ocazie cu care îi alcătuiește și un scurt portret[33].

Paul D. Popescu prezintă și legătura lui Alexandru Candiano-Popescu cu orașul Ploiești[34], evocând în acest context prezența generalului la diverse evenimente, așa cum a fost inaugurarea Monumentului Vânătorilor din Ploiești (1897)[35], ocazie cu care generalul a ținut un emoținat discurs[36], republicând în acest volum și căteva poezii ale lui Alexandru Candiano-Popescu (Carol I, – M.S. reginei, Grivița, Osman Pașa după căderea Plevnei, Santinela păzind steagul, Căpitanul către oștenii săi, Împăratul Alexandru și Grigore Ioan, Un soldat român rănit la Grivița, – Românul și turcul, Românii la Plevna)[37]. Un scurt portret al generalului Alexandru Candiano-Popescu, care relua pe pe cel publicat în volumul amintit, era publicat tot de către Paul D. Popescu în anul 2011, în revista „Prahova Eroică”[38]. La rândul său, Ion Bălan a publicat mai multe articole și studii referitoare la diverse aspecte ale vieții și activității lui Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901), valorificând o serie de documente aflate la Serviciul Giurgiu al Arhivelor Naționale.

Abordând o serie de aspecte din viața și activitatea lui Alexandru Candiano-Popescu precum opera sa, activitatea sa politică, activitatea sa ca militar al armatei române, ceremonia înmormântării, Ioan Bălan a publicat mai multe articole în diverse publicații, în perioada 1995-2002: Ion Bălan, Restituiri – Al. Candiano-Popescu, poet, în „Anuar”, vol. VII, Editura Silex, Ploiești, 1995, pp. 82-83; Ion Bălan, Contribuții privind activitatea de om politic a lui Alex. Candiano-Popescu, în „Anuar”, vol. VIII, Editura Silex, Ploiești, 1996, pp. 146-149; Ion Bălan, Al. Candiano-Popescu, cronicar al vieții politice românești, în „Anuar”, vol. IX, Editura Silex, Ploiești, 1997, pp. 294-299; Ion Bălan, Ceremonia de înmormântare a generalului Candiano-Popescu, în „Anuar”, vol. X, Editura Scrisul Prahovean, Ploiești, 2001, pp. 254-263; Ion Bălan, Al. Candiano-Popescu – teoretician militar, în „Arhivele Prahovei”, vol. VI, Editura Scrisul Prahovean, 2001, pp. 277-283; Ion Bălan, Scurtă incursiune bio-bibliografică în viața și opera lui Alexandru Candiano-Popescu, în „Arhivele Prahovei”, VII, Editura Scrisul Prahovean – Cerașu, 2002, pp. 246-266. Ion Bălan a reluat astfel diverse aspecte ale vieții și activității lui Alexandru Candiano-Popescu și a adus un plus de cunoaștere la ceea ce era publicat în istoriografia românească până la apariția articolelor sale.

Damian Ancu și Floarea Bălan, au publicat două articole referitoare la viața și activitatea lui Alexandru Candiano-Popescu, valorificând, precum Ion Bălan, o serie de documente aflate la Serviciul Giurgiu al Arhivelor Naționale. Damian Ancu a publicat astfel un articol (Ancu Damian, Candiano-Popescu în documente giurgiuvene, în „Anuar”, vol. IX, Editura Silex, Ploiești, 1997, p. 300-306), în care reda o serie de documente referitoare la unele moșteniri primite de Alexandru Candiano-Popescu de la socrul său, Anghel Hagi Panteli, la un act de cumpărare a unui teren la Sinaia, teren achiziționat de către general de la cumnatul său Ștefan Panteli, la testamentul lui Alexandru Candiano-Popescu întocmit în anul 1900 la Constanța, precum și unele documente prin care Sofia a încercat în anul 1905 eliberarea lui Alexandru-Ștefan din închisoare, dar și o evaluare a stării de sănătate a acestuia din urmă. La rândul său Sofia Bălan a publicat un articol referitor la lucrarea pe care Alexandru Candiano-Popescu a publicat-o împreună Ion Kalinderu, lucrare în care aceștia aduceau un omagiu regelui Carol I (Bălan Floarea, Al. Candiano-Popescu între „Republica” de la Ploiești și apologet al dinastiei, în „Arhivele Prahovei”, VII, Editura Scrisul Prahovean – Cerașu, 2002, pp. 262-266). Și Constantin Stan a publicat, în anul 2004, un articol în care după ce făcea un scurt portret al lui Alexandru Candiano-Popescu prezenta pe larg participarea sa la războiul de independență[39].

În anul 2011, Iulian Oncescu a publicat un articol în care prezenta detalii despre mișcarea antidinastică de la Ploiești din august 1870, și mai pe larg procesul politic de la Târgoviște (1870), articol în care apare și Alexandru Candiano-Popescu, principalul personaj al mișcării din august 1870 și procesului din octombrie 1870[40]. Un alt articol în care sunt oferite detalii despre Alexandru Candiano-Popescu a fost publicat în anul de către Sorin Liviu Damean care face unele considerații asupra tentativei de amenințare cu detronarea a domnitorului Carol, în august 1870, la Ploiești[41].

