Descriere
Problema palestiniană nu poate fi redusă și nici înțeleasă prin concentrarea schematică și deformată a atenției și analizei doar la situația populației palestiniene și a unui stat al acesteia, ci ea trebuie considerată într-un ansamblu care implică analiza genezei și influențelor unor ideologii și ale unor tipuri de abordări și comportamente care au caracterizat state, organizații, populații, lideri, analiza relațiilor interetnice, interreligioase și interstatale din zonă și a impactului intereselor strategice, politice și economice ale unor centre de putere extraregionale. Dificultățile sunt generate și de alți factori. Diversitatea surselor este contracarată de numărul redus al celor de primă mărime accesibile, opiniile exprimate nu doar de oameni politici, ci și de analiști, sunt de multe ori unilaterale sau chiar radical alterate de subiectivism, chiar de partizanat intransigent, explicabile prin îndelungatele tensiuni și crize și desigur, în primul rând, prin mizele ”jocului”, dar inacceptabile din punct de vedere științific.
Cealaltă componentă a temei, care este, de fapt, subiectul – anume politica externă a României în anii 1948-1979 așa cum s-a focalizat pe Problema palestiniană – a beneficiat în perioada postdecembristă și, în special, în ultimul deceniu, de posibilitatea de a fi analizată în baza accesului la fonduri de surse de primă importanță, dar clișee istoriografice sau opțiuni cu motivații extraștiințifice, sunt nu doar încă prezente, ci constituie și suporturi pseudo-științifice pentru promovarea, uneori antitemizantă, a unor opinii, teze și concluzii care aduc aminte de ,,ministerul adevărului”, au motivații ideologice și politice mai mult sau mai puțin ușor de descifrat, dar se află în flagrantă contradicție cu regulile cercetării științifice a istoriei. Sunt primele gânduri pe care am fost tentat să le comentez aici, la începutul acestui material în legătura cu tema, dar ca și martor al strădaniilor întreprinse de autoare pentru documentare și elaborarea lucrării de față și, desigur, la contactul cu rezultatele finale ale cercetărilor Domniei Sale și care demonstrează că domnișoara Cristina Nedelcu a depășit, cu succes, toate aceste dificultăți.
Prof. Univ. Dr. Ioan Chiper
Subiectul lucrării de faţă priveşte Politica României faţă de Problema palestiniană în perioada cuprinsă între anii 1948-1979, accentele principale urmând să cadă asupra relaţiilor cu grupările palestiniene care au întreținut legături cu reprezentanții români, fără însă a părăsi contextul arab oriental. În ceea ce ne privește, considerăm că, mai ales în perioada menționată mai sus, nu se poate vorbi de o distanțare a Palestinei de țările arabe vecine. Dimpotrivă, în aceste țări, ca urmare a evoluțiilor interne (spre exemplu, existența unui grup numeros de refugiați palestinieni, găzduirea și/sau sprijinirea în unele cazuri a structurilor care și-au asumat lupta pentru eliberarea Palestinei, etc), se pot identifica situații chiar de interiorizare a luptei pentru eliberarea teritoriilor palestiniene, ceea ce explică de ce am acordat pe parcursul materialului atenție deosebită și Siriei, Egiptului sau Iordaniei.
Am ales ca dată de debut 1948 pentru că este anul când se fixează utilizarea sintagmei Problema palestiniană și când a avut loc unul dintre evenimentele centrale ale istoriei palestinienilor: crearea statului Israel, ceea ce, din varii motive prezentate mai pe larg în capitolele următoare, a dus la absența/dispariția statalității pentru comunitatea palestiniană.
La 18 februarie 1947, Bevin a predat Problema palestiniană ONU. În acel moment, caracteristica principală a situației era dată de contestarea politicii britanice deopotrivă de arabi și evrei, fără ca niciuna dintre cele două comunități să fie pe o poziție avantajoasă în raport cu cealaltă. Ulterior, au apărut noi dimensiuni: confruntările directe arabo-israeliene, pierderea teritoriului unde ar fi putut exista și funcționa statul palestinian, refugiații arabo-palestinieni, lupta pentru crearea unui stat și, nu în ultimul rând, demersurile diplomatice. În acest context, 1978/1979 reprezintă materializarea primelor demersuri în vederea soluționării Problemei palestiniene, marcând intrarea într-o nouă etapă. Practic, acordurile încheiate în 1979 reprezintă acceptarea oficială de către un stat arab (Egipt), Israel și o Mare putere a faptului că trebuie creat un stat pentru palestinieni. Interesul nostru merge și dincolo de limita evenimentelor din 1979, însă pentru fixarea limitelor cronologice pentru lucrarea de față, un element decisiv a fost accesul la materiale din arhive. În situația ideală în care, în momentul redactării, am fi avut acces la documentele de arhivă de după anul 1979, probabil că limitele cronologice ar fi fost altele.
Cristina Nedelcu
