Descriere
Fiecare din noi avem o tîrîucă de şovinism.
Gheorghe Gheorghiu Dej
La douăzeci de ani de la căderea comunismului in Europa, nu trebuie uitat că acest miracol a fost anticipat de maghiari incă din 1956. Ca și romanii in 1989, ungurii și-au răscumpărat libertatea cu sange și lacrimi. Revoluția ungară, fenomen in egală măsură eroic și tragic, a pus sub semnul indoielii vitalitatea unui sistem care părea de neclintit, inaugurand procesul de erodare a sa.
dr. Constantin Buşe, istoric
La 23 octombrie 1956, o manifestaţie a studenţilor din Budapesta – amplificată spontan până la nivelul unei demonstraţii populare de proporţii – a căpătat, din cauza exceselor inutile ale Securităţii autohtone, caracterul unei revolte. Seismul era rezultatul acumulării unor tensiuni şi frustrări enorme într-o societate istovită şi exasperată de experimentul comunist. În aceeaşi noapte, intervenţia tancurilor sovietice, chemate de liderii maghiari pentru a restabili liniştea, a radicalizat spiritele, revendicările căpătând un pronunţat accent naţional şi antisovietic. Tăvălugul revoluţionar a obligat conducerea de la Budapesta să accepte compromis după compromis. În numai treisprezece zile, în Ungaria s-a revenit la sistemul pluripartit, au fost asumate deciziile privind retragerea trupelor sovietice şi ieşirea ţării din Pactul de la Varşovia şi a fost proclamată neutralitatea. La 4 noiembrie, sub privirile indiferente ale Occidentului, agresiunea trupelor Armatei Roşii a amânat, pentru aproape o jumătate de secol, visul de libertate al maghiarilor.
La 11 noiembrie 1992, Boris Elţân s-a referit, într-un mesaj adresat Parlamentului de la Budapesta, la jertfa ungurilor. “Cred că este profund simbolic faptul că poporul maghiar a fost primul care s-a ridicat împotriva sclaviei. Revolta naţională nu a fost în van. A arătat că nu doar indivizii, ci şi naţiunile întregi începeau să înţeleagă că nu poate exista un viitor fără eliberarea de sub dictatura comunistă. Astăzi ne plecăm capetele în faţa victimelor din 1956”, afirma primul preşedinte democratic ales al Federaţiei Ruse. Gestul său era menit să permită reconcilierea istorică bilaterală.
La rândul său, George W. Bush a lăudat modelul maghiar, spunând că Ungaria “reprezintă triumful libertăţii asupra tiraniei”. El a comemorat, chiar în capitala Ungariei, la 22 iunie 2006, revoluţia din 1956. Preşedintele american a comparat însă neinspirat tentativa glorioasă a ungurilor de a înlătura regimul comunist cu eforturile irakienilor de a instaura democraţia, subliniind – cu o ironie desigur neintenţionată – că aceştia din urmă trebuie să arate aceeaşi răbdare pe care maghiarii au avut-o după suprimarea revoltei.
În mod evident, Istoria nu se repetă aidoma, iar alăturarea realităţilor Războiului Rece şi a celor ale războiului antiterorist nu este întotdeauna justificată sau fericită. Dincolo de aspiraţia eternă a oamenilor şi a popoarelor spre o viaţă liberă şi demnă, în 1956 explozia maghiară a demonstrat că un regim comunist poate fi răsturnat din interior, anticipând astfel transformările miraculoase din 1989.
Alexandru Purcăruş
Cuprins
CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE (Florin Constantiniu) / 7
INTRODUCERE / 9
- MARIONETA KREMLINULUI:
UNGARIA SUB TUTELA MOSCOVEI (1945-1956) / 19
I.1. Comunizarea Ungariei / 19
I.2. Destalinizarea şi “Noul Curs” maghiar / 33
I.3. Reverberaţiile discursului secret al lui Hruşciov în Ungaria / 45
I.4. Influenţa evenimentelor din Polonia asupra Ungariei / 60
I.5. Prima intervenţie militară sovietică în Ungaria / 68
I.6. Activitatea emisarilor Moscovei la Budapesta
şi disensiunile din Prezidiul P.C.U.S. / 74
I.7. China şi revoluţia maghiară din 1956 / 80
I.8. “Primul război dintre două state socialiste” / 89
- ATITUDINEA STATELOR UNITE ALE AMERICII
FAŢĂ DE CRIZELE BLOCULUI COMUNIST (1948-1956) / 99
II.1. “Sferele de influenţă” şi “măsurile cu excluderea războiului” – premisele politicii americane faţă de Europa satelizată / 99
II.2. Schisma iugoslavă şi impactul său
asupra politicii Statelor Unite faţă de Europa Răsăriteană / 109
II.3. Revolta din Berlinul de Est şi limitele politicii de “rollback” / 117
II.4. Atitudinea americană faţă de crizele anului 1956 / 130
III. COMUNIŞTII ROMÂNI ŞI REVOLUŢIA MAGHIARĂ DIN 1956 / 157
III.1. Transilvania, mărul discordiei între comuniştii maghiari
şi cei români în perioada 1945-1953 / 157
III.2. Revenirea problemei Transilvaniei
pe agenda discuţiilor româno-maghiare după moartea lui Stalin / 167
III.3. Credibilitatea lui Valter Roman,
ca martor al disensiunilor româno-maghiare din 1954-1956 / 170
III.4. O dispută istoriografică: a avut revoluţia maghiară
un caracter revizionist? / 176
III.5. Revoluţia maghiară în
percepţia conducerii comuniste de la Bucureşti / 181
III.6. Comuniştii români şi înăbuşirea revoluţiei maghiare / 187
CONCLUZII / 199
ANEXE / 209
ANEXA NR. 1
Documentar privind aprecierile preliminare din punctul de vedere comunist asupra evenimentelor din Ungaria / 209
ANEXA NR. 2
Expuneri asupra Contrarevoluţiei din Ungaria / 216
ANEXA NR. 3
Valter Roman, <Însemnări> / 231
BIBLIOGRAFIE / 245
INDICE DE NUME / 263
Cuvânt înainte de acad. Florin Constantiniu
Cuvânt înainte
Revoluţia ungară din 1956 – singura confruntare armată din Europa, în perioada Războiului Rece, şi primul război între două ţări socialiste – a făcut obiectul unei bogate literaturi maghiare (la Budapesta există un institut de cercetări, consacrat memorabilului eveniment) şi străine. Atenţia istoricilor s-a îndreptat, cu precădere, asupra crizei regimului comunist din Ungaria şi a evenimentelor dramatice succedate în intervalul 23 octombrie-4 noiembrie 1956.
