Descriere
Publicul român poate învăţa multe de la Finlanda. Că o „putere minoră” şi cetăţenii săi pot marca evoluţia cunoaşterii mondiale în cele mai neaşteptate domenii: informatică, design sau arhitectură. Că o „putere minoră” poate supravieţui şi poate rămâne neutră în cele mai grele momente ale confruntărilor dintre marile puteri. Că un stat sărac în resurse naturale şi aproape falimentar, cum era Finlanda la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, poate evolua în câteva decenii într-unul dintre cele mai prospere şi sigure state ale lumii. Un stat mic ca număr de locuitori (aproximat 5 milioane), mediu ca suprafaţă, periferic ca plasare geografică, tânăr ca evoluţie istorică, Finlanda oferă astăzi cetăţenilor săi o calitate a vieţii spre care multe „puteri minore” încă tind.
Lucrarea debutează cu o trecere în revistă a celor mai vechi mărturii şi a celor mai noi ipoteze cu privire la naşterea poporului finlandez şi la aportul acestuia la expediţiile vikinge care, primele în Evul Mediu, au legat într-o anumită măsură Estul şi Vestul, Nordul şi Sudul. Lucrarea marchează situaţia acestei regiuni ca punte de legătură/fractură între Occident şi Răsărit odată cu expansiunile suedeză şi rusă în spaţiul finlandez şi de periferie a Occidentului în timpul în care finlandezii au fost subiecţi ai unei mari puteri: Suedia. Cei doi autori se raportează apoi la evoluţiile culturale din acest spaţiu în Evul Mediu, precum şi la impactul semnificativ al Renaşterii şi al Reformei asupra acestei regiuni. Înfrângerea de la Poltava (1709) suferită de regele suedez Carol al XII-lea şi pierderea competiţiei pentru Dominium Maris Baltici de către Suedia au influenţat profund soarta Finlandei, redevenită teren de luptă între ruşi şi suedezi până când, în 1809/1812 aceasta trecea – în urma Dietei de la Porvoo – ca Mare Ducat în componenţa Imperiului Rus. Ţarul întregii Rusiei devenea astfel marele duce al Finlandei.
