Cascada de argint. Cum a câștigat America războiul din Pacific la Midway
PREȚ 69,00 lei Prețul inițial a fost: 69,00 lei.55,20 leiPrețul curent este: 55,20 lei.
7 în stoc
Descriere
„Era în mijlocul războiului și în mijlocul oceanului Pacific, iar locotenentului comandor Clarence McClusky, „Wade”, care comanda bombardierele în picaj Dauntless de pe portavionul USS Enterprise, i se părea că se află în mijlocul neantului, cu rezervele de combustibil care se împuținau periculos de mult. Pe urmă norii s-au destrămat și flota japoneză a apărut în fața lui. Avioanele lui McClusky s-au așezat în formație de atac și el și-a îndrumat oamenii în manevrele de picaj pe care le repetaseră de atâtea ori. Unui privitor i s-ar fi părut că bombardierele care veneau în picaj cu soarele reflectat pe vârfurile aripilor seamănă cu o superbă „cascadă de argint”.
***
„Cinci minute! Cine ar fi visat vreodată că în acel scurt interval de timp se va schimba complet cursul bătăliei?” Mitsuo Fuchida, căpitan în Marina Imperială Japoneză, martor ocular
***
Prolog
Era în mijlocul războiului și în mijlocul oceanului Pacific, iar locotenentului comandor Clarence McClusky, „Wade”, care comanda bombardierele în picaj Dauntless de pe portavionul USS Enterprise, i se părea că se află în mijlocul neantului, cu rezervele de combustibil care se împuținau periculos de mult. Pe urmă norii s-au destrămat și flota japoneză a apărut în fața lui. Avioanele lui McClusky s-au așezat în formație de atac și el și-a îndrumat oamenii în manevrele de picaj pe care le repetaseră de atâtea ori. Unui privitor i s-ar fi părut că bombardierele care veneau în picaj cu soarele reflectat pe vârfurile aripilor seamănă cu o superbă „cascadă de argint”.
Despre
*
„Bătălia de la Midway, din iunie 1942 a ocupat pe bună dreptate un loc important în istoria celui de-Al Doilea Război Mondial. Iar această nouă carte, bună și semnificativă, scrisă de profesorul Brendan Simms și de veteranul Steve McGregor, nu ne amintește doar de importanța și dramatismul bătăliei de la Midway, dar ne și demonstrează clar că victoria SUA nu a fost doar un noroc, în ciuda opiniei contrare obișnuite. Simms și McGregor relatează o poveste fascinantă despre migrațiune, inovare și abilitate, care ne poartă din California anilor ’20 până la crucialele cinci minute care au pecetluit distrugerea forțelor japoneze – și de acolo la lecția bătăliei cruciale pentru niște State Unite care încă o dată înfruntă în Pacific o putere în ascensiune. Cascada de argint este o poveste cu personaje, cadre și probleme americane autentice, și cu un eroism care va rămâne în mintea cititorului mult timp după ce a lăsat jos cartea.”
General în retragere al armatei SUA, David Petraeus, fost comandant în timpul operațiunilor din Irak, șef al
Comandamentului Central SUA și al trupelor SUA și de coaliție în Afganistan și fost director al CIA
*
„Dacă bătălia de la Midway s-a decis la o limită de cinci minute, această diferență crucială a fost posibilă prin efortul neobosit și bine organizat al Marinei Militare SUA. S-au scris numeroase cărți despre această bătălie monumentală pentru a demonstra acest fapt, dar niciuna dintre ele nu a aruncat o lumină mai bună asupra armei învingătoare, Neînfricații, cum o face Cascada de argint prin cercetarea extinsă asupra tehnologiei, tacticilor și oamenilor care au stat în spatele războiului aviatic. Cartea aceasta se evidențiază printre celelalte pentru că elucidează cu măiestrie cauzele supreme care au dus la victoria navală americană.”
Tsukamoto Katsuya, șeful diviziei securitate și economie din cadrul Institutului Național de Studii Defensive, Japonia
*
„Cascada de argint oferă o descriere exhaustivă a grandioasei bătălii de la Midway.”
Barret Tillman, autorul cărții Enterprise; America‘s Fightingest Ship
*
„Cascada de argint e o relatare splendid scrisă a celei mai mari bătălii navale americane. Simms și McGregor surprinde marea cumpănă a istoriei și strategiei, aducând la viață priceperea, norocul și eroismul oamenilor care au schimbat cursul evenimentelor. Un elegant omagiu adus trecutului, cu reflecții revelatorii asupra vremurilor noastre.”
