Introducere în istoria orașului
Depresiunea intracolinară în care a apărut și s-a dezvoltat orașul Târgoviște, străbătută de râurile Ialomița, Ilfov și Dâmbovița, a favorizat o locuire din timpurile cele mai îndepărtate.
În această zonă sunt cunoscute numeroase puncte în care se află vestigii arheologice din diferite perioade. S-au găsit urme de viețuire din epoca neolitică și așezări sau morminte din diferite perioade ale epocii bronzului, dintre descoperirile aparținând acestei epoci remarcându-se binecunoscutul tezaur de piese de aur de la Perșinari. Din prima epocă a fierului au fost descoperite urme datând din etapa târzie a acesteia. Mai multe așezări din zonă aparțin perioadei de maximă înflorire a civilizației geto-dacice, din secolele III î. Hr. – I d. Hr. Din secolele II-III sunt cunoscute materiale care continuă tradiția locală, precum și ceramică romană.
Ceramică eneolitică de la Geangoiești
Cercetări arheologice sau descoperiri întâmplătoare au scos la lumină urme care dovedesc existența unei locuiri, în anumite perioade, în diferite zone din aria care avea să fie acoperită de orașul Târgoviște: urmele unei așezări din secolele III-IV, ca și o serie de materiale care pot fi datate în secolele V-VII.
Tezaurul de la Perșinari
Tezaurul de la Căprioru sec. II î.e.n.
În partea de nord a Târgoviștei, în cartierul Suseni, investigațiile arheologice au dus la descoperirea urmelor unei așezări din secolele VIII-X, în care se practicau meșteșuguri tradiționale sătești. Două monede bizantine de bronz găsite cu mult timp în urmă, atribuite împăratului Ioan I Tzimiskes (969-976), pot fi expresia unei pătrunderi monetare, în momentul revenirii Imperiului la Dunăre.
Izvoarele nu furnizează informații precise privitoare la impactul ultimului val al migrațiilor. Diploma cavalerilor ioaniți din 1247 nu menționează aceste locuri, care este posibil să se fi aflat în sfera de influență a voievodatului lui Seneslau.
Ceramică de la Mogoșani sec III-IV e.n.
Descoperirile arheologice din partea de nord a Târgoviștei, din zona Suseni, precum și cele din puncte aflate în alte părți ale orașului, au dovedit existența unei așezări care, în condițiile prielnice de dezvoltare de la începutul veacului al XIV-lea, a cunoscut o extindere spre sud și a înglobat locuirea dezvoltată aici. În zona de contact între drumul ce urma valea Ialomiței și drumul Câmpulungului s-a înfiripat primul târg permanent, menționat mai târziu cu numele de Târgul de Sus sau Suseni.
Așezarea rurală, în condiții favorabile, s-a transformat în „târg de vale”, realitate reflectată de numele orașului. Beneficiind și de contribuția economică a coloniștilor sași stabiliți aici, așezarea a atins la mijlocul secolului al XIV-lea un stadiu incipient urban, cu o producție curentă și o piață permanentă la care participau numeroase sate de pe văile Ialomiței și Dâmboviței sau din apropiere, aflate într-un proces de creștere demografică. Stabilirea unei piețe de schimb și crearea unei producții meșteșugărești specializate pentru piață, dovedită prin existența unor ateliere de fierărie, cuptoare de olar și ateliere de prelucrare a cornului, se evidențiază în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.
Monede din tezaurul descoperit în zona de nord a orașului medieval (sec. XIV)
(prelucrare după Petru Virgil Diaconescu, Gh. Olteanu, Irina Cîrstina.
Catalogul expoziției „Contribuții arheologice la istoria orașului medieval Târgoviște”)
Creșterea rolului și importanței drumului comercial care lega centrul Europei de Dunărea de Jos, prin Sibiu și Brașov, a constituit o premisă de mare importanță pentru dezvoltarea economică a așezării de la Târgoviște. Privilegiul acordat, în 1368, de Vladislav I, întărea brașovenilor libertățile de negoț pe care le aveau din vechime pentru mărfurile transportate pe aici, stabilindu-se plata vămii numai o dată, la Câmpulung sau în apropiere. Sporirea importanței noii artere îl va fi determinat pe voievodul Vladislav I să inițieze lucrări de fortificare pe acest drum.
În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, caracterul urban al Târgoviștei se contura. O dovedesc urmele de locuințe descoperite, între care o casă spațioasă de lemn cu pivniță, cu o sobă de cahle decorată cu discuri ornamentale, distrusă de un incendiu pentru a cărui datare s-a ținut seama de patru ducați de argint emiși de Mircea cel Bătrân în prima parte a domniei, între 1386 și 1394, găsiți în interior. La sfârșitul secolului, așezarea atinsese stadiul vieții orășenești, aflându-se într-o continuă dezvoltare. Dovezi sunt densitatea locuirii, existența unor meșteșugari (fierari, olari), ce par a se fi grupat spre zonele exterioare ale localității, circulația monetară și calitatea locuințelor (case încăpătoare de lemn cu pivniță, încălzite cu sobe din cahle). Pe cuprinsul orașului au fost descoperite mai multe locuințe afectate de un incendiu, în care s-au aflat monede emise în Țara Românească de Mircea cel Bătrân (1386-1418), în Ungaria de Sigismund de Luxemburg (1387-1437) sau la Vidin de Sracimir (1371-1396).
