Editura Cetatea de Scaun - de 22 de ani facem istorie

Reduceri!

Securitatea 1948-1989 – Monografie. Volumul I, ediția a II-a

Colecție: Istorie
ISBN: 978-606-537-663-2
An apariție: 2023
Nr. pagini: 630
Format: 170x240mm

PREȚ 63,20 lei

3 în stoc

Descriere

Securitatea, a cărei existenţă a numărat 41 de ani, a avut perioade în care personalul său a depăşit cifra de 22.000 de oameni (excludem aici numărul cadrelor din Trupele de Securitate). (…) Practic, nu a existat nici un domeniu de activitate socială care să nu fi reprezentat un obiectiv pentru Securitate. De la procesele de producţie din unităţile industriale, până la situaţia din licee şi facultăţi sau din spitale, de la foştii membri ai partidelor politice interbelice şi până la diplomaţii trimişi peste hotare, actori, jurnalişti, sportivi, magistraţi, tot şi totul trebuia cunoscut, căci „guvernul unui stat totalitar poate considera toate persoanele care nu fac parte din partidul de guvernare drept actuali sau potenţiali duşmani”. Evident, nici membrii P.C.R. sau chiar unii dintre liderii partidului nu erau la adăpost de urmărirea informativă, după obţinerea aprobărilor de rigoare din partea „conducerii superioare de partid”.
Lucrarea este destinată, deopotrivă, publicului larg, neiniţiat în avatarurile instituţiei, dar şi (mai ales!) cercetătorilor istoriei regimului comunist (istorici, sociologi, politologi), precum şi viitorilor specialişti (studenţi şi doctoranzi la facultăţi de profil). Nu în ultimul rând, am avut în vedere, ca public-ţintă, jurnaliştii şi reporterii din diversele mass-media, foarte interesaţi şi activi în a scrie despre Securitate, dar aflaţi, din nefericire, în numeroase ocazii, captivi ai unor şabloane de abordare şi interpretare, unele vechi de zeci de ani.
Florian BANU, Liviu ȚARANU

Cuprins

Introducere (Florian Banu, Liviu Țăranu)………………………….. 9
Sursele şi istoriografia problemei (Luminița Banu, Florian Banu) 15
III. Predecesorii Securităţii (Florian Banu, Raluca Spiridon)……… 61

Serviciul Special de Informaţii (S.S.I.)……………………………………. 63
Direcţia Poliţiei de Siguranţă (D.P.S.) – organizare şi atribuţii în cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei 68
Direcţia Generală a Siguranţei Statului (D.G.S.S.) – predecesoarea directă a Securităţii (20 iunie 1947 – 28 august 1948) 72
Structuri speciale din cadrul D.P.S/D.G.S.S – Corpul Detectivilor şi Brigada Mobilă 75
Inspectoratul General al Jandarmeriei………………………………….. 82
Concluzii…………………………………………………………………………. 86

Evoluţia structurii organizatorice a Securităţii:………………….. 89
Metamorfozele Securităţii: 40 de ani de existenţă, 10 reorganizări majore (Luminița Banu, Florian Banu) 89

Direcţia Generală a Securităţii Poporului (D.G.S.P.) (august 1948 – martie 1951) (Luminița Banu, Florian Banu) 93

Direcţia Generală a Securităţii Statului (D.G.S.S.) (martie 1951 – septembrie 1952) (Luminița Banu, Florian Banu) 101

Înfiinţarea Direcţiei de Informaţii Externe (D.I.E.) în cadrul D.G.S.S. (martie 1951) (Luminița Banu, Florian Banu) 115

Ministerul Securităţii Statului (M.S.S.) (septembrie 1952 – septembrie 1953) (Luminița Banu, Florian Banu) 121

Reorganizarea D.I.E. (1955) (Luminița Banu, Florian Banu)………….. 129

Tentativa de creare a Departamentului Securităţii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (1956) (Luminița Banu, Florian Banu) 143