Autorul cărţii de faţă abordează faptele dintr-o perspectivă nouă. Este vorba despre plasarea acestui capitol de excepţională însemnătate al istoriei ungare în largul cadru internaţional al confruntării Est-Vest. Ancheta sa se desfăşoară pe trei planuri: a) relaţiile Uniunii Sovietice cu Ungaria; b) politica S.U.A. faţă de Europa de Est, în faza de trecere de la containment la roll-back şi c) raporturile româno-ungare, cu specială privire asupra Transilvaniei.
Bibliografia conţine documente inedite de la A.N.I.C. şi, ceea ce constituie o noutate vrednică de subliniat, texte inedite ale lui Mihai Beniuc, aflat în Ungaria în timpul revoluţiei, şi, mai ales, ale lui Valter Roman, atât de implicat – la ordinul lui Gheorghiu-Dej – în evenimentele dramatice din ţara vecină.
Domnul Alexandru Purcăruş oferă imaginea corectă a revoluţiei maghiare, urmărită în geneza şi desfăşurarea ei, poziţia U.R.S.S., S.U.A. şi a Chinei faţă de criza ungară precum şi poziţia României pe fondul vechiului litigiu româno-ungar în problema Transilvaniei. Dimensiunile şi varietatea aspectelor politice abordate au solicitat autorului un efort de documentare şi cercetare, de care s-a achitat cu brio, lucrarea reprezentând o contribuţie la cunoaşterea nu numai a revoluţiei ungare din 1956, ca moment al Războiului Rece, dar şi a rolului pe care îl considerăm ruşinos – al României lui Gheorghiu-Dej şi a acoliţilor săi – în reprimarea revoluţiei ungare şi, mai ales, în aducerea forţată a grupului Imre Nagy în România.
Întrucât autorul ne-a onorat, citându-ne opinia în legătură cu politica S.U.A. faţă de Europa de Est, în general, şi revoluţia ungară, în special, ţinem să precizăm că evaluările noastre critice privesc nu vreo obligaţie a Washingtonului de a sprijini efortul de emancipare a ţărilor est-europene de sub dominaţia sovietică, deşi administraţia Eisenhower adoptase doctrina roll-back-ului (limitele ei sunt arătate de autor). Ceea ce reproşăm noi S.U.A. este că, după ce au proclamat principiile generoase ale Cartei Atlanticului, nu au făcut nimic, atunci când, imediat după război, deţineau monopolul armei atomice pentru a ajuta popoarele înrobite de sovietici. Când S.U.A. au dorit să adopte atitudini ferme (în august 1946, în cazul cererii sovietice de asigurare, împreună cu Turcia, a securităţii Strâmtorilor sau în cazul retragerii trupelor sovietice din Iran), U.R.S.S. a cedat. A doua culpă a S.U.A. este că au lăsat forţele democratice din ţările est-europene să creadă că vor fi ajutate de Washington; în cazul Ungariei, postul de radio “Europa Liberă” incitându-i pe insurgenţii maghiari. Sinuciderea lui Frank Wisner (1965), unul din înalţii responsabili ai C.I.A., iniţiatorul Operaţiunii “Red Sox-Red Cap”, de sprijinire a revoluţiei ungare şi a mişcărilor anti-comuniste din ţările est-europene (propunere respinsă de Eisenhower), a avut un caracter expiatoriu.
Domnul Alexandru Purcăruş face dovada, prin lucrarea de faţă – la origine, teza sa de doctorat –, a unor eminente calităţi de cercetător: informaţie bogată, spirit critic, articulare logică a raţionamentelor, claritate în expunere. Prezentul volum este o contribuţie valoroasă de istorie europeană şi naţională. Suntem convinşi că alte lucrări ale aceluiaşi autor vor îmbogăţi literatura română de specialitate.
Acad. Florin Constantiniu
