Traducere și cuvânt înainte de Constantin Geambașu

Cariera lui Nikodem Dyzma sau dezvăluirea mecanismului imposturii

Cariera lui Nikodem Dyzma reprezintă  cel mai cunoscut roman scris de Tadeusz Dołęga-Mostowicz (1900-1939), prolific prozator polonez din perioada interbelică[1]. Cu siguranță popularitatea cărții în rândurile polonezilor, iar ulterior ale europenilor, s-a datorat nu atât traducerilor, cât ecranizărilor reușite, prefigurând o tradiție care va prinde rădăcini mai ales în perioada comunistă, când opere fundamentale din literatura polonă au stat la baza unor filme-capodoperă[2].

Filmul a făcut posibilă o mai bună reprezentare și dina­mizare a acțiunii datorită imaginii și dialogurilor. Cartea însă asigură o reflectare mai adâncă datorită răgazului lecturii și al narațiunii curgătoare și captivante.

Autorul se înscrie în categoria scriitorilor preocupați de surprinderea unor tipuri și mentalități din perioada interbelică, o perioadă tulbure, de confruntări politice acerbe, de așezare și consolidare a structurilor instituționale poloneze, după recâștigarea independenței în anul 1918. Societatea poloneză, timp de peste un secol, a fost scindată în teritoriile administrate de marile puteri străine: Prusia, Rusia și Austria. În mare măsură și-a păstrat specificul național, atașamentul față de limbă și de istorie, atitudinea patriotică. Visul reîntregirii și al eliberării a însoțit generații la rând și a prins viață în urma tratativelor de pace de la Versailles. Totuși stabilirea granițelor de vest și de est a ridicat probleme serioase, după tratativele de pace teritoriul Poloniei fiind mult diminuat. Dincolo de dificultățile de reconstrucție a statului și a instituțiilor, încă de la sfârșitul Primului Război Mondial se constată o profundă polarizare a claselor sociale.

Nikodem Dyzma aparține clasei sociale de jos, fiind un simplu funcționar de poștă într-un orășel de provincie. În urma restructurărilor, rămâne fără loc de muncă. La Varșovia încearcă să-și găsească o slujbă, traversând o perioadă de mari frustrări. Locuiește cu chirie, într-o cameră înghesuită, la o familie sărmană, în condiții ingrate.

Romanul debutează cu o schimbare de destin a prota­gonistului. Întâmplarea a făcut să dea peste o invitație la un cocktail. Foamea îl împinge la propriu să folosească această invitație. Tot întâmplarea face să stabilească la această recepție câteva legături cu reprezentanți din lumea diplomatică și aristocratică a timpului, care îl vor proiecta pe o traiectorie neve­rosimilă. Un mare rol în ascensiunea lui Nikodem îi revine lui Kunicki, un om de rând, dar inteligent și cu simțul afacerilor. Acesta împrumută bani cu camătă moșierului Ponimirski. În urma cheltuielilor excesiva și iraționale, Ponimirski este nevoit să-și piardă moșia Koborowo, punându-și copiii într-o situație extrem de ingrată. Fiul, George Ponimirski, suferă de tulburări psihice, iar fiica, Nina, este nevoită să se căsătorească cu noul proprietar, Kunicki, în pofida diferenței de vârstă.

Fiecare secvență a narațiunii surprinde diferite etape ale carierei lui Nikodem. Fără pregătire și cultură, înzestrat cu inteligență nativă și simț practic speculativ, protagonistul induce în eroare „lumea bună” în care pătrunde, devenind la scurt timp directorul Băncii de Stat pentru Cereale. Recurge la toate tertipurile necesare: minciună, înșelătorie, malversații, inclusiv crimă (angajează un grup de bandiți pentru a-l ucide pe Boczko)! Naratorul lasă să se înțeleagă la fiecare pas diver­gența dintre comportamentul real al protagonistului (lipsa de maniere, de cunoștințe elementare, grosolănia și pri­mi­tivismul) și snobismul și superficialitatea sferelor aristo­cratice poloneze, tributare modelului nobiliar tradițional, generator de stereotipii și prejudecăți.