Unelte, ceramică și arme din sec. XIV-XV descoperite la Târgoviște
(prelucrare după Petru Virgil Diaconescu, Gh. Olteanu, Irina Cîrstina.
Catalogul expoziției „Contribuții arheologice la istoria orașului medieval Târgoviște”)
Poziția favorabilă, în mijlocul Țării Românești, pe importanta cale comercială care lega Brașovul de Dunăre, calitățile strategice ale locului, precum și gradul de evoluție economică a așezării cu certe trăsături urbane au determinat alegerea Târgoviștei ca scaun domnesc în timpul lui Mircea cel Bătrân. Domnia acestuia a reprezentat o perioadă de deosebită dezvoltare a țării, a întinderii teritoriale și a puterii sale militare, într-un moment în care independența îi era amenințată de expansiunea otomană. Curtea de aici trebuia să reprezinte un punct fortificat menit să consolideze apărarea împotriva pericolului ce venea de la sud de Dunăre. Se consideră că aici a fost reședința fiului lui Mircea cel Bătrân, Mihail, asociat la domnie. Prima construcție a curții domnești, datând de la sfârșitul secolului al XIV-lea, a fost probabil precedată de o altă clădire, de lemn, de dimensiuni modeste. În aproprierea ei avea să fie ridicat o biserică.
Prezența reședinței domnești la Târgoviște a stimulat, evident, dezvoltarea economică a orașului. În acest sens, de mare importanță pentru începuturile orașului este primul privilegiu acordat de Mircea cel Bătrân negustorilor polonezi, probabil în 1403, consecință a tratatelor de alianță încheiate cu regele Poloniei la 10 decembrie 1389 și 6 iulie 1391, ce aveau să fie reînnoite în 1411. El prevedea ca negustorii lioveni veniți în țară să plătească vamă „numai într-un loc, unde le va fi dezlegarea mărfurilor, la Târgoviște, și apoi să-și cumpere ce-și vor pofti; iar din marfa lor domnia […] își va cumpăra ce-și va alege”. Un nou privilegiu, în limba latină, a fost dat la Argeș, în 1409.
Tezaurul lui Mircea cel Bătrân, descoperit la Târgoviște.
Cuprinde 6000 de piese
Prin alegerea Târgoviștei ca punct de vamă pentru negustorii din Polonia se acorda orașului o sursă de venituri, deschizându-i-se, astfel, noi posibilități de dezvoltare. De asemenea, în hrisovul prin care Mircea întărea negustorilor brașoveni, la 6 august 1413, privilegiile acordate de înaintașii săi, orașul era menționat și între punctele de vamă, aflate pe drumul Brăilei. Actul emis de Mihail ca asociat la domnie, în 1417-1418, și cel dat când domnea singur, la 22 iunie 1418, sunt primele documente interne păstrate care se referă explicit la „orașul domniei mele Târgoviște”. Creșterea importanței orașului se reflectă și în privilegiile acordate între 1424 și 1431 de Dan al II-lea, care, amintind situația din timpul vechilor domni, dădea orășenilor din Târgoviște dreptul „să umble și pe la Severin și prin toate târgurile și la Brăila și prin toată Țara domniei mele”, fiind scutiți „de tot, și de vamă […] să nu dea nimic, decât la Târgoviște”. Dezvoltarea economică a așezării, a comerțului intern și de tranzit, este dovedită și de descoperirile monetare din timpul lui Mircea cel Bătrân, între care se remarcă un mare tezaur monetar, compus din 6 284 piese de argint.
