Descriere
Pecetea lui Stalin este o lucrare care îşi propune să ne introducă în culisele luptei pentru putere din România anilor 1948 – 1952, pornind de la evenimentele care au condus la înlăturarea din fruntea Partidului Muncitoresc a tripletei Ana Pauker – Vasile Luca – Teohari Georgescu. Bazându-se prepondent pe informaţiile din arhivele comunismului şi ale Securităţii, autorul aduce în discuţie numeroase elemente legate de lupta pentru putere în partidul comunist, de contextul care a condus la pactul cu legionarii şi, mai ales, despre rolul nefast al lui Stalin asupra istoriei românilor.
***
În spatele lucrării pe care vă invit să o parcurgeţi, dragi cititori, se află un proiect de cercetare început acum 15 ani. Totul a debutat în momentul în care am avut prilejul să studiez în Arhiva Serviciului Român de Informaţii, care tocmai devenise accesibilă istoricilor, voluminoasele dosare care cuprindeau documente privind urmărirea, anchetarea şi actele trimise instanţelor de judecată în câteva cazuri celebre care au marcat istoria României după 6 martie 1945. Între altele, urmărind în anul 1997 cazul fostului Partid Naţional Ţărănesc, m-au atras şi cazurile celebrei triplete Ana Pauker – Vasile Luca – Teohari Georgescu înlăturate din conducerea Partidului Muncitoresc Român în anul 1952. … Totuşi, înainte de anul 2000 lipseau încă numeroase informaţii pentru reconstituirea periodei 1948 – 1952, acestea fiind accesibile abia în ultimii ani după ce fondurile documentare provenind de la fostul Comitet Central al Partidului Comunist Român au putut fi consultate la Arhiva Naţională Istorică Centrală. După ce am parcurs şi această etapă a cercetării noastre am putut să ne îndeplinim vechiul nostru obiectiv, realizarea unei studiu în care, pornind de la cazul lui Vasile Luca, să insistăm asupra mecanismelor luptei pentru putere din România în primii ani ai regimului Gheorghiu-Dej şi a influenţei pe care modelul stalinist a avut-o în privinţa evoluţiilor politice de la Bucureşti…
Pe parcursul lucrării de faţă ne-am propus ca, pornind de la cazul lui Vasile Luca – care, în fond, a stat la baza declanşării operaţiunii de eliminare a întregului grup dirijat de Ana Pauker – să analizăm evenimentele din 1952, anchetarea „deviaţioniştilor” şi, desigur, procesul lotului Luca din octombrie 1954. În centrul atenţiei se va afla, aşadar, cazul ministrului de Finanţe, dar fărăîndo ală vom stărui şi asupra situaţiei Anei Pauker şi a lui Teohari Georgescu, precum şi a celorlalţi colaboratori şi, să le spunem folosind terminologia oficială, complici ai lui Luca de la minister.
prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru