GLOSAR DE TERMENI FILATELICI
Marca poștală, în afara materialelor de bază pentru realizarea ei (hârtie, gumă, cerneală etc.), are ca prim element desenul, acesta diferind de la un timbru la altul, de la o emisiune la alta. Totodată, aceasta se prezintă în cadrul unor emisiuni cu un număr definit de timbre, din compunerea unei serii, însoțită fiind, în funcție de deciziile factorilor implicați, de alte elemente ce țin de sfera filateliei (plic prima zi a emisiunii, coliță, carton filatelic, mapă filatelică etc.). Așadar, cum se va putea observa, pe parcursul cercetării au fost utilizate o serie de termeni specifici domeniului filatelic, aspect ce impune, pentru o înțelegere mai bună a acestora, existența unui glosar explicativ de termeni. În acest sens, pentru o definire cât mai exactă a acestora, chiar dacă explicațiile termenilor nu au suferit modificări substanțiale de-a lungul anilor, am utilizat mai multe surse de informare, clasice sau moderne. Începând cu cartea lui Lucian Belcea, A.B.C. Filatelic (Ed. Tineretului, București, 1965) și Catalogul Mărcilor Poștale Românești ’74 (Kiriae Dragomir – Aurel Surpățean, Casa Ședinței, București, 1974), trecând prin mediul online (Blog de timbrolofil[1], Glossary of Philatelic Terms[2], Philatelic Terms Explained[3], Glossary of philatelic terms – Simon Chandler[4]), enumerând doar câteva dintre sursele verificate, am realizat un scurt glosar explicativ pentru o înțelegere cât mai facilă a termenilor utilizați.
Termeni filatelici:
Bloc filatelic – grup de patru sau mai multe mărci poștale, detașate dintr-o coală, dar neseparate între ele, incluzând cel puțin două mărci verticale sau orizontale; mărcile pot fi identice (valoare, desen, culoare), dar și diferite, în funcție de realizarea emisiunii;
Bloc – coliță – ansamblu format din mai multe mărci poștale, tipărit pe coli de hârtie de format mic, cu ornamente și inscripții pe manșetă; mărcile se pot desprinde din blocuri și pot fi utilizate separat;
Cadrul – element al unui timbru ce constituie detaliul exterior al desenului; tipuri de cadre: rotund, dreptunghi, triunghiular, simplu (o singură linie);
Carnet de mărci – carnet cuprinzând mai multe mărci poștale de valori diferite sau de aceeași valoare (cel mai frecvent utilizate pentru francarea corespondenței);
Carte poștală ilustrată – efect poștal, confecționat din carton de diferite dimensiuni, având tipărită pe una dintre fețe o imagine, iar cealaltă față fiind destinată corespondenței; pe fața destinată corespondenței se află tipărită și o marcă poștală fixă;
Cartuș – spațiu liber, cu fond simplu sau desen puțin lizibil, în care sunt scrise valorile ori alte texte;
Catalog filatelic – lucrare în care sunt înregistrate, în ordine cronologică sau după criterii tematice, mărcile poștale puse în circulație într-o țară, zonă geografică, continent sau în lume;
Centrul – poziția ocupată de desen în cadrul unui timbru;
Coală de mărci – coală de hârtie, de formă dreptunghiulară, care conține un ansamblu de mărci imprimate; numărul mărcilor poștale tipărite pe o coală variază în funcție de dimensiunile mărcilor, de concepția emisiunii, precum și de formatul colii pe care se tipăresc;
Coliță – coală de hârtie de dimensiuni reduse, pe care este tipărită o marcă poștală dantelată sau nedantelată, pe marginile căreia se găsesc imprimate ornamente sau inscripții legate de tema sau scopul emisiunii filatelice;
Dantelarea – perforare cu ajutorul unor ace ce execută un număr de orificii, unul lângă altul, într-un șir liniar, după ce mărcile au fost imprimate;
Efigie – imagine, portret;
Eroare – marcă poștală care prezintă greșeli de imprimare, de poziționare (ex: răsucită, deplasată), sau de culori;
Expoziție filatelică – manifestare publică al cărei scop constă în prezentarea unor exponate filatelice, colecții etc. în vederea punerii în valoare a specificului activității filatelice, precum și pentru asigurarea unui schimb util de experiență între filateliști;
Filatelie – disciplină cu caracter cultural-educativ, care se ocupă cu studierea și colecționarea pieselor filatelice, studierea apariției și utilizării acestora, a procedeelor tipografice de realizare, caracteristicilor acestora etc.
Filatelie tematică – colecție de mărci poștale alcătuită în funcție de subiectul ilustrat de acestea, precum și de informațiile oferite de documentele filatelice sau poștale, și studierea lor;
Filigran – semn distinctiv sau inscripție constând dintr-un desen, cifre, litere sau linii, format de masa hârtiei sau imprimat pe aceasta; termenul este cunoscute și ca „watermark” (engleză), „filigrane” (franceză) sau „Wasserzeichen” (germană);
Fond – culoarea hârtiei; cele mai întâlnite tipuri de culori sunt: alb, alb – natur, galben;
Fontul (caracterele scrisului) – tipuri de litere folosite în tipografie (italice, chirilice, gotice etc.)
Francatură – ansamblu de mărci poștale adezive sau ștampile aplicate mecanic cu mașina de francat pe o corespondență, pentru achitarea costului transportului prin poștă, de la expeditor la destinatar, potrivit tarifului poștal;
Francatură filatelică – francatură compusă dintr-un grup de mărci poștale jubiliare, comemorative, de binefacere etc., din aceeași emisiune sau din emisiuni diferite, aplicate cu grijă și simț estetic pe un plic;
Francatură mecanică – francatură realizată cu ajutorul mașinii de francat, care imprimă cu tuș (de obicei roșu) un material prin mijloace manuale, chimice, electrice, electronice, fotomecanice, în scopul obținerii suprafeței active a unui clișeu de tipar;
Francatură obișnuită -ansamblu de mărci poștale aplicate pe o corespondență conform tarifului, obliterate pe margine astfel încât desenul și inscripțiile mărcilor poștale să fie vizibile. Indică plata cu anticipație a taxei pentru transportul unui colet;
Gumă – denumire dată stratului de adeziv de pe spatele mărcilor poștale; mărcile cu gumajul incomplet, atacat de șarniere sau deteriorat din alte motive, comportă o diminuare a valorii de schimb;
Heliografie – procedură de imprimare a hârtiei, pentru reproducerea și multiplicarea originalelor în semitonuri, cu clișee de cupru, obținută pe cale fotochimică; pentru mărcile poștale se utilizează la scară largă rotoheliografia (pe principiul imprimării rotative);
Ilustrată maximă – carte poștală ilustrată, francată cu o marcă poștală pe partea ilustrată și obliterată cu o ștampilă poștală de loc și de dată curentă (specială sau ocazională); elementele ilustratei trebuie să fie în deplină concordanță;
Întreg poștal – imprimat emis de o administrație poștală (plic sau carte poștală), care în locul francaturii cu marca poștală adezivă poartă tipărită imaginea unei mărci fixe și, de la caz la caz, valoarea de francare, inscripții și ilustrații suplimentare;
Legendă – text scris ce oferă informații cu privire la marca poștală sau emisiunea respectivă (generale, speciale, ocazionale);
Litografie – procedeu de tipar plan care utilizează o formă de tipar (un clișeu) executată pe o piatră specială de calcar, printr-unul dintre procedeele litografic sau fotolitografic;
Machetă – proiect al unei mărci poștale sau al unei ștampile, executat de autor (grafician), de obicei la scară mai mare și redus apoi la dimensiunea dorită; și machetele pot face obiectul unor colecții interesante;
Marcă poștală – imprimat de valoare, cu dimensiuni mici și format de regulă dreptunghiular, tipărit în una sau mai multe culori, prevăzut sau nu cu adeziv, aplicat direct sau imprimat pe plicuri, emis sau acceptat de administrația poștală a unui stat;
Marcă poștală autoadezivă – marcă poștală cu un adeziv sensibil la presiune, care nu necesită umezire pentru a se lipi de hârtie;
Marcă poștală comemorativă – marcă poștală emisă special în onoarea unei persoane, unui loc sau unui eveniment; de obicei, se află în vânzare pentru o perioadă scurtă de timp;
Marcă poștală fixă – marcă poștală a cărei figurină este tiparită direct pe un efect poștal, pentru a indica plata taxei poștale de expediere;
Marcă poștală neobliterată – marcă poștală neștampilată, care nu a fost utilizată la francare și, ca atare, nu și-a îndeplinit încă misiunea pentru care a fost emisă; sinonime: marcă neuzată sau marcă neștampilată;
Marcă poștală uzuală – marcă emisă în scopul satisfacerii, în primul rând, a necesităților poștale; are, de obicei, un termen de valabilitate mai lung și se tipărește în număr foarte mare, fie într-un singur tiraj, fie în tiraje succesive, pe măsura cerințelor;
Milesime – cifrele care indică anumite date cu ocazia unor evenimente (comemorative, jubiliare etc.);
Neuzate – mărci poștale care nu au intrat în circuitul poștal, având astfel imaginea, guma și hârtia intacte; chiar dacă marca se află într-o stare precară, poate fi totuși considerată neuzată, fiind neutilizată; termenul se aplică și pentru timbrele fiscale;
Obliterare – acțiune de anulare prin ștampilare, perforare sau tipărire;
Obliterare de complezență – obliterare aplicată la cererea unui colecționar pe o marcă poștală sau pe un întreg poștal ce va deveni obiect de colecție;
Perforația/perforare – numită și dantelură, este un sistem ordonat de orificii, cu pas bine determinat, obținute prin perforarea unei coli de mărci în jurul mărcilor, cu scopul de a permite detașarea ușoară a mărcilor. Perforația se obține prin două tipuri de operații (numite perforări): dantelarea și străpungerea;
Pereche – ansamblu constituit din două mărci poștale dantelate sau nedantelate, detașate din coală, nedespărțite între ele, alăturate vertical sau orizontal; termenul este cunoscut sub denumirea lui din limba franceză, „tête-bêche”;
Plan – suprapunerea în spațiu a tuturor elementelor grafice din compunerea desenului timbrului;
Plic filatelic – plic conținând un anumit număr de mărci poștale, noi sau din perioada premergătoare apariției mărcilor poștale adezive; cele mai multe dintre mărcile poștale sunt obliterate de complezență;
Plic „prima zi” – plic special confecționat, destinat a fi francat cu una sau mai multe valori dintr-o emisiune de mărci poștale, anulate prin aplicarea unei ștampile cu data corespunzătoare zilei în care a fost pusă în circulație emisiunea (FDC – first day cover);
Serie filatelică – ansamblu de mărci poștale care formează o anumită emisiune;
Suprataxă – taxă suplimentară benevolă sau obligatorie, percepută de stat la vânzarea mărcilor poștale, adăugând la valoarea lor nominală de francare un surplus cu diferite destinații;