Adrian Stroea și Marian Ghinoiu, la rândul lor, au adus în atenție într-un articol publicat în anul 2013, ceremonia înmormântării generalului Alexandru Candiano-Popescu din anul 1901 (Adrian Stroea, Marian Ghinoiu, La moartea general generalilor. Funeralii cu onoruri militare, în „Document”, anul XVI, nr. 1 (59), 2013, București, 2013, pp. 28-29).

Desigur că numele lui Alexandru Candiano-Popescu este menționat și într-o serie de lucrări generale, studii și articole, mai vechi sau mai noi, care abordează istoria modernă a Românilor în general, mai ales în jurul unor evenimente sau date importante, cum au fost cele din anul 1870 sau 1877-1878[42]. Menționăm aici două lucrări mai recente, publicate de către de către Dorin Stănescu, în anul 2016[43] și Silvia Marton[44], lucrări în care, în contextul anului 1870, este adus în atenție și personajul principal, Alexandru Candiano-Popescu.

Pe lângă aceste studii, articole, lucrări speciale sau generale și surse edite[45], în care se regăsesc o serie de aspecte referitoare la viața și activitatea lui Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901), am folosit în lucrarea noastră și lucrările publicate în perioada 1866-1901, de către el însuși: Alexandru Candiano-Popescu, Cându n-aveamu ce face. Poesii, Typografia Națională, București, 1866; Idem, Când n-aveam ce face. Poesii, a doua edițiune radicalmente îndreptată, Typograpfia G. Chițiu și I. Theodorian, Craiova, 1875; Idem, Țara. Versuri, Editura Librăriei Socecu & Comp. (Stabilimentul Grafic I.V. Socecu), București, 1891; Idem, Cavaleria. Cum a fost, cum este și cum trebuie să fie, Partea I. Cavaleria cum a fost, Tipografia și Fonderia de Litere Thoma Basilescu, București, 1897; Idem, Cavaleria. Cum a fost, cum este și cum trebuie să fie, Partea a II-a. Cavaleria română cum este, Tipografia și Fonderia de Litere Thoma Basilescu, București, 1897; Idem, Cavaleria. Cum a fost, cum este și cum trebuie să fie, Partea a III-a. Cavaleria Română, cum trebuie să fie, Tipografia și Legătoria de Cărți „Viitorul” Elie Angelescu, Târgoviște, 1898; Idem, Cuvântări Ostășești, Tipografia Heliade, București, 1901, o lucrare publicată în colaborare (Alexandru Candiano-Popescu, Jean Kalinderu, Une poignée de vérités à nos prétendants, par un paysan du Danube, București, 1888), dar și un volum în care i-au fost publicate câteva poezii în limba germană[46] (***, Rumänische Dichtungen. Deutsch von Carmen Sylva, herausgegeben und mit weiteren beiträgen versehen von Mite Kremnitz, Auflage, Leipzig, 1884), dar și lucrarea sa publicată postum, în anul 1913 (Alexandru Candiano-Popescu, Războiul Neatârnărei. Istorie critică. Asaltul și luarea redutei Grivița, Intitutul de Arte Grafice și Editură „Flacăra”, București, 1913).

Dintre sursele editate, pe lângă cele prezentate mai sus, referitoare la diverse aspecte din viața și activitatea lui Alexandru Candiano Popescu (1841-1901), sau, în general, referitoare la momentele importante ale istoriei moderne a Românilor, cum a fost, de exemplu, anul 1870 sau anii 1877-1878, am folosit în lucrarea noastră mai multe documentele oficiale, volume de documente, presa, amintirile, jurnalele, memorii. Astfel, câteva informații despre Alexandru Candiano-Popescu au fost regăsite în „Monitorul Oficial”, nr. 175 din 11 august 1870, „Monitorul Oficial al României”, No. 116, Sâmbătă, 27 Maiu/8 Iunie 1878, dar și în „Monitorul Oastei”, Partea Oficială, Anul 1877, 17 octombrie, nr. 21, Imperimeria Statului, Bucuresci, „Monitorul Oastei”, Partea Oficială, Anul 1878, 31 Ianuariu, Nr. 1, Imperimeria Statului, Bucuresci, acestea fiind folosite în lucrarea noastră.

Pentru diverse aspecte, mai ales legate de anul 1870 sau de anii 1877-1878, de un real folos ne-au fost volumele de documente realizate de către Dan Berindei și colaboratorii în anul 1971 (Războiul pentrut independența națională (1877-1878). Documente militare, volum realizat de Dan Berindei, Leonida Loghin, Gheorge Stoian, Editura Militară, București, 1971) și cel publicat de Iulian Oncescu, în anul 2011 (Iulian Oncescu, Texte şi documente privind istoria modernă a Românilor (1774-1918), Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2011), precum și volumul III din memoriile regelui Carol I (Memoriile regelui Carol I al României. De un martor ocular, vol. III (1869-1875), ediție şi prefaţă de Stelian Neagoe, Editura Scripta, Bucureşti, 1993), volume care au fost folosite în lucrarea noastră. Dintre ziarele folosite în lucrarea noastră amintim aici „Perseverența” (1868-1869)[47] și „Democrația” (1869)[48], ziare consultate la Biblioteca Academiei Române, dar și „Adevărul” (1901)[49]. Din „Adevărul”, am folosit și un articol publicat mai târziu, în anul 1936, de către generalul Anastasiu Alexe, cel care la 28 iunie 1901, în calitatea sa de căpitan al armatei române, a ținut o impresionată cuvântarea la mormântul lui Alexandru Candiano-Popescu și care îi păstra o pioasă amintire: Anastasiu Alexe, Soția generalului Alexandru Candiano Popescu, eroul dela Grivița, în „Adevărul”, anul 60, nr. 16072, 18 iunie 1936, p. 5.