A.Wess Mitchell, secretar de stat asistent, însărcinat cu Afacerile Europene și Eurasiatice
*
„De la planșeta la care s-a schițat strategia aeronautică în sudul Californiei și până la apele Pacificului aprinse de petrolul vărsat din mastodonții de oțel contorsionat, Cascada de argint e o narațiune unică despre una dintre cele mai mari bătălii din istorie. Scrisă de unul dintre cei mai buni istorici ai lumii și de un veteran de război din armata SUA, Cascada de argint prezintă în detaliu modul în care tehnologia avansată, culegerea de informații, planificarea și eroismul inimaginabil au schimbat cursul războiului din Pacific într-o singură zi sângeroasă. Cum America se confruntă cu o problemă geopolitică în Asia potențial similară cu cea din anii ’40, Simms și McGregor ne amintesc de ce istoria rămâne un ghid esențial pentru gândirea la viitor. Toți politicienii ar trebui să citească lecțiile predate în această carte.”
Michael R. Auslin, Institutul Hoover, Universitatea Stanford, autor al cărții Asia‘s New Geopolitics; Essays on Reshaping the Indo-Pacific
*
„O povestire limpede și convingătoare despre una dintre cele mai remarcabile bătălii din istorie. În timp ce despre americani se spunea că au avut norocul de partea lor, Simms și McGregor arată clar că norocul îi favorizează pe cei pregătiți- americanii nu au avut doar noroc, ci și determinare, pricepere, îndrăzneală și profesionalism. Cum supremația americană din Pacific, dobândită cu ajutorul bătăliei de la Midway este acum amenințată de China, cartea aceasta ne amintește într-un mod oportun și captivant care sunt calitățile necesare păstrării acestei supremații.”
Elbridge Colby, fost asistent secretar adjunct pe probleme de apărare, Strategy and Force Development, US Department of Defense, autorul cărții Strategy of Denial: American Defense in an Age of Great Power Conflict.
*
„În Cascada de argint, autorii Simms și McGregor se concentrează pe demonstrarea faptului că decisiva bătălie de la Midway din 1942 a fost în egală măsură rezultatul tehnologiei și instruirii solide ca și norocul de a surprinde flota de portavioane a amiralului Nagumo într-un moment așa de nepotrivit. În prezentarea lor originală autorii construiesc până la punctul culminant concetrându-se pe Ed Heinemann, inginer de bombardiere în picaj, pe strategul Chester Nimitz și pe Norman Kleiss, „Dusty” („Prăfuitul”), pilot pe bombardierul în picaj SBD Dauntless, aviator abil care ilustrează perfect performanța americanilor de pe 4 iunie.
Cartea e plină de episoade dramatice captivante în lunga prezentare a celor cinci minute cheie în care grupurile de portavioane comandate de Nimitz atacă flota japoneză. Simms și McGregor oferă o excelentă perspectivă japoneză asupra haosului și distrugerilor resimțite când portavioanele Kaga, Akagi și Soryu sunt aruncate în aer. Această perspectivă proaspătă asupra bătăliei de la Midway trebuie să se găsească în biblioteca oricărui cercetător serios al războiului din Pacific.”
Stephen L. Moore, autorul cărții Battle Stations:
How the USS Yorktown Helped Turn the Tide
at Coral Sea and Midway
*
„Dacă citești anul acesta o singură carte de istorie, alege Cascada de argint. Nimeni nu evocă mai bine istoria militară. Trebuie să înțelegem urgent concluzia autorilor, aceea că «dacă Statele Unite nu se trezesc văzând eroziunea constantă a puterii navale, vor risca un nou Pearl Harbor – fără nicio garanție pentru un alt Midway.»”
Kori Schake, director de politică externă și apărare,
American Enterprise Institute
*
„Cinci minute! Cine ar fi visat
vreodată că în acel scurt interval
de timp se va schimba complet
cursul bătăliei?”
Mitsuo Fuchida,
căpitan Marina Imperială Japoneză, martor ocular
Nota autorilor
Brendan Simms
Am făcut cunoștință prima oară cu Bătălia de la Midway la petrecerea aniversară a unui coleg de școală, în 1976. Ne dusesem la cinema să vedem un nou film de succes despre ea, în care jucau Henry Fonda, Charlton Heston și Glenn Ford. Mi-a plăcut prima parte a filmului, cu introducerea în partea strategică și dramele personajelor, și am fost captivat de primele scene de luptă. În curând, însă, crudul băiat de opt ani a fost copleșit de sângele și arsurile piloților de avioane Wildcat și Devastator. Am plecat din cinematograf și am văzut cu intermitențe vreo oră din film peste umărul plasatorului de la ieșire. Nu am putut vedea prea mult, dar am sesizat detonările spectaculoase care zguduiau portavioanele japoneze destinate pieirii, flăcările lor violet fiind vizibile chiar și din locul unde stăteam eu, pe hol.