Supratipar – inscripție (cuvinte, litere, cifre sau semne) tipărită în negru sau în orice altă culoare pe o marcă poștală, pe o coliță sau pe un ansamblu filatelic, cu scopul de a-i modifica valoarea, destinația sau alte elemente, din diferite necesități;
Ștampilă ocazională – ștampilă utilizată cu ocazia unui anumit eveniment, cu inscripții sau desene grafice în concordanță cu evenimentul; pentru a avea un caracter poștal funcțional, trebuie să indice explicit localitatea, data, oficiul poștal și codul localității;
Ștampilă „prima zi” – ștampilă confecționată special pentru punerea în circulație a unei emisiuni, utilizată pentru obliterarea mărcilor acelei emisiuni, utilizate pentru realizarea plicurilor „prima zi”, precum și pentru obliterarea altor produse filatelice aferente;
Tarif poștal – act normativ prin care se fixează taxele care trebuie achitate pentru trimiterile poștale;
Taxă de plată – plată efectuată în folosul unei administrații poștale de către persoane fizice și juridice, pentru scrisorile nefrancate sau insuficient francate de expedior; taxa de plată se achită de către destinatarul trimiterii poștale;
Tematică – totalitatea temelor sau tema principală a unei mărci poștale, a unei colecții de mărci poștale, a unor întreguri poștale, a unor ilustrate maxime etc.;
Tip – design de bază pentru o marcă poștală sau pentru un set de mărci poștale; cataloagele filatelice utilizează cifre sau litere pentru identificarea tipului, în scopul de a salva din spațiul alocat în cadrul paginilor;
Tiraj – număr de exemplare în care se tipărește o marcă poștală, o serie de mărci poștale sau efecte poștale; tirajul este determinat de nevoile de francare a corespondenței
Triptic – ansamblu filatelic compus din trei piese distincte;
Valoare nominală – valoare înscrisă cifric pe o marcă poștală, exprimată în moneda țării emitente și care reprezintă taxa poștală pentru care este valabilă marca poștală în conformitate cu tariful în vigoare;
Vinietă – etichetă adezivă emisă de o administrație poștală în scopul aniversării sau comemorării unor evenimente deosebite; vinietele izolate de mărcile poștale își pierd valoarea filatelică;
[1] Blog de timbrofil, la adresa https://blogdetimbrofil.wordpress.com/termeni-filatelici/; accesat la data de 8 noiembrie 2021;
[2] Glossary of Philatelic Terms, la adresa https://www.linns.com/news/postal-updates-page/glossary-terms-disabled.html; accesat la data de 12 decembrie 2021;
[3] Warwick & Warwick, Philatelic Terms explained, la adresa https://www.warwickandwarwick.com/news/guides/philatelic-terms; accesat la data de 10 ianuarie 2022;
[4] Simon Chandler, Glossary of philatelic terms, la adresa https://www.empirephilatelists.com/blog/glossary-philatelic-terms-explained; accesat la data de 15 iunie 2022;
INTRODUCERE
1.Problematica cercetării
Lucrarea de față își propune să aducă în prim-plan un subiect mai puțin abordat de către istoricii din România, și anume cel al propagandei comuniste prin filatelie. După preluarea deplină a puterii de către „reprezentanții muncitorilor și țăranilor”, propaganda vizuală comunistă în România a cunoscut o dezvoltare accelerată, toate instituțiile statului care aveau legătură directă cu difuzarea ideilor oficiale fiind subordonate noului regim[1].
În lucrarea intitulată „Filatelia – instrument al propagandei comuniste în România (1945 – 1965)” vom evidenția importanța mărcilor poștale românești în promovarea simbolurilor și mesajelor comuniste în spațiul românesc. Din multitudinea de emisiuni filatelice ce au ca subiect propaganda, am ales prezentarea și interpretarea discursului vizual al unui număr selectat de mărci poștale. Analizarea și interpretarea mesajelor propagandistice sunt absolut necesare pentru înțelegerea modului în care a fost diseminat, și pe această cale, mesajul noului regim politic în rândurile populației. Așa cum vom vedea, lucrarea privind propaganda vizuală comunistă prin filatelie aduce în atenție aspecte și perspective noi, care nu au fost abordate în lucrările anterioare. De asemenea, prin numărul și diversitatea mărcilor poștale prezentate, putem avea o imagine mai clară a modului în care timbrele au fost folosite pentru a promova, spre exemplu, istoria mișcării muncitorești sau pentru a ilustra realizările economice ale regimului comunist. Aceste aspecte, și nu numai, sunt adesea neglijate în studiile publicate anterior, dar pot oferi o înțelegere mai cuprinzătoare a propagandei vizuale comuniste, a rolului jucat, în mod special, de mărcile poștale.
Intervalul de timp ales, cuprins între anii 1945 – 1965, nu este deloc întâmplător. Această perioadă se caracterizează prin transformări structurale semnificative la nivelul societății românești, manifestate în multiple dimensiuni. Tranziția de la un sistem politic la altul s-a realizat într-un mod abrupt și coercitiv, având ca efect nu doar modificarea profundă a mecanismelor socio-politice, ci și deteriorarea progresivă a structurilor sociale, culminând cu instaurarea unui regim dictatorial și discreționar. De la 6 Martie 1945, momentul instaurării guvernului Groza, și până la Congresul al IX-lea al partidului din 1965, România a fost remodelată pe toate palierele, de la nivel instituțional până la nivel de individ. Prin urmare, mărcile poștale au fost încorporate în sistemul propagandistic încă de la începutul perioadei comuniste, de către noii ideologi, cu intenția evidentă de a ilustra și difuza noua realitate politică în toate regiunile țării și, în special, în conștiința românilor. Analiza mărcilor poștale din această perioadă se va concentra asupra decodării și înțelegerii mesajului vizual transmis, pornind de la premisa că timbrele poștale au reprezentat un instrument de propagandă accesibil și ușor de distribuit. Mărcile poștale au fost integrate în spațiul domestic al populației, devenind obiecte de colecție pentru un număr semnificativ de persoane, ceea ce le-a amplificat impactul asupra formării și modelării opiniei publice.
În cazul fiecărei emisiuni filatelice analizate în cadrul cercetării, am optat pentru o examinare de tip calitativ, cu accent asupra detaliilor tehnice legate de realizarea timbrelor, combinată cu o abordare analitică a discursului vizual. După cum se va observa din parcurgerea lucrării, abordarea analitică a fost adoptată pentru a servi un scop precis: acela de a ajuta la descifrarea mesajului transmis de mărcile poștale.
De ce am ales filatelia și nu un alt domeniu al propagandei vizuale? În acest caz, răspunsul pare să fie, într-un fel, mai accesibil. În ceea ce privește afișul politic, cinematografia sau alte canale de comunicare vizuală, în bibliografia românească specializată există o serie de lucrări și studii dedicate fenomenului propagandistic, indiferent de perioada în care acesta s-a manifestat[2]. În schimb, în ceea ce privește filatelia, abordarea monografică a acestei tematici din perioada analizată, din câte cunoaștem până în prezent, pare să fie singulară în spațiul românesc. Așadar, realizarea acestei cercetări reprezintă o contribuție necesară la înțelegerea fenomenului propagandistic vizual. Aceasta extinde cercetările și asupra domeniului filatelic, considerându-l o parte integrantă a ansamblului propagandistic. Prin abordarea fenomenului filatelic românesc și evidențierea rolului său ca mijloc de propagandă, ne propunem să atragem atenția asupra unui patrimoniu bogat și divers, aducând în prim-plan aspecte relevante care pot contribui la o mai profundă înțelegere a complexității fenomenului propagandistic.
Timbrele de propagandă sunt acele mărci poștale emise cu scopul clar de a transmite un mesaj politico-ideologic, social sau cultural. Aceste emisiuni filatelice au fost instrumentalizate de către statul comunist român ca vehicule de propagare a ideologiei comuniste și a valorilor social-politice fundamentate pe doctrina marxist-leninistă, având ca obiectiv strategic influențarea și modelarea percepției colective a opiniei publice. De asemenea, timbrele cu mesaje propagandistice din timpul regimului comunist au fost folosite și ca liant între mișcarea comunistă din România și o serie de evenimente istorice, din trecutul apropiat sau îndepărtat românesc (vezi timbrele cu trimitere la mișcările muncitorești), scopul fiind cel de legitimare a acțiunilor întreprinse de partidul unic, care se prezenta ca un continuator al luptei împotriva exploatării și a exploatatorilor. Prin lucrarea de față, dorim să evidențiem, așa cum menționam anterior, importanța mărcilor poștale în diseminarea mesajului propagandistic în rândul maselor, apelând la singurul instrument specific unui astfel de canal de comunicare: imaginea.
Întrebarea fundamentală care a stat la baza acestei cercetări este: Au fost mărcile poștale utilizate ca instrumente de propagandă în perioada regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej? Pentru a obține un răspuns cât mai precis la această interogație, am efectuat o cercetare amănunțită și am consultat sursele arhivistice relevante. Acest demers a fost esențial pentru identificarea informațiilor necesare care să ne îndrume către un răspuns fundamentat și coerent. Din această întrebare inițială s-a dezvoltat prima întrebare derivată tratată în cadrul cercetării: Au fost mărcile poștale românești, din acea perioadă bogate în elemente de propagandă politică? În acest context, aplicarea unei perspective analitice asupra mărcilor poștale devine un aspect crucial în înțelegerea modului în care acestea sunt utilizate ca instrumente de propagandă. Acest demers analitic este strâns legat de descifrarea mesajului vizual transmis de aceste mărci poștale, contribuind astfel la o evaluare detaliată a conținutului lor propagandistic.
În paralel cu tratarea analitică a valorilor poștale, am efectuat și o analiză cantitativă a timbrelor care prezintă elemente clare de propagandă politică. Această abordare ne-a furnizat nu doar o înțelegere detaliată a evoluției fenomenului propagandistic pe parcursul a 20 de ani, ci și o perspectivă asupra dimensiunii acestuia. De asemenea, am acordat o atenție deosebită analizei cantitative a timbrelor, cu scopul de a avea un tablou al evoluției acestui tip de manifestare în domeniul propagandei. Astfel, am urmărit cu atenție creșterea sau descreșterea în timp a numărului de emisiuni și valori filatelice care conțin elemente de propagandă politică, încercând să le corelăm cu evoluția sistemului politic în granițele statului român. În același timp, această evaluare a evoluției cantitative ne-a ajutat să ne formăm o imagine de ansamblu asupra gradului de pătrundere a mesajelor propagandistice în rândul populației prin intermediul acestui suport.