Pentru realizarea acestei lucrări am folosit, pe lângă aceste surse editate, lucrări generale și speciale, studii, articole, menționate mai sus, o serie de surse inedite (documente) aflate în fondurile unor servicii județene ale Arhivelor Naționale (Giurgiu, Prahova), de la Biblioteca Academiei Române, de la Centrul de Studii și Păstrare a Arhivelor Militare Istorice General „Radu Rosetti”, Pitești, de la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București, dar și din fondul documentar al Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

Astfel, de la Serviciul Județean Giurgiu al Arhivelor Naționale, am folosit în lucrarea noastră documente din Fondul General Candiano-Popescu (1841-1943), documente aflate într-o serie de dosare: dosar 1/1865-1880, dosar 2/1880, dosar 3/1880, dosar 4/1880, dosar 5/1889, dosar 6/1887-1898, dosar 7/1859-1882, dosar 8/1841-1880, dosar 9/1866, dosar 10/1876, dosar 11/1874-1876, dosar 12/ 1877, dosar 13/ 1885, dosar 14/ 1860, dosar 15/1869-1943[50]. De la Serviciul Județean Prahova al Arhivelor Naționale, de un real folos ne-au fost documentele din Fondul Prefectura județului Prahova, dosarele 45/1870-1873, 50/1870, din Fondul Tribunalul Prahova, Secția a II-a, dosarele 2, 3, 4, 5/1870. De la Centrul de Studii și Păstrare a Arhivelor Militare Istorice General „Radu Rosetti”, Pitești, am folosit în lucrarea noastră Fișa Militară a lui Alexandru Candiano-Popescu (Inventar nr. 580 din 8.04.1977, crt. 1, vol. 1, A-K, f. 886; Ofițeri de infanterie, 1, vol. I, A-K), fișă care nu a fost consultată și folosită de nici un cercetător, iar de la Biblioteca Academiei Române, Secția Manuscrise, am folosit în lucrare Arhiva 734 (Alexandru Candiano-Popescu), arhivă în care se regăsesc memoriile lui Alexandru Candiano-Popescu. De la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București, unde s-a aflat o perioadă de timp Fondul Alexandru Candiano-Popescu, am folosit în lucrarea noastră câteva documente din Fond Familial Kogălniceanu, dosarul 69, iar de la fondul documentar al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Scrisoarea lui D. Giurescu cu catre mama sa cu relatări despre mișcarea antidinastică de la Ploiești (10 august 1870).

În lucrarea noastră, dar și la Anexe se regăsesc și câteva fotografii inedite ale lui Alexandru Candiano-Popescu, puse la dispoziție de Biblioteca Națională a României, dar și de către Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

***

Structura lucrării

Lucrarea noastră intitulată Alexandru Candiano – Popescu (1841-1901) – viața și activitatea, a fost structurată pe mai multe capitole și subcapitole, încercând să acopere cronologic, dar și tematic toate aspectele referitoare la viața și activitatea lui Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901).

Capitolul I al lucrării, intitulat ALEXANDRU CANDIANO-POPESCU (1841-1901):NOTIȚĂ BIOGRAFICĂ, reprezintă un capitol introductiv care oferă câteva repere despre viața și activitatea lui Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901).

Capitolul II al lucrării, numit FAMILIA ȘI STUDIILE LUI ALEXANDRU CANDIANO-POPESCU, abordează familia și studiile lui Alexandru Candiano-Popescu (II. 1. Despre familie, II.2. Studiile – II.2.1. Copilăria și primii ani de școală la Ploiești (1841-1853), II.2.2. Elev al școlii Militare de Ofițeri din București (1854-1859). Student al Universității din Neapole -1871-1874).

În capitolul III al lucrări, intitulat ALEXANDRU CANDIANO POPESCU – „CONSPIRATORUL” (1866), atenția noastră s-a îndreptat către începutul carierei militare a lui Alexandru Candiano-Popescu, precum și asupra participării sale la actul detronării lui Alexandru Ioan Cuza din 1866 (III.1. Tânăr ofițer al Armatei Române (1859-1866), III.2. Participarea lui Alexandru Candiano-Popescu la detronarea lui Alexandru Ioan Cuza (februarie 1866) și demisia din armată (1867).

Capitolul IV al lucrării, numit ALEXANDRU CANDIANO-POPESCU: JURNALISTUL ȘI OMUL POLITIC (1867-1877), a abordat activitatea de jurnalist și de om politic a lui Alexandru Candiano-Popescu (IV. 1. Jurnalistul (1867-1870). Fondator, editor și redactor al ziarelor Perseverența și Democrația. Implicarea lui Alexandru Candiano-Popescu în susținerea românilor din Transilvania și militant al unirii acesteia cu România (1867-1870), IV.2. Omul politic și avocatul -1867-1877).

