Două istorii ale participării României la Expoziția Universală de la New York (1939-1940)

Introducere

Cartea care vede acum lumina tiparului reunește o seamă de articole și studii ale lui Eduard Andrei și Laurențiu Vlad dedicate participării României la Expoziția Universală de la New York (1939-1940), unele publicate de-a lungul timpului în varii reviste științifice și volume colective, altele, inedite ori doar schițate în diferite alte texte tipărite. Acestea au fost grupate în funcție de autori și de domeniul lor de interes, astfel că s-au conturat două perspective, una a istoricului care combină studiile culturale, mentalitățile, respectiv analiza pozitivă, clasică a trecutului și a identităților naționale, alta a istoricului de artă, a specialistului în arte vizuale, care, fiecare cu mijloacele proprii, caută să deslușească detaliile imaginarului identitar. De aceea demersul a fost gândit ca unul comun, precum o scenă în care se regăsesc două istorii complementare, diferite în analize, mijloace sau proceduri metodologice ori teoretice, dar care abordează, în linii mari, același material documentar, același teren de studiu, fiind conturate formal, fiecare în parte, în cinci capitole distincte. Este, așadar, un demers unitar prin complementaritatea celor două secțiuni, dar și o culegere de studii, în care fiecare text și-a păstrat individualitatea.

Sigur că autorii au fost mai degrabă tentați să precizeze că volumul de față are ca obiectiv principal cercetarea imaginilor identitare ale României în cadrul Expoziției Universale de la New York (1939-1940). Însă prin detaliile artistice, diplomatice, economice și politice dezvăluite, apare ca o evidență că face parte și dintr-o istorie a relațiilor româno-americane de la finele anilor 1930, dar și dintr-una a artelor românești în călătoriile lor dincolo de Atlantic.

Și ar mai fi ceva de spus în acest context. Cartea publicată acum nu epuizează tematica prezenței românești la New York World’s Fair, ci doar investighează câteva direcții de studiu. Șantierul cercetării este încă în curs, căci au rămas surse documentare valorificate parțial ori problematici ce nu au fost deloc abordate, precum, de exemplu, aceea a utilizării dimensiunii lumii rurale autohtone în construcția imaginii identitare românești. Așadar, demersul actual nu este decât o etapă într-o reflecție ce va continua în anii ce vin.

*

Spuneam că au fost reunite o serie de articole și studii publicate deja în volume colective sau în reviste științifice de istorie ori de artă. Precizăm că pentru redactarea volumului de față, am căutat să le adaptăm noilor exigențe, am operat adăugiri mai mult sau mai puțin consistente, am făcut corecturi acolo unde am considerat că era necesar, iar pe unele le-am tradus în românește, căci apăruseră inițial în limba engleză. Toate aceste modificări au avut ca scop, pe cât a fost posibil, pe de o parte, ameliorarea textului, iar pe de alta, eliminarea eventualelor repetiții sau suprapuneri.

Așadar, în prima parte a volumului, la secțiunea Din istoria participării României (și a românilor) la Expoziția Universală de la New York (1939-1940), au fost reluate următoarele publicații ale lui Laurențiu Vlad: „România la Expoziția Internațională de la New York (1939-1940). Un moment din istoria diplomației culturale autohtone: documente privind înființarea și funcționarea unui birou de propagandă în SUA” (în Studia Politica. Romanian Political Science Review, VI, 4, 2006, pp. 949-958), „Câteva date cu privire la construcția, amenajarea și organizarea activității Casei Românești la New York World’s Fair (1939-1940). Restituiri documentare din Arhivele Naționale și ale MAE, 1938–1939” (în Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai”, XXV, 2022, pp. 237–253); „Andrei Popovici, un diplomat român în Statele Unite ale Americii pe vremea Expoziției Universale de la New York (1939–1940)” (în Anuarul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”, LX, 2023, pp. 283–294[1]); The Project of Romania’s Participation in the Chicago World’s Fair in 1933: Some Unpublished Documents from the Archives of the Ministry of Foreign Affairs, în Sonia D. Andraș and Roxana Mihaly (eds.), Creative Negotiations. Romania – America 1920–1940 (Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2023, pp. 55–80[2]); „Câteva aspecte ale componentei istorice a imaginii identitare a României la New York World’s Fair (1939-1940)” (în Negocieri transatlantice. Cooperarea româno-americană în educație, cultură și arte, Cornel Sigmirean, Carmen Andraș, Sonia D. Andraș (editori), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2024; format e-book, în curs de apariție) – o versiune mai restrânsă în limba engleză a fost publicată în Analele Universității din București. Seria „Științe Politice”, XXV, 1, 2023.