În această direcție, am consultat și coroborat informațiile provenite din diverse cataloage, inclusiv pe cele disponibile online, pentru a realiza tabele și grafice relevante privind numărul total de emisiuni și valori emise în perioada 1945-1965. De asemenea, am evidențiat ulterior, numărul de emisiuni și valori filatelice în care au fost identificate elemente de natură propagandistică în compoziția grafică. Printre acestea, un instrument extrem de util în realizarea analizei cantitative a fost „Albumul mărcilor poștale R.P.R. 1948-1962”, album emis de Întreprinderea Comercială de Stat „Filatelia”, aflat în colecția personală.
A doua întrebare, derivată din cercetare, își propune să identifice rolul și locul filateliei românești în angrenajul propagandistic. Abordarea acestei întrebări impune un demers complex, integrând atât analiza cantitativă, cât și cea calitativă. Printr-o analiză atentă a evoluției emisiunilor poștale de propagandă din ambele perspective, calitativ și cantitativ, putem identifica punctul maxim atins într-un anumit interval de timp, oferindu-ne astfel o imagine asupra impactului acestor emisiuni asupra societății. În paralel, analiza calitativă aduce în discuție elemente de substanță, cum ar fi conținutul mesajului vizual transmis de mărcile poștale. De asemenea, pentru a completa aceste analize, am considerat că este esențial să aducem în discuție surse documentare relevante care să ateste implicarea autorităților comuniste în organizarea mișcării filatelice, cu accent special asupra cluburilor muncitorești de filatelie. Totuși, dificultățile întâmpinate în accesarea surselor arhivistice au reprezentat un obstacol major în completarea informațiilor necesare. Această situație specifică va fi detaliată în secțiunea dedicată surselor documentare. Prin abordarea amănunțită a acestor aspecte, ne propunem să dezvăluim nu doar amploarea implicării filateliei în propagandă, ci și modul în care autoritățile comuniste au modelat și coordonat această mișcare în scopuri propagandistice.
Cea de-a treia întrebare derivată de cercetare, la care am încercat să oferim un răspuns, a fost: Au fost folosite mărcile poștale pentru crearea unui nou tip de imaginar în societatea românească? În acest caz, a fost necesară o analiză și o descifrare a mesajului transmis de unele emisiuni filatelice ce aveau ca tematică reprezentarea unor personalități politice, muncitori eroizați de regim ori diferite evenimente ce au fost în strânsă legătură cu mișcarea comunistă. Emisiunile filatelice dedicate personalităților precum Lenin, Stalin, Filimon Sîrbu și I. C. Frimu sau cele care abordează diverse momente ale „luptei de clasă”, constituie materiale extrem de relevante pentru analiza ce vizează răspunsul la întrebarea de cercetare asumată. În cadrul acestei analize, mărcilor poștale menționate anterior li se adaugă, fără a fi subordonate acestora, timbrele care integrează elemente heraldice specifice sau cele care fac referire la realizările noului regim. Prin acest demers cantitativ, ne-am propus să evidențiem eforturile regimului comunist de la București de a construi un nou imaginar oficial și de a impune aceste reprezentări în conștiința colectivă.
Timbrele de propagandă transmit un mesaj politic și ideologic puternic, promovând un partid politic, o ideologie, un lider sau un eveniment politic, social sau de altă natură, specific, bine determinat în timp (războaie, revoluții, recensăminte ale populației, alegeri, comemorări, aniversări etc.). Acestea folosesc elemente grafice, simboluri, imagini și scurte texte care completează și susțin mesajul propagandistic oficial, transmis în general pe canalele clasice de comunicare (radio, presa scrisă și televiziune), fiind ușor recognoscibile și puternice din punct de vedere vizual.
Prin intermediul mărcilor poștale, factorii de decizie își propun să influențeze opinia publică și să obțină sprijin pentru cauza lor. Situația a fost similară și în cazul sistemului politic instaurat la putere după cel de-al Doilea Război Mondial. Comunismul românesc, asemenea tuturor țărilor în care acesta a fost impus, a însemnat o răsturnarea a valorilor și principiilor, impunerea unei ideologii politice străine prin toate mijloacele posibile, forțând societatea să admită în „bloc ideile și opiniile”[3] impuse. Aparatul propagandistic a fost un instrument esențial în această transformare, utilizând diverse canale de comunicare. Propaganda comunistă prin filatelie a avut un rol semnificativ în acest mecanism, contribuind la modelarea percepțiilor și influențarea opiniei publice.
2. Metodologia cercetării
Prima etapă esențială a demersului nostru științific a fost identificarea studiilor existente în domeniu și analiza stadiului lor de dezvoltare, atât pe plan național, cât și internațional. După identificarea surselor relevante, am procedat la un studiu atent al acestora. Date fiind particularitățile subiectului abordat în lucrarea noastră, aceasta necesită o abordare interdisciplinară. Ne propunem să îmbinăm analiza evoluției fenomenului propagandistic în perioada 1945-1964 cu perspectiva artistică, având în vedere că majoritatea machetatorilor implicați provin din sfera artelor plastice. Acest demers presupune interpretarea și descifrarea mesajelor propagandistice transmise prin mărcile poștale românești. În plus, metoda noastră de cercetare a integrat atât analiza calitativă, cât și cea cantitativă[4]. Această abordare s-a dovedit deosebit de utilă în cadrul demersului nostru, oferindu-ne o perspectivă completă și detaliată asupra fenomenului studiat.
Metoda de analiză calitativ-cantitativă este absolut necesară în cadrul acestei cercetări, contribuind la cristalizarea unei imagini cât mai fidele realității asupra fenomenului filatelic, printr-o abordare defalcată. Astfel, în ceea ce privește metoda calitativă, aceasta a fost aplicată în analiza materialului filatelic prezentat în această lucrare (analiza elementelor grafice din compunerea unui timbru). Și, după cum se știe, imaginile pot atrage rapid atenția și pot transmite un mesaj într-un mod mult mai eficient decât textul, având capacitatea de a stârni emoții puternice. În această situație, analiza calitativă a mărcilor poștale ne oferă posibilitatea de a înțelege, prin descifrarea discursului vizual, cum a contribuit filatelia la construirea noii identități individuale sau de grup în cadrul societății românești.
În ceea ce privește metoda cantitativă, necesitatea acesteia în cadrul cercetării rezidă din nevoia de a înțelege evoluția, din punct de vedere numeric, a emisiunilor și mărcilor poștale cu caracter propagandistic. Această metodă ne oferă posibilitatea de a identifica punctele de minim și maxim în cadrul evoluției fenomenului filatelic propagandistic din perioada 1945-1965 și, coroborată cu alte surse de informații, această evoluție poate fi înțeleasă prin prisma realităților sociale ale timpului.
Având în vedere subiectul cercetării, una dintre metodele utilizate a fost analiza critică a documentelor identificate și corelarea acestora cu emisiunile filatelice analizate în cadrul lucrării. Analiza critică a documentelor arhivistice identificate și utilizate în cadrul cercetării ne-a permis conturarea unei imagini mai clare asupra modului în care autoritățile comuniste din acea perioadă au înțeles să se legitimeze în fața societății românești. Un exemplu elocvent este reprezentat de cazul lui Ion Luca Caragiale, ale cărui opere, așa cum vom vedea pe parcursul lucrării, au fost reinterpretate în spiritul realismului socialist cu ocazia centenarului nașterii sale. De asemenea, în aceeași sferă se încadrează analiza discursului ideologic[5] practicat de liderii mișcării muncitorești din România, aspect bine reliefat la nivel simbolic și în cadrul unor emisiuni filatelice românești. Prin prisma analizei critice, am abordat și o serie de articole identificate în revistele de specialitate și în presa vremii. Aceste articole au legătură cu discursul propagandistic în general și pot fi puse în conexiune cu discursul vizual al mărcilor poștale. otuși, utilizarea acestei metode a întâmpinat o serie de dificultăți cauzate, în primul rând, de numărul mai mic decât cel așteptat de documente relevante pentru tema cercetării.
La fel de importantă pentru studiul de față a fost și analiza discursului vizual al mărcilor poștale românești. Această analiză s-a desfășurat pe baza unui material filatelic captivant și diversificat, fiind evident că a fost realizată în strânsă corelație cu realitatea istorică a vremii și cu materialul documentar identificat. Este bine cunoscut faptul că imaginea joacă un rol crucial în propaganda vizuală, având capacitatea de a influența și manipula percepțiile oamenilor. Propaganda vizuală se fundamentează pe utilizarea imaginilor pentru a transmite mesaje și a genera reacții emoționale, având adesea ca scop promovarea unei anumite ideologii, în cazul de față, comunismul. Un aspect semnificativ al acestei abordări constă în descifrarea și înțelegerea discursului vizual al emisiunilor filatelice care abordează diverse personalități de frunte ale mișcării comuniste. Această strategie vizează recunoașterea instinctivă a autorității liderului prin intermediul elementelor vizuale, constituind astfel un atribut esențial al propagandei comuniste[6].
O altă metodă utilizată în cadrul acestui demers a fost metoda comparativă, aplicată pentru a identifica și evalua timbrele poștale în funcție de o serie de caracteristici, cum ar fi designul, tiparul, culoarea, marcajele, perforațiile și alte trăsături distinctive. Comparând designurile și tematicile timbrelor, am putut identifica asemănările și diferențele dintre ele, demonstrând unitatea mesajelor vizuale prin simbolurile utilizate în cadrul emisiunilor filatelice propagandistice. Fiind o metodă de studiu care implică compararea mai multor entități pentru identificarea unor similitudini și diferențe, acest tip de abordare ne-a permis conturarea unei imagini cât mai clare asupra fenomenului filatelic propagandistic din perioada 1945-1965. Așa cum demonstrează Adrian Dușa în lucrarea Elemente de analiză comparativă, această metodă trebuie să fie în strânsă legătură cu analiza de tip calitativ, termenul cel mai adecvat fiind „analiză calitativ-comparativă”[7]. Prin aplicarea acestei metode, am dorit să evidențiem existența unei „unități” în blocul comunist din punct de vedere propagandistic, în ceea ce privește transmiterea aceluiași mesaj ideologic, dar prin modalități grafice diferite.