Capitolul V. al lucrării, intitulat ALEXANDRU CANDIANO-POPESCU: „REVOLUȚIONARUL” (1870), tratează implicarea lui Alexandru Candiano-Popescu în mișcarea antidinastică de la Ploiești (august 1870) precum și judecarea sa în cadrul procesului de la Târgoviște- octombrie 1870 (V.1. Faptele petrecute la Ploiești (7/8 august 1870). Rolul și locul lui Alexandru Candiano-Popescu în desfășurarea mișcării antidinastice, V.2. Înfrângerea mișcării de la Ploiești din august 1870. Alexandru Candiano- Popescu – de la lider ,,revoluționar” pentru o zi la urmărit și învinuit (octombrie 1870).

În capitolul VI al lucrării, numit ALEXANDRU CANDIANO-POPESCU: MILITARUL, am tratat participarea lui Alexandru Candiano-Popescu la războiul său de independență (1877-1878), precum și evoluția carierei sale militare până în anul 1901 (VI. 1. Începutul carierei militare (1859-1867), VI.2. În slujba patriei: participarea lui Alexandru Candiano Popescu la războiului de independență (1877-1878), VI.3. În căutarea unei slujbe: comisar domnesc, prefect al poliției capitalei (1878), aghiotant regal (1880-1892), general al armatei române -1894-1901).

Capitolul VII al lucrării intitulat ALEXANDRU CANDIANO POPESCU – DRAMA UNUI PĂRINTE. SFÂRȘITUL (1901). CEREMONIA ÎNMORMÂNTĂRII EROULUI DE LA GRIVIȚA, abordează drama provocată lui Alexandru Candiano-Popescu de către fiul său, prin crima comisă în anul 1901, sfârșitul său precum și ceremonia înmormântării eroului de la Grivița în luna iunie 1901 (VII.1. Drama unui părinte: crima din strada Icoanei din București comisă de Alexandru Ștefan Candiano-februarie 1901, VI.2. Sfârșitul lui Alexandru Candiano-Popescu. Ceremonia înmormântării eroului de la Grivița (iunie 1901).

În capitolul VIII al lucrării noatre, intitulat ALEXANDRU CANDIANO POPESCU – OPERA, am abordat opera poetică și memorialistică a lui Alexandru Candiano-Popescu, precum și alte lucrări publicate de-a lungul vieții sale (VIII.1. Poetică, VIII.2. Memorialistică, VIII.3 Lucrări cu caracter militar).

Pe lângă această Introducere, lucrarea este însoțită de Concluzii, Bibliografie, Lista Anexelor și Anexe. Lucrarea pe care o oferim în prezent publicului cititor reprezintă teza noastră de doctorat susținută, în anul 2024, în cadrul Școlii Doctorale de Științe Sociale și Umaniste a Universității din Craiova.

La finalul acestei Introduceri, țin să mulțumesc domnului prof. univ. dr. habil. Iosif Iulian ONCESCU pentru sprijinul și îndrumarea științifică necesară finalizării acestui demers, pentru sfaturile acordate și pentru observațiile de care am beneficiat de-a lungul stagiului doctoral.

Mulțumirile și recunoștința mea se îndreaptă și către domnul prof. univ. dr. habil. Sorin Liviu DAMEAN pentru profesionalismul, amabilitatea și sprijinul acordat, precum și către colegii domniei sale de la Facultatea de Științe Sociale și din cadrul Școlii Doctorale de Științe Sociale și Umaniste a Universității din Craiova, care cu răbdare și pasiune ne-au îndrumat pașii în realizarea acestei lucrări.

[1] Sursele de informare (izvoare inedite, izvoare edite, lucrări generale, lucrări speciale) care au fost utilizate în realizarea lucrării noastre se regăsesc, integral, la bibliografia finală a acesteia.

[2] Nicolae Fleva, Procesul lui 8 august. Apărarea făcută celor 41 de acuzaţi, Typografia Curţii, Bucureşti, 1871.