Mi-au rămas patru lucruri din ziua aceea. Primul a fost o înfricoșare de durată provocată de pierderile fizice ale războiului, la nivel de moarte, durere și carne arsă, care a coexistat cu al doilea lucru, un nou și profund interes față de tot ce ține de armată, iar al treilea, un entuziasm neștirbit (imposibil de apărat) pentru filme de „acțiune” (atâta timp cât nu erau prea violente). Au trecut zece ani până când am avut curaj să mă uit din nou la film, la televizor, deși după aceea l-am văzut de mai multe ori pe DVD. Al patrulea lucru a fost o fascinație nepieritoare pentru bătălia în sine care mi-a rămas până în ziua de azi, și pentru care cartea de față este o mărturie.
Steven McGregor
Am aflat de Midway în 2019. Eram ofițer de infanterie în Divizia 101 Aeropurtate și fusesem detașat în Irak chiar la finalul operațiunii. Inițial am urmat cursurile United States Air Force Academy și am primit brevet de pilot, dar am cerut să fiu transferat la infanterie. Armata avea nevoie de ofițeri. A trebuit să citesc despre ea tocmai în New Yorker. După ce am absolvit Școala de Ofițeri de Infanterie, Școala de Jandarmerie și Școala de Asalt Aerian, am intrat pentru prima oară în pluton în Compania Charlie din Batalionul 3 al Brigăzii a III-a din Divizia 101.
La câțiva ani după întoarcerea mea din Irak am devenit istoric. L-am cunoscut pe Brendan și am început să vorbim despre Bătălia de la Midway. Am găsit memoriile lui Dusty Kleiss, unul dintre cei mai importanți piloți care zburau pe bombardierele în picaj Dauntless. El își amintea gândurile pe care le-a avut în noaptea de dinaintea bătăliei: „Oare mâine voi muri?”, se întreba el. Spaima lui era pentru mine neplăcut de familiară: „Îmi era teamă că nu voi mai putea ajunge acasă, să mă căsătoresc cu Jean,” scria el. „Ezitarea mea de până atunci mă măcina acuzator.” Era exact experiența trăită de mine. Ca și Kleiss, și eu plecasem la război fără să fac cererea în căsătorie, gândindu-mă că ar fi un act mai responsabil să aștept. Și, tot ca Kleiss, mă trezisem departe de casă, gândindu-mă ce a fost în capul meu și convins că am făcut o greșeală. Ca și Kleiss, am supraviețuit. Tot ca în cazul lui Kleiss, fata după care tânjisem mi-a devenit soție. Dar sentimentul meu că războiul e definitoriu precum o forță care scoate la suprafață esențialul din bărbați, femei, sau națiuni, a devenit și mai puternic.
Introducere
Bătălia de la Midway, în care America a frânt spatele Marinei Imperiale Japoneze, a fost de mult timp recunoscută drept unul dintre punctele de cotitură din cel de-Al Doilea Război Mondial. Ea a aprins imaginația publicului american ca o victorie uluitoare, și a fost omagiată prin două filme de lung metraj, unul realizat în 1976, și celălalt în 2019. Se spunea că japonezii aveau un clar avantaj numeric în privința navelor și a avioanelor. De asemenea, exista convingerea aproape unanimă că japonezii sunt mai pricepuți decât adversarii lor americani. Istoricul Walter Lord și-a intitulat cartea care tratează acest subiect Incredible Victory („Victorie incredibilă”). „Nu aveau niciun drept să câștige”, scrie el despre americani, atribuind victoria „Domnului Noroc”. Cu aceeași percepție, Gordon Prange și-a intitulat bine-cunoscuta lui carte Miracle of Midway („Miracolul de la Midway”). Victoria americană devenea o chestiune care ținea de intervenția divină.
Norocul și șansa au jucat un rol important în filmul din 1976, intitulat simplu, Midway. Un comandor japonez, disperat să caute flota americană, își trimite avionul de cercetare spre ultima poziție raportată a americanilor, după care „se bazează pe noroc”. Un ofițer american face la fel. „Am fost mai buni ca japonezii”, se întreabă amiralul Nimitz spre sfârșitul filmului, „sau doar mai norocoși?”
Cartea noastră avansează un altfel de argument. Spre deosebire de eforturile depuse de aliați în majoritatea celorlalte teatre de război din a doua conflagrație mondială, unde, în general vorbind, incompetența inițială a profesioniștilor a lăsat încet locul masivei puteri de foc pe care o avea o armată de soldați neprofesioniști, cursul războiului din Pacific a fost întors rapid de o marină de timp de pace. Bătălia de la Midway a fost decisă de priceperea piloților de bombardiere în picaj și de eficiența dotărilor. Dacă americanii au avut noroc, singuri și-au făcut norocul.