Ceramică din sec. XIV descoperită la Curtea domnească
(prelucrare după Petru Virgil Diaconescu, Gh. Olteanu, Irina Cristian, op.cit., Târgoviște, 2008)
Gradul de dezvoltare urbană a Târgoviștei, la sfârșitul secolului al XIV-lea și la începutul secolului al XV-lea, este dovedit de numeroase vestigii arheologice. Așezarea ocupa o suprafață destul de mare, întinzându-se pe mai mult de 1,5 km în lungul principalei căi de circulație, paralel cu cursul Ialomiței. Râul alimenta și Iazul Morilor, lucrare amplă realizată în apropierea curții domnești. Au fost descoperite urmele a peste 50 de locuințe de lemn cu pivniță, datând din ultimele decenii ale secolului al XIV-lea și prima parte a secolului al XV-lea, și au fost identificate șapte biserici de lemn sau de zid din aceeași vreme. Toate acestea sugerează o creștere a numărului locuitorilor orașului, fapt ce se reflectă și în caracterul parcelării din zona centrală, cu case situate lângă ulițe, cu anexe gospodărești și grădini în spate. Arterele principale erau Ulița Mare, Calea Domnească de mai târziu, care se continua spre nord cu drumul ce urma valea Ialomiței iar spre sud cu calea ce ducea spre Târgșor, Gherghița, Buzău și Brăila sau spre sudul țării, către București și Giurgiu. Din această cale se ramifica o alta, continuată de drumul care se îndrepta spre Câmpulung. Așezarea avea în această fază o structură liniară bipolară, cei doi poli corespunzând Târgului de Sus (Suseni) și Târgului de Jos. În Suseni se implantase o importantă comunitate de sași veniți din Transilvania. Aceștia au construit o biserică catolică, pe care documentele o menționează la începutul secolului al XV-lea, în 1417, fiind ridicată pe un loc unde s-au descoperit multe morminte anterioare, care înconjurau foarte probabil un edificiu de cult mai vechi.
După stabilirea la Târgoviște a Curții Domnești, orașul a devenit cel mai important centru economic, administrativ și militar al Țării Românești. Aici s-au stabilit cei mai însemnați dregători și a fost atras un mare număr de meșteșugari și negustori. După 1418, orașul avea să devină principala reședință a țării, ceea ce a determinat și transformări la Curtea Domnească. În locul vechii case domnești a fost ridicată alta, de proporții mult mai mari, înconjurată de un zid de piatră și apărată de un șanț de dimensiuni mari. Capacitatea defensivă a curții a fost apoi mărită prin ridicarea turnului ce avea să fie numit al „Chindiei”.
Ceramică ornamentală și cahle din sec. XIV-XV descoperite
la Curtea Domnească
Administrația orașului era condusă de un județ, ajutat de 12 pârgari, aleși în fiecare an. Pe lângă aceștia mai exista și un pârcălab, care reprezenta autoritatea domnească.
Din timpul domniei lui Vlad Țepeș, în 1459, datează prima mențiune a scaunului domnesc de la București, noua reședință fiind aleasă din motive militare, pentru supravegherea turcilor, aflați la Giurgiu, și economice, pe fondul orientării comerțului țării către sud și a creșterii importanței drumului spre vadul dunărean de la Giurgiu. Vlad Țepeș a continuat să folosească însă și curtea de la Târgoviște, la fel cum vor proceda și o parte dintre succesorii săi. Astfel, pentru încă mult timp, Târgoviștea avea să împartă cu Bucureștii calitatea de principal scaun domnesc, fiind preferată, datorită avantajelor sale strategice, de către domnii care s-au îndepărtat de la linia colaborării politice cu Înalta Poartă.
Ceramică descoperită la Mănăstirea Stelea
(prelucrare după Petru Virgil Diaconescu, Gh. Olteanu, Irina Cîrstina.
Catalogul expoziției „Contribuții arheologice la istoria orașului medieval Târgoviște”)
Radu cel Mare (1495-1508) a dat din nou întâietate reședinței domnești de la Târgoviște. Acesta a acordat atenție construcțiilor curții, fiind ctitorul primei biserici a Mitropoliei, și a ridicat în apropierea orașului, între 1499 și 1501, biserica mănăstirii Dealu, gropniță domnească, monument reprezentativ al vechii arhitecturi românești. Sub domnia sa, precum și apoi, în timpul lui Neagoe Basarab (1512-1521), Târgoviștea s-a aflat în plină înflorire edilitară și culturală. Au fost luate măsuri pentru organizarea vieții bisericești, un rol important revenind fostului patriarh ecumenic Nifon. Remarcabilă a fost activitatea ctitoricească a lui Neagoe Basarab, care a continuat și a desăvârșit lucrările la Mitropolie. În timpul lui s-a ridicat și biserica Sfântul Gheorghe. Din această vreme se cunoaște și cea mai veche pecete a orașului, având drept reprezentare imaginea Maicii Domnului cu Pruncul.
Dreipolkeri și Polgroși din tezaurul de sec. XV-XVI descoperit
la Curtea Domnească din Târgoviște
(prelucrare după Petru Virgil Diaconescu, Gh. Olteanu, Irina Cîrstina.
Catalogul expoziției „Contribuții arheologice la istoria orașului medieval Târgoviște”)
Vlad Țepeș
În timpul domnilor care au urmat lui Neagoe Basarab, Târgoviștea a rămas prima reședință a țării, de unde s-au emis cele mai multe acte domnești. în această vreme, unele biserici din oraș au fost ctitorite de boieri, Manea Perșanu mare vornic construind biserica Sfântul Nicolae-Andronești (1517), iar Coadă vornicul biserica Roșie (între 1542 și 1546).
