Zoo(n) politikon

Cuvânt introductiv

Cartea de față adună texte care au fost publicate inițial fie în mediul online (în principal în gazetadambovitei.ro), fie în revista Litere. Am luat decizia de a le aduna într-un volum de sine stătător deoarece aceste texte au o tematică comună, sau se prezintă ca un mănunchi care se sudează astfel încât să dea o imagine coerentă. Apoi, cartea se dorește a avea ca public pe cei care doresc să înțeleagă modul în care gândirea politică, ideile politice, teoria politică se intersectează cu practica politică, fiind așadar un instrument bun și pentru studenții care studiază în domeniile științelor sociale. Astfel, cartea este gândită a fi un fel de satelit pentru cursul de idei și ideologii politice. Stilul în care este scrisă se dorește a fi unul aproape jurnalistic, încercând să nu încarce prea tare memoria sau să îngreuneze efortul de înțelegere, de aceea fiecare temă abordată se va concentra în jurul uneia sau două, maximum trei idei principale. La sfârșit este prezentă și o bibliografie selectivă care ar constitui un bun punct de plecare pentru a intra în studiul istoriei ideilor și ideologiilor politice.

Titlul ales pentru această carte este împrumutat de la Aristotel care, în cartea sa Politica, spune că întreaga viață a omului, care ar fi orientată spre atingerea fericirii/a stării de bine (eudaimonia – εὐδαιμονία) se realizează doar sub acțiune. Or, a acționa este un alt nume dat politicii. Zoon politikon înseamnă animal social, dar de foarte multe ori el este tradus (neadecvat, după unii) animal politic. Tocmai această suprapunere a vieții active sociale cu existența politică a omului face posibilă această traducere. În același timp, am ales acest titlu și pentru că ne permite să conturăm și problemele care țin de esența manifestărilor politice. De la Aristotel până astăzi politica a suferit atât de multe transformări și metamorfoze, încât putem spune că s-a creat un nou univers. Pare o coincidență foarte ciudată a limbii/limbajului, căci nu este greu să trecem acum la un fel de zoologie politică. Fericirea despre care Aristotel vorbea, sau vizarea unui bine general și particular, au ajuns să fie înlocuite cu alegerea „răului cel mai mic”. Practic, nu mai căutăm fericirea, trebuie să ne mulțumim cu „răul cel mai mic”, iar pentru asta trebuie să mulțumim și să fim mulțumiți. Nu căutăm să găsim modalități practice în a ne alege cei mai buni reprezentanți, capabili să caute vreun bine general, ci căutăm să alegem – cum-necum – pe cei mai puțin răi dintre ei, știind foarte bine că aceștia nu urmăresc și nici nu sunt capabili să pună în practică vreodată ceva care să aducă un mai mult bine pentru cât mai mulți. Acest lucru este specific vremurilor noastre într-un mod accentuat față de alte perioade istorice. Acest lucru nu înseamnă că gândirea politică nu a construit argumente și a căutat metode de a îmbunătăți viața oamenilor în societate. Acesta este, de fapt, un imens paradox al politicii. Cu cât ideile politice sunt mai înalte, cu cât proiectele, ideologiile sunt mai promițătoare în teorie, cu atât ajung, în timp, să producă o cădere mai spectaculoasă, prin producerea unor suferințe imense. Avem o cădere continuă a omului. De la ființa extraordinară, care este conștientă de propria sa libertate și de aici, superioritate, care simte că are o natură „ciudată”, fiind animal dar și… altceva, având un rest în noi care ne îndeamnă spre a atinge forme ale perfecțiunii – fericirea, beatitudinea, adevărul, binele, frumosul fiind doar unele dintre aceste forme – ajungem la acțiuni care tind să ne întoarcă spre animalitate sau spre zone ale valorilor opuse celor superioare. Paradoxul se adâncește și mai mult în momentul în care vedem cum, în practica politică, deși este vizată bunăstarea, se atinge sărăcia și suferința. Cum de ratăm atât de lamentabil ținta propusă? Politica este un termen sinonim, în antichitate, cu demersul de înălțare, de activitate supremă – fiind chiar deasupra filosofiei, după Platon – pentru că numai prin ea ne putem pune în valoare acest mic rest care ne schimbă condiția. Numai că ieșirea din animalitate sau menținerea omului la nivelul de humanitas este extrem de greu de realizat. Sub cea mai mică criză, societatea se zdruncină extrem de tare și pare că face pași mari înapoi. Este o iluzie? Adică facem doi pași înainte și trei înapoi? Avem numeroase argumente și pentru susținerea unui model optimist, dar și pentru unul pesimist. Astăzi trăim în mod evident într-un ciclu descendent al politicii. Ritmul omenirii este perturbat. Ideile politice, puse în practică, nu se armonizează cu acțiunile, din contră, sunt corupte, strâmbate. Numai dacă descriem în detaliu acest fenomen putem să ne ridicăm mai apoi. Cadavrul politic, prin disecție, poate să ne învețe multe despre omul viu și sănătos și, mai ales, care sunt cauzele degradării care îl conduc spre moarte.