Reorganizarea din luna mai 1963 (Valentin Vasile)…………………….. 149

Direcţia Cadre………………………………………………………………….. 150

Direcţia Secretariat…………………………………………………………….. 151

Direcţia Generală de Informaţii…………………………………………….. 151

Direcţia Contraspionaj (Direcţia a II-a)…………………………………… 152

Direcţia Informaţii interne (Direcţia a III-a)……………………………… 155

Direcţia Anchete Penale (Direcţia a IV-a)………………………………… 157

Direcţia Contrainformaţii în armată (Direcţia a V-a)………………….. 158

Direcţia Paza demnitarilor (Direcţia a VI-a)…………………………….. 160

Direcţia Filaj şi investigaţii (Direcţia a VII-a)……………………………. 160

Serviciul „B” – Contrainformaţii radio…………………………………….. 162

Serviciul „C” – Evidenţă operativă………………………………………….. 163

Serviciul „F” – Controlul secret al corespondenţei şi coletelor poştale 164

Serviciul „H” – Cifru…………………………………………………………… 165

Direcţia „T” (Tehnic operativ)………………………………………………. 166

Direcţia Financiară……………………………………………………………. 166

Direcţia Spate…………………………………………………………………… 167

Serviciul Control Financiar Intern…………………………………………. 169

Direcţiile regionale……………………………………………………………. 170

Crearea Consiliului Securităţii Statului (C.S.S.), ca organ conducător
al Departamentului Securităţii Statului (D.S.S.) (iulie 1967) (Elis Pleșa, Liviu Pleșa) 172

Noua structură organizatorică a D.S.S. (1967) (Elis Pleșa, Liviu Pleșa) 176

Crearea Consiliului Securităţii Statului, ca organ central de stat (aprilie 1968) (Elis Pleșa, Liviu Pleșa) 182

Transformarea direcţiilor regionale de Securitate în inspectorate de Securitate judeţene (februarie 1968) (Elis Pleșa, Liviu Pleșa) 185

Structura de conducere a inspectoratelor judeţene……………………. 189

Modificări organizatorice……………………………………………………. 193

Transformări în organizarea structurilor de anchetă………………….. 195

Reorganizarea C.S.S. din septembrie 1971 (Elis Pleșa, Liviu Pleșa)….. 199

Fuziunea C.S.S. cu M.A.I. din aprilie 1972 şi crearea M.I. (Elis Pleșa, Liviu Pleșa) 202

Evoluţia organizatorică a Securităţii în timpul miniștrilor Emil Bobu şi Teodor Coman (Elis Pleșa, Liviu Pleșa) 210

Organizarea, atribuţiile şi conducătorii structurilor centrale de Securitate în perioada 1967-1978 (Elis Pleșa, Liviu Pleșa) 217

Direcţii generale………………………………………………………….. 218
Direcţii centrale…………………………………………………………. 255
Servicii şi structuri centrale independente………………………… 266
Efectivele Securităţii la sfârşitul anului 1967…………………………….. 274

Înfiinţarea Departamentului Securităţii Statului (aprilie 1978) (Silviu B. Moldovan, Liviu Țăranu) 276

Atribuţii şi organizare…………………………………………………….. 277

Direcţia I Informaţii interne……………………………………………… 281

Direcţia a II-a Contrainformaţii în sectoarele economice………… 282

Direcţia a III-a Contraspionaj…………………………………………… 287

Direcţia a VI-a Cercetări Penale………………………………………… 298

Unitatea independentă de contrainformaţii pentru ţările socialiste (U.M. 0110) 299

Centrul de Informatică şi Documentare (C.I.D.)……………………….. 300

Serviciul „D” (Dezinformare)……………………………………………. 305

S.I.C.Î.O.M. – Serviciul Independent Cadre, Învăţământ şi Organizare-Mobilizare 306

Conducerea Securităţii (1989)…………………………………………. 307

Securitatea în plan local………………………………………………….. 309

Crearea Centrului de Informaţii Externe (1978) (Liviu Țăranu)……… 318

Spionajul românesc în anul 1978…………………………………………… 323

Crearea U.S.L.A. Structuri premergătoare (1970-1977) (Luminița Banu, Florian Banu) 337

Înfiinţarea şi evoluţia U.S.L.A. (1978-1989)………………………………. 343

Subordonarea internă şi externă a Securităţii…………………….. 353
Relaţiile dintre Securitate și Partidul Muncitoresc Român/Partidul Comunist Român (Luminița Banu, Florian Banu, Liviu Pleșa) 353

Situaţia efectivelor de securitate din unităţile centrale şi exterioare din punct de vedere al apartenenţei politice – 20 aprilie 1956 378

Crearea Consiliului Politic al M.I. (1977-1978)…………………………… 388

Contribuţia consilierilor sovietici la crearea, instruirea şi controlarea Securităţii (Luminița Banu, Florian Banu) 396

Relaţiile Securităţii cu serviciile omoloage din ţările membre ale Pactului de la Varșovia (Florian Banu) 422