Pentru a obține o imagine de ansamblu cât mai clară asupra fenomenului filatelic, o metodă de documentare a constat în utilizarea mediului online în vederea identificării și utilizării unor surse relevante în cadrul studiului. Accesarea platformelor și site-urilor precum romanianstamps.com, colnect.com sau delcampe.net a fost fundamentală pentru completarea și corelarea informațiilor referitoare la emisiunile filatelice abordate în această documentare. De asemenea, platforma Arcanum[8] a reprezentat o sursă de date și informații extrem de bine organizată. Numărul mare de ziare, reviste, monitoare oficiale și alte materiale informaționale relevante pentru cercetarea noastră, disponibile în format digital pe această platformă, ne-a fost de un real ajutor în desfășurarea lucrării.
Alături de sursele menționate anterior, am consultat și o serie de bloguri dedicate filateliei, precum blogdetimbrofil, filatelist.ro sau timbre-online.com, care, deși puține din punct de vedere numeric, au oferit informații interesante și relevante pentru documentarea noastră. În aceeași categorie a surselor online trebuie menționate site-urile postmodernism.ro și modernism.ro, precum și blogul cosminnasui.com, toate fiind parte a portofoliului istoricului, curatorului și criticului de artă Cosmin Năsui[9]. Datorită cantității și, mai ales, calității informațiilor relevante despre diverși artiști plastici români, aceste surse au fost esențiale în procesul nostru de documentare.
3. Sursele documentare
Fiind prima abordare detaliată a propagandei prin filatelie pentru perioada 1945-1965, am optat pentru cercetarea fondurilor arhivistice și bibliografice aflate în custodia Arhivelor Naționale, Poștei Române, Romfilatelia, Regiei Autonome Monitorul Oficial, Băncii Naționale și Bibliotecii Academiei. Am decis să cercetăm sursele documentare oferite de instituțiile menționate anterior, din perspectiva informațiilor relevante pe care ni le-ar putea furniza în raport cu întrebările cercetării.
Astfel, în cadrul Arhivelor Naționale București și al filialelor județene din Prahova și Dâmbovița, am identificat un număr semnificativ de fonduri, pe care le-am considerat relevante pentru obținerea unor informații inedite privind subiectul cercetării. De-a lungul anilor, a fost cercetat un număr mare de unități arhivistice din cadrul mai multor fonduri, dintre care amintim cele ale Ministerului Propagandei Naționale[10], Ministerul Finanțelor – Direcția Timbru[11], cel al Uniunii Artiștilor Plastici (perioada 1950-1973)[12], Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (1944-1979)[13], C.C. al P.C.R. Secția propagandă și agitație[14] etc.
În cadrul demersului nostru de identificare și utilizare a unor surse documentare inedite, un caz deosebit l-a reprezentat fondul Uniunii Artiștilor Plastici din România. n cadrul acestui fond, alături de fișele personale ale artiștilor plastici din U.A.P., integrate într-un capitol dedicat machetatorilor, am descoperit documente referitoare la anumite emisiuni filatelice. Printre acestea, cele mai semnificative sunt documentele referitoare la emisiunea filatelică dedicată centenarului nașterii dramaturgului Ion Luca Caragiale, incluse într-un capitol special consacrat propagandei comuniste prin filatelie. Menționăm în mod special un plan tematic propus pentru sărbătorirea centenarului nașterii marelui dramaturg, care, deși se revendica din conservatorismul politic, a fost conceput astfel încât să sublinieze ideea „luptei de clasă”, total străină junimistului. Interpretările operelor caragialiene în nota realismului socialist, prezentate de cei responsabili cu organizarea sărbătoririi centenarului, denotă o intenție evidentă de a însuși opera marelui dramaturg într-o zonă favorabilă din punct de vedere ideologic.
O altă sursă de informații, cu relevanță semnificativă pentru cercetare, a fost Monitorul Oficial al României (Buletinul Oficial). Din nefericire, căutarea și publicarea informațiilor referitoare la mărcile poștale emise de autoritățile românești în perioada comunistă nu au dus la rezultate satisfăcătoare. Lipsa unei baze de date informatizate a colecțiilor deținute de instituțiile românești, caracterizate prin incompletitudine și dispersie (în cazurile în care am reușit să le identific), dar mai ales absența totală a colecțiilor Monitorului Oficial în format electronic (PDF) pentru intervalul 1945-1965, au constituit obstacole semnificative în desfășurarea cercetării. Aceste impedimente au inclus și cererea trimisă către R.A. Monitorul Oficial în septembrie 2021, în care am solicitat informații privind accesul și studierea colecției „Monitorul Oficial”. Cu toate că am primit un răspuns prompt și concret, rezultatul nu a fost cel scontat. Numărul foarte mare de pagini de vizualizat, indisponibilitatea colecțiilor Monitorului Oficial în biblioteci (și nu numai) pentru perioada cercetată au reprezentat factori semnificativi în limitarea cercetării și dezvoltarea subiectului. A fost esențial, de exemplu, să corelez informațiile furnizate de presă despre punerea în circulație a emisiunilor filatelice cu deciziile publicate în Monitorul Oficial. S-au întâlnit cazuri în care presa anunța lansarea unor emisiuni filatelice în anumite date calendaristice, în timp ce alte surse indicau cu totul alte date. În astfel de situații, informațiile din Monitorul Oficial, prin publicarea deciziilor ministeriale corespunzătoare, ar fi fost extrem de utile pentru eliminarea ambiguității persistente de ani de zile în această privință.
Alte surse de informații relevante pentru această cercetare sunt arhivele Regiei Autonome Poșta Română și Romfilatelia. Având în vedere importanța lor în procesul de emitere a mărcilor poștale, reflectată în hotărâri, decizii și lanțul decizional, mai ales în perioada analizată în această lucrare, am considerat esențială efectuarea unei cercetări. amănunțite a acestor arhive. Începând cu anul 2020 și continuând în perioada 2021-2022, am întreprins mai multe demersuri pentru a obține acces la fondul arhivistic al Poștei Române, chiar și cu acordul directorului general. Cu toate acestea, am primit în mod constant același răspuns standard: „În arhiva Poștei Române nu există niciun document relevant pentru cercetarea dumneavoastră. Vă sugerăm să vă adresați Arhivelor Naționale.”. În ceea ce privește Arhivele Naționale, inventarele aferente fondului Poștei Române, aflate în custodia acestora, se încheie la sfârșitul secolului al XIX-lea. Prin urmare, încercarea mea de a identifica informații legate de subiectul cercetării, cum ar fi lanțul decizional în emisiunile filatelice, propunerile privind temele acestora și planurile de emisie a mărcilor poștale pe an, cu ajutorul documentelor de arhivă presupuse a fi în custodia Poștei Române, nu a avut rezultatul dorit. Această situație a reprezentat un obstacol major în desfășurarea cercetării, limitând accesul la informații relevante care, prin caracterul lor inedit, ar fi putut contribui semnificativ la înțelegerea fenomenului propagandistic filatelic românesc și la îmbogățirea contextului istoriografic.
Un episod relevant din perspectiva propagandistică, care ar fi putut fi clarificat prin analiza acestor documente, se referă la emisiunea din 1965, dedicată conferinței miniștrilor P.T.T. de la Pekin (Beijing). În cursul anului respectiv, țările participante la această conferință, toate din blocul comunist, au lansat o emisiune formată dintr-un singur timbru, având aceleași caracteristici și elemente grafice, inundând piața filatelică mondială cu un număr foarte mare de timbre. În acest context, este puțin probabil ca mai multe țări din lagărul comunist să fi realizat aceeași machetă grafică, având caracteristici identice, doar dintr-o simplă coincidență.
Pe lângă materialul arhivistic menționat anterior, am căutat și am integrat o altă sursă de informații pe care am considerat-o demnă de atenție: presa. Astfel, în paralel cu analiza documentelor, am consultat articole publicate în presa vremii, cum ar fi Scânteia, Universul, România Liberă și în reviste de specialitate precum Filatelia, Filatelie-Șah-Cuvinte Încrucișate, sau chiar în publicații cu caracter general precum Flacăra, Ziarul Științelor și al Călătoriilor etc. Aceste surse au constituit o bază solidă pentru documentarea cercetării. În ceea ce privește fenomenul propagandistic și imagologic în general, articolele din ziarele vremii au furnizat o sursă extrem de bogată și diversificată. Cu toate acestea, în ceea ce privește propaganda prin filatelie, majoritatea informațiilor identificate se limitează la o simplă menționare a apariției anumitor emisiuni, iar în multe cazuri, detaliile acestora lipsesc complet. Totuși, trebuie menționat că aceasta nu a fost o regulă generală, deoarece am identificat și unele articole de presă mai ample care se concentrau în mod specific asupra subiectului filateliei.
În adiție la documentele de arhivă și informațiile furnizate de presă, o parte semnificativă a cercetării s-a concentrat asupra revistelor și lucrărilor de specialitate în analiza fenomenului filatelic. Literatura filatelică românească a manifestat, în general, preocupări pentru relatarea evenimentelor filatelice, cum ar fi expoziții sau lansări de mărci poștale și FDC-uri, în detrimentul abordării istoricului mișcării filatelice sau analizei mesajelor transmise. Resursele bibliografice semnate de pasionați ai domeniului, unele dintre acestea consistente în informațiile oferite, s-au rezumat, totuși, la publicarea unor materiale informative, broșuri, reviste și cataloage. Studiul acestor surse de informații a fost imperativ necesar pentru observarea și corelarea informațiilor referitoare la introducerea în circulație a emisiunilor filatelice cu tematică propagandistică, precum și pentru evaluarea evoluției acestui fenomen din punct de vedere numeric.
În perioada regimului comunist din România, revista „Filatelia” (indiferent de denumirea sub care a fost publicată de-a lungul anilor) a jucat un rol semnificativ în popularizarea mărcilor poștale, reprezentând o sursă bibliografică de importanță majoră. În numeroasele articole dedicate prezentării emisiunilor filatelice, în special celor consacrate diverselor organizații comuniste sau liderilor comuniști, se evidențiază cu claritate un limbaj ideologic repetitiv în esență, dar diversificat în formă. Cu toate acestea, respectivele articole au furnizat o serie de informații interesante în cadrul cercetării.
În efortul continuu de promovare a filateliei, revistei menționate i s-au adăugat
de-a lungul anilor, o serie de lucrări dedicate domeniului, semnate de reputați „timbrofili” precum Iosif Micu, Nicolae Tripcovici, Val Tebeica, și prestigioșii Kiriac Dragomir și Aurel Surpățeanu, printre alții. Aceste contribuții, completând peisajul publicistic filatelic românesc, chiar dacă erau dominate de un limbaj conform cu rigorile vremii și normelor de partid, fără a devia de la canoanele ideologiei de partid, reprezintă o sursă documentară deosebită. Titluri precum „Teme și subiecte filatelice din istoria României” și „Piese filatelice românești după proclamarea Republicii”, ambele semnate de Iosif Micu[15], împreună cu volumul „Filatelia: pasiune -competiție -studiu” de Nicolae Tripcovici[16], toate incluse în categoria lucrărilor de popularizare[17], au oferit o imagine detaliată asupra evoluției fenomenului filatelic în perioada 1948-1965. Aceste lucrări, cu caracter bine definit, au furnizat informații interesante ce au fost integrate în cadrul cercetării.