Începând cu Mircea Ciobanul (1545-1552, 1553-1554, 1558-1559), tot mai mulți domni au preferat orașul București ca reședință, cu excepția voievozilor Radu Ilie (1552-1553), Pătrașcu cel Bun (1554-1557) și chiar Mihnea Turcitul (1577-1583, 1585-1591), care au rezidat și în Târgoviște. Cu toate acestea, în ultimul sfert de veac orașul Târgoviștea a cunoscut o perioadă de prosperitate, la zestrea sa edilitară adăugându-se mănăstirea lui Stelea spătarul, care era ridicată în 1582.
Tunul lui Petru Cercel
Petru Cercel (1583-1585), care cunoscuse lumea Renașterii italiene și franceze, a dispus mutarea reședinței domnești din nou la Târgoviște. În atenția domnului s-a aflat curtea domnească, unde s-a început construcția „unui palat frumos și măreț” și a unei noi biserici. În jurul Curții Domnești s-au amenajat grădini în stil italian și fântâni, alimentate cu apă din Dealurile Teișului prin conducte din lemn de brad. Tot unei inițiative domnești i s-au datorat și atelierul pentru turnarea tunurilor și ciutăria domnească. Urmând pilda conducătorului țării, marii dregători s-au stabilit aici; au venit de asemenea mulți meșteșugari și negustori, astfel încât, după cum mărturisea Franco Sivori, „s-a mărit mult orașul”, iar „locuințele de la Târgoviște” au devenit „mult mai bune și mai mândre decât la București”.
Casa lui Petru Cercel (1584)
Ceramică din sec. XVI descoperită la Curtea Domnească din Târgoviște
Un reper important în istoria Târgoviștei 1-a reprezentat domnia lui Mihai Viteazul (1593-1601). După victoria de la Călugăreni, din august 1595, și după retragerea domnului prin Târgoviște în fața numărului copleșitor al invadatorilor, orașul a fost ocupat de armata otomană, având de suferit. Turcii și-au concentrat eforturile spre întărirea fostei reședințe domnești, adăugând fortificațiilor acesteia o palancă, construită între 30 august și 15 octombrie. După înfrângerea turcilor la Târgoviște, în octombrie 1595, și alungarea lor peste Dunăre, Mihai Viteazul a condus țara din acest oraș, după cum dovedesc mai multe hrisoave domnești date de aici.
Mihai Viteazul
Avantajată de poziția geografică, Târgoviștea a rămas principala reședință domnească a Țării Românești până la 1626, cunoscând o perioadă de înflorire, marcată de eforturile pentru înlăturarea distrugerilor provocate de diferitele operațiuni militare și de ocupația lui Gabriel Báthory, de la începutul anului 1611. În anii următori, la Mitropolia din Târgoviște au fost prezenți cu diferite prilejuri, cum au fost în septembrie 1614 sau în martie 1616, mai mulți înalți ierarhi ai lumii ortodoxe.
Beciurile casei lui Petru Cercel. Intrare deschisă de Matei Basarab
În primul sfert al secolului al XVII-lea, o serie de toponime ne oferă informații noi despre împărțirea administrativă a orașului. Din 1616 aflăm știri despre cele două piețe: Bazarul de Sus, situat la nord de Curtea Domnească și numit sugestiv „Suseni”, și Bazarul de Jos. Pe măsură ce numărul documentelor a crescut, ni se dezvăluie informații despre mahalalele orașului, structurate în jurul bisericilor Stelea, Sfântul Ionică, Geartoglu, Sfinții Apostoli, Sfinții Voievozi, Stolnicul, Stelea Veche, Biserica Roșie etc. în izvoarele din a doua jumătate a secolului al XVII-lea și din cel următor apare și numele unor ulițe: Târgului, Bărăției, Câmpulungului, Vărnicerilor, Tabacilor și Măcelarilor.
Dezvoltarea orașului a stagnat după abandonarea temporară a reședinței domnești de la Târgoviște și mutarea acesteia la București, în 1625, în timpul domniei fiului nevârstnic al lui Radu Mihnea, Alexandru Coconul. Activitățile economice s-au diminuat, mulți locuitori cu ocupații și interese strâns legate de Curtea Domnească plecând la București, unde, în documente, le era precizată originea: „ot Târgoviște”.
