Descriere
Știți că există discipline dedicate actului învățării. În general, acestea stau sub cupola psihologiei și pedagogiei. În cadrul acestor discipline se discută probleme legate de mecanismele învățării, strategiile, tipurile, eficiența, modele etc. Cu alte cuvinte, se tratează fenomenul învățării ca un obiect de studiu științific. Care ar fi scopul acestor cercetări și descoperiri? Logic, acela de a înțelege mai bine cum funcționează actul învățării pentru a putea să-l ameliorăm și a putea să-l „implementăm” cât mai bine în actul educativ. Iar studiile acestea nu sunt de dată recentă. Avem cel puțin 100 de ani de astfel de cercetări. Așadar, ar trebui să zbârnâie învățământul, învățarea la orice vârstă, educația. Cu toate acestea, ce vedem în practică? Mai nimic…
Titlul acestei cărți ar putea să trimită cu gândul la procesul individuației așa cum a fost conceput de C. G. Jung. Prin „individuație”, Jung înțelege dezvoltarea personalității individuale prin integrarea și conlucrarea conștientului cu inconștientul. Cele două componente intră într-un „dialog” din care rezultă diferite forme de înțelegere care cizelează în final personalitatea individuală. Acesta este un proces considerat a fi de autodevenire, prin care individul se descoperă pe sine, își găsește un sens în viață și devine un întreg din punct de vedere psihologic. Există niște etape prin care individul trece în acest proces al individuației, exact ca în alchimie, în cadrul Marii Opere. Drumul este anevoios, presărat cu tot felul de obstacole în cale, provocând suferință uneori, oferind imense bucurii și satisfacții alteori.
Pompiliu Alexandru
În acest volum intitulat Rănile individuației. Educație și prăbușire, autorul Pompiliu Alexandru abordează într-o manieră critică, analitică, reflectivă, adeseori pesimistă, dar întotdeauna bine documentată, o multitudine de probleme care afectează fenomenul educațional, cu precădere la nivel național, dar nu numai.
Ana-Maria Petrescu
Prefață
În acest volum intitulat Rănile individuației. Educație și prăbușire, autorul Pompiliu Alexandru, lector universitar doctor la Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare din cadrul Universității Valahia din Târgoviște, abordează într-o manieră critică, analitică, reflectivă, adeseori pesimistă, dar întotdeauna bine documentată, o multitudine de probleme care afectează fenomenul educațional, cu precădere la nivel național, dar nu numai.
Este unanim recunoscut faptul că educația contemporană se confruntă cu o multitudine de probleme complexe și variate, ce reflectă transformările rapide ale societății și la care sistemele de educație sunt chemate să răspundă într-o manieră adecvată și rapidă. Probleme precum: asigurarea calității în educație, diminuarea inegalităților sociale/educaționale, digitalizarea, restructurarea curriculumului, formarea cadrelor didactice etc. constituie tot atâtea provocări care solicită identificarea unor soluții inovatoare și o abordare holistică, bazată pe colaborarea dintre sistemul de educație și macrosistemul social, pentru a crea un sistem educațional cu adevărat performant, bazat pe valori autentice și adaptat nevoilor omului contemporan.
Prin raportare la propria experiență și expertiză didactică, acumulată la nivelul învățământului universitar și preuniversitar, autorul mărturisește, în contextul eseului intitulat în mod sugestiv, Experimente pedagogice, următoarele: „concluzia stărilor afective care mă încearcă, un fel de corolar afectiv al unor idei pe care le macin căutând zilnic soluții la diferite probleme legate de școală, este că nimic nu se mai poate face – sistemul este în metastază“.
Lucrarea este compusă dintr-un număr de 29 de eseuri, configurate în raport cu diferite teme de interes pentru autor, aparent din domenii diferite ale vieții și activității dar având un numitor comun și anume educația, analizată într-o perspectivă multidimensională – socială, politică, psihologică, pedagogică, filosofică, istorică și culturală.
Pe parcursul celor aproximativ 70 de pagini ale lucrării autorul analizează, sub lupa sa de mare finețe, aspecte diverse și subiecte incitante, legate de: arta de a învăța, furtul intelectual/plagiatul, „alergia la cărți“ sau la citit, valoarea cărților, coordonatele vieții umane și ritmurile vieții, decăderea gândirii, lejeritatea minții, inteligența și prostia, raportul dintre penalitate și penibilitate, influența politicului în educație, care generează, în opinia autorului, adevărate „crime educaționale“, delictul de opinie, lipsa de aspirații a generației tinere (generația Z) și atitudinea de plictis, dominanța răului în viața cotidiană, deficiențele/limitele manualelor școlare existente pe piața educațională, relația dintre maestru și discipol, optimismul, pesimismul, realismul, ca atitudini umane manifeste sau lăuntrice, sensul sau scopul vieții, importanța formulelor de politețe/salutul, slaba calitate a educației, analizată atât la nivelul învățământului preuniversitar cât și a celui universitar, schimbările educaționale văzute ca experimente pedagogice eșuate, degradarea limbii române, valorile materiale versus valorile spirituale și multe altele.
