Descriere
„Cartea de față trebuie salutată ca o încercare temeinică de a trece dincolo de stereotipurile familiare și de verdictele sumare cu care se hrănește această nouă gândire unică superficială, nu, desigur, pentru a schimba evaluarea globală negativă a funcționării și (non)performanțelor statului comunist român, ci doar pentru a clarifica teoretic mecanismele și resorturile acțiunii publice instituționale a acestui stat. Numai o atare abordare, găsesc eu, poate fundamenta efectiv judecata finală competentă asupra faimosului (odinioară) cuplu „organele noastre de partid și de stat”, cuplu care, nouă, celor ce am trăit acele vremuri, ne provoacă și azi fiori – nu de bucurie, desigur.”
Adrian-Paul Iliescu
„Cetățenii și revoluția. Contradicții între partid și stat în Epoca de Aur, nu este un titlu ales în mod aleatoriu. Dimpotrivă, acesta reflectă preeminența pe care statul a obținut-o gradual în raport cu partidul și care s-a reflectat în producerea subiecților politici mai degrabă ca cetățeni decât ca revoluționari comuniști, preeminență la care s-a ajuns mai degrabă involuntar pentru că, în conformitate cu discursul oficial, „rolul conducător al partidului” în cadrul societății era considerat indisputabil.”
Emanuel Copilaș
„Contradicția este (…) rădăcina oricărei mișcări și vieți; numai întrucât ceva posedă în el însuși o contradicție, acest ceva se mișcă, are impulsuri și activitate” (G.W.F. Hegel, Știința Logicii)
***
„Important este, cred, că adevărul nu e în afara puterii și lipsit de putere (el nu este, în ciuda unui mit căruia ar trebui să-i reluăm istoria și funcțiile, o recompensă pentru spiritele libere, copilul lungilor singurătăți, privilegiul celor care au știut să se elibereze). Adevărul este din această lume, el e produs aici grație unor multiple constrângeri și deține în el efecte reglate de putere. Fiecare societate își are regimul său de adevăr, politica sa generală de adevăr: adică tipurile de discurs pe care le găzduiește și le face să funcționeze ca adevărate; mecanismele și instanțele care permit să se distingă enunțurile adevărate de cele false; tehnicile și procedurile valorizate în vederea obținerii adevărului; statutul celor însărcinați să spună ceea ce funcționează ca adevărat” (Michael Foucault, Theatrum philosophicum. Studii, eseuri, interviuri, 1963-1984)
„Înlocuind necesarul cu posibilul, leninismul a dat naștere unei societăți în care posibilul devine necesar” (Pavel Câmpeanu, Societatea sincretică)
„În artă, ca și în politică, les grand-pères ont toujours tort” (Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray)