Alte titluri, precum „În ajutorul cercurilor filatelice din întreprinderi”[18], „A B C filatelic: mic îndrumar practic de filatelie”[19] sau „Manualul filatelistului începător”[20], lucrări de dimensiuni mai reduse comparativ cu cele menționate anterior, au servit ca instrumente de lucru esențiale în contextul subiectului abordat. Aceste titluri au furnizat o serie de informații despre organizarea cercurilor filatelice în întreprinderi, explicarea termenilor filatelici și perioadele filatelice din intervalul 1945-1965.
Seria de cataloage dedicate mărcilor poștale românești a jucat un rol crucial în această cercetare, cu un accent deosebit pe cataloagele anilor 1974[21] și 1984[22], datorită clarității informațiilor oferite și probității autorilor. Exactitatea informațiilor furnizate, precum tehnica tipăririi, tipul de perforație și detalii despre numărul de timbre dintr-o emisiune, a constituit un criteriu esențial în analiza și descrierea emisiunilor filatelice. De asemenea, cele două cataloage au constituit drept instrumente fundamentale în analiza cantitativă desfășurată pe parcursul cercetării. Această analiză a oferit o perspectivă de ansamblu asupra modului în care emisiunile filatelice cu tematici propagandistice au evoluat numeric, oferind astfel insight-uri importante în cadrul acestei cercetări.
4. Istoriografie
În perioada supusă atenției în cadrul acestui demers, nu era permisă publicarea unor studii critice și analize referitoare la propagandă, în general, dar în mod special la cea prin filatelie. Contextul politico-ideologic al timpului era de așa natură încât abordările de acest tip nu erau agreate. După colapsul regimului comunist în anul 1989, situația s-a schimbat, iar analiza fenomenului propagandistic a început, timid, să devină subiectul unor abordări critice. Studiile din domeniul propagandei, apărute în spațiul public postrevoluționar, au avut rolul de aduce o serie de contribuții relevante pentru înțelegerea fenomenului propagandistic comunist din România. Astfel, printre semnatarii unor studii relevante pentru fenomenul propagandistic românesc se numără Lavinia Betea, Cristina Preutu, Oana Ilie, Eugen Denize, Cosmin Popa, Mioara Anton, Gheorghe Onișoru. Acești istorici, prin intermediul unor volume de autor ori articole și studii, aduc în atenție, și analizează, evoluția, rolul și locul propagandei comuniste în România, relația dintre factorii de decizie și instituțiile subordonate, precum și modul și scopul aplicării acesteia.
Comparativ cu situația studiilor privind fenomenul propagandistic în România, care, din cauza condițiilor politice și istorice din ultimul secol, nu au înregistrat progrese semnificative, cercetările în spațiul occidental sunt mult mai avansate. Personalități notabile precum Jacques Ellul (considerat părintele propagandei), Edward Bernays, George Orwell, Christopher Browning, Edward Hallett Carr și Gustave Le Bon, pentru a menționa doar câțiva dintre importanții reprezentanți ai școlilor de gândire occidentale, reprezintă repere fundamentale în studiul fenomenului propagandistic și în înțelegerea acestuia, inclusiv din perspectiva sociologică și a modului în care a influențat opinia publică. În special în domeniul studiilor sociologice și ca precursor al psihologiei sociale, Gustave Le Bon se remarcă prin lucrarea sa „Psihologia mulțimilor”[23], în care dezvăluie modul în care masele acționează sub influența factorilor externi. Chiar și după mai bine de 100 de ani de la publicare, cartea lui Gustave Le Bon rămâne actuală datorită capacității sale de a explora mecanismele subiacente formării opiniilor și credințelor în rândul mulțimilor, precum și prin evidențierea caracteristicilor generale și legilor care guvernează unitatea lor mentală.
Edward Hallett Carr, istoric britanic proeminent și teoretician al relațiilor internaționale, a adus contribuții semnificative la studiul propagandei, în special prin lucrarea sa „The Twenty Years’ Crisis: 1919-1939”[24]. În această carte fundamentală pentru cercetarea fenomenului propagandistic, Carr a explorat natura politicii internaționale și rolul propagandei în formarea opiniei publice și a percepțiilor în perioadele de criză. Carr a susținut că propaganda a jucat un rol crucial în perioada interbelică, influențând atitudinile publice, convingerile și, în cele din urmă, politicile guvernamentale. El a subliniat modul în care propaganda a fost folosită atât de statele autoritare, cât și de cele democratice pentru a mobiliza sprijinul pentru agendele lor, pentru a manipula opinia publică și pentru a-și legitima acțiunile pe scena internațională. Edward Hallett Carr, în lucrarea menționată anterior, a subliniat puterea propagandei de a distorsiona realitatea, de a crea mituri și de a manipula emoțiile, ducând adesea la neînțelegeri și conflicte între națiuni. De asemenea, avertizează asupra pericolelor propagandei necontrolate și subliniază importanța unei analize critice a discursurilor oficiale și a mesajelor difuzate în spațiul public. El îndeamnă la o abordare realistă în studiul relațiilor internaționale, una care să recunoască impactul propagandei, dar și să identifice mecanismele prin care aceasta poate fi contracarată.
În timp ce, în cercetarea istorică românească, înțelegerea filateliei ca instrument propagandistic poate fi considerată a se afla într-o fază incipientă, așa cum vom vedea, în afara spațiului românesc cercetările sunt mult mai avansate. La debutul anilor ’90, mai ales după căderea Zidului Berlinului și destrămarea Uniunii Sovietice, și cu precădere în anii 2000, numeroși cercetători din domeniul istoriei și din alte discipline, precum Alison Rowley, Stanley Brunn, Kate Covington, Joan Burbick, Henio Pablo Prohuber și Alexander Kolchinsky, pentru a menționa doar câțiva, au început să acorde o atenție sporită propagandei comuniste prin intermediul filateliei în analizele și studiile lor privind fenomenul propagandistic.
În studii precum „Stamps as Messengers of Political Transition” (Stanley Brunn) sau „Miniature Propaganda: Self-definition and Soviet Postage Stamps, 1917-1941” (Alison Rowley), autorii nu doar analizează și interpretează mesajul propagandistic, ci acordă o atenție sporită rolului și locului filateliei în cadrul instrumentarului propagandistic. Din păcate, majoritatea studiilor și cercetărilor referitoare la mărcile poștale de propagandă comunistă, în special cele apărute în spațiul vest-european, se concentrează exclusiv asupra emisiunilor filatelice sovietice, acordând o atenție relativ redusă mărcilor poștale provenite din țările satelit ale URSS. Această focalizare exclusivă asupra materialului filatelic sovietic este explicabilă, având în vedere rolul dominant al Uniunii Sovietice în răspândirea ideologiei și imagologiei comuniste. Cu toate acestea, această limitare a studiilor poate reprezenta o oportunitate de a obține o înțelegere mai profundă a modului în care filatelia a fost utilizată ca instrument propagandistic, având în vedere poziția de lider de facto a Uniunii Sovietice în lumea comunistă.
Astfel, analizele și interpretările fenomenului filatelic propagandistic sovietic constituie o bază de referință valoroasă pentru studiile asupra filateliei românești. Cu toate acestea, studiile menționate anterior nu oferă informații despre existența unor cercetări privind impactul propagandei filatelice. În cadrul materialului bibliografic analizat pentru identificarea unor informații care să servească drept bază de pornire (bazată pe studii și analogii) pentru o posibilă analiză a impactului exercitat de propaganda filatelică, singurele mențiuni identificate apar în lucrarea „Post-Nationalism: Postage Stamps as Carriers of National Imaginaries” a profesorului Henio Pablo Luis Hoyo Prohuber de la catedra de Științe Sociale, Universitatea din Monterey. Studiul acestuia aprofundează rolul timbrelor poștale în diferite contexte politice și sociale, examinează modul în care mărcile poștale, asociate în mod tradițional cu identitatea și imaginea națională, sunt reinterpretate sau reconceptualizate. De asemenea, lucrarea analizează modul în care timbrele poștale sunt utilizate ca „vehicule” pentru comunicare și schimb cultural dincolo de granițele naționale. Totuși, având în vedere că aceste analize și interpretări au fost realizate în contextul unor societăți democratice, cum ar fi Marea Britanie[25], limitele lor sunt evidente, în special în ceea ce privește aplicabilitatea lor în afara contextului temporal.
Printre primele abordări în domeniul propagandei comuniste din România, și totodată un titlu de referință în acest domeniu, se numără lucrarea „Propaganda Comunistă în România (1948 – 1953)”, semnată de regretatul istoric bucureștean Eugen Denize, fost director al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române și profesor asociat la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, al cărui nume a fost menționat anterior. Beneficiind de un material bibliografic vast, în care sursele arhivistice dețin un loc important, cu o abordare riguroasă și o analiză obiectivă a documentelor, lucrarea reprezintă un reper esențial în studiul fenomenului propagandistic din România. Volumul oferă o radiografie detaliată a modului în care a fost organizat aparatul propagandistic românesc, a rolului său în implementarea propagandei și a efectelor acesteia asupra societății, într-o perioadă de transformări profunde și radicale.
Un obiectiv fundamental al propagandei comuniste a fost formarea „omului nou”, iar un rol esențial în acest proces l-a avut reinterpretarea, în spirit marxist-leninist, a „evenimentelor, operelor și figurilor reprezentative”[26] din interiorul societății românești. Acest proces de reconfigurare a perspectivelor și valorilor sociale nu putea fi realizat fără sprijinul artelor vizuale. Din acest punct de vedere, toate formele de expresie artistică (pictura, sculptura etc.), înțelese ca mijloace de transmitere vizuală a discursului oficial al regimului comunist, au fost obligate să se alinieze cerințelor ideologice impuse de noua putere. În această ecuație, filatelia a fost, de asemenea, integrată ca un instrument de propagandă.
