Description
Comunismul privit de la firul ierbii și din perspectivă feminină pune în lumină dimensiunile, cadrele și limitele “normalității” impuse de acest regim în Polonia, România și RDG. Acceptarea acestei normalități presupunea pe de o parte adaptarea la noile legi și reguli stabilite în mod rigid și arbitrar (de multe ori în detrimentul cetățenilor) de partidele comuniste și de statul confiscat de acestea, și, pe de altă parte elaborarea de tactici de evitare a acestora precum și de o deturnare a lor în sprijinul individului, familiei și chiar a grupului de apartenență.
Așa cum reiese din cercetarea noastră, femeile din Polonia, România și RDG au găsit resursele necesare nu numai să se adapteze sistemului, ci să și evite capcanele întinse de acesta, dar și să își asume riscuri (uneori chiar mortale, vezi situația avorturilor ilegale din România). Ele au dat dovadă de o capacitate de acțiune nebănuită într-un regim opresiv așa cum a fost comunismul peste tot în Europa Centrală și de Est.
Femeile, modelatoarele vieții cotidiene în comunism, au reprezentat atât motorul schimbării cât și punctul fix al păstrării tradițiilor. Privind istoria comunismului din această perspectivă, putem trage concluzia că regimul comunist a eșuat în încercările sale de a construi societatea ideologizată, în care factorul politic să domine nu doar viața publică, ci și pe cea privată. Femeile au dovedit încă odată că pot opune rezistență chiar și prin cele mai mici gesturi, cum ar fi o fustă mai scurtă decât era permis, un copil în plus sau în minus față decât era preconizat de stat, o amenajare unicat în interiorul locuințelor șablon, păstrarea și transmiterea unor tradiții legate de sărbătorile religioase și alte atitudini neconvenționale.
Cuprins
CUPRINS
Introducere/11
Partea I – Polonia, România și RDG: de la regimurile interbelice la căderea comunismului/17
Capitolul 1 – Sfârșitul lumii vechi, începutul erei noi/19
1.1. Muncitorii și țăranii în perioada interbelică/20
1.2. Statutul femeilor înainte de comunism/26
1.3. Al Doilea Război Mondial: istorie și memorie/28
1.3.1. Pierderile umane: Holocaustul, soldații și civilii/31
1.3.2. Pierderile materiale/33
1.3.3. Migrație și deportare/36
1.3.4. Războiul femeilor/40
1.4. Lipsurile și raționalizările de după război/43
1.5. Instaurarea comunismului/45
1.5. 1. Colectivizare și industrializare/50
1. 5. 2. Educație și muncă/55
1. 5. 3. Urbanizare și timp liber/59
1.6. Femeia și rolurile de gen 64
1.6.1. Reprezentarea femeilor în discursul public în primele decenii comuniste/68
Capitolul 2 – Normalizarea/73
2.1. Dezghețul sau ”Comunismul de omenie”/73
2. 2. Viața urbană între public și privat/79
2.3. Lumea rurală/84
2.4. Femeia între viața profesională și treburile domestice/87
2.4.1. Politicile publice privind procreerea/89
2.5. Educație și muncă/94
2.6. Cultură și timp liber/98
Capitolul 3 – Sfârșitul: căderea comunismului în Polonia, România și RDG/103
3.1. Criza sistemică/104
3. 2. Supravegherea continuă și rezistența anti-sistem 108
3.3. Prăbușirea comunismului/116
Partea a II-a – Viața cotidiană a femeilor în perioada comunistă în Polonia, România și RDG: amintiri și experiențe de viață/125
Capitolul 4 – Comunismul de zi cu zi al femeilor: Cadrul cercetării/127
4.1. Surse și metodologie/130
4.2. Direcții de analiză/136
Capitolul 5 – Primii ani ai comunismului: modernizarea accelerată/139
5.1. Educația și munca/139
5.2. Viața de familie: solidaritate și tradiție/142
5.3. Abilități feminine/151
5.4. Locuința/154
Concluzii/158
Capitolul 6 – Perioada ”Dezghețului”: între emancipare și tradiție/161
6.1. Educația/161
6.2. Munca/168
6.3. Viața de familie/172
6.4. Timpul Liber/177
6.5. Modă și stil/181
Concluzii/183
Capitolul 7 – Perioada de criză a sistemului/187
7.1. Educația și munca/188
7.2. Viața de familie/193
7.3. Timpul liber/197
7.4. Modă și stil/201
Concluzii/203
Partea a III-a – Studii de caz/203
Capitolul 8 – Distrugerea lumii vechi. Familia Pantelimon Chirilă/207
Capitolul 9 – “Nu poți gândi viitorul dacă trecutul nu a dispărut”/223
Capitolul 10 – Viața a trei generații de femei povestită de Danuta Marcinkowska/31
Capitolul 11 – Povestea Ewei Kamińska/247
Concluzii/257
Bibliografie/263
Anexe/271
Grila de întrebări/275
Povestiri de viață și interviuri /277
Niculina Bordeianu/281
Marysia Lubik/293
Mirela Rădulescu/300
Halina/316
Introducere
Introducere
Volumul acesta se bazează pe rezultatele unui proiect de cercetare interdisciplinar și transnațional, „(Re)câștigarea viitorului prin (Re)construirea trecutului – Narațiunile femeilor despre viața cotidiană în comunism în Polonia, România și Republica Democrată Germană (RDG)”
(NCN/ HARMONIA nr. 2013/10/M/HS3/00482) finanțat de Academia de Științe a Poloniei și care s-a finalizat prin publicarea cărții (Re)gaining the Future by (Re)building the Past. Women`s Narratives of Life under Communism in Poland, Romania and the Former East Germany.
Spre deosebire de problematica proiectului și a cărții deja publicate, care se concentra asupra moștenirii și transmiterii valorilor și amintirilor de familie de către femei de-a lungul a trei generații, această lucrare pune în evidență cotidianul feminin în Polonia, România și fosta Republică Democrată Germană (RDG) de la instaurarea comunismului și până la prăbușirea acestui regim în 1989. Analizând amintirile și experiențele transmise prin intermediul interviurilor narative structurate și focus-grupuri, am elaborat un studiu comparativ asupra vieții de zi cu zi a femeilor din societățile comuniste menționate mai sus. Concentrându-se pe ceea ce este comun, dar indicând și diferențele atunci când este cazul, cartea de față își propune să iasă din paradigma unicității naționale integrând istoria femeilor care au trăit în comunism într-o narațiune de ansamblu asupra acestui regim în Europa centrală și de est.
Cercetătorii din regiune, care au studiat comunismul, au accentuat mereu specificitățile naționale. Fiecare regim a părut unic și ”altfel”. Și, deși, acest fapt este parțial adevărat, felul în care oamenii înșiși au trăit și perceput comunismul, așa cum reiese și din cercetarea noastră, nu este atât de diferit.
Dacă privim comunismul la nivel macrosistemic, atunci putem spune că Polonia a manifestat de timpuriu o ”alergie la comunism” și a fost locul unde a început declinul comunismului , în timp ce RDG poate fi considerată ”un experiment deosebit” menit a crea ”omul nou”, care în afară de limbă să nu mai aibă nicio legătură cu trecutul (mai ales nazist) . România poate fi caracterizată ”altfel” și în ceea ce privește comunismul: ”țara cu cei mai puțini comuniști a devenit țara cu partidul comunist cel mai numeros”, și în care comunismul dinastic a sfârșit printr-o revoluție sângeroasă.