După primii ani de domnie, Matei Basarab (1632-1654) a înțeles importanța pe care o prezenta pentru întărirea domniei revenirea în vechea reședință. Victorios în confruntarea cu Vasile Lupu, Matei Basarab s-a stabilit în 1639 la Târgoviște, a înnoit casele domnești, biserica mare, a construit un nou zid de incintă și o baie domnească. A inițiat ample lucrări la Mitropolie (1640), la biserica Sfântul Nicolae – Andronești (1653) și la biserica Sfinții împărați (1650). Ca semn al împăcării cu domnul Țării Românești, Vasile Lupu a ridicat în 1645 mănăstirea Stelea. În această vreme, s-a construit biserica Sfântul Dumitru (1639), ctitor fiind Buzinca, mare sluger, și biserica Sfântul Nicolae Simuleasa (1654), ctitorită de Mirco căpitan de sârbi. Întregul oraș a fost înconjurat de un val de pământ cu palisadă de lemn și șanț, întărit cu bastioane (1645-1646), păstrat în parte până azi. Din inițiativa domnului au fost refăcute conducta din tuburi ceramice care aproviziona cu apă curtea, baia domnească, podurile de peste Ialomița, mai multe troițe, ciutăria domnească și altele.
Matei Basarab
Tot în secolul al XVII-lea, la Târgoviște, prin strângerea mai multor oameni de cultură în jurul lui Udriște Năsturel, s-a creat un mediu cultural elevat, care a contribuit la dezvoltarea învățământului, a tipăriturilor, a arhitecturii și picturii. În tipografia adusă la mănăstirea Dealu a fost tipărită, în 1644, Evanghelia învățătoare, urmată de multe alte cărți, între care Răspuns împotriva catehismului calvinesc (1645), lucrare teologică originală, și Îndreptarea legii (1652), importantă operă juridică a vremii.
Cahle din secolul XVII
La acea vreme, Târgoviștea era, după relatările unor diplomați, misionari și călători străini, localitatea cea mai însemnată din Țara Românească, numărul caselor fiind apreciat, poate exagerat, la peste 4.000. În realitate, se estimează că populația orașului nu depășea, probabil, 10.000 de locuitori.
Fragmente din piatra funerară a lui Matei Basarab (1654)
descoperite la Biserica Mare Domnească din Târgoviște
(prelucrare după Petru Virgil Diaconescu, Gh. Olteanu, Irina Cîrstina.
Catalogul expoziției „Contribuții arheologice la istoria orașului medieval Târgoviște”)
Spre sfârșitul domniei lui Matei Basarab, Târgoviștea a fost afectată de revolta seimenilor, în aprilie 1654, în cursul tulburărilor, și-a găsit sfârșitul bătrânul voievod. Prezența în această vreme, la Târgoviște, a patriarhului Antiohiei, Macarie, ne ajută la cunoașterea evenimentelor, acestea fiind descrise amănunțit de secretarul său, Paul din Alep.
Cupe din secolul XVII descoperite la Mitropolia din Târgoviște
(după Petru Virgil Diaconescu, Gh. Olteanu, Irina Cîrstina.
Catalogul expoziției „Contribuții arheologice la istoria orașului medieval Târgoviște”)
După alegerea ca domn, Constantin Șerban (1654-1658) și-a stabilit reședința la București, dar marea răscoală a seimenilor, care a reizbucnit în 1655 cu o violență sporită, l-a determinat să se întoarcă la Târgoviște. Soția sa, doamna Bălașa, s-a ocupat de încheierea, în 1656, a lucrărilor la Bolnița de pe lângă vechea Biserică Sf. Vineri. Fiind mazilit, Constantin Șerban s-a pregătit să reziste la Târgoviște, dar oștenii săi s-au retras la apropierea tătarilor, care au prădat și incendiat orașul la sfârșitul lunii februarie 1658. Noul domn, Mihnea al III-lea (1658-1659), a intrat în Târgoviște cu ajutorul turcilor, care au incendiat și ei orașul. Ridicând steagul luptei antiotomane, Mihnea a căutat sprijinul târgoviștenilor și a concentrat întreaga forță militară în oraș. După înfrângerea acestei mișcări, armatele otomane au jefuit din nou orașul. Sub noul domn, Gheorghe Ghica (1659-1660), curtea de la Târgoviște a fost distrusă în urma poruncii turcilor, aceștia insistând pentru stabilirea reședinței domnești la București, mai aproape de Dunăre și mai ușor de supravegheat. După moartea mitropolitului Ștefan (1668), scaunul mitropolitan a fost și el mutat la București. Până la domnia lui Constantin Brâncoveanu, importanța orașului a scăzut.
