DIN ISTORIA SERVICIULUI SPECIAL DE INFORMATII (1940-1945)

Introducere

Introducere

storia celui de-al doilea război mondial continuă să se scrie. Se estimează că anual se publică mii de cărţi şi zeci de mii de articole despre acest subiect de istorie universală. Desfăşurarea celei mai mari încleştări de forţe pe care a cunoscut-o omenirea a fost şi este încă analizată pe numeroase planuri de către istorici, oameni politici, diplomaţi, militari şi reprezentanţi ai serviciilor speciale ale statelor aflate în conflict.

Au fost formulate numeroase judecăţi în vederea explicării acestui fenomen complex, care a afectat, direct sau indirect, aproape întreaga lume. Dezbaterile pe care conflictul terminat în 1945 continuă să le producă sau să le anime explică nevoia oamenilor de cunoaştere în tot mai mare măsură a adevărului istoric în legătură cu unele dintre marile probleme ale războiului, despre care există convingerea că explicaţiile furnizate până în prezent au avut doar un caracter conjunctural, menit să escamoteze circumstanţele de fond care au facilitat declanşarea conflic­tului de către statele revizioniste sau desfăşurarea unor operaţiuni politico-militare în anii războiului.

Pe uriaşa agendă a cercetării istorice, studierea activităţii serviciilor speciale de informaţii ocupă un loc important, datorită contribuţiei adusă de acestea la desfăşurarea marilor momente ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Astăzi, putem afirma că multe dintre victoriile militare au fost posibile pe câmpurile de luptă numai după obţinerea unei victorii pe „frontul din umbră”.

Descrierea semnificaţiei şi rolului unora dintre acţiunile serviciilor speciale se dovedeşte a fi o întreprindere anevoioasă. Unele fapte vor rămâne, poate, în mod definitiv, necunoscute. Sunt evenimente care, prin trecerea timpului, nu vor mai putea fi prezentate. Altele, însă, ies la iveală şi conduc la reevaluări ale ipotezelor unanim acceptate până atunci.

Este sugestiv, în acest sens, episodul petrecut în 1967 la Arhivele Naţionale de la Washington. Istoricii militari americani au deschis un seif[1], în care au avut surpriza să descopere circa 17.000 de microfilme, însumând 18 milioane pagini de documente secrete ale Abwehr-ului. Brusc, operaţiuni secrete bine cunoscute până atunci, despre care se scriseseră nenumărate cărţi şi articole, apăreau acum într-o lumină nouă şi, nu de puţine ori, diferită.

Totuşi, în efortul de a elucida până la capăt adevărul istoric al perioadei aflată în discuţie, istoricii continuă să cerceteze arhivele şi să asculte martorii supravieţuitori ai evenimentelor. În ultimii ani, studiile cu privire la codurile şi cifrurile secrete arată că acestea au jucat un rol esenţial în desfăşurarea războiului, ajutând Naţiunile Unite să obţină victoria împotriva statelor din Axă, ale căror coduri erau decriptate de specialiştii britanici şi americani.

Aşadar, nu este deloc întâmplător faptul că numeroase fonduri de documente sunt în continuare inaccesibile cercetătorilor, iar altele au intrat numai parţial în circuitul ştiinţific. Astăzi, când în aprecierea consecinţelor bătăliilor desfăşurate luăm în considerare rolul jucat de maşinile de criptat „Enigma” şi de aceea de decriptat „Ultra”, multe ipoteze au trebuit reevaluate.

Este interesant, deoarece multe dintre deciziile luate de liderii politici ai marilor puteri la conferinţele inter­naţionale (Teheran, Ialta, Potsdam) au influenţat destinele a milioane de oameni, lumea occidentală creându-şi propriile instituţii politice care se vor opune comu­nismului, cristalizându-se astfel C.E.C.O., C.E.E. şi U.E.

Este surprinzător, deoarece legislaţia naţională a multor ţări participante la război prevede perioade de 40, 50 sau 60 de ani în care cercetătorii nu au avut acces la fondurile arhivistice. Astfel, în ultimii ani, datorită acce­sului la noi fonduri arhivistice, devenite accesibile cercetă­torilor, au apărut articole, studii şi lucrări care aduc o nouă lumină asupra unor evenimente din timpul războiului.

În vederea realizării obiectivului propus în cadrul acestui demers ştiinţific, şi anume realizarea unei cărți dedicate serviciilor de informații, a trebuit să realizez o temeinică documentare.

Având în vedere greutăţile întâmpinate în timpul acestei documentări, multe datorate caracterului special al documentelor serviciilor secrete, am considerat că este necesară realizarea şi publicarea prezentei lucrări, care să fie un instrument dedicat pasionaţilor istoriei serviciilor secrete. Aceasta pentru că numai profunda cunoaştere a trecutului ne poate ajuta să înţelegem prezentul şi, poate, să prevedem unele acţiuni viitoare.

Ca orice lucrare ştiinţifică, sunt convins că şi aceasta va fi completată, adăugită, îmbunătăţită. Această sarcină va reveni cercetătorilor istoriei serviciilor speciale care vor avea un acces mai larg la fondurile documentare ale serviciilor speciale româneşti din perioada celui de-al doilea război mondial.