Trebuie precizat că patru din cele cinci capitole redactate de Laurențiu Vlad au fost realizate în perioada 2022–2024, în cadrul proiectului PN-III-P4-PCE-2021-0688, contract nr. 29 / 27 mai 2022, cu titlul Etosul educației și dialogului: Negocieri culturale româno-americane (1920–1940), finanțat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării – UEFISCDI, Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS), Ministerul Educației Naționale. Au mai fost reținute în volum detalii din alte publicații ale autorului mai sus menționat[3], dar și câteva date care nu s-au conturat deocamdată în forma unui articol, așadar, sunt inedite, precum prezențele românești la expozițiile internaționale de la Cleveland din 1932 ori 1936–1937.

În partea a doua a volumului, la secțiunea intitulată Dimensiunea artistică a participării României la Expoziția universală de la New York (1939-1940), Eduard Andrei propune cinci capitole, din care două au fost publicate în 2022 și 2023, anume Pictorul român Ilie Cristoloveanu și familia sa la Expoziția Universală de la New York, 1939–40 (în Mărturii de istorie și cultură românească, I, coord.: Mariana Lazăr, Ed. Muzeul Național Cotroceni, București, pp. 297–318) și „Opere de artă pierdute / redescoperite. Valori ale patrimoniului cultural românesc la Expoziția Universală de la New York 1939–1940” (în Studii și Cercetări de Istoria Artei. Artă Plastică, serie nouă, 13 (57), 2023, pp. 125–146)[4].

Celelalte capitole reprezintă demersuri originale sau sunt tematici doar evocate în studiile anterioare. Autorul a stăruit asupra preparativelor românești pentru participarea la manifestarea expozițională din 1939–1940, asupra conceputului curatorial al lui Dimitrie Gusti, asupra arhitecturii pavilioanelor Românei de la New York, asupra operelor de artă plastică și decorativă românești prezentate în Expoziția Universală de la New York – azi dispersate în mai multe orașe din SUA –, ori asupra proiectului eșuat al prezenței lui Brâncuși pe scena Expoziției mondiale americane.

Cum multe personaje ale istoriilor din volum sunt aceleași, uneori se vor găsi date biografice ale lor atât în prima parte a volumului, redactată de Laurențiu Vlad, cât și în cea de a doua, concepută de Eduard Andrei, oricât ne-am străduit noi să eliminăm redundanțele; ar fi vorba, de exemplu, de Octav Doicescu, Dimitrie Gusti, Andrei Popovici etc. Nu am putut elimina cu totul suprapunerile, fie ele și parțiale, căci chiar dacă am stăruit în ideea complementarității istoriilor incluse în volum, am considerat că fiecare capitol în parte, fiecare secțiune mai mare a cărții trebuie să își păstreze identitatea, cu atât mai mult cu cât nu am realizat aici o sinteză, în care textul să curgă ca și cum ar fi fost o singură narațiune, ci am căutat să conturăm un întreg din părți care se susțin ele însele și individual.

*

În cele ce urmează[5] am dori să conturăm câteva premise teoretice (parțial și documentare) ale demersului nostru, aducând în prim-plan o seamă de aspecte cu privire la evoluția expozițiilor universale ori internaționale, a semnificațiilor, respectiv reglementărilor lor juridice, referindu-ne și la „scena” americană, unde s-au găsit în anii 1930, cu deosebire către sfârșitul lor, o sumă de istorii și personaje din România.

Secolul al XIX-lea a însemnat pentru expoziții un spațiu în care s-au înfruntat diferite imagini identitare naționale (în anumite cazuri încurajându-se de către organizatori exotismele coloniale), dar și varii reprezentări economice[6]. Imaginea identitară venea pe filiera unui națio­nalism romantic și / sau eclectic, care făcea o sinteză a întregii istorii a statului-națiune respectiv[7].