Frescă brâncovenească la biserica lui Petru Cercel
Constantin Brâncoveanu (1688-1714) este ultimul domn care a acordat o atenție specială orașului, implicit Curții Domnești. La 15 august 1696, au fost terminate reparațiile la casele domnești. Lucrările s-au extins la Biserica Domnească Mare, pictată în 1697-1698, apoi la zidurile de incintă, baia curții, clopotnița, foișorul și Biserica de Sus (1702). S-au adăugat acum casa iazagiului, casa surlarilor, casa coconilor etc. Domnia s-a preocupat de înfrumusețarea Mitropoliei (1707-1709), de bisericile Sfântul Dumitru (1697-1698), Stelea, Sfânțul Ionică și Târgului. în această vreme au fost ridicate și alte lăcașuri: Biserica Stolnicului, ctitorită de stolnicul Constantin Cantacuzino, în 1705, și prima Biserică Sfinții Athanasie și Chirii, ridicată de mitropolitul Theodosie. Noua perioadă de efervescență edilitară și culturală a Târgoviștei a fost întreruptă însă de focul care a cuprins orașul în a doua jumătate a lunii august 1712, când au ars „multe case și prăvălii”. Măsurile de refacere dorite de voievod n-au putut fi toate realizate datorită morții sale tragice. Acuzațiile aduse de Înalta Poartă lui Constantin Brâncoveanu, potrivit cărora ar fi folosit curtea domnească de pe malul Ialomiței în scopuri antiotomane, au fost urmate de stabilirea definitivă a reședinței țării la București.
Cu ocazia războaielor dintre austrieci și turci din anii 1716-1718 și 1735-1739, Târgoviștea a avut de suferit mari distrugeri care au provocat dezorganizarea vieții economice. La 12 septembrie 1737, trupele otomane au pătruns în oraș, au omorât mulți locuitori și au incendiat ceea ce mai rămăsese din curte, Mitropolia, bisericile și numeroase case. încercările unor domni ca Grigore al II-lea Ghica (1733-1735, 1748-1752) și, mai târziu, Mihai Suțu (1783-1786, 1791-1793, 1801-1802), de a efectua lucrări la vechea reședință domnească, au rămas fără urmări notabile.
Cu toate că nu mai era capitala țării, Târgoviștea a rămas în atenția unor istorici ca Blassius Kleiner (1761), Mihai Cantacuzino (1774), Bawer (1778), Fr. J. Sulzer (1781) sau Dionisie Fotino (1818), care s-au străduit să descifreze istoria orașului, să descrie monumentele și să întocmească primele planuri (1790). În timp ce domnia renunța la vechile stăpâniri pe care le deținea la Târgoviște, dezinteres culminând cu încuviințarea dată de Ioan Caragea (septembrie 1813) de a se dărâma zidurile vechii curți domnești. Orășenii au inițiat repararea și păstrarea pentru urmași a vechilor monumente, în special a bisericilor.
Încercând să încalce vechile drepturi ale orășenilor, ultimul domn fanariot, Alexandru Suțu (1818-1821), a încercat să dăruiască unui mare boier moșia orașului, provocând puternice frământări în rândul târgoviștenilor (septembrie 1820), care s-au împotrivit răpirii vechii lor stăpâniri. în anul următor, orașul a fost afectat de dezordinile și jafurile provocate de eteriști și, apoi, de trupele otomane. Noul domn, pământean, Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828), a dispus să fie redată moșia orășenilor și a încurajat refacerea și extinderea aprovizionării cu apă a orașului, cunoscută sub numele de „Drumul Izvoarelor” (1825).
Constantin Brâncoveanu
Curtea Domnească de la Târgoviște
Izbucnirea războiului ruso-turc din 1828-1829 a provocat noi greutăți orășenilor. Măsurile impuse de dregătorii ruși pentru aprovizionarea și încartiruirea armatei au fost agravate de izbucnirea ciumei (1829) și apoi a holerei (1831). La 6 octombrie 1829, un incendiu devastator, care a cuprins Târgul din Afară, a mistuit 44 de prăvălii și case. În luna următoare orașul a fost afectat și de un cutremur.
Aplicarea Regulamentului Organic, de la 1 iulie 1831, a impus lucrări importante de modernizare. Sfatul orășenesc s-a preocupat mai mult de sistematizarea orașului, de pietruirea și lărgirea ulițelor, de stingerea incendiilor și a impus acoperirea caselor numai cu șindrilă și olane. S-a inițiat construirea „Podului cel Mare” peste râul Ialomița (1838-1840), s-au înființat noi cișmele și a început amenajarea grădinii publice de la capătul podului Mihai Bravul, precum și construcția închisorii (1846). Târgul din Afară a fost mutat în interiorul orașului, pe terenul Târgului din Lăuntru, fiind numit în epocă „piața nouă” (1846).
Târgul Moșilor din Târgoviște la 1908
După retragerea trupelor ruse, staționate în oraș din 1848 până în 1851, principele Barbu Știrbei (1849-1853, 1854-1856), cu prilejul vizitei din 23 iulie 1851, s-a străduit să găsească soluții pentru dinamizarea vieții economice: a înființat trei bâlciuri noi, a făcut demersuri pentru deschiderea unui nou drum spre Brașov și a dispus întocmirea unei noi hotărnicii a moșiei orașului. De asemenea, în timpul domniei lui au continuat reparațiile la turnul Chindiei și au început lucrările de la biserica Sfânta Vineri din incinta curții domnești (1850-1852). Comunitatea bulgară din zona de sud-est a orașului (mahalaua Sârbi), a construit o nouă biserică (1854). S-au făcut eforturi pentru delimitarea străzilor, care erau în cea mai mare parte nepavate și insalubre, și pentru numerotarea caselor.