Analiza activităţii serviciilor speciale de informaţii este una deosebit de complexă. Este cunoscut faptul că arhivele serviciilor speciale de informaţii au fost „vânate” de către inamicii politici ai celor aflaţi la guvernare în funcţii de conducere, ele constituind puternice „capete de acuzare” ale acestora.

Nu este mai puţin adevărat faptul că aceste arhive au fost „triate” în primul rând de către şefii respectivelor ser­vicii, pentru ca informaţii compromiţătoare să nu se „scur­gă” în exterior, dar şi de serviciile altor state, amice sau inamice, interesate de informaţiile din aceste documente.

Acesta este motivul pentru care cercetarea arhivelor serviciilor speciale este o activitate dificilă, de multe ori concluziile la care ajung cercetătorii fiind repuse în discuţie, nuanţate, reinterpretate, în lumina unor noi mărturii şi documente.

Până în 1989, istoria serviciilor de informaţii româneşti a fost prezentată trunchiat, nerespectând în totalitate adevărul istoric, deoarece ideologia oficială condamna ata­ca­rea URSS, de către România şi aliatele ei din Axă, în iunie 1941, în vederea recuperării Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a ţinutului Herţa ocupate de sovietici cu un an înainte.

Din 1990, România a renunţat la această poziţie, începând să apară lucrări generale conţinând capitole ce fac referire la acţiunile serviciilor de informaţii sau lucrări speciale, care analizează rolul jucat de acestea în desfăşurarea celui de-al doilea război mondial.

Documentarea acestei lucrări s-a bazat în mare măsură pe studierea, analizarea şi interpretarea surselor arhivistice existente în România, precum şi pe unele fonduri documentare de la Arhivele Departamentale Ille-et-Villaine din Rennes, Franţa. Astfel, la Arhivele Diplomatice ale Minis­terului Afacerilor Externe am studiat fondul 71/Rom

ânia 1920-1944, urmărind relaţiile ţării noastre cu alia­tele sale, implicate în război, dar şi cu statele neutre, iar din 1943, chiar cu statele inamice, în vederea ieşirii din război.

La Arhivele Naţionale ale României au prezentat interes fondurile Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Cabinetul Militar Ion Antonescu, din care au fost studiate documentele referitoare la cele mai importante decizii militare, Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Serviciul Special de Informaţii, unde au fost văzute rapoartele informative înaintate conducerii statului şi Casei Regale, fiind analizate decretele regale.

La Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii am studiat fondul Documentar, unde numeroase documente ale S.S.I. fac referire la relaţiile României cu statele neutre. Arhivele Departamentale Ille-et-Villaine din Rennes deţin numeroase documente despre acţiunea de eliberare a Franţei de către armatele britanică şi americană, precum şi despre acţiunea de coordonare a acţiunilor militare, diplomatice şi politice ale Franţei cu aliaţii din Naţiunile Unite.

Remarcabile pentru demararea unui proiect de cercetare pe această temă sunt culegerile de documente, dintre care cele mai importante sunt: „Maniu Iuliu-Antonescu Ion, Opinii şi confruntări politice 1940-1944”, „Istoria politică a României între anii 1940-1947, crestomaţia tranziţiei dintre două dictaturi”, „Documente privind Istoria României între anii 1918-1940”, „Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri. Guvernarea Ion Antonescu”.

Studii bine documentate, bazate pe un bogat material arhivistic edit, dar şi inedit, din arhivele româneşti şi străine, au fost realizate de către istoricii Gheorghe Buzatu „Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial”, 2 vol., „Românii în arhivele Kremlinului” şi Ion Calafeteanu „Români la Hitler”, care au analizat relaţiile internaţionale existente între România şi marile puteri în ajunul şi pe parcursul celui de-al doilea război mondial.

Lucrări interesante despre serviciile de informaţii ro­mâ­neşti au publicat Horia Brestoiu – „România şi marile bătălii ale frontului secret” şi Haralamb Zincă – „Spion” prin arhive secrete, dezvăluind unele din acţiunile acestor servicii.

S-au remarcat ca specialişti în istoria serviciilor secrete româneşti cercetătorii Cristian Troncotă, autorul lucrărilor „Eugen Cristescu. Asul serviciilor secrete româneşti. Memorii 1916-1944”, „Omul de taină al Mareşalului”, „România şi frontul secret” şi Florin Pintilie care a scris „Serviciul Special de Informaţii din România (1939-1947)”, 2 vol.

Tinerii istorici Cezar Mâţă („Serviciile secrete ale României în războiul mondial 1939-1945”) şi Pavel Moraru („Serviciile secrete şi Basarabia 1918-1991”) au publicat şi ei lucrări bine documentate, care arată rolul important jucat de aceste organism pe parcursul desfăşurării războiului.

Am ţinut cont şi de unele contribuţii personale, preluând unele concluzii din articolele publicate pe această temă („Poziţia Serviciului Special de Informaţii faţă de operaţiunea Autonomous” , „Organizarea şi statutul Serviciului Special de Informaţii”, „Analiza situaţiei internaţionale în notele Serviciului Special de Informaţii”).

