Descriere
În cei aproape 60 de ani de existență, Școlile de Vară ale SȘIR nu au încetat să evolueze. În lungii ani ai comunismului, în cursul cărora gândirea liberă a fost îngenuncheată, s-a întâmplat însă ceva paradoxal, atât sub aspectul conținutului acestor cursuri, cât și în ce privește organizarea lor.
După 1990, Școlile de Vară au câștigat treptat o altă înfățișare. A contat, în primul rând, viziunea președinților aleși ai SȘIR, dar nu în ultimul, libertatea de exprimare odată câștigată, care a făcut să cadă toate opreliștile care obstaculau adevărul și, chiar dacă sechelele trecutului nu au dispărut într-o clipă, accentuarea caracterului de dezbatere a redat prestigiul școlii, pierdut, din păcate, în ultimii ani ai comunismului.
Fără a fi o regulă, în mai multe situații, unele Școli de Vară și-au prelungit existența, oferind și celor ce n-au participat suplimente ale revistei Studii și articole de istorie care reluau conferințele publice ale unei ediții precum și alte comunicări relevante. Deja realizate la Constanța (2009) și Călărași (2010), a funcționat și la Buzău (2022), cu un număr special al revistei filialei locale Tezaur, dar și la Brăila (2023), unde o sumă de expuneri au fost reunite într-o publicație a centrului de excelență județean.
Au dorit-o și-au spus-o de la început și membrii filialei Dâmbovița și acum, la aproape un an de la aceste declarații, revista este aproape gata și recent am văzut și sumarul. Au atras astfel atenția două aspecte pe care le consider îmbucurătoare. În primul rând, redacția a încurajat participarea unui număr important de autori, în cea mai mare parte, membrii ai SȘIR, și astfel s-a ajuns la situația că în cuprinsul publicației să găsim colaboratori de toate vârstele și materiale de cele mai varii proporții, de la articole de câteva pagini, la studii doctorale sau la cercetări interesante, care văd acum, pentru prima oară, lumina tiparului. Altfel, regăsim aici, în secvențe esențiale, sau în studii de caz inspirate întreaga noastră istorie din timpurile cele mai îndepărtate în Evul Mediu și din epoca de tranziție spre modernitate în secolele al XIX-lea – al XX-lea (cu specială predilecție pentru Marele Război din 1914-1918, cu zece comunicări). Teoria istoriei și didactica își au și ele locul, deși prezența celei de-a doua putea fi mai pregnantă.
Prof. dr. Bogdan Teodorescu
Secretar General al Societății de Științe Istorice din România
INTRODUCERE
Din 1968 și până în prezent Societatea de Științe Istorice a organizat nu mai puțin de 63 de ediții ale Școlii sale de Vară, o instituție de perfecționare pentru profesori și de consolidare a culturii generale istorice pentru toți cei interesați. Inspirate de reuniunile didactice estivale ale lui Spiru Haret și de Școala de Vară de la Vălenii de Munte a lui Nicolae Iorga, aceste cursuri au primit de-a lungul vremii mii de cursanți care au învățat astfel mai multă istorie de la conferențiari eminenți, au descoperit monumente care ne probează identitatea și continuitatea și au socializat, alăturându-se astfel cu alții asemenea lor, călăuziți de aceleași valori, în căutarea adevărului.
În cei aproape 60 de ani de existență, Școlile de Vară ale SȘIR nu au încetat să evolueze. În lungii ani ai comunismului, în cursul cărora gândirea liberă a fost îngenuncheată, s-a întâmplat însă ceva paradoxal, atât sub aspectul conținutului acestor cursuri, cât și în ce privește organizarea lor.
La catedra Școlilor de Vară din acele vremuri, istorici remarcabili, care dincolo de inevitabilele compromisuri cu un regim totalitar, n-au ezitat să înfățișeze o altă realitate istorică decât cea din manuale și din scrierile oficiale. Să adăugăm și că, până în 1989, aceste activități erau subvenționate mai întâi de Ministerul Învățământului, și, mai apoi, de sindicatele pentru acest profil, și se desfășurau în școli și universități și își adunau cursanții nu doar în săli de clasă sau în aule, ci și în cămine și cantine școlare.