Începuturile colaborării: avânt şi entuziasm…………………………. 423

Varşovia 1956: primele asperităţi în relaţiile frăţeşti dintre
„cekişti”……………………………………………………………………………… 426

Forme concrete ale colaborării: acţiuni comune, schimburi de informaţii şi de tehnologie 428

Influenţa „Noului curs” din politica României asupra relaţiilor dintre Securitate şi omologii săi 439

Anii ’70 şi tentativele de „renovare” a relaţiilor de colaborare……. 445

De la multilateral la bilateral: Securitatea în căutarea noilor forme de colaborare 450

Anii ’80 – noul context internaţional şi izolarea deplină
a Securităţii………………………………………………………………………… 462

Scurt bilanţ al cooperării…………………………………………………. 466

„Aliaţii” instituţionali ai Securităţii…………………………………. 469
Miliţia (Luminița Banu, Florian Banu)…………………………………… 469

Trupele de Securitate (Florian Banu, Liviu Țăranu)…………………… 488

Justiţia (Iuliu Crăcană)……………………………………………………….. 505

Sistemul penitenciar (Oana Demetriade, Mihai Demetriade)……….. 524

Serviciul de contrainformaţii penitenciare (1949-1967)……………. 524

Grupa Operativă / Grupul Operativ Aiud…………………………….. 537

Concluzii…………………………………………………………………….. 548

Ministerul/Departamentul Cultelor (Adrian Nicolae Petcu, George Enache, Denisa Budeancă) 549

Organizarea şi funcţionarea Departamentului Cultelor…………… 553

Relaţia dintre Departamentul Cultelor şi Securitate (1977-1989)… 557

VII. Concluzii (Florian Banu, Liviu Țăranu)…………………………… 567

Abstract (traducere de Raluca-Maria Toncu)………………………….. 581

Bibliografie……………………………………………………………………….. 597

ABREVIERI………………………………………………………………………… 611

Indice de nume………………………………………………………………….. 615

Introducere

Florian BANU,
Liviu ȚARANU

Potrivit lui Ernest Volkman, reputat investigator al lumii serviciilor secrete, încercarea istoricilor de a înţelege rolul acestor instituţii şi a informaţiilor procurate de ele în derularea evenimentelor mondiale „seamănă mult cu deschiderea unui drum printr-un hăţiş de nepătruns, întunecos, de mister, paradox, fapte contradictorii, înregistrări absente sau «plivite» (igienizate), amintiri convenabile, secrete, «negare plauzibilă» şi, ocazional, minciuni făţişe, fără a mai pomeni de dezinformare şi inducere în eroare”[1].

În cazul studierii unei instituţii care, aflată în slujba regimului comunist, îmbina activităţi specifice serviciilor secrete de pretutindeni cu activităţile caracteristice poliţiilor politice, trebuie adăugate, la dificultăţile enumerate succint de autorul menţionat, o sumedenie de alte impedimente.

Dintre acestea, am aminti: distrugerea documentelor de arhivă compromiţătoare în timpul şi imediat după prăbuşirea regimului comunist, recuperarea şi reintegrarea a numeroşi ofiţeri şi colaboratori ai vechilor structuri în instituţiile specifice tranziţiei la un regim democratic, conotaţiile politice care pot fi atribuite unor acţiuni sau anumitor actori ai evenimentelor din trecutul nu prea îndepărtat, precum şi dificultatea unei analize detaşate, la rece, a unor aspecte recente ale istoriei. De asemenea, concluziile cerce­tăto­rului vor fi, inevitabil, privite cu suspiciune, încercându-se decelarea „orientării politice” şi a cercului de interese căruia îi este exponent.

În pofida acestor dificultăţi, autorii lucrării de faţă împărtăşesc opinia optimistă exprimată în 2008 de Marius Oprea, un asiduu cercetător al istoriei Securităţii, care considera că „fără îndoială, discuţiile şi judecăţile aprinse vor lăsa locul cât de curând abordării ştiinţifice aşezate, atunci când generaţia născută în preajma anului 1989 va ajunge la maturitate”[2]. Ca atare, prin prezentul demers ştiinţific, autorii propun, la mai bine de un sfert de veac după prăbuşirea regimului comunist din România, un studiu monografic asupra uneia dintre instituţiile fundamentale ale acestui regim: Securitatea.