În veacul următor, mai ales în deceniul al patrulea al secolului al
XX-lea, viziunea înfruntării romantice a imaginilor identitare ajungea să fie întrucâtva depășită, căci reprezentările expoziționale făceau acum referire la arhetipuri naționale, pe care propaganda le asambla în proiecte de societate, adesea concurente în cazul marilor națiuni. În 1937, la Paris, după un moment mai puțin ideologizat – Barcelona (1929) și apoi, parțial, Bruxelles (1935) –, imaginea propagandei naționale la nivelul pavilioanelor expoziționale s-a schimbat semnificativ. Eclectismul romantic dispăruse, locul său fiind luat de creații arhetipale ale „arhitecților de curte” ai lui Mussolini sau Hitler[8]. Arhitectura clasică (greacă sau romană) legitima ideologiile fasciste în funcțiune; țările fără o retorică a discursului totalitar la nivelul Germaniei, Italiei și URSS au ales fie să mimeze acest clasicism (România, Polonia etc.), fie să-l ignore, prezentându-se la expoziții cu arhitecturi moderniste, cum era, bunăoară, cazul Cehoslovaciei[9]. Indiferent însă de modificările opțiunilor arhitecturale, în funcție de perioadele istorice pe care le-am evocat mai devreme, interiorul pavilioanelor naționale era întotdeauna organizat în conformitate cu ideologia oficială a statelor pe care le reprezentau, serviciile de propagandă externă ale acestora fiind primele chemate să se implice într-o atare întreprindere.

Cercetătorii americani sugerează că prin anii 1930 s-ar fi ajuns la un anumit consens cu privire la ceea ce însemna modernitatea, astfel că expozițiile universale și internaționale de atunci (Paris –  1937 sau New York –  1939–1940) voiau să pună în fața vizitatorilor construcții coerente de societate, bazate pe industrializare și tehnologii de ultimă oră, toți responsabilii politici și cei care se ocupau de conturul imaginilor de propagandă fiind de acord cu „importanța planificării raționale, strategice, economice și sociale”[10]. Aceste reflecții generale erau transpuse în spațiul caracteristicilor și modelelor de societate particulare, astfel născându-se proiectele naționale de societate, care erau prezentate la expozițiile universale și internaționale[11]. În vremea din urmă (după 2010), acele proiecte naționale au început să fie reconstituite în studii pătrunzătoare, ce au influențat întrucâtva și demersul nostru; cu privire strict la 1939 New York World’s Fair, amintim aici câteva astfel de investigații datorate unor cercetători precum Idoia Murga Castro, Krystyna Nowakowska, James J. Fortuna, Miriam Oesterreich[12] etc.

Până în 1928 expozițiile mondiale sau internaționale nu au cunoscut reglementări generale de natură juridică. Era și motivul pentru care oricare manifestare expozițională care s-a autodesemnat universală sau internațională a fost considerată ca atare: Londra (1851)*, New York (1853–4), Paris (1855)*, Londra (1862)*, Paris (1867)*, Londra (1871–1874), Viena (1873)*, Philadelphia (1876)*, Paris (1878)*, Sidney (1879–1880), Melbourne (1880)*, Amsterdam (1883), Boston (1883–4), New Orleans (1884–5), Anvers (1885), Edinburgh (1886), Barcelona (1888)*, Glasgow (1888), Melbourne (1888–1889), Paris (1889)*, Chicago (1893)*, Anvers (1894), Bruxelles (1897)*, Paris (1900)*, Buffalo (1901), Glasgow (1901), St. Louis (1904)*, Liège (1905)*, Milano (1906)*, Londra (1908 / franco-britanică), Bruxelles (1910)*, Gand (1913)*, San Francisco (1915)*, San Diego (1915–1916), Tokio (1917), Wembley (1924–1925), Paris (1925 / arte decorative)[13]. Dacă în perioada 1851–1873 au fost organizate șapte astfel de expoziții, către sfârșitul veacului al XIX-lea numărul acestora a crescut simțitor (nouă în perioada 1876–1886, opt între anii 1888–1900 și 11 în intervalul 1901–1917), ceea ce le punea în discuție caracteristicile lor de universalitate[14].