[3] Ibidem, p. 33-44 (Avocatul apărării, Nicolae Fleva arăta că acuzatul Alexandru Candiano-Popescu, pe care îl apăra primul pentru că era întâiul acuzat, era doar acela care la Ploieşti citise mulţimii depeşa (telegrama) plăsmuită, primită de la Bucureşti şi prin care se anunţa noua stare de lucruri din România: detronarea domnitorului Carol, instituirea Regenţei şi a unui nou Guvern. În acest context, Alexandru Candiano-Popescu, fusese numit noul prefect al judeţului Prahova şi de aceea se afla în fruntea mulţimii în noaptea de 7 spre 8 august 1870, care manifestase bucuria pentru evenimentele petrecute. Alexandru Candiano-Popescu fusese astfel, în opinia lui Fleva, „spectator” şi nu „actor” al acestei „nevinovate manifestaţii” cum fusese acuzat de procuror. Acest acuzat în opinia apărării nu era decât un redactor al ziarului „Democraţia”, un reprezentant al Ploieştiului în Camera Deputaţilor, care apăra pe cetăţenii oraşului împotriva nedreptăţilor şi lupta pentru dreptatea lor. Alexandru Candiano-Popescu era în opinia lui Nicolae Fleva un om onorabil, cinstit care era „prigonit” de guvern şi devenise „victimă” a „maşinaţiunilor” acestuia prin trimiterea de la Bucureşti a acelei false telegrame prin care se anunţa căderea regimului. Candiano-Popescu se declarase „vinovat” la primul interogatoriu de la Ploieşti pentru a-i apăra pe ceilalţi cetăţeni „nevinovaţi” care participase la mişcare şi sufereau pe nedrept în închisoare. Alexandru Candiano-Popescu – arăta avocatul- nu falsificase nici o telegramă căci era un „om de onoare” aceasta fiind falsificată de guvern. El nu făcuse la Ploieşti nici o „revoluţie”, mulţimea neavând arme, nu arestase pe nimeni, circulaţia în oraş fusese liberă, telegraful funcţiona. Guvernul încerca astfel să caute un „vinovat” pentru falsificare telegramei primite de Candiano-Popescu. „Revoluţia” de la Ploieşti fusese una din „manoperile guvernului” şi nu una condusă de Alexandru Candiano-Popescu care devenise în acest mod o victimă. Faptul consumat la 8 august 1870 fusese doar o comedie, un spectacol plăsmuit de guvern, iar „crima” lui Candiano-Popescu, era aceea că se lăsase înşelat de el. Amăgirea nu constituia -în opinia avocatului apărării Nicolae Fleva- un fapt pedepsit de lege. Alexandru Candiano-Popescu realizase o „revoluţiune”, dar tot el o întrerupse a doua zi. El plecase din Ploieşti pentru a nu fi acuzaţi şi alţi cetăţeni nevinovaţi pentru aşa-zisa „revoluţiune”. Candiano-Popescu era învinuit de guvern pentru faptul că era „tare şi de neînvins în apărarea drepturilor cetăţenilor din Ploieşti. Pledoaria lui Nicolae Fleva se află publicat și în memoriile lui Alexandru Candiano-Popescu – A se vedea în acest sens, Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viața-mi (1867-1898), studiul introductiv, nota asupra ediției, adnotările, transcrierea și îngrijirea textului de Constantin Corbu, Editura Eminescu, București, 1998, pp. 100-108 – în continuare se va cita, Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viața-mi (1867-1898).

[4] Dimitrie R. Rosetti, Dicționarul contimporanilor, Editura Lito-Tipografiei ,,Populară”, Bucureşti, 1897, pp. 41-42.

[5] ***, Cronica săptămânii, în „Albina. Revistă Enciclopedică Populară”, anul IV, nr. 40, 1 iulie 1901, p. 1113 (În acest articol publicat în „Albina” se preciza că Alexandru Candiano-Popescu ar fi murit la Târgoviște, la 25 iunie 1901, unde se retrăsese din cauza unei boli de inimă).

[6] R.R., Generalul Alexandru Candiano Popescu, în „Calendarul Minervei pe anul 1902”. Mică enciclopedie populară a vieței practice, Cuprinzând: O mulțime de articole, ilustrațiuni și suplimente artistice de o valoare artistică, Institutul de Arte Grafice și Editură „Minerva”, București, 1902, pp. 75-77.

[7] ***, Ceremonia înmormântărei generalului Alex. Candiano-Popescu, eroul de la Grivița, Tipografia „Voința Națională”, București, 1901, pp.1-29 (Anexă la „România Militară” pe luna august 1901).

[8] „Adevărul”, anul XIV, nr. 4278, 27 iunie 1901, p. 1;3; „Adevărul”, anul XIV, nr. 4279, 28 iunie 1901, p. 2 (art. Moartea generalului Candiano). Alexandru Candiano-Popescu ar fi murit de o boală de rinichi (uremie), după ce timp de mai multe luni a suferit de dublă pneumonie (Ibidem); A se vedea pentru detalii, „Adevărul”, anul XIV, nr. 4280, 30 iunie 1901, p. 2 (art. Aducerea corpului generalului Candiano; p. 3 (art. Înmormântarea generalului Candiano).

[9] Înmormântarea generalului Candiano Popescu, în „Tribuna Poporului”, V, nr. 123, Arad, 3/16 iulie 1901, p. 2.

[10] Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altă dată (1871-1884), vol. I, ediția a II-a, Editura ziarului „Universul”, S.A., București, 1935, pp. 19-21; 28-29.

[11] Ibidem, pp. 230; 234-235.

[12] La moartea lui Alexandru Candiano-Popescu (1901), Constantin Bacalbașa îi schița, în lucrarea sa memorialistică, și un scurt portret al generalului (Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altă dată (1901-1910), vol. III, ediția a II-a, Editura Ziarului „Universul”, S.A., București, 1936, p. 11.