În 1860, a fost înființat un externat de fete susținut de Așezămintele Brâncovenești. În aceeași vreme, spitalul începea să funcționeze în casele donate de Nicolae Băleanu. La 2 august 1865, s-a pus piatra de temelie la Arsenalul Armatei, unitate reprezentativă pentru Târgoviște.
Cu toate momentele de tensiune politică legate de abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza (februarie 1866), la Târgoviște s-au conturat inițiative importante, impulsionate și de vizitele repetate ale principelui Carol. Înființarea unei tipografii de către Theodor Mihăescu (1876) a permis apariția primelor ziare („Vocea Dâmboviței” și „Cetatea”, în 1878). Repararea bisericii Albe (1871), înființarea Școlii de băieți nr. 2 (1872), comemorarea morții lui Ion Heliade Rădulescu, personalitate marcantă a orașului (1872), sau procesul inițiatorilor mișcării republicane din Ploiești (l870) au avut rezonanță în epocă.
La reizbucnirea „Crizei orientale” (1875) orientarea spre o acțiune hotărâtă împotriva Imperiului Otoman a fost primită cu entuziasm. În Târgoviște, s-au lansat liste de subscripție, s-au adunat furaje, cereale, alimente, îmbrăcăminte și s-a sprijinit înființarea unui spital militar, la Fonderie. Încadrați în Regimentul 7 Dorobanți și Regimentul 3 Linie, numeroși târgovișteni și-au pierdut viața în Războiul de Independență, pe câmpurile de luptă din Bulgaria. La 8 decembrie 1878, drapelele celor două regimente erau decorate cu „Crucea trecerii Dunării”. În țară, s-au efectuat lucrări pentru repararea drumurilor, ca și a podurilor de la Lucieni și Gemenea. La mănăstirea Dealu a fost organizat lagărul prizonierilor de război.
Dobândirea independenței a favorizat dezvoltarea și modernizarea orașului. Au fost înființate Camera de Comerț Târgoviște (1880), Serviciul Tehnic, Banca de Credit Agricol, ca și distileriile de spirt (Vlădescu, Ștefanescu, Samuel Iosif), moara Kulle, rafinăriile Luculescu, Ioan Tomescu, lancu Grigorescu, Ghiță Gavrilescu, Câmpeanu etc., toate beneficiind de legile de încurajare a industriei.
Activitatea Primăriei a început să se conducă după regulamente bine întocmite, precum erau cele pentru funcționarea piețelor și târgurilor, cu privire la fabricarea și vânzarea unor produse, pentru buna organizare a serviciului administrativ și a poliției, pentru asigurarea igienei și salubrității publice (1885) etc.
În aceeași perioadă s-a conturat o nouă concepție urbanistică. Încă din 1885, s-au făcut propuneri pentru construcția unui bulevard, care să facă legătura dintre gară și centru. Noua arteră, dreaptă, cu trotuare largi, mărginită de castani, a solicitat un mare efort financiar din partea orașului. Construcția bulevardului a început în 1896 și s-a terminat în 1897, când s-au instalat 60 de felinare și 25 de bănci. În același an, 1896, au început și lucrările la noul local al Primăriei, clădirea răspunzând cerințelor administrative ale unui oraș modern.
Pentru aprovizionarea cu apă a orașului s-a adus apă de munte din izvoarele Rătei și Vâlna, lucrările de captare fiind conduse de inginerul Athanasie Ionescu și de G. Cair, după planurile inginerului B. Giulin, lucrare încheiată în 1910.
În oraș au funcționat mai multe societăți culturale: „Progresul” (1876), „Liga pentru unitatea culturală a românilor” (1891), „Armonia”, „Cercul didactic al institutorilor” (1901), „Societatea pentru protecționarea omului” (1906), „Târgoviștea” (1910), „Păstrarea și propășirea datinilor strămoșești” (1913). Cu prilejul sărbătoririi zilei de 10 mai 1898 s-a dezvelit bustul poetului Grigore Alexandrescu.
În preajma Primului Război Mondial, orașul avea o populație de 13.292 de locuitori, o suprafață de 900 de ha, 69 de străzi, bulevarde și fundături, cu lungimi între 4720 m (Calea Domnească) și 56 m (Strada Piscului). Lungimea totală a străzilor era de 38 de km.
Gara Târgoviște la 1884
În timpul Primului Război Mondial, răstimpul în care orașul a fost ocupat de către armatele germană și austro-ungară (20 noiembrie 1916-29 noiembrie 1918) a reprezentat o perioadă grea, caracterizată printr-o intensă exploatare a bogățiilor solului și subsolului, rechiziții și măsuri severe împotriva populației civile, care și-a manifestat rezistența.