Pe 12–24 noiembrie 1928 problema a fost rediscutată într-o conferință diplomatică la Paris, unde au participat reprezentanți din 40 de țări, dintre care 31 au semnat documentul final. Cele 31 de țări semnatare ale Convenției din 22 noiembrie 1928 au fost: Albania, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Columbia, Cuba, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Guatemala, Haiti, Italia, Iugoslavia, Japonia, Marea Britanie, Maroc, Olanda, Peru, Polonia, Portugalia, Republica Dominicană, România, Spania, Suedia, Tunisia, Ungaria și URSS[15]. Potrivit documentului din 1928[16], o expoziție era socotită internațională dacă la ea participau cel puțin două state (art. I); și universală când făcea inventarul mijloacelor utilizate, a programelor realizate sau de realizat în viitor în mai multe ramuri de activitate (art. II). Aceeași convenție a stabilit și frecvența organizării expozițiilor universale: o dată la 20 de ani de către un stat, o dată la zece ani de state diferite (art. IV).

Dar prevederile convenției și recomandările BIE (Bureau International des Expositions) nu au fost respectate în litera lor, dovadă primele manifestări expoziționale până la Al Doilea Război Mondial, considerate în literatura de specialitate drept internaționale și universale: Barcelona (1929 / neînscrisă în nomenclatorul BIE), Bruxelles (1935 / după nomenclatorul BIE cotată drept o manifestare de categoria I), Paris (1937 / categoria a II-a) și New York (1939–40 / categoria a II-a).

Prima Expoziție Internațională de anvergură a fost organizată în Statele Unite ale Americii în 1853; au urmat altele, considerate internaționale și universale / mondiale, care au fost înscrise ca atare în nomenclatorul BIE, organism care s-a înființat prin anii 1930, anume: Philadelphia (1876), (Chicago, (1893), St. Louis (1904), San Francisco (1915), Chicago (1933–1934), New York (1939–1940), Seattle (1962)[17]. Dar au mai fost organizate peste Atlantic și alte expoziții internaționale, neclasificate /  necatalogate BIE ca atare, precum cele din anii 1930 de la Cleveland (1932, 1936–1937, 1941), San Diego (1935), San Francisco (1939–1940). Numărul relativ însemnat de astfel de manifestări în Statele Unite ale Americii în perioada anilor 1930 a avut semnificația unei ieșiri optimiste din marasmul economic al Marii Crize, cu atât mai mult cu cât profilul expozițiilor americane de atunci era unul al dezvoltării economice, al avântului tehnologic, al construirii lumii de mâine (sloganul de la New York), chiar dacă se celebrau centenare de la fondarea unor orașe (Chicago sau Cleveland)[18].

*

O parte din sursele demersului de față a fost selectată din Arhivele Naționale Istorice Centrale din fondurile: Fundațiile Culturale Regale – Centrala, 1921–1946, Direcția Artistică (dosare nr. 26/1938, 28/1938), Direcția Administrativă, Serviciul Contabilității (dosar nr. 211 / 1939), Muzeul Saint-Georges (dosar nr. 80/1939), Ministerul Industriei și Comerțului, Direcția Personal, Administrativ și Secretariat (dosar 16/1938) sau Comisariatul General al pavilioanelor României la Expozițiile Internaționale de la Paris (1937) și New York (1939), 1936-1943 (dosare nr. 4/1937-1945, 9/1940-1948, 10/1941, 11/1941, 13/1941-1944), Arhiva Societății de Radiodifuziune (dosar nr. 8 / 1939) etc. Izvoare inedite am găsit și în Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, cu deosebire din fondul Washington, problema România – SUA (probleme culturale, expoziții), vol. 210–213, 215–220, sau în Arhiva documentară a Muzeului Național de Artă al României, Fond Ilie Cristoloveanu (mapă nenumerotată).

Dintre izvoarele edite ale volumului amintim publicațiile periodice românești precum Buletinul Institutului American din România, Cele Trei Crișuri, Foaia poporului, Curentul, Dimineața, Monitorul Oficial al României, Neamul Românesc, România, Timpul, Tribuna Poporului sau Universul și americane (de exemplu, Chicago Daily News, Chicago Tribune, Cleveland News, Cleveland Plain Dealer, Cleveland Press, Detroit Free Press, New York Times, New York American sau New York World Telegram, presa diasporei românești din SUA – ziarele America. Roumanian News și Solia / The Herald), memorialistica lui Carol al II-lea, broșurile de popularizare editate cu ocazia expoziției (de pildă, Romania at the New York World’s Fair, Roumanian People, Roumania, Roumania’s Historical and Artistics Monuments, Roman Antiquities in Roumania) etc.

