CĂLĂUL COPIILOR POLONEZI. Povestea Eugeniei Pol

PREFAȚĂ

Din decembrie 1942 până în ianuarie 1945 a existat un lagăr german de izolare pentru copii – Polen-Jugendverwahrlager der Sicherheitspolizei in Litzmannstadt, Lagărul preventiv din Łódź al Serviciului de Securitate pentru Tinerii Polonezi, instituit după modelul lagărului de minori de la Moringen, Saxonia Inferioară.

Autorul proiectului este considerat Alvin Brockmann, șeful Oficiului Național pe Probleme de Tineret din Katowice. Punerea în aplicare a fost încredințată lui Oswald Pohl, obergruppenführer (general-locotenent) SS, responsabil de Biroul General Economic și Administrativ SS (el era, de asemenea, inspector-șef al lagărelor de concentrare germane). Ordinul de înființare a fost semnat de însuși Heinrich Himmler,  Reichsführer SS, comisar al Reichului pentru consolidarea germanismului.

De-a lungul străzilor Bracka, Emilia Plater și Górnicza din Lodz, nemții au decupat cinci hectare din ghetou, le-au înconjurat cu un gard de lemn, cu înălțimea de aproape trei metri, prevăzut la partea superioară cu spirale de sârmă ghimpată; scândură lângă scândură, fără spații libere, astfel încât ochiul uman să nu poată vedea iadul copiilor. Pe partea dinspre cimitirul evreiesc a fost ridicat un zid de cărămidă. Foișoarele de veghe erau dotate cu reflectoare puternice și erau deservite de seseiști cu mitraliere. Câini care lătrau. Ca să facă imposibilă orice evadare. Ca la Auschwitz. Un fel de Alcatraz al lui Hitler. „Pe trei laturi, lagărul era înconjurat de un gard înalt, compact, de lemn, cu sârmă ghimpată deasupra. La colțuri erau posturi de santinelă. Pe trei laturi, lagărul era învecinat cu ghetoul” – își amintește Maria Andryszczak (pe atunci Pawłowska), în vârstă de treisprezece ani în 1942[1].

Polen-Jugendverwahrlager (germ. Centrul de detenție pentru tineri polonezi) s-a deschis la 1 decembrie 1942, iar primul transport de prizonieri a sosit zece zile mai târziu. În lagăr, copiilor li s-au atribuit numere. Zdzisław Włoszczyński a primit numărul 1, Halina Szturma, în vârstă de paisprezece ani – 2, Mieczysław Wlazło – 3. Din acel moment, nu au mai avut nume și prenume, ci au devenit numere. Care nu le-au fost tatuate pe antebraț. Fiecare a fost fotografiat – din față și din profil – la fel ca în lagărele de concentrare și li s-au luat amprentele digitale. Au fost luați în evidență cu datele lor personale și o scurtă descriere.

Comandanții lagărului își aveau sediul pe strada Przemysłowa nr. 34.  Această funcție a fost deținută succesiv după cum urmează: de Hans Heinrich Fuge, Arno Wruck și Erlich Enders. Activitatea lor era supravegheată de Karl Ehrlich, șeful poliției judiciare germane din Łódź. Dintre slujbașii lagărului, s-au remarcat printr-o brutalitate ieșită din comun cei trei gardieni: Sydonia (de fapt Isolde) Bayer, Edward August și Eugenia Pol alias Genowefa Pohl, Medeea acestei povestiri. Potrivit fostului deținut Janusz Prusinowski, în lagăr, August, Bayer și Pol întreceau orice măsură prin sadismul lor.

În Polen-Jugendverwahrlager der Sicherheitspolizei in Litzmannstadt (numele german al orașului Łódź din Polonia), denumit în mod obișnuit lagărul de pe strada Przemysłowa, erau trimiși mai ales copii cu vârste cuprinse între opt și șaisprezece ani. Dar erau și copii mai mici, chiar și sugari. Din Silezia, Polonia Mare, Mazovia și din împrejurimile orașului Łódź. Din toată Polonia și chiar din străinătate.