În primii ani după 1918 activitatea Primăriei s-a orientat spre repararea edificiilor publice care suferiseră distrugeri în timpul Primului Război Mondial. În anul 1925 s-a inaugurat cu mult fast Palatul Justiției, restaurat, și s-au edificat noi localuri pentru Școala Normală, Spitalul Județean și internatul Liceului Ienăchiță Văcărescu. Ulterior, activitatea tuturor primarilor orașului a urmărit punerea în aplicare a noii concepții urbanistice inițiată în 1912. Astfel, s-au făcut noi studii pentru construirea unei hale în zona centrală, pentru amenajarea pieței, a unei băi publice, pentru pavarea cu piatră cubică a străzilor principale etc. Au fost reparate o serie de monumente istorice, au fost dezvelite noi monumente de for public și a fost inițiată construirea unor noi fabrici. În perioada 1942-1944, s-au făcut pași importanți în terminarea amenajării halei, a stadionului, a băncii populare, a barajului de pe Ialomița și a abatorului. La 30 ianuarie 1944, s-au inaugurat Muzeul și Biblioteca orașului.
Gara Târgoviște la 1910
Din 6 septembrie 1950, Târgoviștea a devenit oraș de subordonare regională, realizându-se studii de reorganizare și extindere în 1952 și 1957. Noile planuri propuneau ca în perioada 1956-1970 orașul să ajungă la o populație de 60 000 de locuitori, urbanizarea având un caracter oarecum forțat, căci în 1950 nu avea decât 19 533 de locuitori. Se preconiza completarea spațiilor libere cu noi locuințe, fără intervenții care să afecteze aspectul centrului istoric al orașului. Erau, de asemenea, prevăzute amenajarea intrărilor în localitate, a unui teatru, a unui spital, a unei noi piețe agro-alimentare, precum și a unor cluburi muncitorești. Se preconiza ca din cele 600 ha cât cuprindea orașul, 360 ha sa fie destinate locuințelor, 60 ha pentru parcuri și spații verzi, 60 ha pentru dotări social-culturale, iar 120 ha pentru piețe și străzi. Realitatea nu a corespuns însă cu planurile propuse, multe proiecte nefiind începute sau duse până la capăt. Din 43 de străzi, câte erau în evidența Primăriei, numai 33 aveau rețea de conducte cu apă potabilă, iar canalizarea se întindea doar pe 4,8 km.
După înființarea județului Dâmbovița, cu reședința în municipiul Târgoviște, la 16 februarie 1968, s-a urmărit ca orașul să devină „cetate a oțelului și a industriei constructoare de mașini” (după formulările din presa vremii), noua platformă industrială a orașului inaugurându-se la 22 iulie 1969. S-au construit întreprinderi noi, printre ele cea de beton celular autoclavizat (1964), Fabrica de ultramarin (1969), SARO (1970), Romlux (1970), Combinatul de oțeluri speciale (1970), Fabrica de produse ceramice (1974) și s-a extins termocentrala Doicești (1971).
Urbanizarea, ce a avut un caracter organizat și intensiv, a impus un efort constructiv deosebit, resimțit în mod pozitiv, dar și negativ de locuitori. Unitățile care asigurau bunuri de consum, fabrica de produse lactate (1970), de produse alimentare (1973), surse de apă potabilă (1969), un nou abator (1973), făceau cu greu față exploziei demografice concentrate în microraioanele IV, VIII (1970), V (1973), VI (1974). S-au făcut importante eforturi pentru construirea de pasaje, șosele de centură, poduri peste Ialomița (1971, 1974), precum și a teatrului de vară (1971), Casei sindicatelor (1974), Casei științei pentru tineret (1974). Nu toate acestea răspundeau însă pe deplin cerințelor unui oraș cu o populație care crescuse într-un ritm atât de alert. De asemenea, ridicarea noilor construcții a afectat, în zona centrului istoric al orașului, numeroase clădiri vechi. Între 1974 și 1989 au dispărut străzi întregi sau porțiuni ale unor străzi, fiind afectată vechea tramă stradală.
În ultimul deceniu al secolului XX, dezvoltarea orașului Târgoviște s-a desfășurat într-un ritm mai lent. În 1995, orașul Târgoviște avea o suprafață totală de 4 681 ha, 32342 locuințe iar lungimea străzilor ajunsese la 108 km, din care 98 km modernizate; rețeaua de canalizare era de 78,1 km, conducta de gaze avea o lungime de 93,2 km, iar populația număra 99677 locuitori. Pentru elaborarea planului urbanistic general al orașului a fost întocmit un studiu de urbanism istoric.
Tradiția culturală a orașului și-a găsit încununarea în dezvoltarea învățământului superior. înființarea Colegiului Universitar Economic și de Administrație (1991) și apoi a Universității „Valahia” (1992) care a deschis municipiului Târgoviște noi perspective.