Pentru capitolul privitor la Brâncuși, pe lângă documentele de arhivă privind corespondența din triunghiul Alfred H. Barr, Jr., directorul din epocă al Museum of Modern Art / MoMA din New York – Andrei Popovici, Comisarul general adjunct al Pavilionului României la Expoziția Universală de la New York – Dimitrie Gusti, Comisarul general, s-au folosit ca surse scrierile unor reputați specialiști în domeniu, precum Doina Lemny și Cristian-Robert Velescu, sau volumele de amintiri ale lui Petre Pandrea.

Acestor surse arhivistice sau edite li se adaugă cercetările de teren efectuate de Eduard Andrei în Statele Unite în perioada 2017–2018, la Catedrala ortodoxă română „Sfânta Maria” din Cleveland, OH; Cathedral of Learning, din cadrul University of Pittsburgh, PA – „Romanian classroom”; Biserica ortodoxă română „Sfântul Dumitru” din Manhattan, New York.

De asemenea, credem că e util să menționăm că numeroase documente fotografice și video referitoare la tema în discuție se găsesc pe câteva platforme online, care au fost folosite în demersul nostru, dintre care amintim https://octavdoicescu.blogspot.com/sau https://www.cooperativag.ro/.

*

Reflecția istoriografică relativă la participarea României la Expoziția mondială de la New York, care are referințe încă din anii 1940 (a se vedea paginile din finalul studiului semnat de Ioan Alexandru Roceric și Horia Oprescu, Expozițiile din Enciclopedia României, IV, Imprimeria Națională, București, 1943), a devenit în ultimii ani destul de însemnată. În afara articolelor și studiilor dedicate efectiv temei în discuție din perioada 2022–2024 de Eduard Andrei și Laurențiu Vlad (care publica primele texte în anii 1999, 2003 și 2006), deja amintite mai sus, au mai stăruit asupra subiectului în intervenții punctuale Ileana Stanca Desa, Claudiu-Alexandru Vitanos, Zoltán Rostás, Raluca Preotu, Roxana Mihaly sau Octaviana Jianu[19].

Există și un număr de cercetări care au inserat în cuprinsul lor mici fragmente referitoare la participarea României la 1939 New York World’s Fair, în contextul abordării unor subiecte de mai mare întindere. Acestea fie făceau referire la o anumită secțiune a istoriei prezențelor oficiale ale guvernelor de la București la manifestările expoziționale, fie stăruiau asupra propagandei externe interbelice a statului român. Amintim, așadar, din această categorie articolele și volumele lui Daniel Bogdea, Nicolae Dascălu (Nicolae Ureche) ori Narcisa Mitu[20].

*

În final, am dori să mulțumim colegilor de la Biblioteca Centrală Universitară (București), cu deosebire dnei Alina Munteanu, de la cea a Academiei Române, care ne-au oferit un sprijin constant pe parcursul documentării din ultimii doi ani, precum și celor de la Arhiva Ministerului Afacerilor Externe din anul 2023, unde am beneficiat de îndrumarea eficientă a dnei Alina Iancu, căreia îi suntem recunoscători, sau personalului, mereu amabil și profesionist, al Arhivelor Naționale Istorice Centrale. Mulțumiri adresăm și dnei Liliana Chiaburu, respectiv dlui Andrei Doicescu, care au avut gentilețea de a ne oferi informații și ilustrații, precum și de a ne da acordul pentru a le reproduce în textul de față. Un rol important în cercetarea pentru volum l-au avut și stagiile de la Centrul de Documentare al Biroului Internațional al Expozițiilor de la Paris, unde am primit sugestii utile pentru orientarea în colecțiile păstrate acolo de la dna Sandrine Toiron, căreia îi mulțumim și pe această cale, respectiv de la Bibliothèque Nationale de France. Stagiile de documentare au fost efectuate de Laurențiu Vlad în mai și august 2023 la Paris în cadrul proiectului PN-III-P4-PCE-2021-0688, contract nr. 29 / 27 mai 2022, cu titlul Etosul educației și dialogului: Negocieri culturale româno-americane (1920-1940), finanțat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării – UEFISCDI, Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS), Ministerul Educației Naționale, și coordonat de profesorul Cornel Sigmirean, pe care îl asigurăm și acum de întreaga noastră gratitudine.

