Descriere
În chestiunea aceasta scuzaţi-ne, există un regulament, însă noi ştim că există un regulament de la care nu ne putem îndepărta, există interesele ţării şi în conformitate cu asta ne ţinem de regulament. Ce vreţi de la noi? Vreţi specializare? Apoi specializaţi-vă până în pânzele albe, dar lăsaţi-ne în pace. O să ne obligaţi pe noi să punem măsline?
Gheorghe Gheorghiu Dej
Cezar Stanciu îşi propune să deschidă, întâi de toate, un demers ştiinţific puţin investigat în istoriografia română şi străină şi, tocmai de aceea, analiza sa este mai mult decât binevenită. Este, în fapt, o continuare a excelentului volum apărut recent, intitulat Devotaţi Kremlinului. Alinierea politicii externe româneşti la cea sovietică în anii 50.
Schimbarea structurală a strategiilor şi mijloacelor de politică externă românească, vizibilă foarte repede după 23 august 1944, a devenit definitivă la sfârşitul anului 1947 şi începutul anului 1948: autorul anunţă că îşi doreşte tocmai reliefarea acestui punct de vedere prin cei câţiva factori generatori. Într-o ordine aleatorie, subordonarea faţă de Moscova este percepută prin prisma nesiguranţei politice provenite din condiţiile instaurării comuniştilor la putere, lipsa totală de experienţă politică şi economică ce accentua dependenţa de hegemon şi devotamentul faţă de principiile marxism-leninismului în aplicarea lor stalinistă, ameninţările externe la adresa U.R.S.S. care implicau o ameninţare directă la adresa regimului din România.
Mai mult, concluziile la care ajunge Cezar Stanciu ajută la reliefarea unui aspect – repetăm – necunoscut în mare parte şi care întregeşte, în fine, imaginea ansamblului denumit Republica Populară Română. Chiar şi în cadrul acestui monolit, autorul dibuieşte nenumărate fisuri, acceptate de către Moscova: inconsecvenţa relaţiilor politice şi economice ale Bucureştilor cu Ungaria, Polonia şi, mai ales, Iugoslavia (după1949). Apoi, nereuşite destule în relaţiile cu R. D. Germană, Cehoslovacia şi Bulgaria. Numeroase tuşe, venite dinspre tradiţia conflictuală a relaţiilor bilaterale în acest spaţiu, sunt relevate şi pentru noua ordine internaţională, ideologică, iar regimul de la Bucureşti a făcut puţine concesii, şi doar obligat direct de la Moscova, faţă de vecinii săi. Evoluţiile de la Berlin, Budapesta şi Varşovia, după 1953, au condus la o răcire şi indiferenţă din partea Bucureştilor, în condiţiile în care noul lider de la Kremlin, N. S. Hruşciov, insista pentru modificarea componenţei ierarhiei partidelor conducătoare în statele satelite.
Volumul de faţă este o premieră pentru istoriografia română şi trebuie receptat drept un efort consistent de a elimina, pe cât posibil, multe din reziduurile traumatice obişnuite, care sunt adesea alăturate analizelor privind evoluţiile din perioada regimului totalitar comunist. Dincolo de percepţia privind statul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, de tip concentraţionar şi lipsit, multă vreme după1944 de orice suveranitate şi independenţă politică, politica externă a Bucureştilor – sau ceea ce, în mod convenţional desemnăm aşa – reprezintă o foarte bună perspectivă de a evalua pe cât mai corect posibil dogmele primelor decenii totalitare.
dr. Florin Anghel, istoric