Pentru ce erau închiși copiii polonezi într-un lagăr german? Despre originile acestui loc de detenție vorbesc documentele din arhivele orașului Katowice. Din acestea rezultă că, pentru germani, polonezii minori erau infractori. Dispoziția lui Heinrich Himmler din 10 iunie 1941 ordona explicit ca „delincvenții juvenili polonezi” să fie „plasați imediat în lagăre de concentrare”. Motivul? „Pericolele care pot apărea prin neglijarea minorilor polonezi și căderea lor în infracționalitate”. Acest pericol era cauzat, potrivit ocupanților, de cei doi ani de întrerupere a educației școlare și de predispoziții. De „caracterul polonezilor, înclinat spre infracționalitate” (sic!). În concepția poliției judiciare din Łódź, infracționalitatea minorilor polonezi începe „încă de la vârsta de șapte ani”.

Documentele enumeră păcatele specifice din cauza cărora germanii, descendenți ai lui Goethe și Schiller, aruncau în iad copiii polonezi. Care sunt acestea? „Părinții lor n-au vrut să semneze Volkslista[2]”, „tatăl la muncă în Reich, mama la Auschwitz”, „fiica unui profesor polonez”, „fiul unui ofițer polonez” sau „copil polonez neglijat”, „cerșește, e vagabond”, „cerșește, încercând să provoace compasiunea populației pentru că îi lipsesc o mână și un picior”, „părinții i-au murit, iar el aduce acasă lucruri căpătate prin cerșetorie”, „este orfan, vagabond, nu are mijloace de trai”. Și de exemplu: „Ca urmare a predispozițiilor sale sufletești și a faptului că este de etnie poloneză, nu este potrivit pentru educarea la domiciliu în cadrul asistenței sociale și ar trebui să fie trimis în lagărul pentru copii neglijați din Łódź, în conformitate cu ordinul ministrului de interne al Reichului”. Totul era o mascaradă. Minciuni ale ocupantului. Alte și alte pretexte dovedesc acest lucru: „avea chibrituri asupra sa”, „și-a procurat ilegal cartelă pentru alimente”, „fură împreună cu alți copii fructe din grădini, în special de la cetățeni germani, tatăl este mort”, „câștigă bani, cărând valize de la gara din Katowice”, „părinții îi cresc într-un spirit ostil statului” (despre copiii martorilor lui Iehova). Motivul real era doar unul singur, ca un laitmotiv suficient pentru toate celelalte: „copil polonez”.

Cum să-l lovești cât mai dureros pe inamicul de moarte, care pentru germani erau polonezii? Cel mai nimerit mod era să-l lovești în ce are el mai delicat, mai lipsit de apărare: în copii. Germanii îi smulgeau din familiile lor sau îi luau direct de pe stradă. Îi lipseau de libertate și de sentimentul de siguranță. Îi lipseau de demnitate și-i acuzau de crime pe care nu le săvârșiseră. Îi întemnițau pentru părinții lor, care au luptat în mișcarea de rezistență, în Armata Națională sau care au murit pe front ori au ajuns în lagăre de concentrare sau în oflag, lagărele pentru ofițeri. Îi întemnițau pentru că erau polonezi.

Lagărul era împărțit în două părți: secția pentru fete și secția pentru băieți. Capacitatea lui era de aproximativ o mie, o mie o sută de persoane. În ianuarie 1944, erau o mie optzeci și șase. Copiii dormeau în paturi suprapuse. Uneori câte doi. Aveau saltele de paie și câte o pătură. Fără cearșafuri. Erau bătuți în mod sistematic, adesea la apel, în fața colegilor lor care stăteau aliniați.

Polen-Jugendverwahrlager der Sicherheitspolizei in Litzmannstadt avea o filială în satul Dzierżązna, comuna Biała, lângă Zgierz, la cincisprezece kilometri de Łódź. A fost instituită în intervalul ianuarie-martie 1943 și se întindea pe cele o sută cincizeci de hectare comasate ale unor proprietăți poloneze. A fost numită fermă. Scopul acesteia era „de a furniza hrană pentru lagărul principal din Łódź și de a obișnui fetele cu munca în fermele bauerilor (agricultorilor) germani”[3]. Nu erau trimise acolo decât fete. Filiala era condusă de primul lagerführer (comandant) al lagărului din Łódź, secretarul poliției judiciare Hans Heinrich Fuge. Acesta locuia într-un conac care, înainte de război, aparținuse avocatului Adam Słomiński, care îl construise după planurile conacului din Sulejów în care locuise Józef Piłsudski.