Cele trei țări sunt paradigmatice dacă le privim din perspectiva unicității modului de funcționare a regimului comunist, dar și a adaptării și/sau neadaptării la acest regim atât a populației cât și a diverselor instituții ale societății. Astfel, Polonia a fost cea mai puțin înclinată să adopte și să implementeze comunismul. Este mereu citată o butadă a lui Stalin care ar fi spus: ”E mai ușor să pui șaua pe-o vacă decât să introduci comunismul în Polonia”. Într-adevăr, încă de la început, polonezii s-au pliat greu cerințelor sovietice și în cele din urmă au mers pe o cale a lor, în care biserica a jucat un rol strategic în păstrarea identității naționale, muncitorii au protestat constant, dizidența a fost mereu prezentă și activă în societate. Singura posibilitate a comuniștilor de a rezista la putere a fost prin asumarea unor serii de compromisuri. Primul a fost de ordin social, colectivizarea nu numai că a încetat în 1956, ci chiar a fost redat pământul foștilor proprietari sau a fost distribuit unora noi. A fost acceptată existența sectorului privat, limitat la început, dar care, în condițiile crizei sistemice din anii ‘80, s-a răspândit pe scară largă. Revenirea la simbolurile naționale a fost o altă concesie făcută societății poloneze. Cel mai important compromis făcut de comuniști a fost însă ”să accepte rolul important al Bisericii Catolice; aceasta și-a păstrat astfel independența organizațională și conceptuală, dovedindu-se pentru guvernanți un partener exigent și un adversar de temut.”
La cealaltă extremă, RDG-ul s-a apropiat cel mai mult de societatea ideală comunistă: o populație a cărei viață publică și privată era controlată de stat prin înregimentarea de la o vârstă fragedă în tot felul de structuri de masă și prin urmărirea continuă și la scară mare a indivizilor, o egalitate de gen pusă eficient în aplicare, beneficii mai multe și care includeau toți cetățenii (mai puțin ”dușmanii de clasă”). RDG-ul s-a remarcat prin prima revoltă din lagărul socialist, în iunie 1953, dar a sfârșit prin a se adapta cel mai bine la comunism în deceniile următoare.
România se situează undeva la mijloc între cele două: internaționalismul și represiunea cea mai dură de la începuturi au lăsat loc unui naționalism exagerat în anii `80, rezistența anticomunistă de la sfârșitul anilor `40 nu s-a continuat cu nicio formă organizată de dizidență. România s-a comunizat în profunzime deși era țara cea mai puțin înclinată spre comunism. Dacă la începuturi, Partidul Comunist Român a confiscat statul, spre sfârșit, partidul însuși devenise o anexă a familiei Ceaușescu transformând comunismul românesc într-o afacere de familie. Statul a asuprit în mod constant cetățeanul iar acesta a găsit mereu subterfugii pentru a ieși de sub dominația acestuia. În ciuda ideologiei promovate, anomia a caracterizat regimul mai mult decât colectivismul.
Diferențele dintre cele trei societăți reies și din cercetarea noastră, dar, ceea ce iese pregnant în evidență sunt experiențele comune ale celor care au trăit în acele vremuri. Femeile care s-au născut în Polonia, România sau RDG au cunoscut aceleași lipsuri, au primit aceleași beneficii și au purtat pe umeri aceleași poveri. Istoriile lor de viață adaugă unele nuanțe imaginii de ansamblu a comunismului, ceea ce ne permite să înțelegem mai bine mecanismele de funcționare a societății într-un astfel de regim, dar și felul în care ne raportăm azi la acest trecut.
Prima parte a cărții descrie cadrul de viață al acestor femei, de la sfârșitul perioadei interbelice până la căderea comunismului, punându-se accentul pe pierderile și câștigurile societății și mai ales ale cetățenilor de sex feminin din cele trei state. Partea a doua se concentrează asupra cercetării de teren și a rezultatelor anchetei privitoare la viața cotidiană a femeilor din trei cohorte de vârstă: femei tinere în anii de început ai comunismului care au traversat toată perioada, cele care au cunoscut anii normalizării și criza sistemului și cele care au experimentat doar ultimii ani ai comunismului. Partea a treia pune în evidență trei situații emblematice în care s-au regăsit femeile din cele trei țări în perioada comunistă: represiunea (în România), migrațiile (care au afectat Polonia) și răpirile de copii (în RDG). Anexa cuprinde câteva interviuri ilustrative pentru cercetarea noastră.
Claudia-Florentina Dobre