Evident, ca şi în cazul altor proiecte de cercetare, se pune problema necesităţii şi finalităţii sale. Deşi unele voci susţin că „ceea ce a fost Securitatea şi rolul pe care l-a jucat în economia internă a regimului comunist nu reprezintă un mister”, iar „istoria ei e mai simplă decât s-ar putea crede”[3], în opinia noastră lucrurile stau cu totul altfel[4]. Fără a nega unele realizări remarcabile în studierea istoriei regimului comunist, concretizate în volume de documente, enciclopedii, dicţionare, lucrări de sinteză, nu putem să nu remarcăm faptul că o serie de lucrări capitale se lasă încă aşteptate.

Astfel, nu dispunem până în prezent de o monografie a Partidului Comunist Român care să acopere întreaga sa existenţă (1921-1989), lipseşte o lucrare similară consacrată Uniunii Tineretului Comunist sau Organizaţiei pionierilor, după cum întârzie să apară sintezele referitoare la Armata Română în intervalul 1948-1989, la Justiţie, la Miliţie sau chiar la politica externă a României în intervalul de referinţă.

În acest context, trebuie subliniat faptul că nici istoria Securităţii nu stă mai bine, în pofida existenţei unei sumedenii de lucrări care, într-un fel sau altul, abordează acest subiect. Astfel, până în prezent nu există nici o lucrare de sinteză în care să fie analizată detaliat întreaga perioadă de existenţă a instituţiei, cu tot ce presupune aceasta: formule organizatorice, politici de cadre, sisteme de pregătire profesională, mijloace şi metode de lucru, obiective interne şi externe, colaborare şi subordonare în cadrul edificiului statal. Pe cale de consecinţă, în spaţiul public sau chiar în lucrări de specialitate continuă să fie vehiculate cifre eronate (mai ales cu privire la numărul ofiţerilor de securitate sau al infor­matorilor!), să se vorbească despre formule organizatorice inexistente, să se menţină confuzii în ceea ce priveşte raporturile de putere dintre Partid şi Securitate.

Pornind de la această realitate din câmpul istoriografic actual şi în vederea îndeplinirii obligaţiei legale de a pune la dispoziţia publicului „documente şi informaţii complete cu privire la structura, metodele şi activităţile Securităţii”[5], Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a iniţiat proiectul unei monografii a Securităţii. Lucrarea este destinată, deopotrivă, publicului larg, neiniţiat în avatarurile instituţiei, dar şi (mai ales!) cercetătorilor istoriei regimului comunist (istorici, sociologi, politologi), precum şi viitorilor specialişti (studenţi şi doctoranzi la facultăţi de profil). Nu în ultimul rând, am avut în vedere, ca public-ţintă, jurnaliştii şi reporterii din diversele mass-media, foarte interesaţi şi activi în a scrie despre Securitate, dar aflaţi, din nefericire, în numeroase ocazii, captivi ai unor şabloane de abordare şi interpretare, unele vechi de zeci de ani.

Sarcina realizării acestei lucrări de anvergură a fost încredinţată, de către Colegiul C.N.S.A.S., Serviciului Cercetare-Editare, care, pe parcursul efortului de documentare, a beneficiat, în repetate rânduri, de sprijinul generos al colegilor de la Serviciul Programe Educaţionale, Direcţia Arhivă şi Direcţia Investigaţii.

Referindu-ne la dimensiunea investigării surselor, trebuie să subliniem că Securitatea, a cărei existenţă numără 41 de ani, a avut perioade în care personalul său a depăşit cifra de 22.000 de oameni (excludem aici numărul cadrelor din Trupele de Securitate). De asemenea, se cuvine reliefat faptul că, practic, nu a existat nici un domeniu de activitate socială care să nu fi reprezentat un obiectiv pentru Securitate. De la procesele de producţie din unităţile industriale, până la situaţia din licee şi facultăţi sau din spitale, de la foştii membri ai partidelor politice interbelice şi până la diplomaţii trimişi peste hotare, actori, jurnalişti, sportivi, magistraţi, toți şi totul trebuia cunoscut, căci „guvernul unui stat totalitar poate considera toate persoanele care nu fac parte din partidul de guvernare drept actuali sau potenţiali duşmani”[6]. Evident, nici membrii P.C.R. sau chiar unii dintre liderii partidului nu erau la adăpost de urmărirea informativă, după obţinerea aprobărilor de rigoare din partea „conducerii superioare de partid”.