Pentru concursul în cercetarea asupra pictorului Ilie Cristoloveanu, mulțumim conducerii Muzeului Național de Artă al României, director general Călin-Alexiu Stegerean, și personalului din muzeu, Patricia Bădulescu – muzeograf, secția Arte grafice, Costina Anghel și Paula Luca – conservatori, secția Artă Românească Modernă, Adriana Constantinescu – muzeograf, compartiment Clișotecă și Fond documentar. Pentru cercetarea la fața locului de către Eduard Andrei a operelor de artă provenite de la Expoziția Universală și aflate în mai multe locuri din SUA, adresăm calde mulțumiri către: Dr. Mona Momescu, pe atunci lector la catedra „Nicolae Iorga” a Columbia University din New York; Pr. Ioan Cozma și fiul său, Cătălin Cozma, de la Biserica ortodoxă română „Sfântul Dumitru” din Manhattan, New York; Pr. Remus Grama de la Catedrala ortodoxă română „Sfânta Maria” din Cleveland, OH; Maryann H. Sivak, Assistant to the Director, de la Cathedral of Learning, din cadrul University of Pittsburgh, PA. Regretatul istoric de artă Adina Nanu și istoricul de artă Adrian Buga ne-au sprijinit și le suntem recunoscători.

[1] O versiune în limba engleză în Brukenthal Acta Musei, XIX. 1, 2024.

[2] Există și o versiune revăzută și ușor adăugită în limba română a acestui text: Participarea României / românilor americani la Chicago World’s Fair din 1933. Detalii documentare inedite din Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, în Din lucrarea cuvântului în lume. Cărturarului Alexandru Zub, volum editat de Gheorghe Cliveti, Ed. Junimea, Iași, 2024, pp. 625–647.

[3] Vezi, de exemplu, Images de l’identité. La Roumanie de Carol II aux Expositions Universelles, în Pouvoirs et mentalités, textes réunis par Laurenţiu Vlad à la mémoire du Professeur Alexandru Duțu, Éd. Babel, Bucarest, 1999, pp. 137–155 / despre New York, pp. 149–152, 155; „Pavilioanele României la Expoziţia Universală de la New York (1939–1940)”, în Arhitext & Design, X, 7 (126), 2003, pp. 44–46; „New Findings on Romania’s Participation to the New York World’s Fair (1939-1940)”, în Arhivele Olteniei, XX, 2006, pp. 103–113 / (o versiune în limba română, cu titlul „Imagini, identități, propagande. România la New York World’s Fair – 1939”, în Revista de Politică Internațională, 5–6, 2006, pp. 91–103).

[4] Vezi și versiunea în limba engleză a studiului publicat în 2023, Lost / Rediscovered Artworks. Values of the Romanian Cultural Heritage at the New York World’s Fair 1939–1940, în Romanian–American Negotiations in Education, Science, Culture, and Arts, Cornel Sigmirean, Sonia D. Andraș, Roxana Mihaly (eds.), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2023, pp. 191–224.

[5] Am preluat și adaptat aici fragmente din introducerea la volumul Laurențiu Vlad, Imagini ale identităţii naţionale. România și Expozițiile Universale și Internaționale de la Paris, 1867–1937, ediția a doua revăzută şi adăugită, Ed. Institutul European, Iași, 2007, pp. 31–36.

[6] Robert H. Kargon, Karen Fiss, Morris Low, Artur P. Mollela, World’s Fairs on the Eve of Wars: Science, Technology and Modernity, 1937–1942, Pittsburgh University Press, Pittsburgh, 2015, p. 4.

[7] Eric Storm, World Fairs and (Inter)national Exhibitions, în Joep Leerssen (ed.), Encyclopedia of Romantic Nationalism in Europe, 2016; http://romanticnationalism.net/viewer.p/ 21/56/object/122-275481 (accesat 14 octombrie 2024).

[8] Augustin Ioan, Celălalt modernism. Spaţii utopice, butaforie şi discurs virtual în anii treizeci, Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, București, 1995, pp. 28–29.