Problematica serviciilor secrete de informaţii a fost tratată şi de istorici străini. Remarcabilă este lucrarea coordonată de Claude Quetel, „Larousse de la Seconde Guerre Mondiale”, care face o trecere în revistă a tuturor serviciilor de informaţii ale statelor combatante în război. Lucrări de o valoare perenă au publicat şi B.H. Lidell Hart – „Istoria celui de-al doilea război mondial”, 2 vol., Philippe Mason – „La seconde guerre mondiale – Strategies, moyens, controverses” şi David Owen – „Espions – Les grandes affaires et les methodes de profeS.S.I.onnels”.

Unele dintre operaţiunile secrete ale serviciilor de informaţii a fost prezentate de către Jacques de Launay în lucrările sale „Mari decizii ale celui de-al doilea război mondial”, 2 vol., şi „Ultimele zile ale fascismului în Europa”, în vreme ce William Stevenson, în lucrarea „I se spunea Temerarul”, analizează colaborarea serviciilor secrete britanice şi americane. Memoriile lui Ivor Porter, publicate sub titlul „Operaţiunea Autonomous” sunt şi ele interesante, autorul fiind unul dintre participanţii la operaţiunile secrete britanice desfăşurate în România.

Utile în realizarea documentării s-au dovedit a fi şi periodicele studiate, numeroase articole inedite publicate în revistele „Arhivele totalitarismului”, „Historia” şi „Magazin istoric”, aducând percepţii noi în istoriografia temei.

Având în vedere rolul important jucat de informaţiile primite de la S.S.I. în perioada guvernării Antonescu, în primul capitol al lucrării, intitulat „România şi al doilea război mondial (1939-1941)” se face referire la poziţia României în perioada cuprinsă între momentul declanşării celei de-a doua conflagraţii mondiale şi momentul intrării ţării noastre în război. Sunt prezentate eforturile depuse de diplomaţia românească în vederea evitării izolării, pentru limitarea pierderilor teritoriale suferite în anul 1940, precum şi pentru „adaptarea la realităţi”, intrând în alianţă cu statele din Axă.

Capitolul al II-lea, numit „Serviciul Special de Informaţii din România – statut şi organizare (1940-1945)”, analizează felul în care era constituit şi funcţiona principalul serviciu de informaţii al statului român, dar şi reorganizările sale succesive, determinate de faptul că, din 22 iunie 1941, situaţia politică, diplomatică şi militară se schimbaseră radical prin intrarea ţării noastre în război.

Nevoia de informaţii externe, resimţită de generalul Antonescu la începutul războiului, a condus la întocmirea unor rapoarte informative de către analiştii S.S.I. referitoare atât la statele vecine (iugoslav, grec), cât şi la zonele aflate în adâncimea teatrului de operaţii de pe frontul de est, unde acţiona armata română. De asemenea, trebuia realizată moni­torizarea strictă a serviciilor de informaţii aliate, dar şi a celor inamice. Toate aceste aspecte sunt analizate în capitolul al III-lea „Începutul războiului – Rapoarte informative (1941-1944)”.

Pe măsură ce operaţiunile militare se opriseră la Cotul Donului şi în Stepa Kalmucă, armata română fiind înfrântă şi având pierderi mari în personal şi tehnică de luptă, iar sincopele apărute în colaborarea cu germanii erau tot mai dese şi mai grave, Antonescu trebuia să monitorizeze şi „frontul intern”, pe care acţionau atât partidele politice democratice, cât şi cele extremiste. Acest rol a revenit S.S.I. condus de Eugen Cristescu şi este analizat în cadrul capitolului al IV-lea, numit „Situaţia militară şi politică (1941-1944)”.

Reorientarea politică şi militară a ţării după 23 august 1944 a avut urmări pentru întreaga societate românească, deci şi pentru serviciul de informaţii român. Aceste urmări, unele dramatice pentru personalul serviciului, sunt prezentate în capitolul final al lucrării, „Schimbarea fronturilor de luptă (1944-1945)”, unde sunt prezentate şi cele mai importante acţiuni informative desfăşurate pe frontul de vest, precum şi aspecte legate de noul rol al serviciului de informaţii al statului român.

Lucrarea îşi propune să studieze, să analizeze şi să interpreteze modul în care politica externă a statului român din timpul celui de-al doilea război mondial a fost influenţată de informaţiile primite din partea S.S.I.

Din cele observate până în acest moment, tema a fost puţin abordată în literatura de specialitate, documentele inedite descoperite în arhivele cercetate de mine stând mărturie în acest sens

. Având în vedere aceste aspecte, sper ca lucrarea să lămurească unele chestiuni controversate legate de activitatea Serviciului Special de Informaţii, serviciu public de informare a şefului statului, aducându-şi astfel contribuţia la mai buna cunoaştere a activităţilor instituţiilor statului, ştiut fiind faptul că cine nu cunoaşte istoria, va repeta greşelile trecutului.

[1] Vladimir Alexe, Abwehr contra F.B.I., Editura Românul, Bucureşti, 1992, pag. 10-11.