Descriere
Suntem, să recunoaștem, într-o junglă plină de specii stranii. Unde surprizele ne pândesc la fiecare pas. Precum un trib care pășește, prudent, pe un nou teritoriu, încercăm doar să găsim o cale pentru a ne descurca în speranța că și mâine soarele va răsări peste micul nostru grup.
Iată de ce avem acest volum. În paginile sale cititorul va găsi o cronică a acestor întâlniri, dintre oameni și forțele lumii politice. Este o carte despre accidente, despre excepții și despre nepotriviri. Altfel spus, o carte chiar despre noi înșine.
Cătălin Avramescu
București,
August 2023
Cuvânt înainte: de ce antropologia?
Într-o discuție cu cel de-al treilea soț al său, purtată în 1976 și publicată în CoEvolutionary Quarterly, Margaret Mead enumeră modurile în care ea crede că putem ajunge la înțelegerea profundă a realității lumii omenești – „Să studiem copiii, să studiem animalele, să studiem popoarele primitive, să fim psihanalizați, să trecem printr-o experiență religioasă și apoi să o lăsăm în urmă, să avem un episod psihotic și apoi să îl lăsăm în urmă, sau să ne îndrăgostim de un rus bătrân”.
O listă eclectică, nu-i așa? Să o luăm în serios? Așa ar fi prudent. Margaret Mead a fost unul dintre numele importante ale antropologiei secolului al XX-lea. Cercetările ei au deschis noi orizonturi în ce privește înțelegerea societăților din Pacific. Cât despre Gregory Bateson, acesta a fost una dintre mințile cele mai active din acea perioadă, cu contribuții notabile în subiecte diferite precum analiza schizofreniei, teoria evoluției sau comunicarea dintre delfini.
Antropologia este, prin definiție, știința despre om. Immanuel Kant, în Antropologia considerată din perspectivă pragmatică (Anthropologie in pragmatischer Hinsicht, 1798), stabilește că aceasta este o știință care urmărește răspunsul la întrebarea fundamentală „Ce este omul?“. Însă antropologia contemporană, în special aceea desemnată drept „antropologie culturală”, are ca obiect principal studiul societăților omenești aflate dincolo de marginile lumii occidentale. Triburi din Amazonia sau populații de imigranți care trăiesc izolate într-un cocon de obiceiuri și de valori. Astfel încât această re-considerare a obiectului de studiu al antropologiei ridică o problemă de principiu. Cum o știință dedicată detaliului exotic poate fi o cale de acces spre adevărul naturii umane?
Ce au în comun propunerile lui Mead este că sunt, toate, referințe la experiențe ale limitei. Copilul este limita adultului, care este caracterizat de raționalitate și responsabilitate. Popoarele primitive sunt limita civilizației, sub care tresare, în spasme, animalitatea noastră comună. Subiectul psihanalizat testează limitele emancipării sale ca individ. Extazul religios și abandonarea ulterioară a credinței nu descriu tot traversarea unei limite, dintre sacru și profan? După cum episodul psihotic depășit semnifică tot experiența limitelor necesare ale Sinelui. Cât despre invocarea de către Margaret Mead a rusului bătrân mă lasă cumva neluminat. Sunt sigur că aceasta are o profunzime pe care creierul masculin nu o poate percepe. Dar acest fapt sugerează tot prezența unei limite. După cum afirma Diderot, „femeia este monstrul bărbatului și bărbatul este monstrul femeii”.
A cunoaște, așadar, înseamnă a descoperi limite. A cunoaște omul înseamnă a-i cunoaște limitele existenței sale, după cum demonstrează Gabriel Liiceanu în eseurile sale asupra „peratologiei” (Despre limită, 2004).
Omul politic însă este arondat deja unei științe, cunoscută de obicei în forma sa plurală – științele politice. Aceasta este o știință despre stat, putere politică, instituții și despre reguli (legi) politice. De ce mai este nevoie atunci și de perspectiva antropologică?
Știința politică a vremurilor democratice studiază, în esență, cetățeanul. Însă noi nu suntem, de obicei, buni cetățeni. Pentru cei mai mulți dintre noi, ritualurile cetățenești sunt foarte simple. Mergem o dată la patru ani să votăm, ieșim din când în când la o acțiune de protest, citim grăbiți știrile în diagonală. Altfel spus, suntem cetățeni doar accidental. Suntem stingheri în universul politic, precum acei țărani care au coborât din tren pentru prima oară în Capitală și nu se dumiresc de ce este atâta agitație pe străzi. Simbolurile și vocabularul politicii ne sunt la fel de străine precum trebuie să fi fost limbile click! pentru primii exploratori ai triburilor din sudul Africii.
Dacă este să îi credem pe savanții politici, cetățenii se informează și acționează asupra ordinii politice. Eu nu sunt atât de sigur. Adesea interacțiunea noastră cu politica se rezumă la o serie de neînțelegeri și de ezitări. Pași în gol și gesturi ratate. Și o uimire elementară în fața unui sistem al autorității care ne depășește.
Suntem, să recunoaștem, într-o junglă plină de specii stranii. Unde surprizele ne pândesc la fiecare pas. Precum un trib care pășește, prudent, pe un nou teritoriu, încercăm doar să găsim o cale pentru a ne descurca în speranța că și mâine soarele va răsări peste micul nostru grup.
Iată de ce avem acest volum. În paginile sale cititorul va găsi o cronică a acestor întâlniri, dintre oameni și forțele lumii politice. Este o carte despre accidente, despre excepții și despre nepotriviri. Altfel spus, o carte chiar despre noi înșine.
Cătălin Avramescu
București,
August 2023
chipul banilor
Le folosim în fiecare zi, însă nu reflectăm asupra desenelor de pe bancnote. Ar trebui să fim ceva mai atenți. Bancnotele sunt un fel de enunț identitar al statului care le emite. Pe bancnota de 3 peso din Cuba este înfățișat Che Guevara. Pe rupiile indiene figurează Mahatma Gandhi. Pe bancnotele de 100 coroane din Islanda apare Arni Magnusson, un savant și colecționar de manuscrise din secolul al XVIII-lea. Fiecare cu gusturile sale.
Bancnotele zonei euro sunt desenate pentru a promova o identitate europeană. Noile bancnote emise de Clydesdale Bank (una dintre cele trei bănci comerciale scoțiene care au dreptul să tipărească bani) prezintă personaje ilustre din istoria Scoției. Despre importanța simbolică a desenelor de pe dolarul american nici nu mai are rost să insist.
Uneori băncile naționale tipăresc bancnote în serii speciale. Acestea, de regulă, comemorează un eveniment. După o vreme dispar, pe măsură ce sunt înlocuite sau după ce ajung în mâinile colecționarilor. Brazilia, spre exemplu, a pus în circulație, în 2005, o bancnotă ce marchează aniversarea a 500 de ani de la debarcarea portughezilor. În 1999 România a emis bancnota de 2.000 de lei pe care figura eclipsa totală de Soare vizibilă de pe teritoriul țării. Un experiment interesant, din păcate unicul, la noi, după 1989.
În fine, unele bancnote sunt atractive din punct de vedere estetic. Actualele bancnote din Noua Zeelandă sau din Africa de Sud sunt un bun exemplu. Un design deosebit aveau și guldenii olandezi eliminați odată cu introducerea monedei euro.
Cum stăm noi, din acest punct de vedere?
Bancnotele actuale fac parte dintr-o serie emisă în 2005. Din păcate, acestea nu sunt decât reluări ale tiparelor “leilor vechi” care au început să apară din 1996. Altfel spus, este vorba de un desen datat.
Lucrurile nu au stat întotdeauna astfel. În 1991 a fost emisă bancnota “Brâncuși”, de 500 de lei, modernă, care se îndepărta destul de mult de stilul precedent. Anul următor a adus un nou design al bancnotei Brâncuși, tot de 500 de lei. De data aceasta bancnota avea o grafică kitsch, cu motive populare aglomerate.
Regimul Iliescu, să nu uităm, a tipărit bani pe bandă rulantă, în contextul politicii sale inflaționiste. Desenele de pe bancnote au fost adesea banale, cum le stă bine unor bilete de bancă emise în grabă, fără respect pentru inteligența cetățeanului. În 1994 inflația galopantă ne-a adus deja bancnota de 10.000 de lei („Iorga”) care merită, cred, Premiul I cu coroniță pentru cea mai urâtă bancnotă tipărită după Decembrie 1989. După o finală cu bancnota de 1000 de lei din 1993 („Eminescu”), un alt accident al graficii…
Un amănunt semnificativ: portretul nici unei femei nu a figurat pe fața bancnotelor românești recente. Pe verso, o singură excepție, pe bancnota actuală de 10 Lei, unde este tipărită imaginea unei țărăncuțe dintr-o pictură a lui Grigorescu. În comparație, Suedia înfățișează femei pe 2 dintre cele cinci denominații în circulație. Australia, pe toate dintre cele 6 denominații, la paritate cu bărbații pe 5 dintre acestea.
Politicile și atitudinile timpului le putem descifra și pe bancnotele mai vechi. Aversiunea la schimbare a regimului Ceaușescu se poate bănui și după faptul că acestea a folosit doar un singur set de bancnote, cu un design foarte conservator, pus pe piață în 1966 (seria „Bălcescu”). Setul din 1952 mărturisea caracterul eclectic al regimului impus de Uniunea Sovietică. Biletele de cinci și de zece lei aveau chipuri de muncitori și de țărani, iar cele de 25 și de 100 de lei aveau chipurile lui Tudor Vladimirescu și Nicolae Bălcescu. Nici unul dintre personajele înfățișate pe bancnotele românești în perioada regimului comunist nu s-a regăsit pe bancnotele emise după 1989.
Emisiunea comemorativă din 1931 semnalează deja deriva autoritară a regimului lui Carol al II-lea, a cărui imagine este tipărită pe bancnote. Seria de bancnote emisă sub Ferdinand, în schimb, prezintă imaginea unei Românii agrare, cu țărăncuțe cu fuior.
Timpurile s-au schimbat. Unele bănci naționale organizează concursuri pentru desenul bancnotelor, care au devenit un fel de spațiu publicitar al spiritului național. Merită să vedeți, pe site-ul Băncii Naționale a Elveției, rezultatele concursului pentru desenele francilor elvețieni. Dollar Redesign Project conține propuneri pentru noi bancnote ale Rezervei Federale, unele dintre acestea uimitoare. Plus sugestia, ne-testată, că economia ar avea de profitat prin sporirea încrederii produsă de noile bilete de bancă.
Am putea încerca, fiecare dintre noi, un mic experiment. Dacă ar fi să desenăm noi înșine bancnote noi, ce am alege să înfățișăm pe acestea? Probabil că fiecare ar proiecta pe suprafața de hârtie o imagine a ceea ce credem noi că este esențial pentru identitatea noastră socială, economică și politică. Ar fi o machetă a ordinii simbolice care ne cuprinde. Cred că răspunsul la această întrebare ar avea o valoare de diagnostic.