[9] Ibidem, pp. 40–41.

[10] Robert H. Kargon, Karen Fiss, Morris Low, Artur P. Mollela, World’s Fairs on the Eve of Wars: Science, Technology and Modernity, 1937–1942, p. 5.

[11] Reflecții similare cu privire la profilul expozițiilor universale, nu atât de strict cu privire la anii 1930, ci mai degrabă vizând în general secolele XIX-XX, și la Carlo Olmo, Linda Aimone, Le Esposizioni Universali, 1851–1900 (Umberto Allemandi & Co., Torino, 1990), Anne Rasmussen, Brigitte Schroeder-Gudehus, Les fastes du progrès. Le guide des Expositions Universelles, 1851–1992 (Flammarion, Paris, 1992), Florence Pinot de Villechenon, Les Expositions Universelles (PUF, Paris, 1992), respectiv Les fêtes géantes. Les Expositions Universelles, pour quoi faire? (Éd. Autrement, Paris, 2000), Robert W. Rydell, Nancy Gwinn (eds.), Fair Representations: World’s Fairs and the Modern World, (VU University Press, Amsterdam, 1994), Erik Mattie, World’s Fairs, (Princeton Architectural Press, New York, 1998), Lisa Diane Schrenk, („From Historic Village to Modern Pavilion: The Evolution of Foreign Architectural Representation at International Expositions in the 1930s”, în National Identities, 1, 3, 1999, pp. 187-312) etc. Literatura cu privire la Expozițiile Universale în general este foarte bogată; pentru perioada de până la 2005, vezi Alexander C.T. Geppert, Jean Coffey, Tammy Lau, International Exhibitions, Expositions Universelles and World’s Fairs, 1851–2005: A Bibliography (https://www.academia.edu/326623/International_ Exhibitions_Expositions_Universelles_and_Worlds_Fairs_1851_1951_A_Bibliography), pp. 11-27 (accesat 18 octombrie 2024). După acea dată, în afara volumelor deja menționate, mai putem aminti: Encyclopedia of World’s Fairs and Expositions, edited by John E. Findling and Kimberly D. Pelle, foreword by Vicente Gonzáles Loscertales, Jefferson and MacFarland & Company, Inc., Publishers, North Carolina and London, 2008; Designing Tomorrow. America’s World’s Fairs of the 1930s, edited by Robert W. Rydell and Laura Burd Schiavo, Yale University Press, New Haven and London, 2010; Sandro Fusina, Expo. Esposizioni Universali da Londra 1851 a Roma 1942, Il Foglio, Milano, 2011, Paul Greenhalgh, Fair World: A History of the World’s Fairs and Expositions from London to Shanghai, 1851–2010, Papadakis, Winterbourne, 2011; Marta Filipová (ed.), Cultures of International Exhibitions 1840–1940: Great Exhibitions in the Margins, Ashgate, Farnham, 2015; World Fairs and the Global Moulding of National Identities. International Exhibitions as Cultural Platforms, 1851–1958, Joep Leerssen, Eric Storm (eds.), Brill, Leiden – Boston, 2021 etc.

[12] De exemplu, Idoia Murga Castro, „El pabellón español de 1939: un proyecto frustrado para la Exposición Internacional de Nueva York”, în Archivo Español de Arte, LXXXIII, 331 julio-septiembre 2010, pp. 213-234 sau „La Exposición Internacional de Nueva York de 1939: arte, arquitectura y política en el fracaso del „Mundo del Mañana”, în Arte y Ciudad – Revista de Investigación, 3 (I) Extraordinario, Junio 2013, pp. 349-366; Krystyna Nowakowska, The Polish Pavillon at the New York World’s Fair (1939-1940) and its Subsequent Fate, Warszawa, 2013 (volum bilingv în engleză și poloneză); James J. Fortuna, „Fascism, National Socialism, and the 1939 New York World’s Fair”, în Fascism. Journal of Comparative Fascist Studies, 8, 2019, pp. 179-218; Miriam Oesterreich, Displaying the „Mexican”: National Identity and Transnational Entanglements at the New York World’s Fair, 1939–40, în World Fairs and the Global Moulding of National Identities. International Exhibitions as Cultural Platforms, 1851–1958, pp. 265-299.