Tot acest efort de supraveghere a societăţii româneşti, în ansamblul său, s-a materializat într-un volum imens de documente, dosarele preluate de C.N.S.A.S. până în prezent însumând nu mai puţin de 28 de km liniari[7]. La „trierea” acestui „munte” de dosare, s-a adăugat o investigare sistematică în fondurile de arhivă ale C.C. al P.C.R., puse la dispoziţia cercetătorilor de Arhivele Naţionale ale României, ale fondurilor deţinute de Arhivele Militare ale României şi de cele ale Comandamentului Naţional al Jandarmeriei.

În plus, conştienţi că „nu pot fi luate în considerare, ca atare, doar documentele de arhivă” şi pentru a evita „riscul de a scrie istoria după dictarea Securităţii”[8], am făcut apel la numeroasele mărturii disponibile astăzi, provenind, deopotrivă, din tabăra fostelor victime ale Securităţii şi din cea a foştilor ofiţeri de securitate, încercând să fim fideli vechiului precept juridic audiatur et altera pars.

Structura proiectului de cercetare a fost gândită pe câteva linii de forţă, care să permită atât urmărirea evoluţiei cronologice, cât şi a varietăţii problemelor legate de mijloacele, meto­dele şi obiectivele Securităţii. Pentru a cunoaşte izvoarele istorice, dar şi pentru o mai bună înţelegere a modului în care a fost tratat subiectul de-a lungul timpului (reieşind de aici, în mod evident, necesitatea unei monografii a Securităţii!), în debutul primului volum al monografiei a fost plasat capitolul privitor la sursele şi istoriografia problemei.

Capitolul referitor la predecesorii Securităţii prezintă evoluţia organizatorică şi preluarea controlului de către P.C.R. asupra instituţiilor de informaţii şi ordine publică în intervalul 1945-1948. Pentru o imagine de ansamblu a contextului, dar şi a motivaţiilor care au stat la temelia noii instituţii, creată după model sovietic, în capitolul Subordonarea internă şi externă a Securităţii sunt descrise, pe larg, relaţiile dintre Securitate şi Partid, contribuţia consilierilor sovietici la selectarea şi instruirea cadrelor de securitate, respectiv relaţiile Securităţii cu serviciile omoloage din ţările blocului socialist.

Centrul de greutate al volumului I al monografiei îl constituie capitolul referitor la evoluţia structurii organizatorice a Securităţii, fiind precizate aici nu doar structura ca atare, ci şi atribuţiile unităţilor, şefii care le-au condus, principalele raţiuni care au stat la baza reorganizărilor. Pornind de la Direcţia Generală a Securităţii Poporului (1948) şi terminând cu Departamentul Securităţii Statului (din 1978), sunt prezentate şi analizate, în ordine cronologică, toate transformările instituţionale prin care a trecut Securitatea, aflată fie sub „umbrela” M.A.I., fie funcţionând ca o structură autonomă (M.S.S. sau C.S.S.).

În finalul primului volum al monografiei, tocmai în ideea de a înţelege pe deplin modul de funcţionare a instituţiei, am prezentat şi câţiva dintre „aliaţii” de nădejde ai Securităţii. Considerăm că trebuie cunoscut şi înţeles faptul că Securitatea nu a fost singurul instrument utilizat împotriva „duşmanilor poporului”, aceasta fiind doar „miezul dur” al unei întregi reţele instituţionale, care avea în componenţă Miliţia, Trupele de Securitate, Justiţia, Sistemul penitenciar şi Departamentul Cultelor.

Din considerente strict editoriale, celelalte trei laturi esenţiale ale istoriei Securităţii (personalul şi evoluţia politicii de cadre, mijloacele şi metodele de lucru, respectiv direcţiile de acţiune ale Securităţii), vor fi tratate separat.

Ceea ce ne-am propus şi am urmărit pe parcursul redactării lucrării de faţă a fost ca întreaga informaţie să fie veridică, să provină din surse de calitate, în primul rând documen­tare, să poată rezista la confruntarea cu alte categorii de izvoare, iar interpretarea ei să fie echidistantă, subordonată principiului sine ira et studio. Aspectele de cancan, informaţiile şi relatările fanteziste sau marcate de porniri vindicative au fost ignorate, urmărindu-se impri­marea unui stil sobru, lipsit de accente moralizatoare şi de resentimente. Desigur, aprecierea gradului în care am reuşit să respectăm aceste deziderate rămâne în întregime la latitudinea cititorilor!