[13] Ibidem („Bolnav, deși nu prea bătrân, căci n’avea decât 60 de ani, generalul a fost crunt lovit prin crima fiului său, autorul omorului din strada Icoanei”). În același an, 1901, presa din România dar și din Transilvania aducea în atenția publicului cititor cazul lui Alexandru-Ștefan Candiano-Popescu, fiul generalului, cel care a comis o crimă în București în strada Icoanei. La finalul lunii februarie 1901, atunci când fiul său a comis crima din strada Icoanei, generalul Alexandru Candiano-Popescu se afla în casa sa din București, unde era bolnav de pneumonie. Detaliile referitoare la crima din primăvara anului 1901 și la procesul lui Alexandru Ștefan Candiano-Popescu din toamna anului 1901 au fost pe larg prezentate în presa din România și din Transilavania (A se vedea în acest sens „Adevărul, anul XIV, no. 4163, miercuri 28 februarie 1901, p. 1; 3; „Adevărul”, anul XIV, nr. 4164, 1 martie 1901, p. 1; 2; 3; „Adevărul”, anul XIV, nr. 4165, 2 martie 1901; p. 1; 2; 3; „Adevărul”, anul XIV, nr. 4166, 3 martie 1901, p. 1; 2; 3; „Adevărul”, anul XIV, nr. 4167, 4 martie 1901, p. 1; 2; 3; „Adevărul, anul XIV, nr. 4168, 5 martie 1901, p. 3; „Adevărul”, anul XIV, nr. 4169, 6 martie 1901, p. 3; Adevărul”, anul XIV, nr. 4170, 7 martie 1901, p. 2; „Adevărul”, anul XIV, nr. 4171, 8 martie 1901, p. 3; Adevărul, anul XIV, nr. 4383, 10 octombrie 1901, p. 1, 3; „Adevărul”, anul XIV, nr. 4384, 11 octombrie 1901, p. 1; 3; „Adevărul”, anul XIV, nr. 4385, 12 octombrie 1901, p. 1; 3; „Adevărul”, anul XIV, nr. 4386, 13 octombrie 1901; „Adevărul”, anul XIV, nr. 4387, 14 octombrie 1901; Adevărul, anul XIV, 4388, 15 octombrie 1901; „Adevărul”, anul XIV, nr. 4389, 16 octombrie 1901; „Adevărul”, anul XIV, nr. 4390, 17 octombrie 1901; Teribilele urmări ale unei creşteri rele, în „Bunul Econom”, anul II, nr. 43, Orăștie, 19 octombrie/2 noiembrie 1901, pp.1-4. A se vedea pentru crima comisă de Alexandru Ștefan și pentru procesul din toamna anului 1901, Constantin Bacalbașa, op. cit., pp. pp. 5-7; 15-17; Ștefan Grigorescu, Cazul Candiano-Popescu.O crimă celebră de la 1901, în „Bibliotheca Septentrionalis. Revista Bibliotecii Județene Petre Dulfu”, Baia Mare, an XXXV, nr. 1 (48), iunie, 2017, pp. 144-146.

[14] M. Theodorian-Carada, Efimeridele, întâiul volum, Tipografia „Capitalei”, București, 1930, pp 37- 42.

[15] Ibidem, pp. 37-38.

[16] Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viața-mi (1867-1898), p. 119.

[17] M. Theodorian-Carada, op. cit.,p. 37; 42.

[18] Mihail Polihroniade, Alexandru-Christian Tell, Domnia lui Carol I, volumul I (1866-1877), Editura Vremea, București, 1937, pp. 253-254.

[19] Alexe Anastasiu, Soția generalului Alexandru Candiano Popescu, eroul dela Grivița, în „Adevărul”, anul 60, nr. 16072, 18 iunie 1936, p. 5.

[20] Mihail Sevastos, Monografia orașului Ploiești, Tiparul Cartea Românească, București, 1937, pp. 50-118.

[21] Alexandru Candiano Popescu, Amintiri din viața-mi, vol. I., ediție de Ioan V. Lascăr, prefață de Mariu Theodorian-Carada, Editura „Universul”, S.A., București, 1944, 170 p. (în continuare se va cita Alexandru Candiano Popescu, Amintiri din viața-mi, vol. I.). Manuscrisul lucrării „Amintiri din viața-mi” se află în prezent la Serviciul Giurgiu al Arhivelor Naționale ale României (în continuare S.J.G.A.N.), fond General Candiano-Popescu (1841-1943), dosar 8/1841-1880, 409 file „Amintiri din viața-mi” – memoriile lui Alexandru Candiano-Popescu (manuscris și copie realizată de fiica autorului). În acest dosar, ca și în alte dosare aflate la S.J.G.A.N., filele din memoriile lui Alexandru Candiano – Popescu sunt însoțite, intercalat, de filele copiilor realizate de fiica sa, Eliza Lascăr. Copiile filelor originale au fost realizate în perioada 1943-1944, atunci când Eliza și Ion Lascăr pregăteau manuscrisul pentru a fi publicat. Transcrierea acestora a fost necesară deoarece filele lăsate în manuscris de către Alexandru Candiano-Popescu aveau pe ele, așa cum se poate observa, numeroase intervenții și modificări (tăieturi, ștersături), scrisul era deseori greu de descifrat, unele erau scrise cu creionul sau cu stiloul pe diverse culori (negru, roșu), altele erau aproape ilizibile.

[22] Alexandru Candiano Popescu, Amintiri din viața-mi, vol. I., f.p.

[23] Radu Rosetti, Precizări, în „Analele Academiei Române”, Desbaterile, Tomul LXIV, 1943-1945, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, București, 1943, pp. 81-82.