[13] Anne Rasmussen, Brigitte Schroeder-Gudehus, Les fastes du progrès. Le guide des Expositions Universelles, 1851–1992, anexa A, p. 238. Am marcat prin asterisc expoziţiile care se găsesc pe site-ul BIE (Bureau International des Expositions) asimilate ca Expoziții Universale și Internaționale.

[14] Ibidem, p. 40.

[15] Ibidem, p. 49, nota 62.

[16] Ibidem, anexa B, pp. 239–242.

[17] Vezi https://www.bie-paris.org/site/en/expo-index/all-world-expos (accesat 13 octombrie 2024)

[18] Robert W. Rydell, Introduction. Making America (more) Modern. America’s Depression – Era World’s Fairs, în Designing Tomorrow. America’s World’s Fairs of the 1930s, pp. 1–2. Alte volume dedicate expozițiilor americane din anii 1930: Robert W. Rydell, World of Fairs: the Century of Progress Expositions (University of Chicago Press, Chicago, 1992), Robert W. Rydell, John E. Findling, Kimberly D. Pelle, Fair America. World’s Fair in United States (The Smithsonian Institution Press, Washington D.C., 2000) etc. De asemenea, a se vedea și volumul din 2015, deja citat: Robert H. Kargon, Karen Fiss, Morris Low, Artur P. Mollela, World’s Fairs on the Eve of Wars.

[19] Ileana Stanca Desa, „Participarea României la «The world’s fair» – 1939 (Expoziţia Universală din New-York –1939) – relatări din presă”, în Muzeul Național, XVI, 2004, pp. 427–434; Claudiu-Alexandru Vitanos, Expoziția Universală de la New York din 1939. „Înfrățirea lumii de mâine”, în Idem, Imaginea României prin turism, târguri și Expoziții Universale în perioada interbelică, Ed. Mica Valahie, București, 2011, pp. 260–272, 307–316); Raluca Preotu, „De la București prin New York la Cleveland – Friza sculptată a Istoriei românilor de Mac Constantinescu”, în Transilvania, 1, 2014 / text accesibil și pe https://www.cooperativag.ro/de-la-bucuresti-prin-new-york-la-cleveland-friza-sculptata-istoriei-romanilor-de-mac-constantinescu/; Zoltán Rostás, Ultimul pavilion românesc la ultima Expoziție Universală interbelică, în Expoziția Universală de la New York, 1939, văzută de Olga Greceanu, Ed. Idaco – „dar din har”, Otopeni, 2018; Roxana Mihaly, Romania’s Participation in the 1939–1940 New York World’s Fair in an Elite Context: Enescu, Maria Tănase, and Brâncuși, în Creative negotiations. Romania–America 1920–1940, Sonia D. Andraș și Roxana Mihaly (eds.), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2023, pp. 186–201; Octaviana Jianu, Ministry of Industry and Commerce – Commissioner General for the Romanian Pavilions at the International Exhibitions in Paris (1937) and New York (1939) – 1936–1943 Fund. New Perspectives on Romania’s Participation in the New York World’s Fair, în Romanian–American Negotiations in Education, Science, Culture, and Arts, Cornel Sigmirean, Sonia D. Andraș, Roxana Mihaly (eds.), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2023, pp. 225–238.

[20] Daniel Bogdea, „România la expozițiile internaționale din perioada interbelică”, în Tyragetia, 6–7, 1998, pp. 273–279; câteva date în partea de încheiere a articolului); Nicolae Dascălu, Propaganda externă a României Mari, 1918–1940, Ed. Alternative, București, 1998, pp. 88–89; mai există detalii disparate și în alte publicații ale acestui autor; Narcisa Mitu, „The Crown Domain at the International Exhibitions (1884–1940)”, în Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane C.S. Nicolăescu-Plopşor, XI, 2010, pp. 215–223; despre expoziția americană la pp. 222–223); Nicolae Ureche, Propaganda externă a României Mari, 1918–1940, Ed. Enciclopedică, București, 2015, p. 184; este una și aceeași persoană cu Nicolae Dascălu; mai notăm că ambele volume mai devreme menționate au ca punct de plecare o teză de doctorat susținută de Nicolae Dascălu la Universitatea din București, sub coordonarea științifică a lui Titu Georgescu).