COSTIŞA O PERSPECTIVĂ INTERDISCIPLINARĂ

Introducere

          Dealul Cetățuia de la Costişa (jud. Neamț, la mijlocul distanței dintre oraşele Bacău şi Piatra Neamț), desprins din terasa stângă a Bistriței, este format din două subunități, notate cu siglele A (platoul ȋnalt) şi B (platoul mai scund sau terasa de legătură) (Fig. 1/1). Trei sondaje de informare asupra potențialului pe care îl putea oferi situl au fost făcute ȋn anul 1937 de Radu Vulpe. Însă primele săpături sistematice s-au desfăşurat după mai mult de douăzeci de ani, ȋn 1959-1960 şi 1962, sub conducerea lui Alexandru Vulpe şi Mihai Zamoşteanu (Fig. 1/2). Au fost cercetate jumătatea estică şi sectorul de nord-vest ale platoului înalt al Cetăţuii (zona A) şi au fost trasate două secţiuni în cruce pe platoul B. După o foarte lungă pauză, săpăturile sistematice au fost reluate ȋn anul 2001 şi au continuat, cu câteva întreruperi, până în 2013 (mai exact, s-a săpat ȋn anii 2001-2008, 2010, 2013). Au fost investigate sectoarele de nord şi sud ale platoului A şi zona centrală a platoului B (Fig. 1/2).

Pe platoul A, sub stratul vegetal, dar aproape nediferenţiat de acesta, se află un sol cenuşiu, granulos, cu grosime variabilă (cca 0,20-0,25 m). Acest strat conţine pietre de râu dispuse relativ compact, pe o grosime medie de cca 0,15 m; limita lui inferioară se află la cca 4-5 cm sub baza pietrelor. Stratul cenuşiu a fost observat în toate secţiunile cercetate şi conţine complexe arheologice din epoca bronzului. Sub această depunere se află un strat de culoare brună cu o grosime de 0,10-0,15 m, care conţine complexe arheologice din perioada eneolitică (Cucuteni A). Dedesubt se află o depunere de culoare cafeniu-gălbuie, groasă de cca 0,30 m, cu material eneolitic, aparţinând unei faze finale a culturii Precucuteni (Precucuteni III). Depunerile eneolitice se diferenţiază foarte greu între ele sub aspect cromatic. În timp ce stratul cu materiale Precucuteni III se întinde pe tot platoul, depunerea cucutenianǎ are aspect discontinuu, fiind surprinsă doar ȋn câteva zone ale platoului A. La baza depunerilor arheologice se află un sol galben, steril arheologic. Din cauza particularităților depunerilor arheologice şi a structurii solurilor, profilele stratigrafice sunt uneori neclare (Fig. 2/2). Cea mai vizibilă rămâne fâşia de pietre din interiorul stratului cenuşiu (Fig. 2).

Referitor la succesiunea amenajǎrilor din epoca bronzului, s-a constatat cǎ stratul de pietre este în asociere cu complexe cu ceramicǎ Monteoru (stilurile Ic2-Ic1) şi suprapune complexe cu ceramică de tip Costişa. O prezentare destul de amplă a aspectului acestor depuneri de pe platoul înalt al Cetățuii de la Costişa s-a făcut cu alt prilej. Reamintesc doar că printre pietrele din depunerea Monteoru, sau acoperite parțial de acestea, se aflau vetre in situ (peste 30 de vetre), bucăți de vetre ȋmprăştiate, bucăți de chirpici, vase ȋntregibile şi fragmente ceramice Monteoru (ȋn stil Ic2-Ic1), obiecte de metal, piatră, lut, oase de animale şi fragmente de oase umane, dintre care unele prelucrate (Fig. 3/1). Au fost găsite şi fragmente ceramice de tip Costişa, ȋntr-o cantitate mult mai mică comparativ cu cele Monteoru, dar şi vase ȋntregi Costişa, îndeosebi ceşti cu două torți, adesea aşezate cu gura ȋn jos între pietrele depunerii Monteoru. Este foarte probabil ca o bună parte dintre bucățile de vetre ȋmprăştiate şi chirpici, dintre obiectele prelucrate din diverse materiale să fi fost parte a complexelor Costişa, fiind ulterior dislocate, odată cu amenajarea structurii Monteoru şi incluse ȋn cea din urmă.