Dincolo de atitudinea de revoltă și spiritul critic manifestat uneori în mod pregnant, chiar virulent, autorul aduce în fața celor interesați, din perspectiva omului de la catedră, o serie de posibile soluții sau modalități pe care le consideră adecvate, corecte, realiste, pentru abordarea problemelor analizate.
Demne de remarcat sunt și multiplele exemple pe care autorul le oferă, în corelație cu aspectele abordate, exemple decupate din viața cotidiană (socială, culturală, politică, etc.), din literatură, istorie, filosofie, publicistică și alte domenii, menite să ofere un plus de concretețe și actualitate problemelor tratate pe parcursul lucrării.
Mai mult decât atât, ultimul eseu component al lucrării de față, intitulat Ultimii mohicani aduce o notă de optimism și încredere în puterea unora dintre cei tineri, de a reface piramida valorilor sociale, reașezând pe primele poziții valorile spirituale, și nu pe cele materiale. În acest sens autorul afirmă: „Unde găsești ultimii mohicani? Mai există, sau au dispărut definitiv? Încă există, i-am văzut cu ochii mei! Puțini, extrem de puțini, dar există! Nu în sensul ascetic al celor care detestă banii. Ci al celor care sunt conștienți de faptul că societatea modernă consideră a fi o valoare absolută un lucru care nu conduce la ceva bun dacă este luat ca o valoare absolută“.
În opinia noastră, lucrarea intitulată Rănile individuației. Educație și prăbușire constituie o veritabilă invitație la reflecție și totodată un instrument util și necesar pentru a fi studiat de către toți cei care sunt preocupați de evoluția societății, în general și a școlii/educației, în mod special: studenți care se pregătesc pentru o carieră în domeniul educațional, cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, aflate pe diferite trepte ale evoluției profesionale, manageri educaționali, conceptori de curriculum, decidenți ai politicilor sociale și/sau educaționale, părinți etc.
Conf. Dr. Ana-Maria Petrescu
Nota autorului
Titlul acestei cărți ar putea să trimită cu gândul la procesul individuației așa cum a fost conceput de C. G. Jung. Prin „individuație”, Jung înțelege dezvoltarea personalității individuale prin integrarea și conlucrarea conștientului cu inconștientul. Cele două componente intră într-un „dialog” din care rezultă diferite forme de înțelegere care cizelează în final personalitatea individuală. Acesta este un proces considerat a fi de autodevenire, prin care individul se descoperă pe sine, își găsește un sens în viață și devine un întreg din punct de vedere psihologic. Există niște etape prin care individul trece în acest proces al individuației, exact ca în alchimie, în cadrul Marii Opere. Drumul este anevoios, presărat cu tot felul de obstacole în cale, provocând suferință uneori, oferind imense bucurii și satisfacții alteori.
Am preluat acest termen al lui Jung în titlul acestei cărți, dar nu doresc deloc să trimit exclusiv la ideile lui Jung. Prin „individuație” și, mai ales, prin „rănile individuației”, înțeleg poticnelile, piedicile și capcanele în care cade persoana care se educă sau auto-educă. Procesul individuației, luat chiar în sens jungian, este extrem de strâns legat de ideea de educație. Iar aceasta, fie luată în sensul de educație instituționalizată, fie că este înțeleasă în sensul de auto-educație (ca autodidact), trece prin tot felul de crize care fac ca acest proces social/individual să se poticnească, să se împiedice și să producă extrem de multe suferințe, chiar blocaje de netrecut. Educația, dacă este privită nu doar în sensul în care a ajuns să fie principial înțeleasă, adică în acela de transmitere de informații, de instrucție tehnică, ci este înțeleasă ca formare a unui individ în întregul său, atunci cei doi termeni (educație și individuație) devin corelativi. Educația este privită ca un proces de auto-cunoaștere cu ajutorul unor maeștri/profesori. Dar acest sistem social și individual este extrem de complex, iar acest lucru determină adesea gripări care se traduc prin probleme blocante fie la nivel instituțional, fie individual. Când acest lucru se petrece, o spirală a suferințelor se poate instala, blocând individul și scoțându-l pe o linie moartă sau chiar îndepărtându-l – uneori pentru totdeauna – de pe orbita cunoașterii de sine.