Precaritatea dormitoarelor cu zece paturi și meniurilor cu sosuri lungi nu împiedicau însă pe nimeni să revină de mai multe ori, ceea ce proba, mai întâi, valoarea școlii. Dar prezența repetată a acelorași persoane trebuie interpretată ca expresie a bucuriei de a te reîntâlni cu oameni lângă care te simțeai bine și care îți dădeau puterea să speri într-o schimbare atât de așteptată.
După 1990, Școlile de Vară au câștigat treptat o altă înfățișare. A contat, în primul rând, viziunea președinților aleși ai SȘIR, dar nu în ultimul, libertatea de exprimare odată câștigată, care a făcut să cadă toate opreliștile care obstaculau adevărul și, chiar dacă sechelele trecutului nu au dispărut într-o clipă, accentuarea caracterului de dezbatere a redat prestigiul școlii, pierdut, din păcate, în ultimii ani ai comunismului.
S-a îmbunătățit și cadrul general, suportul lor material fiind alimentat atât de taxele de participare, cât și de subvențiile alocate de administrațiile locale. Aș adăuga și ceea ce se spune mai rar, că în anii din urmă, organizarea Școlii de Vară a SȘIR a fost un examen de maturitate civică și profesională, pe care l-au trecut cu brio numeroși colegi, mai cu seamă din generația de mijloc, lideri incontestabili azi ai Societății de Științe Istorice.
Fără a fi o regulă, în mai multe situații, unele Școli de Vară și-au prelungit existența, oferind și celor ce n-au participat suplimente ale revistei Studii și articole de istorie care reluau conferințele publice ale unei ediții precum și alte comunicări relevante. Deja realizate la Constanța (2009) și Călărași (2010), a funcționat și la Buzău (2022), cu un număr special al revistei filialei locale Tezaur, dar și la Brăila (2023), unde o sumă de expuneri au fost reunite într-o publicație a centrului de excelență județean.
Au dorit-o și-au spus-o de la început și membrii filialei Dâmbovița și acum, la aproape un an de la aceste declarații, revista este aproape gata și recent am văzut și sumarul. Au atras astfel atenția două aspecte pe care le consider îmbucurătoare. În primul rând, redacția a încurajat participarea unui număr important de autori, în cea mai mare parte, membrii ai SȘIR, și astfel s-a ajuns la situația că în cuprinsul publicației să găsim colaboratori de toate vârstele și materiale de cele mai varii proporții, de la articole de câteva pagini, la studii doctorale sau la cercetări interesante, care văd acum, pentru prima oară, lumina tiparului. Altfel, regăsim aici, în secvențe esențiale, sau în studii de caz inspirate întreaga noastră istorie din timpurile cele mai îndepărtate în Evul Mediu și din epoca de tranziție spre modernitate în secolele al XIX-lea – al XX-lea (cu specială predilecție pentru Marele Război din 1914-1918, cu zece comunicări). Teoria istoriei și didactica își au și ele locul, deși prezența celei de-a doua putea fi mai pregnantă.
În vremuri atât de complicate, în care istoria oferă, nu de puține ori, prilej pentru tot felul de exagerări, minimalizări sau falsuri, promovarea adevărului este nu doar un drept, ci și o datorie căreia colegii dâmbovițeni i-au răspuns cu mult devotament și competență.
În încheiere, recomand cu căldură lectura acestui volum, în care iubitorii istoriei vor găsi motive de a o cerceta mai îndeaproape, și îndemn pe cei care vor organiza mai departe asemenea manifestări să le urmeze exemplul.
Prof. dr. Bogdan Teodorescu
Secretar General al Societății de Științe Istorice din România
