Editura Cetatea de Scaun - de 22 de ani facem istorie

DE LA NEO-OTOMANISM LA ERDOGANISM DOCTRINA ŞI PRACTICA POLITICII EXTERNE A TURCIEI

Colecție: Istorie
Cod produs: 336
ISBN: 978-606-537-394-5
An apariție: 2017
Nr. pagini: 200
Format: 130x200 mm

PREȚ 30,00 lei

Out of stock

Description

„…analizele de genul celei întreprinse de Darko Tanasković vor fi interesante pentru cititorul român și vor oferi subiecte de meditație.
În fond, Turcia de azi este statul prin excelență oriental și occidental deopotrivă, după cum în trecut a fost locul de răspântie al unor culturi turcofone, arabe, slave sau latine din jurul Mării Mediterane și Mării Negre. Este Turcia în Europa sau este ea o țară a Asiei Mici (așa cum spunea, în anul 2007, candidatul la președinția Franței Nicolas Sarkozy)? Este, sau rămâne, Turcia un stat-națiune sau moștenirea sa imperială se va dovedi, în timp, mai puternică? Iată întrebări care deschid o paletă vastă de răspunsuri.”
Adrian Cioroianu

„De ce se vorbeşte din ce în ce mai des de Atatürk şi de Turcia lui Erdoğan? Este momentul regândirii istorice prin impunerea în mentalul societăţii turce a rolului determinant avut de Imperiul Otoman? Rămâne primul preşedinte al Republicii liderul de necontestat, marele reformator, omul care i-a dus pe turci pe drumul către Europa sau se contextualizează trecutul epocii sale, acesta fiind văzut mai mult ca un oportunist iar reformele preluate de la occidentali ca un afront adus lumii islamice? Răspunsul îl vom găsi în volumul semnat de Darko Tanaskovic, De la neo otomanism la erdoğanism plecând de la un criteriu numeric şi anume Recep Tayyip Erdoğan l-a depăşit ca numar de ani pe Mustafa Kemal Atatürk în fruntea statului turc.

Traducerea acestui volum în limba română merită salutată şi apreciată. În România, numărul istoricilor specializaţi în relaţiile, raporturile românilor cu Imperiul Otoman/Turcia este nesemnificativ. Paradoxal, dintre toate statele cu care avem raporturi, cu turcii sunt dintre cele mai vechi! Ca atare, cunoaşterea, studierea Imperiului Otoman, fost tricontinental, aflat în război sau raporturi de suzeranitate cu el, relaţiile pozitive de după primul război mondial, (parteneri în Pactul Balcanic, în NATO azi) dar şi mai important ca principal partener economic după Uniunea Europeană, ar trebui să ne preocupe în a ne apleca spre studiul turcologiei. Nu voi relua aici importanţa istorică a raporturilor avute de-a lungul istoriei cu Imperiul Otoman/Turcia nici cât de importantă este cunoaşterea strategiei privind Balcanii a preşedintelui Erdoğan. Turcia este o putere regională iar România gravitează în perimetrul său geografic. Volumul semnat de Darko Tanaskovic, reputat specialist privind mentalităţile şi practicile religioase islamice, ne dezvăluie o Turcie în schimbare, o consolidare a actualei puteri, o veche viziune remodelată privind Balcanii şi Orientul Apropiat.”

Ionuț Cojocaru

0
    0
    Coș de cumpărături
    Coșul este golÎnapoi la produse

    Read more