[24] O parte din arhiva lui Alexandru Candiano-Popescu (memoriile sale), a ajuns, începând cu anul 1954, la Biblioteca Academiei Române, Serviciul Manuscrise, Arhiva 734, Fond Alexandru Candiano-Popescu. O altă parte din această arhivă s-a aflat pentru o perioadă de timp la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București și la Serviciul Ilfov al Arhivelor Naționale ale României. În prezent această arhivă care conține mai multe dosare se află la Serviciul Manuscrise al Bibliotecii Academiei Române și la S.J.G.A.N., în fondul General Candiano-Popescu (1841-1943).

[25] Articolul a fost reluat cu o serie de modificări și adăugiri ca studiu introductiv la volumul publicat în anul 1998 (Constantin Corbu, Alexandru Candiano-Popescu – participant și cronicar al vieții politice din România în a doua jumătate a veacului trecut, în Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viața-mi (1867-1898), pp. 5-48).

[26] Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viața-mi (1867-1898), 282 p.

[27] Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viața-mi, vol. II, notă asupra ediției, adnotări, transcrierea și îngrijirea textului de Consantin Corbu, Editura Eminescu, București, 1999, 212 p.

[28] Mișcarea care a avut loc la Ploiești, în data de 8 august 1870, a fost definită de-a lungul timpului, ca ,,o simplă copilărie”, ,,puci prostesc”, ,,mișcare antidinastică, ,,tentativă antidinastică”. În istoriografia comunistă predonină termenul de ,,revoluție republicană”, ,,conspirație republicană”. Majoritatea istoricilor au ajuns însă la concluzia că la Ploiești la 7- 8 august 1870 a avut loc o „mișcare antidinastică” sau o „tentativă antidinastică ” și nu o „revoluție” prin care s-a proclamat „republica” așa cum se accentua în istoriografia comunistă.

[29] Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viața-mi (1867-1898), p. 119.

[30] Gheorghe Cristea, Conspiraţia „republicană” din august 1870, în „Revista de Istorie”, tom 22, nr. 2, 1969, pp. 231-247; Mircea Alexandrescu, Gabriel Mihăescu, Câteva documente inedite privind mișcarea revoluționară de la Ploiești, în „Studia Valachica. Studii și materiale de istorie și istorie a culturii”, II, Târgoviște, 1970, p. 279-284; Radu Dan Vlad, Procesul de la Târgovişte al mişcării antidinastice din 8 august 1870, în „Revista de Istorie”, tom 35, nr. 8, 1982, p. 903-911.

[31] George Călinescu, Un revoluționar poet, în „Revista Fundațiilor Regale”, serie nouă, nr. 2, anul XIII, februarie 1946, pp. 337-340.

[32] Paul D. Popescu, Ploieștii și Prahova în vremea dobândirii independenței de stat a României (1871-1878), Editura „Ploiești – Mileniul III”, Ploiești, 2002, pp. 179-180.

[33] Ibidem, pp. 188-195.

[34] Ibidem, p. 188.

[35] Ibidem, p. 293.

[36] Ibidem, pp. 293-297.

[37] Ibidem, pp. 310-312.

[38] Paul D. Popescu, Generalul de brigadă Alexandru Candiano-Popescu, în „Prahova Eroică. Revistă de cultură istorică, educație patriotică și de cinstire a eroilor neamului”, anul I, nr. 1, august 2011, p. 20.

[39] Constantin I. Stan, Alexandru Candiano-Popescu și războiul pentru cucerirea independenței de stat a României (1877-1878), în „Mousaios”, IX, Buzău, 2004, pp. 267-280.

[40] Iulian Oncescu, Vinovați sau nevinovați. Procesul politic de la Târgoviște (1870), în vol. „Cultură politică și societate în timpul lui Carol I. 130 de ani de la proclamarea Regatului României”, coordonatori Gheorghe Cliveti, Adrian Bogdan – Ceobanu, Ionuț Nistor, Editura Demiurg, Iași, 2011, pp. 189-203.

[41] Sorin Liviu Damean, Unele considerații privind tentativa de la Ploiești din 8/20 august 1870 și manifestația antigermană din 10/22 martie 1871, în vol. „Omagiu istoricului Valeriu Florin Dobrinescu”, Editura Pallas, Focșani, 2003.

[42] Aceste lucrări generale care abordează în general istoria modernă a Românilor și în care se află menționat numele lui Alexandru Candiano-Popescu se regăsesec la bibliografia lucrării noastre. Dintre lucrările generale și studiile folosite în lucrarea noastră menționăm aici doar pe cele publicate de Paul Lindenberg, Ioan Scurtu, Sorin Liviu Damean, Iulian Oncescu (Paul Lindenberg, Regele Carol I al României, traducere din germană de Ion Nastasia, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003; Ioan Scurtu, Carol I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001; Sorin-Liviu Damean, Carol I al României, vol. I (1866-1881), Editura Paideia, Bucureşti, 2000; Iulian Oncescu, Romania în politica orientală a Franței, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2010.

[43] Dorin Stănescu, Republica de la Ploieşti, Editura Ploiești-Mileniul III, Ploiești, 2016, pp. 63; 66; 79-107; 113-120; 155-160.