De fapt vinovat de această ascensiune „admirabilă” nu este atât protagonistul în sine, cât mediul elitelor lipsite de luci­ditate și de realism. Autorul dezvăluie prin intermediul lui Nikodem slăbiciunile sistemului politic, carențele orga­nizatorice, parazitismul, corupția la nivel instituțional, relațiile și malversațiile. În acest sens, romanul lui Mostowicz este extrem de actual, deși se poate afirma că realitatea de astăzi „bate filmul”, ipostazele comportamentale și sentimentale ale protagonistului polonez își pierd din culoare și pregnanță în comparație cu noianul de carieriști care s-au afirmat în lumea postcomunistă pe calea manipulărilor politice,  escrocheriilor și combinațiilor financiar-bancare, afacerilor dubioase și oneroase etc., care au subminat și erodat statul de drept.

Paradoxal, în finalul cărții, adevărata față a lui Nikodem Dyzma este dezvăluită de contele George Ponimirski, „bolnav mintal”, singurul care vede încă de la început impostura și primitivismul personajului. Scena finală este semnificativă în dublu sens: pe lângă slăbiciunile și vulnerabilitățile lui Dyzma, propus de președintele țării să devină premier, tânărul Ponimirski dezvăluie totodată lipsa de luciditate a clasei politice din perioada interbelică, prezența mitului „omului providențial” care salvează țara din situații de criză, dezin­teresul  și amatorismul guvernanților în rezolvarea pro­blemelor sociale și naționale, mai ales în situații de criză. („De voi râd! De voi! Elita! Ha, ha, ha… Vă declar că bărbatul de stat al vostru, Cincinnatus al vostru, marele om al vostru, Nikodem Dyzma al vostru, este un escroc ordinar, care vă duce de nas, un ticălos abil, un farseur și în același timp un cretin total! Un idiot, care nu are habar nu doar de economie, ci de ortografie. Un mojic, fără pic de bună creștere, un necioplit! Uitați-vă la mutra lui de țăran și la manierele lui primitive! Un nerod, un zero absolut! Vă dau cuvântul de onoare că nu a fost la Oxford, că nu știe nicio limbă! O figură vulgară sub o stea întunecată, cu morală de bandit. Sapristi! Voi nu vedeți asta? Nu m-am exprimat bine când am spus că vă duce de nas! Voi l-ați ridicat pe piedestal pe animalul ăsta! Voi, oameni lipsiți de orice criteriu rațional! Râd de voi, proștilor! De voi! O adunătură!…”).

Narațiunea, în mare măsură simplă și „prozaică”, urmărește în primul rând creșterea accesibilității unui număr cât mai mare de cititori, din diferite categorii sociale, la demontarea unor atitudini mentale și comportamentale ale elitelor politice și culturale din perioada interbelică. Cititorul de astăzi va înțelege și mai bine că cei de teapa lui Nikodem Dyzma s-au înmulțit și, în pofida dezvăluirilor din media, au șanse mari să prospere în continuare.

Constantin Geambașu

[1] Ca ziarist și publicist, Tadeusz-Dołęga Mostowicz (1900-1939) s-a angajat în viața socială, culturală și politică a țării. A participat la războiul polono-bolșevic din anul 1920. De asemenea, ca voluntar, a ajutat la evacuarea reprezentanților guvernului polonez după agresiunea sovietică asupra Poloniei în 17 septembrie 1939. A dispărut în orășelul Kuty de la granița polono-română în urma unui atac al tancurilor sovietice asupra camionului de pâine pentru refugiați, în care se afla și scriitorul. Descendent dintr-o familie nobiliară din ținuturile răsăritene (Kresy), Mostowicz cunoștea bine realitățile interetnice din zonă, precum și obiceiurile din lumea elitelor politice (vezi și celelalte romane care au cunoscut o mare popularitate în rândurile cititorilor polonezi).

[2] Vraciul de Tadeusz Dołęga-Mostowicz, Pan Tadeusz de Adam Mickiewicz, Quo vadis, Cavalerii teutoni, Prin foc și sabie de Henryk Sienkiewicz, Nunta de Stanisław Wyspiański, Țăranii de Władysław Reymont, Nopți și zile de Maria Dąbroawska, Cenușă și diamant de Jerzy Andrzejewski etc.