În final, se cuvine să adresăm mulţumiri tuturor celor care au susţinut, într-un fel sau altul, acest proiect ştiinţific, deopotrivă, colegilor noştri din Serviciul Cercetare-Editare, celor din cadrul Direcţiei Investigaţii şi din Direcţia Arhivă, colegilor din diferite centre şi institute de cercetare a istoriei contemporane. În mod special menţionăm sprijinul acordat de doamna Florica Dobre, ale cărei sfaturi, sugestii, corecturi şi indicaţii de documentare au fost de un deosebit folos autorilor monografiei. De asemenea, gratitudinea noastră se îndreaptă şi spre membrii Colegiului C.N.S.A.S., pentru sprijinul constant, pentru lectura textului şi sugestiile oferite! Adresăm mulţumiri Arhivelor Naţionale şi Departamentului de Colecţii Speciale al Bibliotecii Naţionale care ne-au susţinut în efortul de documentare. Nu în ultimul rând, mulţumirile noastre sunt adresate Editurii Cetatea de Scaun, care a făcut posibilă publicarea acestei monografii în condiţii grafice de înaltă ţinută.

[1] Ernest Volkman, Spionaj, traducere George Salomie, Bucureşti, Editura Rao, 1998, pp. 11-12.

[2] Marius Oprea, Bastionul cruzimii. O istorie a Securităţii (1948-1964), Iaşi, Editura Polirom, 2008, p. 17.

[3] Ibidem, p. 9.

[4] Mai mult decât elocvent credem că este cazul lui Alexandru Drăghici, omul care a condus ani la rând destinele Securităţii. Dincolo de detalii ale carierei acestuia, numeroase lucrări de specialitate pun în circulaţie date eronate referitoare la perioada în care acesta a deţinut funcţia de ministru al Afacerilor Interne. De exemplu, într-o lucrare consacrată exclusiv miniştrilor de interne ai României (Constantin Gheorghe, Miliana Şerbu, Miniştrii de interne (1862-2007). Mică enciclopedie, Bucureşti, Editura Ministerului de Interne şi Reformei Administrative, 2007) se arată: „Pe linie de stat îndeplineşte funcţia de ministru adjunct al Afacerilor Interne (1951), ministru de Interne (28 mai – 20 septembrie 1952), ministru al Securităţii Statului (20 septembrie 1952 – 24 ianuarie 1953), ministru Secretar de Stat şi ministru al Securităţii Statului (24 ianuarie 1953 – 30 octombrie 1955), ministru al Securităţii Statului (30 octombrie 1955 – 19 martie 1957), ministru al Afacerilor Interne (19 martie 1957 – 21 martie 1961), prim viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Interne (18 martie 1961 – 27 iulie 1965)” (p. 311). Pentru intervalul 20 septembrie 1952 – 19 martie 1957, autorii citaţi îl indică drept ministru de interne pe Pavel Ştefan (p. 315). De fapt, Alexandru Drăghici a fost titular al portofoliului Ministerului Afacerilor Interne în două perioade distincte: 27 mai 1952 – 18 septembrie 1952 şi 7 septembrie 1953 – 24 iulie 1965, iar în intervalul 18 septembrie 1952 – 7 septembrie 1953 a fost ministru al Securităţii Statului – vezi, pe larg, Florian Banu, Addenda et corrigenda: Alexandru Drăghici şi ministeriatele sale, în „Magazin istoric”, nr. 11/2012, pp. 49-52 şi nr. 12/2012, pp. 60-63. Datele eronate cu privire la titularul portofoliului Afacerilor Interne se regăsesc inclusiv în galeria cu portretele miniştrilor de interne ai României expusă în prezent în holul de onoare al sediului ministerului!

[5] Art. 28 din Ordonanţa de urgenţă nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, „Monitorul Oficial”, nr. 182, 10 martie 2008.

[6] Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt, Războiul tăcut. Introducere în universul informaţiilor secrete, traducere de Laura-Florina Drăghici, Cristina Dogaru, Maria-Adelina Negoiţă şi Irina-Ionela Bondar, cuvânt înainte de George Maior, postfaţă de Mihai-Răzvan Ungureanu, Iaşi, Editura Polirom, 2008, p. 27.

[7] C.N.S.A.S., Raport de activitate 2022, Bucureşti, 2023, p. 65 (disponibil on-line http://cnsas.ro/documente/rapoarte/Raport%20CNSAS%202022.pdf )

[8] Marius Oprea, op. cit., p. 17.

S-ar putea să-ți placă și…

0
    0
    Coș de cumpărături
    Coșul este golÎnapoi la produse

    Adaugă în coș