[44] Silvia Marton, Republica de la Ploieşti și începuturile parlamentarismului în România, Editura Humanitas, București, 2016, pp. 35-100.

[45] Alexandru Candiano Popescu, Amintiri din viața-mi, vol. I.,170 p.; Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viața-mi (1867-1898), 282 p.; Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viața-mi, vol. II, notă asupra ediției, adnotări, transcrierea și îngrijirea textului de Consantin Corbu, Editura Eminescu, București, 1999, 212 p.

[46]Alexandru Candiano-Popescu, Poezii publicate alături de alți poeți români în acest volum – V. Alecsandri, D. Bolintineanu, G. Cretzeanu, M. Eminescu, K. Konaki, I. Negruzzi, Th. Șerbănescu, R. Torceanu; în ediția Leipzig, 1884, poeziile lui Alexandru Candiano-Popescu sunt publicate la pp. 229-251.

[47] Menționăm aici o serie de articolele publicate de Alexandru Candiano-Popescu în „Perseverența” în perioada anilor 1868-1869, ***, Logica triumfă, în „Perseverența”, anul II, nr. 32, vineri 18 octombrie 1868, p. 1; ***, Apel pentru înarmare, în „Perseverența”, anul II, nr. 33, duminică 20 octombrie 1868, p. 1; ***, Elecțiunile municipale, în „Perseverența”, anul II, nr. 35, miercuri 23 octombrie, p. 1; ***, Înfruntare trădătorilor, în „Perseverența”, anul II, nr. 36, vineri 25 octombrie, pp. 1-2; ***, E mare viitorul României, în „Perseverența”, nr. II, nr. 37, marți 29 octombrie 1868, pp. 1-2; ***, Reflecții, în „Perseverența”, anul II, nr. 39, vineri 1 noiembrie 1868, pp. 1-2; ***, Boierii și iezuiții, în „Perseverența”, anul II, nr. 41, marți 5 noiembrie 1868, p. 1; ***, O nouă minciună, în „Perseverența”, anul II, nr. 42, miercuri 6 noiembrie 1868, p. 1; ***, Parlamentul, în „Perseverența”, anul II, nr. 48, vineri 15 noiembrie 1868, p. 1; ***, Vagabonții țării, în „Perseverența”, anul II, nr. 48, vineri 15 noiembrie 1868, p. 2; ***, Fatalitate!, în „Perseverența”, anul II, nr. 48, duminică 17 noiembrie 1868, pp. 1-2; ***, Consulii, în „Perseverența”, anul II, nr. 54, vineri 29 noiembrie 1868, p. 1; ***, Anunț, în „Perseverența”, anul II, nr. 55, duminică 1 decembrie 1868, p. 1; ***, Satira, în „Perseverența”, anul III, nr. 2, vineri 3 ianuarie 1869, p. 1; ***, Arme!, în „Perseverența”, anul III, nr. 14, marți 28 ianuarie 1869, p. 1; ***, Voința streinului, în „Perseverența”, anul III, nr. 19, duminică 16 februarie 1869, p. 1; ***, D-le Cogălnicene, în „Perseverența”, anul III, nr. 24, vineri 28 februarie 1869, p. 1; ***, Influența străinilor, în „Perseverența”, anul III, nr. 24, vineri 28 februarie 1869, p. 1; ***, Lupta, în „Perseverența”, anul III, nr. 25, duminică 2 martie 1869, p. 1; ***, Programa ministerului actual, în „Perseverența”, anul III, nr. 32, vineri 21 martie 1869, p. 1.

[48] ***, Procesul Candiano-Popescu, în „Democrația”, joi 21 august 1869, p. 3; ***, Prospect, în „Democrația”, anul I, nr. 1, joi 21 august 1869, p. 1; ***, Învățământul public și D. Ministru Cretzescu, în „Democrația”, anul I, nr. 3, joi 28 august 1869, pp. 2-3; ***, Carol I, etc. Măria Ta!, în „Democrația”, anul I, nr. 4, duminică 31 august 1869, p. 2; ***, Ploiești 3/18 Septembrie (1869), în „Democrația”, anul I, nr. 5, joi 4 septembrie 1869, pp. 1-2; ***, Corespondența de fantezie a democrației – București 3 Septembrie (1869) în „Democrația”, anul I, nr. 5, joi 4 septembrie 1869, pp. 2-3; ***, După gazeta IL TRIESTINO. Europa în convalescență (1869) în „Democrația”, anul I, nr. 6, duminică 7 septembrie 1869, p. 2; ***, Corespondență de fantezie a democrației – București 4 Septembrie (1869), în „Democrația”, anul I, nr. 6, duminică 7 septembrie 1869, pp. 2-3; ***, Actualitate, în „Democrația, anul I, nr. 7, joi 11 septembrie 1869, p. 2; ***, Ploiești 13/25 Septembrie (1869), în „Democrația”, anul I, nr. 8, duminică 14 septembrie 1869, pp. 1-2.

[49] Numerele folosite, din „Adevărul” (1901) au fost redate anterior.

[50] Inventarul Fondului General Candiano-Popescu (1841-1943), de la Serviciul Județean Giurgiu al Arhivelor Naționale, se află redat la Anexele lucrării – A se vedea Anexa 31.