Mai mult, marina, ca și celelalte arme militare, a putut să profite de priceperea unei mari varietăți de imigranți și descendenți ai acestora – în special din Germania, principala forță ostilă. Inginerul care a construit avionul ce a decis bătălia a fost Ed Heinemann; strategul care a hotărât ca America să apere Midway a fost amiralul Nimitz, iar pilorul care a devenit simbolul performanței americane din ziua bătăliei a fost Norman Jack Kleiss, „Prăfuitul”. Toți trei erau germani americani. Fără acești oameni, America nu ar fi putut să construiască, să stabilească strategia sau să facă ce trebuie pentru a învinge.
Despre Bătălia de la Midway s-a scris pe larg, iar dezbaterile cu acest subiect au stârnit discuții nesfârșite, așa cum trebuie să fie studierea istoriei. Noi nu pretindem că oferim o interpretare definitivă, ci doar una diferită. Primele trei capitole adoptă o perspectivă largă, plasând bătălia nu doar în contextul deteriorării relațiilor americano-japoneze și dezvoltării luptelor cu portavioane, dar și în contextul mai larg al istoriei americane. Începem cu o poveste despre inovație: cum a creat Heineman bombardierul în picaj Douglas Dauntless, cu care s-a câștigat bătălia. Pe urmă vine un capitol despre Nimitz, strategul militar care a plasat avioanele Dauntless la locul potrivit, în momentul potrivit. Închidem prima parte a cărții cu un capitol despre Kleiss, pilotul pe care antrenamentul intensiv l-a pregătit pentru ziua care avea să-i definească viața. Fără priceperea demonstrată de el și de camarazii lui în ziua aceea, toată expertiza tehnologică și toată înțelepciunea strategică din lume ar fi fost zadarnice.
În a doua parte a cărții îngustăm tot mai mult perspectiva. Un capitol explică cum amiralul Isoroku Yamamoto a plănuit să-i atragă pe americani în capcană în apropiere de Midway, în Pacific, și cum Nimitz, grație serviciilor de spionaj superioare, a reușit să întindă el însuși o cursă. Aici se vorbește despre dramatismul și presentimentele apărute înainte de confruntare. După care urmează o relatare amănunțită a salvelor de deschidere a bătăliei, când bombardierele americane staționate pe uscat și bombardierele torpiloare au atacat în zadar flota japoneză. Cartea culminează cu un capitol care acoperă doar cinci minute – momentele cruciale în care bombardierele americane în picaj lovesc și își scot din luptă adversarii. Norocul a avut și el un rol, evident, dar elementele cheie au fost instruirea și tehnologia superioare. Profesioniștii, nu amatorii au câștigat în ziua aceea. Victoria americană de la Midway nu a fost inevitabilă, desigur, dar nici accidentală.
A fost un război cât se poate de pur. Nu pur în sensul că a fost frumos sau curat, ci în sensul că s-a purtat doar între oameni care au navigat mii de mile ca să fie acolo. Bombardarea navală în picaj a fost, de asemenea, deliberată. În cazul bombardamentelor în picaj, spre deosebire de bombardamentele de la mare altitudine, pilotul coboară cu avionul sub 900 m ca să lanseze încărcătura. Poate să vadă ce urmează să distrugă. Ținta e discretă și identificabilă. În plus, are și însemnele inamicului. Bombardamentul naval în picaj era destinat să distrugă nave, nu să înfrângă voința unor oameni. Niciun civil n-a fost ucis la Midway. Chiar și așa, bătălia a fost brutală, și uneori criminală.
Sper că povestea noastră va face dreptate culorii și dramatismului pe care le-a avut acest moment emblematic din istoria mondială, fără să o trimită în senzațional. Am încercat să arătăm că protagoniștii nu au fost doar războinici, ci oameni care au avut un trecut și, în cazul supraviețuitorilor, un viitor. Unii dintre ei au fost oameni de profundă moralitate, care s-au gândit mult la actul uciderii. În penultimul capitol facem cronica agoniei victimelor, membrii echipajelor flotei japoneze care
s-au zbătut să-și salveze din flăcări portavioanele și camarazii care, mulți dintre ei, suferiseră răni teribile. În partea finală, lărgim din nou perspectiva, pentru a ne uita la moștenirea lăsată de această bătălie epopeică și la ce înseamnă ea pentru o lume în care posibilitatea unui conflict armat în Pacific este iar înspăimântător de reală.