În analiza fenomenului propagandistic comunist din România, Oana Ilie, prin intermediul volumului „Propaganda politică. Tipologii și arii de manifestare (1945 – 1958)”, se alătură lui Eugen Denize în demersul de conturare și înțelegere a mecanismelor prin care percepția societății a fost manipulată. Realizând o analiză pertinentă asupra formelor și tipurilor de propagandă, a actorilor implicați (instituții publice, diferite organizații, partide satelit etc.) și ariilor de manifestare a propagandei, volumul Oanei Ilie reprezintă o contribuție majoră cu privire la acest fenomen. Volumul include o secțiune dedicată propagandei vizuale, în care sunt analizate elemente definitorii precum lozinca, afișul și grafica[27]. Chiar dacă analiza sa asupra propagandei vizuale nu include aspecte legate de filatelie, informațiile prezentate sunt relevante pentru înțelegerea mecanismelor propagandistice din acea perioadă. De asemenea, detaliile referitoare la cromatica utilizată și la combinațiile de culori au reprezentat un punct de referință util pentru o analiză cromatică a mărcilor poștale emise în scop propagandistic.
O perspectivă interesantă asupra fenomenului propagandistic dintre anii 1944 – 1949 este oferită de două articole apărute în volumele 2/1995 și 3/1996 ale Analelor Sighet, ambele purtând semnătură istoricului Gheorghe Onișoru. Abordând două teme diferite, „Propagandă și contrapropagandă: tema colhozului (1944 – 1949)[28] și „Forme ale propagandei antiguvernamentale la alegerile din 1946”[29], analizele realizate de către reputatul istoric ne oferă o imagine detaliată asupra discursului practicat de aparatul guvernamental, cât și de opoziție pe două teme esențiale ale perioadei. Astfel, în cuprinsul articolului „Propagandă și contrapropagandă: tema colhozului (1944 – 1949)” sunt analizate, pe scurt, abordările propagandistice ale Partidului Comunist Român și ale Partidului Național Țărănesc pe tema împroprietării țăranilor, tipurile de discurs practicat, indiferent de canalul prin care au fost transmise. În cazul celui de-al doilea articol, Gheorghe Onișoru abordează problema alegerilor electorale din anul 1946 prin prisma propagandei antiguvernamentale, examinând metodele și strategiile aplicate de partidele istorice.
Până în prezent, în literatura de specialitate românească, problematica utilizării filateliei în propagandă, atât în general, cât și în mod specific în perioada comunistă, a fost abordată științific doar de istoricul Cristian Andrei Scăiceanu în lucrarea „Istoria Mișcării Filatelice din România” (apărută la Editura Oscar Print, București, 2011). Autorul dedică în această lucrare un întreg capitol subiectului propagandei prin filatelie, denumit „Mărcile poștale, mijloace eficiente de propagandă”[30], în care două dintre cele opt subcapitole sunt consacrate propagandei filatelice din perioada analizată (subcapitolul X.4 –„Propaganda prin mărci poștale în perioada 1945-1948” și subcapitolul X.5 –„Propaganda filatelică în perioada R.P.R.”).
În aceste secțiuni, Cristian Scăiceanu oferă o analiză a propagandei politice, cu un accent deosebit asupra celei comuniste ce a urmat evenimentelor din august 1944. Adoptând o abordare structurată, el evidențiază etapele evoluției propagandei filatelice. În subcapitolul „Propaganda prin mărci poștale în perioada 1945-1948”[31], autorul oferă o enumerare succintă a emisiunilor filatelice dedicate organizațiilor de tip comunist, fără a intra în detalii tehnice, conceptuale sau de altă natură. În subcapitolul următor, „Propaganda filatelică în perioada R.P.R.”[32], analiza devine mai amplă, oprindu-se, însă, la o enumerare a emisiunilor filatelice, dar cu o încadrare mai precisă în contextul evoluției politice a timpului. Având la bază un material bibliografic extins și o cantitate considerabilă de informații, lucrarea lui Cristian Andrei Scăiceanu reprezintă un reper semnificativ în abordarea fenomenului filatelic românesc, indiferent de perioada supusă cercetării.
A doua lucrare semnată de același istoric al filateliei, care reprezintă un punct de plecare important în cadrul cercetării noastre, este intitulată „Dicționarul machetatorilor mărcilor poștale românești” (Ed. Oscar Print, București, 2018). Unică în peisajul publicistic românesc prin prisma subiectului abordat, această lucrare a regretatului istoric constituie cel mai complet demers analitic până în acest moment privind creatorii design-ului mărcilor poștale. Beneficiind de un material bibliografic bogat și o abordare riguroasă în analizarea și organizarea informațiilor despre machetatorii mărcilor poștale, studiul evidențiază contribuția acestora la conceperea machetelor grafice. Desigur, așa cum indică și titlul cărții, lucrarea nu acoperă în întregime procesul de realizare a proiectelor grafice, ci oferă doar o prezentare, în ordine alfabetică, a celor care au contribuit în zona machetelor filatelice. Deși această lucrare a lui Cristian Scăiceanu este remarcabilă, ea nu ar trebui să rămână un caz izolat în cercetarea istorică dedicată fenomenului filatelic românesc. Dimpotrivă, ar trebui să servească drept bază pentru viitoare studii în acest domeniu, subliniind importanța și necesitatea explorării detaliate a contribuțiilor machetatorilor în evoluția și semnificația mărcilor poștale românești.
„Marcă și ideologie. Filatelia în perioada 1945 – 1989” este o altă lucrare importantă dedicată filateliei, semnată de Cristina Popescu și Andreea Rotaru, publicată în 2013 la editura Tracus Arte. Această lucrare analizează evoluția fenomenului filatelic românesc de după al Doilea Război Mondial, examinând transformările din domeniul artelor, dezvoltarea instituțională a editării mărcilor poștale și încadrarea filateliei în noua ordine politică, sub influența cadrului legislativ. De asemenea, în cadrul acestei lucrări cele două autoare realizează o analiză și clasificare a mărcilor poștale în funcție de caracterul lor. Chiar dacă nu se încadrează în tipologia clasică a lucrărilor de cercetare istorică și oferă o perspectivă mai degrabă generală asupra subiectului, importanța acestei lucrări rezidă din readucerea în centrul atenției publice a fenomenului filatelic românesc. Aceasta se alătură eforturilor depuse de Cristian Scăiceanu, contribuind astfel la dezvoltarea și îmbogățirea materialului bibliografic, care, așa cum am menționat anterior, rămâne destul de limitat în acest domeniu.
Pentru a extinde sfera cercetării și cunoașterii din acest domeniu, lucrarea „Filatelia – instrument al propagandei comuniste în România (1945-1965)” explorează modul în care timbrele poștale au fost utilizate ca instrument de propagandă în România comunistă. Studiul analizează maniera în care regimul comunist a folosit emisiunile filatelice pentru a promova ideologia și valorile sale, pentru a celebra „realizările” regimului și pentru a consolida controlul asupra societății. De asemenea, sunt examinate strategiile în care teme și imagini precum steaguri, lideri comuniști, monumente și opere industriale au fost integrate în designul mărcilor și folosite pentru a transmite mesaje politice pentru a promova narativul oficial în rândul populației. Lucrarea investighează, totodată, modul în care regimul comunist a controlat procesul de proiectare, producție și distribuție a timbrelor poștale, asigurându-se astfel că mesajul propagandistic era transmis în mod coerent și eficient. Toate aceste aspecte analizate pe parcursul studiului contribuie la dezvoltarea domeniului și la îmbogățirea bibliografiei de specialitate, oferind o perspectivă mai profundă asupra propagandei prin filatelie și a rolului acesteia în consolidarea regimului comunist din România. Prin identificarea și corelarea unor surse primare și secundare, studiul nu doar completează informațiile existente, ci aduce și o nouă dimensiune în înțelegerea mecanismelor prin care regimul a utilizat mărcile poștale ca vehicul ideologic.
În primul rând, contribuția sa la dezvoltarea domeniului istoric și filatelic se manifestă prin extinderea cadrului analitic asupra unei tematici insuficient explorate. Dacă în literatura internațională există deja studii privind utilizarea filateliei în scop propagandistic, în special în cazul Uniunii Sovietice, această cercetare oferă un unghi de analiză specific României, un stat-satelit al URSS, unde propaganda vizuală și filatelică au fost adaptate particularităților locale și contextului politic național. Astfel, studiul evidențiază nu doar importanța filateliei ca mijloc de comunicare politică, ci și specificitățile utilizării acesteia în România, contribuind la o înțelegere mai nuanțată a propagandei comuniste în Europa de Est.
În al doilea rând, îmbogățirea bibliografiei de specialitate se realizează prin identificarea unor surse noi și prin integrarea acestora într-o analiză complexă, care nu se limitează la enumerarea emisiunilor filatelice cu caracter propagandistic, ci le interpretează în raport cu contextul politic, economic și social al perioadei 1945-1965. Studiul aduce în atenție aspecte esențiale, precum selecția tematică a mărcilor poștale, controlul asupra procesului de creație și producție, mecanismele prin care regimul impunea un anumit tip de mesaj propagandistic și impactul acestora asupra percepției publice.
Mai mult decât atât, prin analizele și interpretările efectuate asupra emisiunilor filatelice prezentate, studiul reușește să evidențieze modul în care imaginile și simbolurile comuniste au fost utilizate strategic pentru a modela identitatea colectivă, pentru a consolida mitologia partidului unic și pentru a impune o viziune oficială asupra istoriei. Prin examinarea detaliată a cromaticii, a elementelor grafice și a mesajelor integrate în designul mărcilor poștale, cercetarea oferă o perspectivă interdisciplinară, combinând metode din istorie, politologie, semiotică și studii vizuale. Această lucrare nu doar că extinde cunoașterea în domeniul propagandei vizuale prin filatelie, ci contribuie activ la reconfigurarea modului în care mărcile poștale sunt percepute ca surse istorice și ca instrumente ale propagandei de stat. Astfel, studiul deschide noi direcții de cercetare, sugerând necesitatea unor analize comparative între diferite regimuri comuniste, precum și explorarea impactului acestor emisiuni filatelice asupra publicului contemporan al epocii.
5. Structura lucrării
ercetarea de față urmărește evoluția reprezentărilor grafice în filatelia românească și a discursului vizual transmis de mărcile poștale. În principal, aceasta va oferi atât o perspectivă calitativă, cât și una cantitativă asupra timbrelor românești emise în primii douăzeci de ani ai „democrației populare” de tip comunist. Accentul va fi pus pe descifrarea și interpretarea mesajului vizual transmis de emisiunile filatelice reprezentative, puse în circulație între anii 1945 și 1965, analizând, în același timp, modul în care au evoluat mesaje propagandistice integrate în aceste emisiuni, care au însoțit comunicarea scrisă dintre oameni.
Perioada avută în vedere în cadrul cercetării coincide cu intervalul de timp în care comuniștii români, susținuți de Moscova și de Armata Roșie de ocupație, au întreprins demersurile politice în vederea preluării și consolidării puterii. Un moment cheie în acest proces l-a reprezentat impunerea la conducerea țării, de către emisarul lui Stalin, Andrei Vâșinski, a unui executiv controlat de comuniști, în fruntea căruia a fost instalat un „tovarăș de drum”, Petru Groza.[33] Anul 1965, care coincide cu moartea primului lider al României comuniste, Gheorghe Gheorghiu-Dej și preluarea controlului de către Nicolae Ceaușescu, reprezintă punctul terminus al acestei analize. Așa cum cititorii sunt familiarizați din ampla istoriografie a problemei, în ciuda multelor continuități, au existat și o serie întreagă de disonanțe între cele două figuri ale conducerii comuniste, mai cu seamă la nivel propagandistic.[34] Această perioadă a fost aleasă, în principal, pentru a studia evoluția propagandei românești prin intermediul unui instrument mai puțin documentat în cercetarea istorică de la noi: filatelia.. Scopul analizei este de a identifica modul în care propaganda a evoluat atât din punct de vedere grafic, cât și cantitativ, ținând cont, de asemenea, de relațiile politice și propagandistice dintre Partidul Comunist Român, Uniunea Sovietică și blocul răsăritean.
Sursa principală a cercetării o constituie materialul filatelic extrem de bogat al perioadei 1945-1965, reflectând transformările politice, economice și sociale ale României comuniste. Timbrele emise în această perioadă nu doar că servesc drept martori ai discursului ideologic promovat de regim, dar oferă și o perspectivă vizuală asupra modului în care autoritățile au folosit filatelia ca instrument de propagandă și consolidare a puterii. Dintre acestea, vor fi selectate, pentru ilustrare, interpretare și analiză detaliată, o serie de emisiuni, având în vedere criterii precum frecvența temelor recurente, simbolistica utilizată și contextul istoric al emiterii. Se va încerca astfel acoperirea unei game tematice cât mai variate, de la glorificarea liderilor comuniști și promovarea simbolurilor revoluționare, până la omagierea unor figuri marcante din sfera politică și culturală. Analiza acestor emisiuni va permite nu doar evidențierea strategiilor vizuale și narative utilizate în propaganda comunistă, ci și înțelegerea impactului acestora asupra percepției colective și identității naționale în acea perioadă.
Din punct de vedere structural, lucrarea este împărțită în patru capitole, alături de o introducere, cel mai amplu dintre acestea fiind cel de-al doilea capitol. În același timp, ne propunem realizarea unei analize bazate pe materialul documentar și istoriografic identificat, urmărind mesajul imagologic al mărcilor poștale și conexiunile acestora cu diverse evenimente politice sau de altă natură. Astfel, intenționăm să poziționăm emisiunile filatelice în contexte istorice cât mai clare.
Primul capitol, intitulat „Filatelia în contextul instaurării comunismului în România”, va debuta cu o introspecție asupra instaurării comunismului în România, cu un accent preponderent asupra unor texte și teme de propagandă promovate de presa comunistă, cu un accent deosebit pe ziarul Scânteia. În același timp, tot în cadrul acestui capitol, vom realiza o punere în context a modului în care fenomenul filatelic românesc se va transforma sub influența schimbărilor de regim politic, trecând de la reprezentările dominate de efigia monarhului la unele centrate pe elementele grafice ale ideologiei comuniste unde accentul, cel puțin în prima perioadă, va fi pus pe simbolurile mișcării muncitorești și mai puțin pe reprezentările imagologice ale liderilor români ai P.M.R./P.C.R. De asemenea, modificarea cadrului legislativ în primii ani ai regimului comunist va avea un rol important în preluarea controlului politic asupra tematicilor, producției, distribuției și colecționării mărcilor poștale. Măsurile legislative adoptate în primii ani ai regimului comunist vor consolida controlul statului asupra acestui mijloc de exprimare vizuală, aceasta reprezentând una dintre căile de propagare a ideilor marxist-leniniste în cadrul societății românești.
Capitolul al doilea, intitulat „Emisiuni filatelice”, va analiza detaliat emisiunile filatelice din perioada 1945-1965, subliniind modul în care acestea vor fi utilizate ca instrumente de propagandă de către regimul comunist din România. Scopul principal este de a ilustra cum filatelia va reflecta și va promova ideologia comunistă în diverse etape ale instaurării și consolidării regimului. Un element important al capitolului al doilea va fi prezentarea și analiza cronologică a emisiunilor filatelice, facilitând urmărirea evoluției propagandei atât cantitativ, cât și la nivel imagologic.
Primele două subcapitole vor analiza separat emisiunile filatelice din intervalul 1945-1947 (subcapitolul 2.1 – Mărci poștale comuniste 1945-1947) și celor din 1948 (subcapitolul 2.2 – Emisiunile filatelice ale anului 1948 – primele mărci poștale ale noului regim). Astfel, examinarea tematicii și simbolurilor comuniste introduse în primele emisiuni filatelice va arăta evoluția acestora și trecerea de la reprezentările cu chipul monarhului la simbolistica comunistă.
Subcapitolul 2.3 va fi dedicat Asociației Române pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (A.R.L.U.S.), iar subcapitolul 2.6 va aborda organizația de pionieri (Pionierii – omul nou). Emisiunile filatelice dedicate pionierilor vor reflecta mesajele simple privind grija partidului față de viitorul țării, în timp ce emisiunile asociate A.R.L.U.S. vor evidenția, inclusiv din punct de vedere grafic, evoluția relațiilor cu Uniunea Sovietică.
Intitulat „Eroii clasei muncitoare”, subcapitolul 2.4 va analiza mărcile poștale menite să sublinieze jertfele mișcării comuniste, incluzând evenimentele din februarie 1933 de la atelierele Grivița și figura lui I.C. Frimu. Subcapitolul 2.5, „1 Mai muncitoresc,” va fi dedicat timbrelor emise cu ocazia Zilei Internațională a Muncii, analizând elementele grafice comune și individuale ale acestor emisiuni în contextul propagandei comuniste din statele est-europene.
Ultimul subcapitolul, intitulat „Mărci uzuale” (2.7), va trata mărcile utilizate frecvent în francarea corespondenței, cunoscute sub denumirea de mărci uzuale, emise într-o gamă largă de valori și folosite pe parcursul mai multor ani.
În cadrul celui de-al treilea capitol al lucrării, intitulat „Reflectarea unor personalități politice, culturale și sociale în emisiunile filatelice românești (1945-1965)”, va fi evidențiat modul în care mărcile poștale au fost folosite pentru a crea un nou tip de imaginar în societatea românească. Acest capitol va explora modalitatea în care emisiunile filatelice au fost instrumentalizate ca vehicule de propagandă, menite să consolideze ideologia comunistă și să influențeze percepțiile publicului.
Prezentarea, analizarea și interpretarea mărcilor poștale dedicate unor lideri politici sau personalități culturale vor contribui la conturarea unei imagine mai clare asupra rolului acestora în transmiterea mesajului vizual propagandistic. Corect încadrate din punct de vedere cronologic, prin contextualizarea momentului emiterii, mărcile poștale devin veritabile documente istorice, oferind o perspectivă valoroasă asupra fenomenului propagandistic filatelic. Reprezentarea personalităților politice, culturale și sociale pe mărci poștale – o practică obișnuită în filatelie – va oferi o perspectivă interesantă asupra modului în care acești lideri, formatori de opinie – cum i-am denumi în zilele noastre – sau personalități culturale au fost percepuți, valorizați și celebrați în cadrul discursului oficial promovat de regimul comunist.
În intervalul 1945-1965, pe mărcile poștale românești sunt reprezentați lideri politici și de stat care au avut un impact semnificativ asupra evoluției societății. În perioada de început a comunismului românesc, marcată de influența puternică a Uniunii Sovietice, efigiile lui Vladimir Ilici Lenin și Iosif Vissarionovici Stalin își fac apariția în discursul vizual filatelic. Alături de descrierea și analizarea elementelor grafice asociate acestor figuri, or fi identificate sursele de inspirație utilizate în realizarea machetelor grafice, precum și ocaziile speciale cu care au fost emise aceste serii filatelice. Dacă în cazul lui Lenin se remarcă prezența sa constantă pe câteva emisiuni filatelice până în anul 1965, în cazul lui Stalin, după decesul său din 1953, acesta dispare complet din iconografia comunistă redată pe timbrele românești.
Un alt aspect relevant, ce poate fi observat în analiza acestor emisiuni, este prezența unei inspirații de tip hristic în imagologia comunistă, reflectată în reprezentările celor doi lideri sovietici pe unele valori poștale – un indiciu al sacralizării acestora în cadrul discursului ideologic al epocii.
De asemenea, din rândul reprezentărilor filatelice emise de autorități nu sunt omise nici personalitățile vieții culturale românești care, prin temele abordate în scrierile lor (ori prin alte forme de exprimare artistică), au fost percepute, în viziunea distorsionată a comuniștilor români, ca fiind apropiate de doctrina partidului și, prin urmare, susceptibile de a fi valorificate în scopuri propagandistice. Un exemplu relevant în acest sens este dramaturgul conservator Ion Luca Caragiale, a cărui operă literară nu a scăpat de menghina ideologică a Partidului Comunist Român.
Prin analiza și interpretarea mesajului transmis, dar și prin descrierea mărcilor poștale dedicate acestui autor, voi evidenția procesul de instrumentalizare ideologică, prin care regimul comunist a confiscat și reinterpretat, în propriul beneficiu, realitățile sociale și morale surprinse de Caragiale în societatea românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Accentul va fi pus pe emisiunile filatelice dedicate centenarului nașterii lui Ion Luca Caragiale (1852–1952), în cadrul cărora, cu sprijinul unor documente de arhivă, voi demonstra modul în care opera acestuia a fost reinterpretată și integrată artificial în canonul ideologic comunist.
În capitolul al patrulea, bazându-ne pe excelenta lucrare a regretatului Cristian Andrei Scăiceanu, „Dicționarul machetatorilor mărcilor poștale românești”, vom realiza o analiză biografică a tuturor machetatorilor care au activat în perioada 1945–1965. Scopul acestui capitol este de a evidenția rolul esențial pe care aceștia l-au avut în conceperea și realizarea emisiunilor filatelice românești din perioada comunistă. Machetatorii nu doar că au creat designuri vizuale atractive pentru mărcile poștale, ci au contribuit, de asemenea, la transmiterea mesajelor ideologice și propagandistice ale regimului. Prin lucrările lor, acești artiști plastici au fost, direct sau indirect, parte a mecanismului de construcție a discursului vizual oficial al perioadei.
Astfel, în cele 47 de microbiografii, voi creiona viața și activitatea celor care și-au adus contribuția la realizarea machetelor grafice ale emisiunilor filatelice, prezentând totodată și câteva dintre realizările lor în acest domeniu. În acest sens, am identificat surse de informații care oferă elemente relevante pentru subiectul tratat în acest capitol, realizând pentru fiecare artist în parte o scurtă „fișă” de prezentare. Pe parcursul anilor de cercetare, am descoperit și o serie de materiale inedite (arhive, articole, lucrări de specialitate, cărți, publicații din presa vremii etc.) care aduc un plus de valoare lucrării prin clarificarea rolului acestor artiști în producția filatelică. Până în prezent, în afara informațiilor și documentelor arhivistice consultate, am constatat existența unui hiatus informațional și interpretativ privind acest subiect. Totodată, distanța temporală considerabilă dintre perioada cercetată și momentul realizării investigației a reprezentat un impediment major în identificarea unor martori direcți, care să fi putut contribui, prin istoria orală, la completarea informațiilor referitoare la activitatea machetatorilor din perioada respectivă.
Lucrarea de față își propune, așadar, să abordeze, într-o manieră atât calitativă, cât și cantitativă, acele aspecte ale filateliei românești care, din perspectiva componentelor grafice, se înscriu cu certitudine în categoria mărcilor poștale cu caracter propagandistic. De asemenea, vom încerca să urmărim evoluția fenomenului filatelic românesc până în anul 1965, și modul în care au fost reprezentate elementele simbolisticii comuniste, dar și evoluția lor numerică. Chiar dacă, din multe puncte de vedere, elementele legate de filatelie sunt percepute ca fiind parte integrantă a mecanismului propagandistic, multe realizări filatelice, privite prin prisma subiectelor abordate și a elementelor grafice prezentate, nu se pot încadra în linia propagandei politice. Astfel, emisiunile filatelice cu tematică florală sau cele dedicate bogățiilor faunistice ale României nu pot fi plasate pe același palier interpretativ cu mărcile poștale consacrate unor organizații comuniste, precum A.R.L.U.S. sau C.G.M. Abundența simbolurilor comuniste și a culorilor alese (culoarea roșie fiind dominantă), în reprezentările grafice ale mărcilor poștale dedicate organismelor și organizațiilor de factură comunistă, le va poziționa pe acestea, în mod evident, în zona mesajului politic vizual.
[1] Eugen Denize, Propaganda comunistă în România (1948-1953), Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011, p. 51.
[2] Cosmin Năsui coordonator, Politicile umorului de extremă dreaptă și războiul imaginilor din România, Ed. PostModernism Museum, București, 2022; Cristina Popescu, Andreea Rotaru, Marcă și ideologie. Filatelia în perioada 1945 – 1989, Ed Tracus Arte, București, 2013; Cristina Preutu, Propaganda politică în România Socialistă. Practici instituționale și tehnici de comunicare (1965 – 1974), Ed. Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2017; Irina Matei, Lucian Nastasă – Kovacs, Cultură și propagandă. Institutul Român din Berlin (1940 – 1945), Ed. Mega, Cluj – Napoca, 2018; Eugen Denize, Propaganda comunistă în România (1948 – 1953), Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011; Mioara Anton, Propagandă și război 1941 – 1944, Ed. Tritonic, București, 2007.
[3] Gustave Le Bon, Opiniile și credințele, București, Editura Științifică, 1995, p.9.
[4] Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, Editura Pro Universitaria, București, 2022.
[5] Teun A. Van Dijk, „Critical discourse analysis”, în Discourse & Society, vol.4, issue 2, London, April 1993, p.250.
[6] Gustave Le Bon, Opiniile și credințele, București, Editura Științifică, 1995, p. 65.
[7] Adrian Dușa, Elemente de analiză comparativă, Editura Tritonic, București, 2014, p. 45.
[8] Site-ul se găsește la adresa: https://www.arcanum.com
[9] Blogul se găsește la adresa: http://www.cosminnasui.com/.
[10] Arhivele Naționale, Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond Ministerul Propagandei Naționale, volumele 1 și 2, nr. inv 2904 și nr. inv. 2905-dosar nr.1551/1945; dosar nr.1591/1946; dosar nr.1585/1946; dosar nr.1589/1946; dosar nr.1088/1939; dosar nr.1374/1944; dosar nr.1552/1945; dosar nr.1590/1946; dosar nr.1595/1946-1947; dosar nr.1359/1943-1944; dosar nr.1369/1944; dosar nr.1573/1945; dosar nr.1593/1946-1947; dosar nr.1291/1942; dosar nr.679/1931-1945; dosar nr.2790; dosar nr.2897; dosar nr.2899; dosar nr.2901; dosar nr.2904; dosar nr.2905; dosar nr.2908;
[11] Arhivele Naționale, Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond Ministerul Finanțelor-Direcția timbru, dosar nr. 169/ 1945-1949 vol.1; dosar nr.169/ 1945-1949 vol.2; dosar nr.215/ 1948;
[12] Arhivele Naționale, Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond Uniunea Artiștilor Plastici 1950-1973, nr. inv.2239-dosar nr.1 (nr. vechi 72)/1950; dosar nr.4 (nr. vechi 74); dosar nr.2/1950; dosar nr.4/1950dosar nr.11/1950 (nr. vechi 91)/1950-1952; dosar nr.12/1950; dosar nr.13/1950; dosar nr.14/1950; dosar nr.15/1950; dosar nr.16/1950; dosar nr.17/1950; dosar nr.22/1950; dosar nr.4/1951; dosar nr.34/1951; dosar nr.27/1952; dosar nr.2/1953; dosar nr.3/1953; dosar nr.41/1953; dosar nr.63/1953; dosar nr.10/1954; dosar nr.12/1954; dosar nr.68/1955; dosar nr.61/1956; dosar nr.94/1957; dosar nr.25/1958; dosar nr.52/1963; dosar nr.133/1970; dosar nr.155/1971;
[13] Arhivele Naționale, Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu URSS (A.R.L.U.S.) 1944-1979, dosar nr.1773, dosar nr.1/1944-1945; dosar nr.3/1945; dosar nr.4/1945; dosar nr.10/ 1945-1946; dosar nr.11/1945-1946; dosar nr.15/1946; dosar nr.25/1945; dosar nr.26/ 1945-1950; nr.27/ 1946; dosar nr.28/1946; dosar nr.31/1946;
[14] Arhivele Naționale, Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. Secția propagandă și agitație, nr. inv. 2898 și nr. inv.3152, 1945: dosar nr.1 (nr. vechi 12); dosar nr.2 (nr. vechi 12); dosar nr.31 (nr. vechi 63); dosar nr. 42 (nr. vechi 35); dosar nr.48 (nr. vechi 29); dosar nr. 70 (nr. vechi 47); dosar nr. 79 (nr. vechi 47);
[15] Iosif Micu, Teme și subiecte filatelice din istoria României, Ed. Albatros, București, 1980; Idem, Piese filatelice românești după proclamarea Republicii, Întreprinderea Poligrafică, București, 1971.
[16] Nicoale Tripcovici, Filatelia: Pasiune-Competiție-Studiu, Ed. Sport-Turism, București, 1985.
[17] Iosif Micu, op.cit., p. 3.
[18] Val Tebeica, În ajutorul cercurilor filatelice din întreprinderi, Ed. C.C.S., București, 1957.
[19] Lucian Belcea, A B C Filatelic-Mic îndrumar practic de filatelie, Ed. Tineretului, București, 1965.
[20] Ernest Morgenstern, Manualul filatelistului începător, Ed. Transporturilor și Telecomunicațiilor, București, 1965.
[21] Kiriac Dragomir, Aurel Surpățeanu, Catalogul mărcilor poștale românești, Casa Scânteii, București, 1974.
[22] Corneliu Spineanu, Catalogul mărcilor poștale românești, 2 volume, Ed. Filaret, București, 1984.
[23] Gustave Le Bon, Psihologia mulțimilor, Ed. Anima, București, 1990.
[24] Edward Hallett Carr, Twenty years’ crisis 1919 – 1939, Harper Collins Publishers, New York, U.S.A., 2001.
[25] Henio Pablo Luis Hoyo Prohuber, Post-Nationalism: Postage Stamps as Carriers of National Imaginaries, European University Institute, Florența, 2013, p. 229.
[26] Eugen Denize, Propaganda comunistă în România (1948-1953), Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011, p. 25.
[27] Oana Ilie, Propaganda politică. Tipologii și arii de manifestare (1945-1958), Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2014, p. 45.
[28] Gheorghe Onișoru, Propagandă și contrapropagandă: tema colhozului (1944 – 1949), Analele Sighet 2, Editor Romulus Rusan, Fundația Academia Civică, București, 1995, p. 28 – 36.
[29] Idem, “Forme ale propagandei antiguvernamentale la alegerile din 1946, Analele Sighet 3, Editor Romulus Rusan, Fundația Academia Civică, București, 1996, p. 466 – 477.
[30] Cristian Andrei Scăiceanu, Istoria mișcării filatelice din România, Editura Oscar Print, București, 2011,
p. 47.
[31] Ibidem, p. 482.
[32] Ibidem, p. 486.
[33] A se vedea, de exemplu, din lunga listă bibliografică, Marcel-Dumitru Ciucă, Stenogramele ședinţelor Consiliului de Miniştri. Guvernarea Dr. Petru Groza, instaurarea regimului pro-comunist: Ediţie de Documente, Muzeul Brăilei “Carol I, Editura Istros, Brăila, 2017; Radu Ciuceanu, Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Vitalie Văratec, Misiunile lui A. I. Vâșinski în România (Din istoria relațiilor româno-sovietice, 1944-1946): Documente secrete, Editura Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 1997; Dinu Constantin Giurescu, Uzurpatorii. România : 6 martie 1945 – 7 ianuarie 1946, Ed. Vremea, București, 2004; Dumitru Șandru, Comunizarea societății românești între anii 1944-1947, Editura Enciclopedică, București, 2007
[34] Evidențiate, de exemplu, de Cristian Vasile, Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej, Ed. Humanitas, București, 2011; Cristian Vasile, Viața intelectuală și artistică în primul deceniu al regimului Ceaușescu: 1965-1974, Ed. Humanitas, București, 2014; Mioara Anton, Ceaușescu și poporul: scrisori către “iubitul conducător” (1965-1989), Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2016; Mioara Anton, Chiper, Ioan, Instaurarea regimului Ceaușescu: Continuitate și ruptură în relațiile româno-sovietice, Editura Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, Institutul Român de Studii Internaționale “Nicolae Titulescu”, București, 2003; Cosmin. Popa, Intelectualii lui Ceaușescu și Academia de Științe Sociale și Politice (1970-1989), Ed. Litera, București, 2021; Cristian Sandache, Literatură și ideologie în România lui Nicolae Ceaușescu: comentarii literare, Ed. Mica Valahie, București, 2008.