Prin lagărul din Łódź au trecut între două și trei mii de copii prizonieri. Tatiana Kozłowicz, istoric, șefa Redacției în Limbi Străine din cadrul Institutului Polonez de Afaceri Internaționale, a comunicat că, între 1942 și 1945, prin lagăr au trecut aproximativ două mii de prizonieri, dintre care patru sute erau din Łódź. Autoarea comunicării științifice Karny obóz pracy dla młodzieży w Łodzi (Lagărul de reeducare prin muncă a tinerilor din Łódź) și-a extras informațiile din documente germane. Din depoziția lui Józef Borkowski rezultă însă că prin acest lagăr au trecut între trei și cinci mii de copii. O treime dintre ei au murit.

Potrivit doctorului Adam Sitarek de la Centrul Evreiesc de Cercetare al Universității din Łódź, o sută treizeci și șase de persoane au murit în lagăr sau la scurt timp după ce l-au părăsit. După calculele doctorului pediatru Leon Urbański, care a fost angajat în lagăr abia în vara anului 1943, unul sau doi copii mureau acolo în fiecare săptămână. Au fost păstrate șaptezeci și șase de certificate de deces. Cele mai multe dintre ele falsificate. Ca în cazul Urszulei Kaczmarek, în dreptul căreia a fost înscrisă drept cauză a decesului atacul de cord.

Dar au existat mai multe astfel de mistificări. Zofia Gabzdyl a depus mărturie că în notificarea decesului fratelui ei în vârstă de doisprezece ani, Jan Kubica, a fost trecută drept cauză a decesului tuberculoza. „Fratele meu n-a suferit niciodată de tuberculoză” – afirmă ea. Kazimierz Stefański susține, că doi dintre colegii săi au fost împușcați: Władysław Bombiński și Alojzy Magdans. Conform certificatelor de deces, primul a murit „de epuizare”, iar al doilea de tuberculoză pulmonară. „Nu-i adevărat”, nu este de acord Stefański.

„Raportul din octombrie 1943 menționează un singur deces, în timp ce din fișele care s-au păstrat rezultă că au murit două persoane. Nu s-a putut efectua o analiză mai aprofundată a acestei probleme, deoarece nu dispunem de toate fișele de deces și, în plus, nu există date care să certifice că toate decesele au fost înregistrate” – din materialele procuraturii în dosarul Eugeniei Pol alias Genowefa Pohl. Fostul deținut Jan Woszczyk apreciază că în lagăr, numai dintre fete, au murit în jur de o sută: „Știu acest lucru din observațiile mele. De patru ori am dus fetele moarte din lagăr la kirchol (cimitir). (…) Cadavrele fetelor erau duse la arestul întunecos, iar de acolo, pe hârtie, la cimitir”. Marea majoritate a documentelor lagărului au fost distruse. La arhiva din Katowice s-au păstrat doar cele referitoare la înființarea acestui lagăr. Prin urmare, este necesar să apelăm la amintirile oamenilor.

Măcelul nevinovaților a fost efectuat în Polen-Jugendverwahrlager der Sicherheitspolizei in Litzmannstadt prin teroare psihică și fizică, bătăi sistematice, înfometare și muncă forțată. Dar acest iad pentru copii nu poate fi evaluat doar prin numărul de victime. Este evident: când moare un copil, moare o întreagă lume.

Pe 18 ianuarie 1945, în Łódź, se auzeau tirurile de artilerie ale Armatei Roșii care se apropia. Atunci personalul german a plecat pentru totdeauna împreună cu polonezii de etnie germană (folksdojcze).

[1] Declarațiile foștilor prizonieri sunt preluate din dosarul de judecată al Eugeniei Pol alias Genowefa Pohl, colectate în arhivele din Łódź ale IPN (echivalentul polonez al CNSAS). În timpul procesului, experții au confirmat credibilitatea depoziţiilor martorilor.

[2] Volkslista (în text, cuvântul este ortografiat uneori folklista) – 1. Lista populaţiei, instituită de ocupantul german în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, specificând naţionalitatea fiecărei persoane. 2. Docu­mentul de identitate care atesta naţionalitatea germană. N.tr.

[3] Arhiva Comisiei Principale de Investigare a Crimelor Naziste în Polonia, cota 1057din/OŁ/43, pp. 1-2.